ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2019, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2014 al aceleiași instanțe, și precizată ulterior, reclamanta A., decedată pe parcursul procesului și reprezentată prin moștenitorii săi, B. și C., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A București, și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănișca";

- să stabilească suprafața de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant;

- să stabilească situațiile în care expropriatorul a propus exproprierea parțială, iar situația reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994;

- să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate și la prejudiciile aduse proprietarilor;

- să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin precizări ulterioare, reclamanta a solicitat și anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă pe numele său, sub aspectul cuantumului sumelor acordate.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 255/2010.

Prin sentința civilă nr. 1245/19.19.2019, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea, a constatat că reclamanta A. are calitatea de persoană expropriată cu privire la terenul în suprafață de 8000 mp, din care, pentru suprafața de 1933 mp, a dispus exproprierea suplimentară.

A obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească moștenitorilor reclamantei, B. și C., suma de 128.000 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului expropriat antecesoarei lor.

A dispus anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă pe numele reclamantei A. de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Brănișca cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.

A obligat pârâtul să plătească moștenitorilor reclamantei suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

În vederea construirii tronsonului de autostradă Lugoj - Deva, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 255/2010, ale H.G. nr. 844/07.08.2012, H.G. nr. 680/19.08.2015 și H.G. nr. 631/31.08.2016, s-a dispus, în baza deciziilor de expropriere nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 și nr. 900/17.10.2016, trecerea în proprietatea Statului Român a mai multor imobile, situate pe raza comunei Brănișca, din județul Hunedoara.

În vederea acordării de despăgubiri, Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănișca a emis o hotărâre pe care reclamanta a înțeles să o conteste atât sub aspectul întinderii suprafețelor de teren expropriate, cât și pentru cuantumul despăgubirilor acordate.

Această hotărâre nu au fost însă comunicată reclamantei în calitate de persoană expropriată și nici moștenitorilor săi, pârâtul neproducând dovezi în acest sens pe parcursul procesului. Întrucât persoanele expropriate sau moștenitorii acestora au înțeles să conteste în instanță atât cuantumul despăgubirilor, cât și întinderea suprafețelor expropriate stabilite prin aceste hotărâri în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 2517 din C. civ., prima instanță a constatat că acțiunea cu care a fost învestită este formulată în termen legal.

Tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada că pârâtul a plătit persoanei expropriate despăgubirile cuprinse în hotărârile atacate.

Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 24-25 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză de identificare și evaluare atât a bunurilor imobile supuse exproprierii, cât și a terenurilor rămase fără cale de acces, sau a căror folosință a fost afectată de lucrările de construire a autostrăzii .

Din concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Hunedoara, din care a fost disjunsă cererea, s-a constatat că, în fapt, reclamantei A. i-a fost expropriată o suprafață de teren de 8000 mp. Pentru 1933 mp din această suprafață, instanța a propus exproprierea suplimentară, întrucât reprezintă un teren fără acces.

Potrivit evaluării efectuate de expert, terenul expropriat reclamantei A. are o valoare de 16 RON/mp, astfel că valoarea despăgubirilor ce trebuiau acordate acesteia sau moștenitorilor ei este mai mare decât cea stabilită prin hotărârile emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănișca și reprezintă suma de 128.000 RON.

Instanța nu a agreat varianta de evaluare propusă de dl. expert D. deoarece aceasta este una globală, care nu ține cont de criteriile de evaluare specifice fiecărui teren în parte (amplasament, valoare de circulație, categorie de folosință, etc.), iar expertul este specializat în domeniul agriculturii, iar nu în materia evaluării imobiliare.

Prin urmare, tribunalul a constatat că hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu este legală în ceea ce privește despăgubirile acordate, și a dispus anularea ei parțială, doar sub acest aspect.

Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 275/10.03.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelul, ca nefondat.

Răspunzând criticilor formulate prin motivele de apel, curtea de apel a reținut că, în instanță, rapoartele de expertiză se întocmesc de experți judiciari evaluatori, înscriși pe listele comunicate de birourile județene de expertiză de pe lângă tribunale. Calitatea de expert ANEVAR este cerută pentru experții care evaluează terenurile ce urmează a fi expropriate în procedura administrativă, derulată de către expropriator. Prin urmare, calitatea de expert judiciar este nu numai necesară, dar și suficientă pentru întocmirea rapoartelor de expertiză întocmite în timpul proceselor.

Contrar susținerilor apelantului, expertul evaluator a cărui opinie a fost împărtășită de către instanță a determinat valoarea despăgubirilor prin raportare la valorile înscrise în contracte de vânzare cumpărare, și nu pe baza anunțurilor de la mica publicitate.

Susținerea apelantului în sensul că acțiunea ar fi prematur formulată deoarece hotărârea vizând stabilirea despăgubirilor nu a fost comunicată reclamanților a fost înlăturată de instanța de apel care a apreciat că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 reglementează un termen de prescripție menit să sancționeze creditorul nediligent. Or, norma juridică nu poate fi folosită împotriva unui creditor "prea diligent" care formulează o acțiune înainte de comunicarea unei hotărâri care a fost însă emisă și care îl nemulțumește.

Reclamantul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

Prin motivele de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici, pe care le-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

a. Instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.

În primul rând, art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerința calității de membru ANEVAR a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii. Or, cei trei experți care au întocmit expertiza în cauză nu sunt membri ANEVAR.

În al doilea rând, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța trebuie să țină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială precum și de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu respectă prevederile legale imperative în materie, întrucât valoarea stabilită a fost calculată prin raportare la imobile din altă zonă. În plus, conform dispozițiilor legale incidente, valorile de comparație pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacționare și nicidecum de cele de ofertare, publicate în presă sau pe internet, iar imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu cele ale imobilelor expropriate.

Recurentul arată că experții au ținut seama de oferte de vânzare-cumpărare și că acestea nu sunt de la momentul exproprierii, așa cum prevede decizia Curții Constituționale nr. 380 pronunțată la 26.05.2015.

b. Curtea de apel a interpretat greșit prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente pe calea unei contestații în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Așadar, termenul de la care devine admisibilă contestația este cel de la care persoanei expropriate i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În cauză, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu a fost comunicată reclamanților, așa cum chiar aceștia arată în cuprinsul cererii formulate. Pe cale de consecință, cererea trebuia respinsă ca prematură/inadmisibilă.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

a. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 nu poate fi primită.

În primul rând, prima decizie de expropriere a fost emisă la data de 13.12.2012, iar la acea dată, în materia exproprierii, era in vigoare un alt act normativ și anume, Legea nr. 255/2010.

În al doilea rând, critica formulată este nefondată, chiar și analizată din perspectiva normei cuprinse în art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză și care este similară cu cea cuprinsă în art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004. Aceasta întrucât, textul menționat este aplicabil în etapa administrativă a procedurii exproprierii, astfel cum rezultă din cuprinsul său:

"Un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință".

În etapa judiciară însă, sunt aplicabile prevederile art. 22 alin. (3) și art. 21-27 din Legea nr. 255/2010 care nu impun cerința calității de membru ANEVAR pentru experții care efectuează expertiza în această etapă, astfel încât desemnarea experților urmează a se face în condițiile art. 201 C. proc. civ.

Nu este întemeiată nici critica formulată în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 380 pronunțată la 26.05.2015, sub niciunul dintre aspectele invocate de recurent.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, raportul de expertiză omologat a avut la bază prețuri rezultate din tranzacții efective cu terenuri, iar nu oferte de vânzare sau anunțuri la mica publicitate, după cum data și evaluării a fost cea a exproprierii, iar nu cea a întocmirii raportului de expertiză, nefiind astfel încălcate dezlegările date de Curtea Constituțională prin decizia nr. 380/26.05.2015. În plus, apelantul nu a făcut demersuri pentru a obține alte comparabile și a solicita refacerea raportului de expertiză, deși îi revenea această obligație, astfel încât criticile formulate în recurs prin care afirmă că imobilele la a căror valoare s-a raportat expertul au altă categorie de folosință și altă suprafață decât a celor în cauză, nu pot fi primite.

"Expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii".

Cât timp hotărârea de expropriere contestată în prezenta cauză a fost emisă, iar reclamanții cunoșteau conținutul ei, chiar dacă nu le-a fost comunicată până la data formulării cererii de chemare în judecată, ar fi excesiv ca ei să fie sancționați cu respingerea contestației ca fiind prematur formulată. Scopul comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirii este tocmai înștiințarea persoanei expropriate despre cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate. Or, în cauză, acest scop a fost atins, reclamanții cunoscând, și contestând, acest cuantum.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei civile nr. 275 din 10 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.