ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1822/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2014 (ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2013) astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanții A., B., C., D. (decedat pe parcursul procesului) prin D., E., F. (decedat pe parcursul procesului) prin moștenitor F., G., H., I. și J., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, să se constate că prin H.G. nr. 844/07.08.2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănișca"; să se stabilească suprafața de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situațiile în care expropriatorul a propus exproprierea parțială, iar situația reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate și la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin precizări ulterioare s-a mai cerut și anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă pe numele reclamanților sub aspectul cuantumului sumelor acordate.

Prin sentința nr. 1277/22.11.2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții au calitatea de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri, după cum urmează: A. - 297 mp; C. - 859 mp; D. - 4497 mp; E. - 1346 mp; F. și G. - 15.628 mp din care, pentru suprafața de 11.276 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; H., I. și J. - 6731 mp din care, pentru suprafața de 4034 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; B. - 2119 mp; a obligat pe pârâtul Statul Român prin CNAIR S.A. să plătească reclamanților sau moștenitorilor acestora, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate: A. - 4621 RON; C. - 13.366 RON; D. (moștenitor pentru D.) - 82.743 RON; E. - 22.955 RON; G. și F. (moștenitor pentru Sârbu Mircea Octavian) - 242.859 RON; H., I. și J. - 103.523 RON; B. - 32.888,8 RON; a anulat în parte hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise pentru reclamanți de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010-Brănișca cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate acestora; a respins în rest acțiunea; a obligat pe pârât să plătească moștenitoarei reclamanților/moștenitorilor acestora suma de 9013 RON cheltuieli de judecată în fond.

S-a reținut că, în vedere construirii tronsonului de autostradă Lugoj - Deva, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 255/2010, ale H.G. nr. 844/07.08.2012, H.G. nr. 680/19.08.2015 și H.G. nr. 631/31.08.2016, s-a dispus, în baza deciziilor de expropriere nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 și nr. 900/17.10.2016, trecerea în proprietatea Statului Român a mai multor imobile, situate pe raza comunei Brănișca, din județul Hunedoara, terenuri ce au aparținut reclamanților A., B. ș.a., astfel cum s-a făcut dovada, potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei.

În vederea acordării de despăgubiri, persoanei expropriate i s-a emis hotărâre de către Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănișca, pe care reclamanții au înțeles să le conteste atât sub aspectul întinderii suprafețelor de teren expropriate, cât mai ales pentru cuantumul despăgubirilor acordate.

Aceste hotărâri nu au fost însă comunicate reclamanților, în calitate de persoane expropriate, pârâtul neproducând dovezi în acest sens pe parcursul procesului, iar în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ. au fost contestate în instanță de persoanele expropriate/moștenitorii acestora, atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor, cât și sub aspectul întinderii suprafețelor de teren expropriate.

În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul a plătit persoanelor expropriate despăgubirile cuprinse în hotărârile atacate.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că, în fapt, reclamanților le-au fost expropriate mai multe terenuri agricole, în suprafețele și având valorile menționate în dispozitivul sentinței, tribunalul raportându-se la evaluarea realizată de expert K. (care a stabilit valori cuprinse între 15,4 RON - 17,13 RON, așadar mai mari decât cele stabilite prin hotărârile Comisiei de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănișca).

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât numiții A., L., M., N., O., P., cât și pârâtul Statul Român prin CNAIR S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri.

Reclamanții au solicitat constatarea împrejurării că reclamanta A. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafața de 435 mp și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 6768 RON; constatarea împrejurării că reclamantul L. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafața de 1547 mp și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 26 419 RON; constatarea împrejurării că reclamantul M. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafața de 1609 mp și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 27 433 RON; constatarea împrejurării că reclamanta N. are calitatea de persoană expropriată pentru suprafața de 385 mp și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 6 699 RON; constatarea împrejurării că reclamanții O. și P. au calitatea de persoane expropriate pentru suprafața de 129 mp și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 2605 RON.

S-a învederat că instanța nu a acordat despăgubiri reclamanților L., M., N., O. și P. și a acordat despăgubiri mai mici reclamantei A..

Pârâtul a arătat că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv instanța de judecata în mod greșit a omologat un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege. Deși art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerința calității de membru ANEVAR a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii, cei trei experți ce au întocmit expertiza în cauză nu sunt astfel de membri. Valoarea calculată de către expertul Nistor privind imobile aflate în zona celui expropriat având aceeași categorie de folosință și caracteristici asemănătoare a fost calculată raportându-se la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet, contrar dispozițiilor legale incidente.

La întocmirea raportului de expertiză din cauză nu au fost verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

Ignorarea prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții) actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Prin decizia nr. 718/08.07.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul intervenienților L., M., a schimbat în parte sentința, a admis acțiunea formulată de intervenientul L. și a constatat calitatea de persoană expropriată a acestuia pentru suprafețele de 1529 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012 și de 18 mp, potrivit H.G. nr. 680/2015; a obligat pârâtul Statul Român, prin CNAIR să plătească intervenientului L. sumele de 26.008 RON și 411 RON, în total 26419 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate; a admis în parte acțiunea formulată de intervenientul M. și a constatat calitatea de persoană expropriată a acestuia pentru suprafața de 1124 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012, obligând Statul Român, prin CNAIR să-i plătească suma de 19.164 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului expropriat; a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate; a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul Statul Român prin CNAIR reprezentată de DRDP Timișoara; a respins, ca inadmisibil apelul formulat de intervenienții N., O. și Q.; a obligat pârâtul Statul Român prin CNAIR reprezentată de DRDP Timișoara să plătească intervenienților L. și M. suma de 200 RON - cheltuieli de judecată în apel.

Referitor la apelanții N., O. și P., s-a reținut că nu au calitatea de părți în cauză, întrucât prin încheierea de ședință din 22.03.2016 s-a respins cererea de intervenție a acestora persoane, admițându-se excepția lipsei calității lor procesuale active, iar încheierea menționată nu a fost atacată potrivit legii.

Referitor la intervenienții L., M., s-a reținut că în mod greșit instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererile formulate de aceștia, deși cererea lor de intervenție a fost admisă.

În ceea ce îi privește pe L. și R., aceștia având calitatea de părți în cauză, prima instanță trebuia să se pronunțe asupra cererilor pe care le-au formulat, având în vedere că la dosar s-au primit și precizările de acțiune prin care și-au majorat pretențiile cu suprafețele expropriate suplimentar.

Potrivit raportului de expertiză însușit de prima instanță, intervenientul L. a fost expropriat de suprafața de 1529 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012, precum și de suprafața de 18 mp, potrivit H.G. nr. 680/2015.

În consecință, schimbând în parte sentința atacată, instanța de apel a constatat calitatea de persoană expropriată a intervenientului L. pentru aceste suprafețe și a obligat Statul Român, prin CNAIR să plătească acestuia suma stabilită prin expertiză, respectiv 26.008 RON pentru primul teren și 411 RON pentru cel de al doilea, în total 26.419 RON.

În ceea ce îl privește pe intervenientul M., instanța de apel a constatat că a fost expropriat cu suprafața de 1124 mp, potrivit H.G. nr. 844/2012, valoarea terenului fiind stabilită de experți la suma de 19.164 RON.

Cu privire la suprafața de 485 mp despre care apelantul a arătat că apare a fi propusă de experți pentru expropriere suplimentară, în coloana teren neexpropriat, instanța a constatat că nu poate dispune exproprierea suplimentară în condițiile Legii nr. 255/2010, în lipsa unei exproprieri formale a statului.

Referitor la reclamanta A., aceasta a avut calitate încă de la introducerea acțiunii, din expertiza efectuată în cauză rezultând că i s-a expropriat terenul în suprafață de 1978 mp, iar nu și de 397 mp, aferent parcelei 1000/17, suma aferentă acestei parcele fiind 4621 mp, astfel cum a acordat prima instanță. Cu aceeași suprafață expropriată apare reclamanta și în opinia separată a expertului S..

Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă cu privire la suprafața de 138 mp solicitată în apel, expertul arată că această suprafață, cu care apare în anexa la H.G. nr. 631/2016, poziția 401 numitul T., provine din terenul întabulat în CF x Brănișca și se identifică cu parcela arabil 926/1/2, în suprafață de 1970, înscrisă în titlul de proprietate nr. x/9.02.1998, eliberat pe numele T.. Din această parcelă s-a expropriat suprafața de 138 mp.

Or, din contractul de vânzare cumpărare în temeiul căruia reclamanta A. își justifică calitatea procesuală activă reiese că obiectul contractului l-au constituit parcelele 1028/6, în suprafață de 3036 mp și 1000/17, în suprafață de 2455 mp, neexistând o identitate topografică între parcela expropriată și cele cumpărate potrivit contractului de vânzare cumpărare din data de 04.09.2001.

Referitor la apelul pârâtului, instanța de apel a constatat că art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu este incident cauzei, deoarece se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumul despăgubirii, aceste dispoziții nefiind aplicabile și în materia evaluării despăgubirilor în caz de contestare în justiție a cuantumului despăgubirii, deoarece în acest caz sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la data emiterii hotărârilor contestate), acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Practica constată a instanței supreme este în sensul menționat de apelant, respectiv al evaluării despăgubirii pe bază de contracte de vânzare cumpărare efectiv încheiate.

În cauză, experții au identificat astfel de tranzacții, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, iar în apel apelantul nu a putut identifica alte contracte de care experții să țină seama. În aceste condiții, experții au procedat la stabilirea prețului imobilelor prin aplicarea metodei prin comparație directă, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecții.

Deși prin motivul de apel pârâtul critică concluziile raportului de expertiză și susține că raportul de expertiză nu este realizat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, în probațiune, în apel, nu solicită efectuarea unui nou raport de expertiză.

În aceste condiții, raportat și la faptul că apelantul nu indică o variantă a raportului de expertiză agreată, și nici nu solicită efectuarea unui nou raport de expertiză sau a unui supliment, instanța de apel a reținut că criticile formulate se subsumează, în fapt, argumentului că instanțele trebuiau a avea în vedere suma stabilită prin H.G. nr. 844/2012, anexa 2.

Contrar celor susținute de apelant cu referire la o valoare specială, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Chiar dacă apelantul a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantului, această situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data transferului dreptului de proprietate.

Rezultă că raportarea la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici îl vizează numai pe expropriator și se face în vederea estimării despăgubirilor ce urmează a fi acordate. Această concluzie se desprinde și din dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, iar acțiunea se soluționează în conformitate cu dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Modul de stabilire a despăgubirilor în fața instanței de judecată este, însă, reglementat de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului.

Ca urmare, criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin care a criticat pentru nelegalitate hotărârea instanței de apel. În esență, argumentele de nelegalitate au vizat următoarele aspecte:

- Cerința calității de membru ANEVAR, a celor trei experți desemnați să efectueze raportul de expertiză judiciară, așa cum statuează dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, nu a fost respectată deoarece, din informațiile pe care le deține, recurentul susține că niciunul dintre experți nu o deține.

- Raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, respectiv cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât valoarea calculată de către expertul Nistor privind imobile aflate în zona celui expropriat, având aceeași categorie de folosință și caracteristici asemănătoare, a fost calculată raportându-se la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet, contrar dispozițiilor legale incidente.

Ar fi trebuit ca experții și instanța să se raporteze doar la prețurile de tranzacționare, iar nu la cele de ofertare, legea având în vedere situația certă a unor prețuri exprimate în contracte, iar nu situația incertă a unor oferte nematerializate în acte juridice autentice.

La întocmirea raportului de expertiză efectuat în cauză nu au fost verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

Nu există nicio probă și niciun indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în aceste anunțuri ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, neputându-se reține că cele dintâi ar avea un caracter cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar și potențialii cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective.

Ignorarea prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții) actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Efectuarea unei expertize legale ține de esența proceselor de expropriere, sens în care chiar dacă nu a fost solicitată o nouă expertiză în apel, instanța de judecată, în baza rolului activ, trebuia să o dispună din oficiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimații-reclamanți și intervenienți nu au formulat întâmpinare, dar au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează:

Întrucât acțiunea din care a fost disjunsă cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul prezentei judecăți a fost înregistrată (sub nr. x/2013) pe rolul Tribunalului Hunedoara anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Noul C. proc. civ., se reține că, în acord cu dispozițiile normei tranzitorii a art. 3 din Legea nr. 76/2012, litigiul pendinte este guvernat de normele procesuale ale vechiul C. proc. civ.. Prin urmare, deși recursul formulat de pârât a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., analiza acestuia va avea loc în raport de motivele legale de recurs corespunzătoare celor invocate, reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ.

O primă observație care se impune este aceea că, deși a făcut trimitere la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", al căror corespondent în reglementarea vechiul C. proc. civ. este dat de norma art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nicio critică din cele susținute de recurent nu a fost argumentată pe acest temei legal, ceea ce justifică concluzia invocării formale, nesusținute, a respectivului motiv de recurs.

În realitate, toate criticile pârâtului au susținut caracterul nelegal al hotărârii atacate, ca fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pe de o parte întrucât experții ce au întocmit expertiza administrată în cauză nu ar fi membrii ANEVAR (cum impun dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004), iar pe de altă parte întrucât expertiza ar fi fost realizată prin utilizarea de comparabile oferte de vânzare, iar nu tranzacții efective.

Verificând temeinicia acestor critici pe tărâmul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază asupra caracterului lor nefondat, reținând că instanța de apel, învestită la rândul său cu cercetarea acestora, le-a răspuns în mod legal.

Prin urmare, este justă înlăturarea de către instanța de apel a criticii de nelegalitate a raportului de expertiză, pe baza căruia au fost stabilite despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate, critică fundamentată pe nerespectarea dispozițiilor art. 4 (8) din Legea nr. 198/2004 care se referă la calitatea de membru ANEVAR a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, dispoziția legală indicată nici nu era incidentă speței în primul rând întrucât, fiind vorba despre o expropriere aprobată în baza H.G. nr. 844/7.08.2012, a H.G. nr. 680/19.08.2015 și a H.G. nr. 631/31.08.2016, aceasta s-a realizat sub regimul de reglementare al Legii nr. 255/2010, iar nu al Legii nr. 198/2004, care a fost, de altfel, abrogată prin dispozițiile art. 35 lit. c) ale din Legea nr. 255/2010 la momentul intrării acesteia în vigoare.

În al doilea rând, norma legală nu era incidentă întrucât, așa cum prevăd dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, evaluarea despăgubirilor în caz de contestare în justiție a cuantumului acestora se realizează prin aplicarea art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, astfel cum se întâmpla, de altfel, și sub regimul de reglementare al Legii nr. 198/2004 (în conformitate cu art. 9 alin. (3), când prevederile art. 4 alin. (8) erau incidente etapei de evaluare a terenurilor ce intrau în coridorul de expropriere, în faza administrativă a exproprierii, respectiv în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Nici criticile de nesocotire a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sub aspectul cerinței ca despăgubirile să fie calculate în raport de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", nu pot fi reținute, susținerea recurentului-pârât în sensul că valorile calculate de expertul Nistor ar fi fost determinate în raport de oferte de preț ale agențiilor imobiliare iar nu în raport de prețuri din tranzacții reale fiind fără legătură cu situația regăsită în speță.

Contrar afirmațiilor recurentului, Înalta Curte reține că ultimul supliment al raportului de expertiză administrat în fața primei instanțe, regăsit în vol. 5, conține o evaluare a suprafețelor de teren expropriate realizată pe baza metodei comparației directe în raport de tranzacții încheiate în perioada de interes a evaluării (luna decembrie 2012 - luna septembrie 2016) cărora le-au fost aplicate unele corecții. Această ultimă evaluare a comisiei de experți a fost validată de instanțe, fiind cea care a stat la baza pronunțării hotărârilor de soluționare a cauzei în fond și apel.

De asemenea, se reține că în anexele raportului de expertiză se regăsesc copiile contractelor de vânzare-cumpărare utilizate drept comparabile în stabilirea nivelului despăgubirii cuvenite persoanelor expropriate.

Așa cum corect a remarcat instanța de apel, deși a formulat o critică de nesocotire a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la întocmirea raportului de evaluare a despăgubirilor sub argumentul utilizării de comparabile oferte de vânzări, iar nu tranzacții efective - argument nereal, precum s-a reținut - totuși pârâtul nici nu a furnizat el însuși probe constând în tranzacții de imobile care să corespundă cerințelor legale prevăzute de art. 26 (care să privească imobilele de același fel, aflate în aceeași unitate administrativ-teritorială, situate temporal în perioada de realizare a exproprierii) și nici nu a propus, eventual, în apel administrarea unei alte expertize care să corespundă criteriilor legale, așa cum au fost descrise de acesta.

Reținând, pentru argumentele mai sus prevăzute, caracterul nejustificat al criticilor recurentului, care nu-și găsește corespondent în situația procesuală a litigiului, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu înscrisul aflat la dosarului de recurs) în favoarea intimaților-reclamanți A., C., D., E., G., F., H., I., J..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 718 din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților-reclamanți A., C., D., E., G., F., H., I., J..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.