ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1766/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă, înregistrată pe rolul tribunalului Hunedoara, secția I civilă sub nr. x/2014, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Hunedoara și precizată ulterior reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. - decedați, prin moștenitor J., K., L., M., N. - decedat, prin moștenitor O. și intervenienții în interes propriu P. și Q. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A București solicitând: să se constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănișca"; să se stabilească suprafața de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situațiile în care expropriatorul a propus exproprierea parțială, iar situația reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate și la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizări ulterioare s-a mai cerut și anularea parțială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise pe numele reclamanților sau antecesorilor acestora sub aspectul cuantumului sumelor acordate (fila x vol. 1).

Prin sentința civilă nr. 896 din 19 septembrie 2019, Tribunalul Hunedoara a admis, în parte, atât acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. - decedați pe parcursul procesului - prin moștenitor testamentar J., K., L., M., N. - decedat pe parcursul procesului - prin moștenitor O., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții P. și Q., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și în fond: a constatat că reclamanții și intervenienții în interes propriu sau moștenitorii acestora au calitate de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri, pentru: A. - 472 mp; B. și C. - 5147 mp din care pentru suprafața de 1649 mp se dispune exproprierea suplimentară; O. - 2561 mp; D. - 4612 mp; E. - 2812 mp din care pentru suprafața de 626 mp se dispune exproprierea suplimentară; F. - 5018 mp din care pentru suprafața de 783 mp se dispune exproprierea suplimentară; G. - 3605 mp din care pentru suprafața de 596 mp se dispune exproprierea suplimentară; J. - 2881 mp; K. - 5000 mp din care pentru suprafața de 856 mp se dispune exproprierea suplimentară; L. - 1100 mp din care pentru suprafața de 32 mp se dispune exproprierea suplimentară; M. - 8789 mp; P. - 3581 mp din care pentru suprafața de 1018 mp se dispune exproprierea suplimentară și Q. - 1910 mp din care pentru suprafața de 443 mp se dispune exproprierea suplimentară, terenuri ce au fost identificate și evaluate conform raportului de expertiză întocmit de R., S. și T.; a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.I.R. S.A. să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu sau moștenitorilor acestora următoarele sume cu titlul de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate astfel, pentru: A. - 7013,6 RON; B. și C. - 79.426 RON; O. - 37.928 RON; D. - 71.122 RON; E. - 42.861 RON; F. - 75.835 RON; G. - 54.546 RON; J. - 42.534 RON; K. - 75.711 RON; L. - 16.219 RON; M. - 133.415 RON; P. - 54.610 RON și Q. - 29.187 RON; a anulat, în parte, hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise pentru reclamanți și intervenienții în interes propriu de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 -Brănișca/Ilia cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate acestora; a respins în rest atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție; a obligat pe pârât să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu sau moștenitorilor acestora suma de 11.584,8 RON cheltuieli de judecată în fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, susținând că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie și că instanța de fond nu s-a pronunțat pe tardivitatea/inadmisibilitatea cererii de majorare a pretențiilor, formulată prin întâmpinare.

Cu privire la prima critică, pârâtul a învederat că în mod greșit tribunalul a omologat un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, astfel cum rezultă din art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 (care prevede cerința calității de membru ANEVAR a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (în sensul că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuia să țină cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială).

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, a arătat că instanța de fond a omis a se pronunța cu privire la tardivitatea și inadmisibilitatea cererii formulate și depuse la termenul din 31 mai 2016, intitulată "cerere de majorare". Această solicitare nu este o simplă cerere de majorare a obiectului acțiunii, deoarece reclamanții nu înțeleg să solicite despăgubiri mai mari pentru terenurile ce fac deja obiectul cererii introductive, ci să conteste alte despăgubiri pentru alte terenuri ce au fost cuprinse în anexa unei alte hotărâri de guvern, respectiv H.G. nr. 680/2015. Inițial s-a făcut trimitere la anexa la H.G. nr. 844/2012. Cum cererea nu se circumscrie art. 204 din noul C. proc. civ. (art. 132 vechiul C. proc. civ.), formularea acesteia este tardivă și trebuia respinsă.

Reclamanții au depus întâmpinare și apel incident, prin care au solicitat să se constate lipsa calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (cu referire la decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ.), cu consecința respingerii căii de atac ca inadmisibile.

Raportul de expertiză a fost întocmit de către experți care au calitatea de experți judiciari și figurează pe listele Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Nu exista nicio dispoziție legală care să prevadă cerința calității de membru ANEVAR pentru experții care efectuează expertizele judiciare. Prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 se refera la expertizele extrajudiciare, neavând nicio relevanță pentru expertizele judiciare dispuse de instanțele de judecată. Prin urmare, au fost respectate în cauză condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, au învederat că experții au făcut numeroase demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare referitoare la terenuri din aceeași categorie cu cele expropriate, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, însă nu au găsit un număr apreciabil de astfel de înscrisuri care să releve o piață imobiliară consolidată. Așadar, în lipsa unor acte juridice de comparație, experții au stabilit valoarea de circulație a imobilelor raportându-se la alte criterii, acestea fiind uzitate în practica curentă a evaluatorilor imobiliari.

Referitor la "cererea de majorare", arată că nu este tardivă având în vedere că nu au trecut trei ani de la emiterea deciziilor de expropriere și nici inadmisibilă în condițiile în care în deciziile de expropriere se arată suprafața expropriată suplimentar și despăgubirea aferentă acesteia.

În ceea ce privește apelul incident, solicită obligarea pârâtului la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul experților și onorariul de avocat.

Prin decizia civilă nr. 474 din 4 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. S.A. reprezentată de DRDP Timișoara împotriva sentinței civile nr. 896 din 19 septembrie 2019, pronunțată de către Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2014; a fost schimbată, în parte, sentința atacată cu privire la suprafețele expropriate și despăgubirile cuvenite reclamanților A., D., J., L., M. și intervenientului Q. și rejudecând în aceste limite: a constatat că reclamanții și intervenientul au calitatea de persoane expropriate cu privire la terenurile următoare pentru: A. - 451 mp; D. - 2073 mp; J. - 2872 mp, L. - 850 mp din care pentru suprafața de 32 mp se dispune exproprierea suplimentară; M. - 6008 mp; Q. - 1873 mp, din care pentru suprafața de 443 mp se dispune exproprierea suplimentară; a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.I.R. S.A. București să plătească reclamanților și intervenientului următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate astfel, pentru: A. - 6679,31 RON, D. - 30.701,13 RON, J. - 42.534,32 RON, L. - 12.650,58 RON,M. - 88.978,48 RON, Q. - 28.598,55 RON; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate; a fost respins apelul incident formulat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că motivul de apel prin care se susține că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu este întemeiat întrucât acest text de lege se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Dispozițiile invocate nu sunt aplicabile și în materia evaluării despăgubirilor în caz de contestare în justiție a cuantumului despăgubirii, în această situație fiind incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

În privința criticii vizând încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că experții nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din cuprinsul aceleiași unități administrativ teritoriale, se reține că experții au identificat contracte de vânzare cumpărare încheiate, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, iar apelantul nu a putut identifica și alte asemenea contracte de care să țină cont expertul, condiții în care stabilirea prețului imobilelor s-a realizat prin aplicarea metodei prin comparație direct, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au fost aplicate corecții. S-a mai reținut că, în susținerea acestui motiv de apel, apelantul nu a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.

Motivul de apel prin care apelantul-pârât a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția tardivității/inadmisibilității cererii de majorare a obiectului acțiunii a fost găsit întemeiat. S-a reținut că, la 15 noiembrie 2016, reclamanții și intervenienții au depus o nouă cerere de majorare a obiectului acțiunii, prin care înteleg să conteste și despăgubirile cuprinse în anexa la H.G. nr. 631/2016, după ce prin prima astfel de cerere au contestat și despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 680/2015. S-a mai reținut că cererea de majorare a obiectului acțiunii, depusă în 15 noiembrie 2016, nu a fost comunicată pârâtului, iar la termenul din 29 noiembrie 2016 a fost prorogată pronunțarea asupra precizărilor la acțiune pentru ca prin încheierea din 19 septembrie 2017 instanța de fond să încuviințeze cererea de majorare a pretențiilor prin care sunt contestate despăgubirile cuprinse în H.G. nr. 631/2016, nu și precizarea ce viza despăgubirile din H.G. nr. 680/2015, însă prin adresa comunicată experților se solicită completarea raportului de expertiză cu identificarea terenurilor expropriate în baza celor trei hotărâri de guvern. S-a constatat că instanța fondului a încuviințat cererea de majorare a obiectului acțiunii, fără motivare și fără a se pronunța asupra excepției tardivității invocate de pârât prin întâmpinare, nesocotind dispozițiile art. 132 C. proc. civ. conform cărora modificarea cererii se poate face numai până la prima zi de înfățișare, moment ce era depășit în cauză.

Având în vedere că reclamanții și intervenienții nu au mărit câtimea obiectului cererii, ci au adăugat la obiectul acesteia, soluția ce se impunea era decăderea acestora din dreptul de a-și modifica cererea în sensul solicitat.

Reținând că, în mod greșit, instanța fondului s-a considerat legal învestită și cu cererile de majorare a obiectului, a fost admis apelul sub acest aspect și a fost schimbată sentința atacată în sensul neluării în considerare a suprafețelor expropriate prin H.G. nr. 680/2015 și nr. 631/2016 și, implicit, a despăgubirilor cuvenite pentru aceste suprafețe.

Critica referitoare la cheltuielile de judecată a fost apreciată ca neîntemeiată, reținându-se că onorariul experților nu poate fi cenzurat, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar suma de 4.000 RON reprezentând onorariu de avocat nu poate fi considerată ca fiind nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, în raport de durata procesului și numărul reclamanților din dosar.

Menționând că nu constituie motiv de apel formulat în cauză și nu poate fi apreciat ca motiv de ordine publică, s-a reținut că sentința atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, reclamanții neputând solicita și obține exproprierea suplimentară a unor suprafețe ce au fost identificate prin raportul de expertiză ca fiind terenuri fără acces la calea publică.

Apelul incident a fost respins, ca nefondat, instanța de apel apreciind că, în privința sumei de 8450 RON nu s-a făcut dovada cu chitanță a efectuării operațiunii de plată, soluția pronunțată de prima instanță fiind la adăpost de critici sub acest aspect.

Împotriva deciziei civile nr. 474 din 4 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au formulat recurs reclamanții J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. și de intervenienții în nume propriu P. și Q., precum și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 iulie 2020.

În motivarea recursului, reclamanții J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. și de intervenienții în nume propriu P. și Q. au arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, onorariile de expertiză în cuantum de 4.000 RON, 1.000 RON și 8.450 RON, achitate în cadrul dosarului de fond, nefiind avute în vedere. Arată că, în privința sumei de 8.450 RON curtea de apel a reținut că nu a fost depusă chitanța din care să rezulte plata acestei sume, ci doar foaia de vărsământ. Susțin că nu mai dețin copie a respectivei chitanțe și anexează adresa din 3 iulie 2020, emisă de către U. - Sucursala Deva, din care rezultă că suma de 8.450 RON a fost încasată de unitatea bancară la 7 mai 2019.

Cu privire la celelalte sume de 4.000 RON, respectiv 1.000 RON, arată că instanța de apel nu face nicio referire în decizia atacată.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin raportare la dispozițiile art. 488 C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. de la 1865), s-a arătat că decizia este parțial nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie. În acest sens, susține pârâtul că cei trei experți care au întocmit expertiza în cauză nu sunt membrii ANEVAR, deși art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerința calității de membru al acestei asociații a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii. Sub un alt aspect, arată că valoarea stabilită prin raportul de expertiză a fost calculată în raport de contractele de vânzare-cumpărare din alt an decât cel al exproprierii, deși la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele din același fel în unitatea administrativ teritorială. Arată că valorile de comparație pot fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare și nu de cele de ofertare, publicate în presă sau postate pe internet, imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat, iar stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la prețurile de trenzacționare obișnuite de la momentul exproprierii, astfel cum prevede și decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

La 11 august 2020, recurenții- reclamanți și intervenienți în nume propriu au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către recurentul-pârât și au arătat că motivul dezvoltat de această parte care se referă la evaluarea terenurilor prin expertiza efectuată în cauză nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., întrucât stabilirea valorii de circulație a imobilelor, în măsura în care nu ar fi fost corectă, reprezintă un motiv de netemeinicie a hotărârii atacate și nicidecum de nelegalitate.

Raportul de expertiză a fost întocmit de către experți care au calitatea de experți judiciari și figurează pe listele Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă cerința calității de membru ANEVAR pentru experții care efectuează expertizele judiciare. Prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 se referă la expertizele extrajudiciare, neavând nicio relevanță pentru expertizele judiciare dispuse de instanțele de judecată. Prin urmare, au fost respectate în cauză condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, au învederat că experții au făcut numeroase demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare referitoare la terenuri din aceeași categorie cu cele expropriate, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, însă nu au găsit un număr apreciabil de astfel de înscrisuri care să releve o piață imobiliară consolidată. Așadar, în lipsa unor acte juridice de comparație, experții au stabilit valoarea de circulație a imobilelor raportându-se la alte criterii, acestea fiind uzitate în practica curentă a evaluatorilor imobiliari.

Recursul declarant de reclamanții J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. și de intervenienții în nume propriu P. și Q. este fondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Însă, dacă partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptățită să obțină, în condițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părții adverse la plata acestora, îi revine sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor pretinse.

Această concluzie se desprinde atât din dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., care fac referire la cheltuielile pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a efectuat, cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ..

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că reclamanții și intervenienții în nume propriu au anexat cererii de recurs, ca înscris nou, adresa din 3 iulie 2020, emisă de către U. - Sucursala Deva, din care rezultă că suma de 8.450 RON a fost încasată la Agenția Ilia, cu chitanța x, la 7 mai 2019 de la G., înscris care face dovada achitării onorariului de expertiză la care se face referire în cererea de depunere aflată la dosarul Tribunalului Hunedoara și care menționează numărul dosarului și numele experților pentru care se efectuează plata.

Referitor la sumele de 4.000 RON și 1.000 RON, solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată tot sub forma onorariului de expertiză, se constată că recurenții nu au făcut dovada efectuării acestor operațiuni de plată. Astfel, desi se invocă nota de evaluare a onorariului depusă de expert T., acesta nu echivalează cu dovada plății efective, iar suma de 1000 RON menționată în adresa Tribunalului Hunedoara care face referire la chitanța de la dosarul aceleiași instanțe, a fost avută în vedere de instanța de fond la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.584,8 RON, astfel cum rezultă din detalierea sumei stabilite cu acest titlu.

În considerarea motivelor anterior prezentate și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa, în parte, decizia recurată, va admite apelul incident și va schimba, în parte, sentința civilă nr. 896 din 19 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în sensul că obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara la plata către reclamanți și intervenienți în interes propriu și a sumei de 8450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este nefondat în raport de următoarele:

Cu titlu preliminar, se reține că litigiul este supus reglementărilor vechiul C. proc. civ., față de data introducerii acțiunii, și în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2013 privind Noul C. proc. civ., potrivit căruia "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, cazul invocat de recurent, din perspectiva cărora vor fi analizate criticile formulate, este cel al art. 304 pct. 9 "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" din C. proc. civ. de la 1865. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurentul a menționat formal incidența acestor dispoziții legale, nefiind dezvoltate critici care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, de natură a face posibilă exercitarea controlul de legalitate.

O primă critică, ce poate fi circumscrisă dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea că raportul de expertiză nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru întocmirea lui valabilă întrucât nu a fost întocmit de experți ANEVAR.

Înalta Curte observă că argumentele recurentului-pârât în acest sens vizează condițiile extrinseci ale raportului de expertiză dispus și administrat în cauză, argumentul de nelegalitate privind necompetența experților evaluatori.

Totodată, constată că, în cauză, prevederile din Legea nr. 198/2004 nu sunt aplicabile, procedura exproprierii demarând după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010. Dispozițiile art. 11 alin. (7) din acest ultim act normativ (corespunzătoare art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004) vizează întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator în vederea exproprierii, respectiv pentru emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, nicidecum procedura derulată în condițiile în care expropriatul este nemulțumit de suma acordată de expropriator, cu referire la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, conform art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, "un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință".

În schimb, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la data exproprierii) prevede că, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator, se poate adresa instanței de judecată, acțiunea formulată de acesta urmând a fi soluționată potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, texte de lege care nu cuprind vreo mențiune privind cerința calității de membru ANEVAR pentru experții care efectuează expertizele judiciare.

Având în vedere soluția pronunțată de instanța de apel sub acest aspect și față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată că în mod corect această critică din apel a fost înlăturată.

Cu privire la critica privind încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu referire la absența "tranzacțiilor comparabile", instanța de recurs reține că, potrivit textului de lege invocat, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 380 din 16 mai 2015, parag. 27, invocată de recurent, obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituția României, a statuat că:

"valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului". În același sens este și decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, parag. 25, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că "experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate".

Pentru determinarea prețului de piață raportarea se face, în conformitate cu norma citată, în primul rând, la tranzacțiile efective, realizate pentru imobile de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care se află și imobilul expropriat, iar numai în cazul în care nu există astfel de tranzacții, aceasta se poate efectua și în funcție de ofertele de vânzare sau de cumpărare publicate în mass-media ori pe net, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme, prin care s-a statuat că:

"la stabilirea cuantumului despăgubirii, trebuie să se țină seama de criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele", iar această sintagmă "are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contractele de vânzare - cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de vânzare ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet. Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare - cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții ar putea apela la alte elemente decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii".

În cauză, recurentul-pârât fracționează raționamentul judiciar de mai sus și ignoră jurisprudența prin care s-a stabilit că, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile solicitate prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.

În speță, astfel cum au reținut și instanțele de fond și de apel, experții au făcut demersuri pentru a identifica contracte de vânzare-cumpărare referitoare la terenuri din aceeași categorie cu cele expropriate, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, însă nu au găsit un număr apreciabil de astfel de înscrisuri și, în aceste condiții, au aplicat corecții comparabilelor pe care le-au utilizat, această operațiune nefiind, în acest context, de natură a atrage aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că expertiza ordonată de instanța de fond a respectat criteriile legale impuse de textul de lege criticat, cuantificând valoarea despăgubirilor produse prin expropriere prin raportare la elementele arătate, la o dată contemporană transferului dreptului de proprietate realizat pe calea exproprierii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva deciziei nr. 474/2020 din 4 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții J., O., G., M., A., E., F., D., K., L., B., C. și de intervenienții în nume propriu P. și Q. împotriva deciziei nr. 474/2020 din 4 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată.

Admite apelul incident.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 896 din 19 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în sensul că obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara la plata către reclamanți și intervenienți în interes propriu a sumei de 8450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei nr. 474/2020 din 4 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia și ale sentinței civile nr. 896 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2020.