ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 359/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 426 din 14 mai 2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis, în parte, atât acțiunea formulată și precizată de reclamanții A.-decedat pe parcursul procesului și continuată de moștenitorii B. și C., D., E., F., G., H., I., J.-decedată pe parcursul procesului și continuată de moștenitor K., L., M.-decedată pe parcursul procesului și continuată de moștenitor L. și N., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de O.-decedat pe parcursul procesului și continuată de moștenitoarea P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. SA. A constatat că reclamanții și intervenientul în interes propriu O. au calitate de persoane expropriate cu privire la terenurile următoare: C. și B.-5044 mp din care pentru suprafața de 909 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; D. - 2.559 mp din care pentru suprafața de 208 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; F. - 1.131 mp; E. - 867 mp; J. - 1.376 mp din care pentru suprafața de 3 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; G. - 6.713 mp din care pentru suprafața de 901 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; M. și L. - 4.157 mp din care pentru suprafața de 862 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; H.-2731 mp din care pentru suprafața de 810 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; N. și I. - 8.066 mp din care pentru suprafața de 246 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; O. - 325 mp; N. - 231 mp. A fost obligat pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamanților și intervenientului în interes propriu O. sau moștenitorilor acestora următoarele sume cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate acestora astfel, pentru C. și B. - 80.704 RON; D. - 40.944 RON; F. - 18.096 RON; E. - 13.872 RON; J. - 22.016 RON; G. - 107.408 RON; M. și L. - 66.512 RON; H. - 43.696 RON; N. și I. - 129.056 RON; P. - 5.200 RON; N. - 3.696 RON. A fost anulată, în parte, hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 255/2010 pe raza comunei Brănișca pentru fiecare dintre reclamanți și intervenientul în interes propriu în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate. Au fost respinse, în rest, acțiunea și cererea de intervenție principală. A fost obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamanților sau moștenitorilor acestora și moștenitoarei intervenientului în interes propriu O. suma de 11.020 RON cheltuieli de judecată în fond.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia nr. 1584 din 5 noiembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român prin CNAIR SA împotriva sentinței tribunalului. A fost obligat apelantul să plătească intimaților-reclamanți suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a constatat, răspunzând-se criticilor formulate, că este cerută calitatea de expert ANEVAR pentru experții care evaluează terenurile ce urmează a fi expropriate în procedura administrativă, derulată de către expropriator, dar că în instanță, rapoartele de expertiză se întocmesc de experți judiciari evaluatori, înscriși pe listele comunicate de birourile județene de expertiză de pe lângă tribunale. Prin urmare, calitatea de expert judiciar este nu numai necesară, dar și suficientă pentru întocmirea rapoartelor de expertiză în timpul proceselor.

Contrar susținerilor apelantului, expertul evaluator a cărui opinie a fost împărtășită de către instanță a determinat valoarea despăgubirilor prin raportare la valorile înscrise în contracte de vânzare-cumpărare și nu pe baza anunțurilor de la mica publicitate.

În ce privește criticile privind soluționarea "modificării de acțiune" în cadrul dosarului, s-a constatat că cererea depusă la data de 31 mai 2016 nu reprezintă o modificare a câtimii obiectului acțiunii inițiale, ci reprezintă o cerere adițională care trebuia formulată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 204 C. proc. civ., însă judecarea acesteia în dosar reprezintă o măsură de bună administrare a justiției, față de împrejurarea că există identitate de părți între cereri, că este vorba despre terenuri similare cu cele evaluate deja prin raportul de expertiză.

O soluție strict în litera legii ar fi fost în sensul dispunerii judecării separate a cererii formulate tardiv, formării unui nou dosar și conexării acestuia cu prezenta cauză, în final rezultatul fiind același.

Nu a putut fi primită apărarea în sensul că modificarea acțiunii era de altfel prematur formulată, față de împrejurarea că hotărârile vizând stabilirea despăgubirilor nu au fost comunicate reclamanților.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 reglementează un termen de prescripție menit să sancționeze creditorul nediligent, or prevederea legală nu poate fi folosită împotriva unui creditor "prea diligent" care formulează o acțiune înainte de comunicarea hotărârii, hotărâre care a fost însă emisă și care îl nemulțumește.

Față de cele expuse, curtea a respins apelul pârâtului și a menținut, ca legală și temeinică, sentința primei instanțe, apelantul fiind obligat la plata în favoarea intimaților-reclamanți a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, conform înscrisurilor depuse la dosar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care a formulat următoarele critici:

În memoriul de recurs s-a arătat că decizia este nelegală, având în vedere încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie și de asemenea, au fost nesocotite dispozițiile art. 204 C. proc. civ.

S-a susținut că instanța de judecată, în mod greșit, a omologat un raport de expertiză, care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunțând, pe cale de consecință, o hotărâre nelegală.

Astfel, s-a arătat că potrivit art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 este instituită cerința calității de membru ANEVAR a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii, or, cei trei experți care au întocmit expertiza în cauză, din informațiile pe care le deține recurentul, nu sunt membri ANEVAR.

Referitor la calcularea cuantumului despăgubirilor, în opinia recurentului, experții, precum și instanța trebuia să țină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Recurentul a susținut însă că valoarea stabilită de către expert a fost calculată prin raportare la imobile din altă zonă, contrar dispozițiilor legale incidente.

De asemenea, conform dispozițiilor legale incidente, la stabilirea valorii reale a imobilului expropriat, atât instanța, cât și comisia de experți trebuia să se raporteze la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în localitatea respectivă, valorile de comparație putând fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare (cele declarate în fața notarului public) și nicidecum de cele de ofertare, publicate în presă sau postate pe internet.

Legea are așadar în vedere situația certă a unor prețuri, exprimate în contracte și nu situația incertă a unor oferte nematerializate în acte juridice autentice.

În felul acesta, este consacrată una din regulile fundamentale ale oricărei comparații, anume să poată fi comparat numai ceea ce se poate compara, respectiv să fie avute în vedere doar acele elemente care prezintă caracteristici comune imobilelor supuse comparației, pentru că altminteri, s-ar ajunge la distorsionarea realității și la stabilirea de valori necorespunzătoare, pentru alte imobile decât cele pentru care se solicită evaluarea.

Totodată, stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare obișnuite la momentul exproprierii, acesta fiind situat în timp cât mai aproape de situația reală a pieței.

Or, în cauză, experții au ținut seama de oferte de vânzare care în plus, nu sunt de la momentul exproprierii, așa cum rezultă și din Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 că ar trebui să se realizeze raportarea când se realizează evaluarea.

Ca atare, recurentul a solicitat a se constatata că instanța de judecată nu putea să valideze un raport de expertiză, care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunțând o hotărâre nelegală.

- Cu privire la soluția instanței de apel pe cel de-al doilea motiv de nelegalitate, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., s-a susținut că aceasta nu poate să valideze încălcarea unui articol legal, fundamentându-și poziția pe "măsură de bună administrare a justiției".

Astfel, s-a arătat că, atât timp cât precizarea de acțiune a fost formulată după termenul instituit imperativ de art. 204 C. proc. civ., instanța trebuia să o respingă, ca tardiv formulată și nicidecum să o disjungă, cum în mod eronat a indicat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 și 9 vechiul C. proc. civ.).

Analizând criticile formulate - ce vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., iar nu a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., indicate eronat de către recurent, raportat la norma procesuală incidentă față de data promovării acțiunii, anterioară noului C. proc. civ. - Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Susținerea omologării nelegale a raportului de expertiză sub motiv că ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, referitoare la calitatea de membru ANEVAR, pe care ar fi trebuit să o aibă cei trei experți evaluatori și care "după informațiile" recurentei, nu ar fi deținut o asemenea calificare, este lipsită de temei.

În primul rând, este greșită referirea recurentei la dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, în condițiile în care prima decizie de expropriere globală (nr. 1585) a fost emisă, în cauză, la data de 13 decembrie 2012, când era în vigoare un alt act normativ ce reglementa materia exproprierii și anume, Legea nr. 255/2010.

Existența unui text similar în conținutul acestui din urmă act normativ (art. 11 alin. (7) cu cel din vechea reglementare, invocat de recurentă (art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004), face posibilă analiza și pe fond a criticii, care nu poate fi primită, dată fiind etapa exproprierii vizată de dispoziția legală menționată.

Astfel, textul se referă la etapa administrativă, prealabilă celei judiciare, când, după recepționarea documentațiilor cadastrale de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietății imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, acesta va întocmi un raport de evaluare, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință.

În procedura judiciară însă, administrarea probelor se face cu observarea dispozițiilor C. proc. civ., desemnarea experților realizându-se, în condițiile art. 201 C. proc. civ., de pe lista experților judiciari.

Faptul că recurenta-pârâtă însăși a considerat ca fiind corectă modalitatea în care a procedat instanța fondului rezultă și din aceea că nu a contestat lista experților comunicată de Biroul Local de Expertize, neapreciind necesară, la acel moment, al încuviințării și ulterior, administrării probei, existența unei calități suplimentare a experților.

- Este nefondată, de asemenea, critica referitoare la încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța s-ar fi raportat, validând expertiza efectuată, la imobile din altă zonă și la prețuri de ofertare iar nu de tranzacționare.

În ce privește susținerea raportării la imobile din altă zonă, separat de împrejurarea care se impune prioritar, din punct de vedere procedural, a neinvocării aspectului în calea de atac a apelului (unde s-a susținut altceva, cum că nu ar fi aceeași categorie de folosință), ci omisso medio, direct în recurs, ea este lipsită de temei, în contextul în care s-a menționat expres că este vorba despre terenuri situate în aria autostrăzii Lugoj - Deva.

Așadar, este vorba de comparabile din zone afectate de aceeași măsură a exproprierii, dispuse pentru realizarea coridorului autostrăzii Lugoj - Deva, în contextul în care raportul de expertiză a explicat de ce au fost folosite aceste repere, câtă vreme în zona în care s-au aflat terenurile aparținând reclamanților n-au putut fi identificate tranzacții. S-a menționat totodată, că "terenurile în legătură cu autostrada au aproximativ același preț, indiferent de localitatea din care provin, ele fiind achiziționate pentru comasare, de utilitate publică și au ca atare, un preț mai mare decât cele tranzacționate între persoane fizice".

- Este neconformă realității susținerea recurentei conform căreia raportarea, în evaluare, s-ar fi făcut la prețuri de ofertare, iar nu de tranzacționare.

În realitate, așa cum reține și instanța de apel, expertiza care a fost omologată a utilizat metoda comparației directe cu prețuri rezultate din tranzacții efective cu terenuri, iar nu valori preluate din oferte de vânzare sau anunțuri la mica publicitate.

Tot astfel, momentul avut în vedere la data evaluării (reperul temporal) nu a fost cel al întocmirii raportului de expertiză, pentru a se putea susține nesocotirea dezlegărilor date prin Decizia CCR nr. 380 din 26 mai 2015, ci acela al exproprierii, ținându-se seama însă, de particularitatea existentă în speță, a emiterii a trei hotărâri de Guvern succesive în realizarea aceleiași exproprieri.

- Critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 204 C. proc. civ. (în realitate, art. 132 C. proc. civ., față de incidența vechiul C. proc. civ., astfel cum s-a menționat anterior) are de asemenea, caracter nefondat.

Astfel, prin cererea depusă la 31 mai 2016, prin care s-au contestat și despăgubirile stabilite în Anexa la H.G. nr. 63/2016 - a cărei inadmisibilitate, respectiv tardivitate a pretins-o pârâta - a avut loc o întregire a cadrului judecății, tocmai ca urmare a măsurilor inconsecvente întreprinse de expropriator în realizarea aceleiași măsuri a exproprierii.

În acest sens s-a constatat că inițial a fost emisă H.G. nr. 1232/2010 (care în art. 3 stabilește o sumă globală a exproprierii, fără precizarea suprafețelor expropriate și a proprietarilor), pentru ca apoi aceasta să fie modificată prin H.G. nr. 844/2012 (în care au fost indicate listele cu proprietarii expropriați), și ulterior să fie emise H.G. nr. 680/2015 și H.G. nr. 631/2016 întrucât pârâta ocupa suprafețe mai mari de teren decât cele inserate în actul inițial (în realitate, suprafețe de teren care fuseseră expropriate în fapt).

Această incoerență a expropriatorului, concretizată în acte adoptate succesiv pentru a reglementa întinderea suprafeței expropriate și despăgubirile aferente, nu poate fi imputată expropriaților și nu li se poate pretinde acestora să anticipeze că la un moment dat în desfășurarea litigiului - situat după prima zi de înfățișare - va fi emisă o nouă hotărâre de Guvern, conținând un cuantum al despăgubirilor contestabil.

Soluția înregistrării separate a cererii sub motiv că era depășită prima zi de înfățișare ar fi condus în mod necesar la o conexare ulterioară a pricinilor și la o judecată împreună, fiind vorba de stabilirea despăgubirilor ca urmare a aceleiași măsuri a exproprierii (ale cărei coordonate definitive au fost stabilite abia prin H.G. nr. 631/2016).

Astfel fiind, contrar susținerii nefondate a recurentei, măsura instanței de judecată împreună a cererilor a fost corectă și impusă într-adevăr, de o bună administrare a justiției, asigurând o celeritate a procedurii prin evitarea unor termene inutile și a unei conexări ulterioare a pricinilor la care ar fi obligat-o oricum, dispozițiile art. 164 C. proc. civ.

În consecință, toate criticile de nelegalitate formulate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 1584 din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - LM