ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. x/2014, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Hunedoara și precizată ulterior reclamanții A., B., C., D. - decedat prin moștenitor E., F. - decedată prin moștenitori G. și H., I., J., K., L., M., N., O. - decedat prin moștenitor P., Q., R., S. și T. - decedat, prin moștenitor U. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A București solicitând:

- să se constate că prin H.G. nr. 844 din 7 august 2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănișca"

- să se stabilească suprafața de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant;

- să se stabilească situațiile în care expropriatorul a propus exproprierea parțială, iar situația reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994;

- să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate și la prejudiciile aduse proprietarilor;

- să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin precizări ulterioare s-a mai cerut anularea parțială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia e stabilire a cuantumului despăgubirilor Brănișca sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 255/2010.

În fapt s-a arătat că reclamanții sunt proprietarii sau urmașii proprietarilor tabulari ai terenurilor de pe raza comunei Brănișca. Prin H.G. nr. 844 din 7 august 2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva".

După declanșarea procedurii de expropriere, pârâtul prin reprezentanții săi a dispus efectuarea unui raport de evaluare care a identificat suprafețele expropriate de la fiecare reclamant și a estimat valoarea pe mp la suma de 0,96 Euro/mp (4,07 RON/mp). Deși li s-a solicitat să depună la Primăria Brănișca toate documentele relative la dreptul de proprietate asupra imobilelor expropriate, nu au fost notificați prin poștă cu privire la intenția de expropriere a imobilelor, conform art. 8 din Legea nr. 255/20l0.

Au aflat întâmplător despre raportul de evaluare și în discuțiile purtate cu reprezentanții expropriatorului și ai autorităților publice locale au arătat că nu sunt de acord cu despăgubirile propuse.

Avându-se în vedere că nu s-au achitat despăgubirile, iar sumele ce bani propuse nu au fost acceptate de către reclamanți, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/20l0 s-au văzut nevoiți a introduce prezenta acțiune.

Prin întâmpinare la cererea de majorarea pretențiilor pentru pârâtul Statul Român s-a solicitat respingerea acesteia ca tardiv formulată și, în subsidiar, ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă nr. 385/2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar x/2014 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții: A., B., C., D., decedat pe parcursul procesului, prin moștenitor E., F., decedată pe parcursul procesului, prin moștenitorii G. și H., I., J., K., L., M., N., O., decedat pe parcursul procesului, prin moștenitor V., Q., R., S. și T., decedat pe parcursul procesului, prin moștenitor U. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și în fond:

S-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane expropriate cu privire la terenurile următoare pentru:

- A. - 5.886 mp, din care pentru suprafața de 1.116 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- B. - 1.856 mp, din care pentru suprafața de 1.593 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- C. - 7.348 mp, din care pentru suprafața de 2.929 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- E. (pentru D.) - 592 mp;

- G. și H. (pentru F.) - 2.817 mp, din care pentru suprafața de 648 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- I. - 672 mp;

- J. - 595 mp, din care pentru suprafața de 134 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- K. - 7.073 mp, din care pentru suprafața de 2.406 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- L. - 2.827 mp, din care pentru suprafața de 987 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- M. - 1.047 mp, din care pentru suprafața de 181 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- N. - 2.978 mp, din care pentru suprafața de 623 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- V. (pentru O.) - 1.843 mp, din care pentru suprafața de 196 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- R. și Q. - 2.998 mp, din care pentru suprafața de 349 mp se dispune exproprierea suplimentară;

- U. (pentru T.) - 2.920 mp, din care pentru suprafața de 1.222 mp se dispune exproprierea suplimentară și

- S. - 5.757 mp, din care pentru suprafața de 1888 mp se dispune exproprierea suplimentară.

A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CNADNR SA București să plătească reclamanților/moștenitorilor acestora următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea în RON la data plății a terenurilor expropriate acestora, astfel pentru:

- A. - 21.190 euro,

- B. - 6.682 euro,

- C. - 26.452,8 euro,

- E. - 2.131,2 euro,

- G. și H. - 10.141,2 euro,

- I. - 2.419,2 euro,

- J. - 2.142 euro,

- K. - 25.462,8 euro,

- L. - 10.177,2 euro,

- M. - 3.769,2 euro,

- N. - 10.720,8 euro,

- V. - 6.634,8 euro,

- R. și Q. - 10.792,8 euro,

- U. - 10.512 euro și

- S. - 20.725,2 euro.

S-a dispus anularea în parte a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 255/2010 pe raza comunei Brănișca pentru fiecare din reclamanți în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate acestora.

S-a respins în rest acțiunea.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 10.014 RON cheltuieli de judecată în fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în vederea construirii tronsonului de autostradă Lugoj - Deva, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 255/2010, ale H.G. nr. 844 din 7 august 2012, H.G. nr. 680 din 19 august 2015 și H.G. nr. 631 din31 august 2016, s-a dispus în baza Deciziilor de expropriere nr. 1585 din 13 decembrie 2012, nr. 51 din 26 ianuarie 2016 și nr. 900 din 17 octombrie 2016 trecerea în proprietatea Statului Român a mai multor imobile, situate pe raza comunei Brănișca, județul Hunedoara, terenuri ce au aparținut reclamanților, astfel cum s-a făcut dovada, potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei.

Persoanelor expropriate li s-au emis hotărâri de către Comisia de verificare a dreptului de proprietate constituită pe raza Comunei Brănișca, pe care reclamanții au înțeles să le conteste atât sub aspectul întinderii suprafețelor de teren expropriate, cât mai ales pentru cuantumul despăgubirilor acordate.

Aceste hotărâri nu au fost însă comunicate reclamanților în calitate de persoane expropriate, pârâtul neproducând dovezi în acest sens pe parcursul procesului. Mai mult, în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 2517 din noul C. civ., persoanele expropriate sau moștenitorii acestora au înțeles să conteste în instanță atât cuantumul despăgubirilor, cât și întinderea exproprierii stabilite prin aceste hotărâri mai sus menționate, astfel că acțiunea a fost apreciată ca formulată în termen, fiind admisibilă.

Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 24 - 25 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus la cererea reclamanților efectuarea unui raport de expertiză de identificare și evaluare atât a bunurilor imobile supuse exproprierii cât și a terenurilor rămase fără cale de acces sau a căror folosință a fost afectată de lucrările de construire a autostrăzii.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat, cu completările ulterioare, s-au constatat suprafețele expropriate și valoarea acestora de 3,6 euro/mp. S-a mai reținut că în acest tabel a fost calculată greșit de către expert suma cuvenită reclamantului L., despăgubirea corectă fiind aceea stabilită de instanță.

Instanța nu a agreat varianta de evaluare propusă de expert W., întrucât pe de o parte aceasta este una globală și nu ține cont de criteriile de evaluare specifice fiecărui teren în parte (amplasament, valoare de circulație, categorie de folosință, etc.), iar pe de altă parte expertul este specializat în domeniul agricultură și nu în materia evaluării imobiliare.

Prin urmare, instanța a constatat că hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de expropriator pentru terenurile expropriate reclamanților nu sunt legale, în ceea ce privește despăgubirile acordate, fiind anulate parțial sub acest aspect.

Așa fiind, și având în vedere Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale a României precum și dispozițiile art. 1 - 4, 24 alin. (4) și art. 26 din Legea nr. 33/1994 republicată și ale art. 22 din Legea nr. 255/2010, instanța a admis ca întemeiată, doar în parte, acțiunea civilă a reclamanților, în sensul celor de mai sus, respingând în rest pretențiile acestora pentru considerentele evocate.

În baza art. 274 C. proc. civ. din 1865, a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamanților suma de 10.014 RON cheltuieli de judecată în fond reprezentând onorariu experți și onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, la data de 19 iunie 2019, a declarat apel pârâtul

Statul Român prin CNAIR reprezentată de DRDP Timișoara prin care se susține că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, iar cheltuielile de judecată sunt disproporționat de mari.

Cu privire la prima critică se susține că instanța de judecată în mod greșit a omologat un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, astfel:

Art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede cerința calității de membru ANEVAR a experților care evaluează proprietățile supuse exproprierii, or cei trei experți, din câte cunoaște apelantul, nu sunt membri ANEVAR.

Apoi, la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța trebuiau să țină cont, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, iar în cauză expertiza s-a făcut pe baza ofertelor de preț și nu a prețurilor de tranzacționare de la momentul exproprierii.

Se contestă și cuantumul cheltuielilor de judecată, susținându-se că sunt prea mari raportat la munca depusă și specificul cauzei.

Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat să se constate lipsa calității de reprezentant a DRDP Timișoara cu consecința respingerii căii de atac ca inadmisibile, excepție ce nu a mai fost susținută. Pe fond, au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 1697 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a fost respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevăd că "înainte de data începerii activității prevăzute la art. 6 alin. (1), un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință. Raportul de evaluare a terenurilor forestiere și agricole va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale".

Instanța de apel a apreciat că acest text de lege nu este incident cauzei, deoarece se referă la evaluarea terenurilor în vederea emiterii hotărârii de stabilire a cuantumul despăgubirii, aceste dispoziții nefiind aplicabile în caz de contestare în justiție a cuantumului despăgubirii, caz în care sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că experții nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel din cuprinsul aceleiași unități administrativ teritoriale.

Critica a fost respinsă cu motivarea că, în cauză, experții au identificat astfel de tranzacții, chiar dacă nu sunt în număr foarte mare, iar apelantul nu a putut identifica alte contracte de care experții să țină seama. În aceste condiții, experții au procedat la stabilirea prețului imobilelor prin aplicarea metodei prin comparație directă, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecții. Este adevărat că aceste contracte sunt din localități diferite, dar apropiate de cea în litigiu, tocmai pentru că în raza comunei nu s-au identificat tranzacții.

În plus, s-a constatat că, deși pârâtul a criticat concluziile raportului de expertiză și a susținut că raportul de expertiză nu este realizat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, în probațiune, în apel, nu a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.

Nu a fost primită nici critica referitoare la cheltuielile de judecată, în condițiile în care instanța de apel a apreciat că, din totalul de 10.014 RON, onorariul experților de 6.014 RON nu poate fi cenzurat la acest moment, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., iar suma de 4.000 RON, onorariul avocatului, nu poate fi considerată ca fiind nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, fiind vorba de o cauză ce s-a judecat timp de aproape 6 ani și care vizează un număr mare de reclamanți.

În temeiul art. 274 alin. (4) C. proc. civ., Curtea a obligat apelantul să plătească intimaților suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, susținând încălcarea următoarelor texte legale:

- art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie;

- art. 22 alin. (6) din noul C. proc. civ., art. 204 din noul C. proc. civ., precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la primul motiv, învederează faptul că instanța de judecată în mod greșit a omologat un raport de expertiză, care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunțând pe cale de consecință o hotărâre nelegală.

În acest sens invocă nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 în condițiile în care cei trei experți ce au întocmit expertiza în cauză nu sunt membri ANEVAR.

Susține recurenta că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții nu au respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea a fost calculată raportându-se la imobile din altă zonă, contrar dispozițiilor legale incidente. Conform textului de lege menționat, la stabilirea valorii reale a imobilului expropriat valorile de comparație pot fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare și nicidecum de cele de ofertare, publicate în presă sau postate pe Internet; pot fi luate în considerare doar prețurile de tranzacționare obișnuite de la momentul exproprierii, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de prețuri la care se vând și se cumpără imobilele respective, iar imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor expropriate.

Recurenta mai susține că instanța de apel nu a soluționat critica potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat pe tardivitatea/inadmisibilitatea cererii din 31 mai 2016 de majorare a pretențiilor, excepții invocate prin întâmpinare, deși, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Totodată, conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de proces echitabil în sensul art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse.

Astfel cererea formulată de către reclamanți la termenul de judecată din 31 mai 2016 nu este o simplă cerere de majorare a obiectului acțiunii, întrucât aceștia nu înțeleg să solicite despăgubiri mai mari pentru terenurile care fac deja obiectul cererii introductive de instanță, ci înțeleg să conteste alte despăgubiri pentru alte terenuri care au fost cuprinse în anexa unei alte hotărâri de Guvern, respectiv H.G. nr. 680/2015.

Pe cale de consecință, cererea nu se circumscrie art. 204 din noul C. proc. civ. (art. 132 din vechiul C. proc. civ.), sens în care formularea acesteia este tardivă și trebuie respinsă.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente pe calea unei contestații în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și nici transferul dreptului de proprietate.

Așadar, termenul de la care devine admisibilă o contestație formulată de către un expropriat nemulțumit este cel la care i-a fost comunicată acestuia hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii. În speța dedusă judecății, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu a fost comunicată reclamanților, așa cum chiar aceștia arată în cuprinsul cererii formulate. Pe cale de consecință, această cerere trebuia să fie respinsă ca prematură/inadmisibilă.

În drept, recurenta invocă dispozițiile art. 408 C. proc. civ. (art. 304 pct. 6 și 9 din vechiul C. proc. civ.).

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, se reține că litigiul este supus reglementărilor vechiul C. proc. civ., față de data introducerii acțiunii, și în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2013 privind Noul C. proc. civ., potrivit căruia "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, cazurile invocate de recurent, din perspectiva cărora vor fi analizate criticile formulate, sunt cele ale art. 304 pct. 6 "când instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere" și 9 "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" din C. proc. civ. de la 1865.

O primă critică, ce poate fi circumscrisă dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea că raportul de expertiză nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru întocmirea lui valabilă întrucât nu a fost întocmit de experți ANEVAR pe bază de tranzacții efective pentru imobile asemănătoare la data expertizei.

Aceste critici au fost formulate și în fața instanței de apel, iar aceasta le-a respins pe considerentul că art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 care face trimitere la experții ANEVAR abilitați a evalua imobilul expropriat nu se aplică în faza jurisdicțională a procedurii de expropriere căreia îi este aplicabil art. 26 din Legea nr. 33/1994 care nu operează cu o astfel de distincție referitoare la certificarea expertului. De asemenea, a reținut că expertiza a fost întocmită pe baza unor scripte de comparație care respectă dispozițiile legale, recurenta fiind cea care nu a făcut o probă contrară în acord cu susținerile sale.

Înalta Curte va achiesa la dezlegările instanței de apel, reținând corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere și faptul că recurenta nu a combătut aceste considerente, prin argumente suplimentare de natură a susține nelegalitatea raționamentului judiciar al instanței de apel, ci s-a limitat în a relua prezentarea lor.

În primul rând, în cauză, prevederile din Legea nr. 198/2004 nu sunt aplicabile, procedura exproprierii demarând după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010. Dispozițiile art. 11 alin. (7) din acest ultim act normativ (corespunzătoare art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004) sunt cele care vizează întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator în vederea exproprierii, respectiv pentru emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Conform art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, "un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință".

Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la data exproprierii) prevede că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator, se poate adresa instanței de judecată, acțiunea formulată de acesta urmând a fi soluționată potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, texte de lege care nu cuprind vreo mențiune privind cerința calității de membru ANEVAR pentru experții care efectuează expertizele judiciare, astfel că susținerea recurentei este lipsită de fundament legal.

În ceea ce privește corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acestea reglementează criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei, potrivit cărora, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Astfel cum s-a statuat constant în jurisprudența Înaltei Curți, noțiunea de preț de vânzare practicat în mod obișnuit se referă la prețul pe piața liberă concurențială (stabilit prin raportul cerere-ofertă) a unui teren similar, astfel cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea.

Instanța de apel a reținut că experții care au soluționat obiectivele admise de prima instanță, având de stabilit despăgubirea ce se cuvine reclamanților (valoarea reală), au identificat astfel de tranzacții, chiar dacă nu în număr foarte mare și în localități diferite, dar apropiate de cea în litigiu, pentru că în raza comunei nu s-au identificat tranzacții, iar în cazul contractelor care nu se situează în timp aproape de momentul exproprierii au aplicat corecții. În aceste condiții, în care criteriile legale au fost îndeplinite, apelantului îi revenea obligația ca, în măsura în care înțelegea să conteste valoarea expertizei, să facă demersuri în vederea obținerii altor comparabile și să solicite refacerea raportului de expertiză, însă apelantul nu a putut identifica alte contracte de care experții să țină seama.

Înalta Curte constată că recurenta nu a adus contraargumente statuărilor instanței de apel și nu a precizat în ce constă nelegalitatea analizei acesteia cu privire îndeplinirea criteriilor legale de efectuare a expertizei, astfel că, având în vedere soluția pronunțată de instanța de apel sub acest aspect și față de cele dezvoltate anterior, urmează că această critică să fie respinsă.

A doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se referă la împrejurarea că instanța nu ar fi soluționat motivul de apel conform căruia instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la tardivitatea sau inadmisibilitatea cererii precizatoare, apărări formulate prin întâmpinare.

Este adevărat că instanța de apel nu a formulat un răspuns explicit cu privire la pretinsa omisiune de analiză a apărărilor pârâtei la instanța de fond pe aspectele ce ar constitui un fine de neprimire pentru cererea precizatoare, trecând la analiza fondului acesteia.

Înalta Curte apreciază că această critică, deși întemeiată, nu duce prin ea însăși la desființarea hotărârii recurate, ci impune a verifica dacă pârâtului, care a invocat-o ca o nesocotire a dreptului său la apărare, i s-a produs o vătămare pe planul drepturilor pretinse.

Or, critica nu este de natură a atrage modificarea hotărârii în condițiile în care susținerea acestuia nu se confirmă. Aceasta, întrucât prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2017 instanța de fond a încuviințat cererea formulată la 15 noiembrie 2016, considerându-se legal învestită cu soluționarea ei, în condițiile în care pârâta nu s-a opus expres până la termenul la care s-a discutat respectiva cerere, și nici nu a formulat apărări sau motive de apel pe fondul pretențiilor expuse în cerere.

Este adevărat că, de lege lata, conform Legii nr. 255/2010 instanța nu are posibilitatea să dispună exproprierea unor suprafețe suplimentare, însă pârâta nu s-a opus în acești termeni cererii și o astfel de împrejurare nu constituie un motiv de ordine publică, așa încât legalitatea ei nu poate fi cenzurată în recurs.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Va fi respinsă și cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât aceștia nu au făcut dovada suportării acestor cheltuieli prin depunerea unui înscris doveditor la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva Deciziei nr. 1697 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - LM