ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la 31 ianuarie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă CNADNR SA), să se constate că prin H.G. nr. 844/7.08.2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată pentru lucrarea de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva", Coridorul de expropriere "Comuna Brănișca"; să se stabilească suprafața de teren expropriată în vederea efectuării lucrării de utilitate publică, pentru fiecare reclamant; să se stabilească situațiile în care expropriatorul a propus exproprierea parțială și împrejurarea dacă situația reală impune să se dispună exproprierea totală, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994; să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru fiecare reclamant, raportat la valoarea reală a terenurilor expropriate și la prejudiciile aduse proprietarilor; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite pentru fiecare reclamant; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 și ale Legii nr. 33/1994.

La 12 iunie, 7 august, 19 iunie, 4 decembrie și 28 noiembrie 2013, intervenienții P., Q., R., S., T., U., V. ș.a. au formulat cereri de intervenție în interes propriu, având același petit cu acțiunea principală.

Din cauza numărului mare de reclamanți și intervenienți și a numeroaselor terenuri deținute de aceștia, în vederea unei bunei administrări a judecății, în temeiul art. 132

1

alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus admiterea, în principiu, a cererilor de intervenție formulate și ulterior disjungerea acestora prin formarea mai multor dosare noi, în care reclamanții și intervenienții au fost grupați în funcție de vecinătatea terenurilor deținute.

La prezenta cauză a fost conexat dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Hunedoara, format în urma disjungerii acțiunii principale de cererile de intervenție.

Astfel, în prezenta cauză, au fost menținuți, în calitate de reclamanți, A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. și O..

Prin încheierea din 19 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a încuviințat cererea privind efectuarea unei expertize topografice, formulate de reprezentantul convențional al reclamanților și intervenienților.

Prin sentința nr. 342 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes a reclamanților, invocată de pârâtul Statul Român. A admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă CNADNR SA) și a constatat că aceștia au calitate de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri: A. - 2.485 mp; B., C., D. - 7.314 mp, din care pentru suprafața de 2.513 mp s-a dispus exproprierea suplimentară; E. - 4.561 mp, din care, pentru suprafața de 333 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; F. și G. - 5.232 mp, din care, pentru suprafața de 127 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; H. și I. - 2.844 mp, din care, pentru suprafața de 880 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; P. și Q. - 14.186 mp, din care, pentru suprafața de 1.136 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; J. - 9.669 mp, din care, pentru suprafața de 1.191 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; K. - 5.926 mp, din care, pentru suprafața de 458 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; L. - 2.086 mp, din care, pentru suprafața de 272 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară; M. și N. - 3.175 mp; O. - 6.318 mp, din care, pentru suprafața de 2.856 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară, terenuri ce au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză întocmit de experții W., X. și Y..

L-a obligat pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin CNAIR S.A., să plătească reclamanților următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate, astfel: A. - 64.555 RON;

B., C. și D. - 243.302 RON; E. - 118.753 RON; F. și G. - 135.100 RON; H. și I. - 103.689 RON; P. și Q. - 369.757 RON; J. - 252.120 RON; K. - 154.435 RON; L. - 54.405 RON; M. și N. - 82.663 RON și O. - 286.097 RON.

A respins, în rest, acțiunea, obligându-l pe pârât să plătească reclamanților suma de 13.347 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. I-a dat în debit pe reclamanți pentru suma de 122 RON, reprezentând onorariu neachitat expertului topograf W..

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, prin deciziile de expropriere succesive, nr. 1585/13.12.2012, nr. 51/26.01.2016 și nr. 900/17.10.2016, emise în favoarea statului pentru construirea culoarului de autostradă Lugoj-Deva, expropriatorul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, reprezentat de CNAIR S.A., a dispus, fără a respecta dispozițiile legale în materia exproprierii, exproprierea unor suprafețe de teren agricol aflate pe raza Comunei Brănișca, jud. Hunedoara, ale căror proprietari tabulari au fost reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. și O., sau antecesorii acestora.

A constatat că nu toți reclamanții au fost notificați cu privire la expropriere, iar hotărârile de acordare a despăgubirilor emise cu întârziere nu reflectă suprafețele expropriate efectiv și valoarea de circulație a acestora la data exproprierii.

Prin raportul de expertiză întocmit de experții W., Y. și X., s-a constatat că reclamanților le-au fost expropriate următoarele suprafețe de teren agricol pe raza Comunei Brănișca: A. - 2.485 mp, B., C. și D. - 7.314 mp, din care pentru suprafața de 2.513 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, întrucât, potrivit opiniei experților, terenul nu mai poate fi folosit conform destinației sale; E. - 4.561 mp, din care pentru suprafața de 333 mp s-a dispus exproprierea suplimentară conform opiniei experților; F. și G. - 5.232 mp, din care pentru suprafața de 127 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, aceasta neputând fi folosită conform destinației sale; H. și I. - 2.844 mp, din care pentru suprafața de 880 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, conform opiniei experților; P. și Q.-14.186 mp, din care pentru suprafața de 1.136 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, potrivit opiniei experților; J. - 9.669 mp, din care pentru suprafața de 1.191 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, conform opiniei experților; K. - 5.926 mp, din care pentru suprafața de 458 mp, s-a dispus exproprierea suplimentară, așa cum a opinat comisia de experți; L. - 2.086 mp, din care pentru suprafața de 272 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, conform opiniei experților; M. și N. - 3.175 mp și O. - 6.318 mp, din care pentru suprafața de 2.856 mp s-a dispus exproprierea suplimentară, întrucât nu mai putea fi folosit conform destinației potrivit opiniei experților.

Instanța a stabilit aceste suprafețe prin raportare la concluziile raportului de expertiză întocmit inițial și completat ulterior, reținând că, la data emiterii deciziei de expropriere nr. 1585/2012 în baza H.G. nr. 844/2012 și a deciziei nr. 51/2016 eliberate conform H.G. nr. 680/2015, prețul de piață al terenurilor expropriate era de 26,093 RON/mp, respectiv de 25,476 RON/mp.

Astfel, față de suprafețele de teren agricol expropriate fiecărui reclamant, cuantumul despăgubirilor ce trebuiau acordate, pentru o justă și echitabilă dezdăunare au fost stabilite astfel: A. - 64.555 RON; B., C. și D. - 243.302 RON; E. - 118.753 RON; F. și G. - 135.100 RON; H. și I. - 103.689 RON; P. și Q. - 369.757 RON; J. - 252.120 RON; K. - 154.435 RON; L. - 54.405 RON; M. și N. - 82.663 RON; O. - 286.097 RON, conform tabelului anexă 4.1 la raportul de expertiză.

Deși a constatat că hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de expropriator pentru terenurile expropriate reclamanților sau antecesorilor acestora nu sunt legale, atât în ceea ce privește suprafața expropriată, cât și în privința despăgubirilor acordate, instanța a considerat că, de vreme ce aceștia nu au solicitat expres anularea acestora, nu se pot depăși limitele judecății, cu care a fost învestită de reclamanți prin acțiunea formulată.

Tribunalul a avut în vedere decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale a României, precum și dispozițiile art. 1-4, 24 alin. (4), art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată și ale art. 22 din Legea nr. 255/2010, motiv pentru care a admis doar în parte acțiunea.

Solicitarea reclamantei B. privind acordarea contravalorii construcțiilor pretins expropriate de pârât nu a fost avută în vedere de tribunal, întrucât nu a fost formulat un capăt de cerere, nici prin acțiunea principală, nici prin precizări ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele B., C. și D., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor totale, raportat la valoarea reală a prejudiciilor integral suferite și pentru exproprierea construcțiilor.

Reclamantele apelante, alături de reclamantul J. au formulat apel prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 243.302 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate, precum și a sumei de 1.827.016 RON, reprezentând contravaloarea construcțiilor expropriate. Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata către reclamantul J. a sumei de 501.804 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate.

Prin apelul declarat împotriva aceleiași sentințe, precum și a încheierii din 19 iunie 2013, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta C.N.A.D.N.R. SA), prin D.R.D.P Timișoara, a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins excepția tardivității depunerii apelului formulat de pârâtul Statul Român prin CNAIR și excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, cererea de recuzare a experților Z., AA. și BB. formulată de reclamanți.

Prin decizia nr. 215 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții B., C., D., și apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței nr. 342 din 12 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A schimbat în parte sentința atacată și, rejudecând cauza, l-a obligat pe pârâtul Statul Român, prin CNAIR, prin DRDP Timișoara, să plătească reclamanților B., C., D. suma de 239.047 RON, cu titlu despăgubiri pentru construcții. A constatat că reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., J., K., L., M., N. și O. au calitate de persoane expropriate și l-a obligat pe pârât să îi despăgubească cu contravaloarea terenurilor expropriate, astfel: A., cu suma de 47795 RON pentru suprafața de 2485 mp, B., C., D. cu suma de 132291 RON pentru suprafața de 4801 mp, E., cu suma de 81578 RON pentru suprafața de 4228 mp, F. și G., cu suma de 112283 RON pentru suprafața de 5105 mp, H., I. cu suma de 37895 RON pentru suprafața de 1964 mp, P. și Q. cu suma de 298778 RON pentru suprafața de 13050 mp, J. cu suma de 163.580 RON, pentru suprafața de 8478 mp, K. cu suma de 105503 RON pentru suprafața de 5468 mp, L. cu suma de 35000 RON pentru suprafața de 1814 mp, M., N. cu suma de 61260 RON pentru suprafața de 3175 mp și O. cu suma de 66798 RON, pentru suprafața de 3462 mp, potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietății imobiliare, întocmit de experți tehnici Z., AA., BB.. A respins cererile de expropriere suplimentară formulate de reclamanți. A respins apelul declarat de reclamantul J. împotriva aceleiași sentințe. A menținut în rest sentința atacată. I-a obligat pe reclamanții-intimați să plătească în favoarea apelantului-pârât cheltuieli de judecată de 9.000 RON. L-a obligat pe intimatul-pârât să plătească reclamanților-apelanți B., D., cheltuieli de judecată în sumă 6.000 de RON.

Împotriva deciziei nr. 215 din 11 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat recurs reclamanții B., C. și D. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentat prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Împotriva aceleiași decizii, precum și a încheierilor din 5 februarie 2019 și din 17 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat recurs reclamanții A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. și O..

5.1 Recursul reclamantelor B., C. și D.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantele au susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că aceasta cuprinde motive contradictorii.

Astfel, pe de o parte, au arătat că, prin hotărârea atacată, instanța a dispus admiterea apelului pe care l-au formulat în cauză și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea de piață a construcțiilor și terenului, indicând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Curtea a avut în vedere acordarea despăgubirilor pentru platforma dejecții, bazine dejecții, rezervorul de apă, aducțiune, reparația gardului, a grajdului și a canalului. Deși a stabilit contravaloarea despăgubirilor la suma de 239.047 RON, la valoarea de piață a construcțiilor, această sumă nu se regăsește în raportul de expertiză.

Dimpotrivă, în raportul de expertiză experții au stabilit valoarea de piață a tuturor construcțiilor enunțate de instanță la suma totală de 397.692 RON, valoarea de circulație fiind arătată concret și în mod separat în lucrarea de specialitate.

Cât timp instanța a apreciat că apelul reclamantelor este fondat, dispunând acordarea despăgubirilor pentru toate construcțiile indicate în raportul de expertiză, se impunea stabilirea acestora la suma de 397.692 RON, menționată de experți.

Deși curtea a apreciat că recurentele sunt îndreptățite și la despăgubiri pentru teren, nu a stabilit cuantumul acestora astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză, întocmit în apel.

Având în vedere că în practicaua deciziei instanța a făcut referire la un anumit cuantum al despăgubirilor, iar în dispozitiv a dispus într-un mod diferit, recursul este fondat și se impune a fi admis.

În drept, recurentele-reclamante au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

5.2 Recursul reclamanților A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. și O.

În susținerea cererii de recurs, reclamanții au arătat că cererea de apel a pârâtului a fost formulată prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentă legal și prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri, prin reprezentant convențional, conform contractului de asistență și reprezentare juridică nr. 111/939 din 10 octombrie 2011, încheiat între CNAIR DRDP Timișoara, ca beneficiar, și societatea de avocatură, fără a exista o delegație a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, conform art. 68 C. proc. civ., prin înscris sub semnătură legalizată, împrejurare ce atrage incidența art. 161 din același cod, fiind încălcată decizia Curții Constituționale nr. 485/2015, prin care s-a stabilit că reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin mandatar - persoană juridică, nici prin consilierul juridic, sau avocatul acesteia din urmă.

Consideră că este nelegală soluția instanței de apel din încheierea din 5 februarie 2019, prin care a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este beneficiara contractului de asistență și reprezentare juridică nr. 111/939 din 10.10.2011. Contractul încheiat la 10.10.2011, nu poate reprezenta, sub nicio formă, o semnătură legalizată, o procură pentru exercițiul dreptului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara de a exercita calea de atac a apelului într-un dosar în care acțiunea a fost

promovată în anul 2013, și nici împotriva unei hotărâri pronunțate în 2018.

Față de această situație, a susținut că se impunea ca Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara să ateste calitatea de reprezentant cu procură specială, sub sancțiunea anulării căii de atac a apelului, conform art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la mandatul special al directorului general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara pentru reprezentarea în teritoriu a unei alte entități, a arătat că acesta nu a fost dat pentru exercitarea apelului în prezentul dosar. Or, potrivit art. 67 alin. (2) C. proc. civ., mandatarul, cu procură generală, poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă dreptul i-a fost dat anume, apelul fiind înregistrat la 13 august 2018, în timp ce delegația acordată apărătorului este din 4 septembrie 2018.

Recurenții au criticat soluția de respingere a cererii de recuzare a experților Z., AA. și BB., adoptată prin încheierea din 17 decembrie 2020.

În susținerea acestui motiv de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 8 (art. 304 pct. 9) C. proc. civ., au arătat că, deși experții au menționat că terenurile din litigiu au destinația de terenuri pentru construcții speciale, pentru care se aplică un preț mai mare față de cel tranzacționat între persoanele fizice, au stabilit în mod expres că, potrivit SEV 100 pct. 29 și 35, pag. 3 alin. penultim și ultim din expertiză, prețul de piață este reprezentat de suma stabilită între vânzător și cumpărător, conform acordului de voință al acestora, fără nicio ajustare.

Au afirmat că, în loc să aplice sporurile legale, experții au ajustat valorile imobilelor, cu scăzăminte procentuale nejustificate, prejudiciindu-i pe recurenți și creând un avantaj evident intimatului, refuzând să răspundă obiectivelor și obiecțiunilor încuviințate, în repetate rânduri, de către instanță.

Deși cei trei experți au refuzat constant să răspundă obiecțiunilor încuviințate de instanță și să procedeze la evaluarea imobilelor, conform legii și HCL Hunedoara nr. 142/2010, prin care s-a adoptat documentația "plan de amenajare a teritoriului județean (PATJ Hunedoara)", curtea a renunțat să obțină de la aceștia o evaluare corectă, respingând ultimele obiecțiuni la expertiză, formulate pentru termenul din 4 februarie 2021.

În ceea ce privește apelul pârâtului au arătat că acesta a vizat și încheierea din 19 iunie 2013. Deși instanța de apel a motivat în sensul respingerii apelului formulat împotriva acestei încheieri, soluția nu se regăsește în dispozitivul deciziei atacate cu prezentul recurs, fiind incidentă situația unei nepronunțări, respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (art. 304 pct. 6) C. proc. civ.

Recurenții au susținut că instanța de apel a analizat și respins parte dintre motivele de apel invocate, dar a admis, în mod nelegal, motivul de apel referitor la exproprierea suplimentară.

Astfel, curtea a reținut că numai cuantumul despăgubirilor precizate la art. 19 din Legea nr. 255/2010 poate face obiectul sesizării instanțelor judecătorești și faptul că, orice altă nemulțumire, cum ar fi întinderea obiectului asupra căruia poartă transferul dreptului de proprietate către expropriator, excedează competenței instanțelor judecătorești. De asemenea, a mai reținut că instanța de fond a interpretat greșit legea, dispunând exproprierea suplimentară a unor suprafețe de teren, dispoziții pe care le-a înlăturat, cu consecința nelegală a modificării despăgubirilor, numai pentru terenul expropriat.

Se susține că experții care au întocmit raportul de expertiză la fond, precum și experții numiți în apel au stabilit că terenurile rămase neexpropriate nu mai pot fi folosite conform destinației anterioare. Pentru acest motiv, se impunea acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea acestor terenuri.

Recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., stabilind numai prin dispozitivul hotărârii obligația pârâtului de a-i despăgubi cu contravaloarea terenurilor expropriate cu precizarea sumelor "potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a proprietății imobiliare întocmit de către experții tehnici Z., AA. și BB.".

Curtea trebuia să motiveze de ce a procedat la schimbarea sentinței, la admiterea apelului, la înlăturarea probei cu expertiza efectuată la instanța de fond și modificarea valorii despăgubirilor conform expertizei întocmite în apel, deși experții nu au răspuns obiectivelor/obiecțiunilor formulate și încuviințate de instanță, nu s-au efectuat constatări/măsurători și s-au aplicat corecții inadmisibile prețurilor de piață practicate, scăzându-se, în prejudiciul recurenților, valoarea despăgubirilor.

Instanța de apel a respins motivul de apel al pârâtului referitor la nulitatea raportului de expertiză efectuat la fond prin numirea celor trei experți (topometrist - W., evaluator - Y. și agricol - X.) prin încheierea din 19 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara, astfel încât înlăturarea faptică și fără motivare a acestei expertize apare drept o contradicție.

O contradicție este și stabilirea unei valori mai mari pentru terenul expropriat de la recurentele CC. și a unei sume mult mai mici pentru ceilalți expropriați, respectiv 6,58 euro/mp, în condițiile în care, potrivit HCL Hunedoara nr. 142/2010, toate imobilele au destinația de teren pentru construire.

5.3 Recursul pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

Recurentul a susținut că decizia recurată este lovită de nulitate pentru lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 2, 3 și 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a indicat în cadrul considerentelor și în dispozitiv numele, domiciliile sau alte date de identificare ale tuturor părților, cele care au renunțat la judecată fiind omise de instanța de fond pe parcursul judecării cauzei; calitatea părților în dosar, obiectul cererilor lor și prezentarea apărărilor în raport de calitatea avută, lipsind motivarea în fapt și în drept a soluției de admitere a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, în condițiile neatacării hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, nefiind individualizate cu număr cadastral și carte funciară terenurile pentru care s-au acordat despăgubiri, localitatea unde sunt amplasate, categoria de folosință, titlurile de proprietate individualizate cu număr și serie, astfel încât să reiasă raționamentul logico-juridic al instanțelor, lipsind și corecta individualizare din partea CNAIR - DRDP Timișoara a părților și suprafețelor în discuție.

Deși în motivarea deciziei recurate s-a reținut că hotărârile de stabilire a despăgubirilor "nu corespund întocmai prevederilor legale", instanța nu a indicat loturile de teren expropriate, numerele cadastrale și suprafețele pentru care s-au stabilit despăgubirile sau categoria de folosință.

Chiar dacă reclamanții și intervenienții sunt din comuna Lăpugiu de Jos, instanțele anterioare au făcut trimitere la culoarul de expropriere de pe raza comunei Brănișca, limitându-se la aspectele legate de exproprierea terenurilor din această localitate. Astfel, există o insuficientă motivare și descriere a terenurilor, care se află într-o altă unitate administrativ teritorială și care au o valoare de circulație diferită de cea a terenurilor din comuna Brănișca.

Or, conform raportului de expertiză evaluatorie din apel, toate terenurile au aceeași valoare, indiferent de unitatea administrativ teritorială în care sunt amplasate și de categoria de folosință (fiind toate încadrate în categoria terenurilor construibile, fără a se ține cont de extrasele de carte funciară ale acestora).

Recurentul a susținut că nu se poate distinge o soluție cu privire la dosarul conexat nr. x/2014, nefiind clar care sunt reclamanții și intervenienții în interes propriu, care sunt părțile în dosarul conex, ce soluție a primit acesta, localitățile unde sunt situate terenurile, suprafețele expropriate în baza H.G. nr. 844/2012, hotărârile de guvern suplimentare, numărul și seriile titlurilor de proprietate.

Mare parte dintre intervenienții care au renunțat la judecata cererilor nu au fost menționați în sentință și decizie, nefiindu-le comunicată hotărârea, astfel cum nu le-a fost comunicată nici reprezentanților CNAIR pentru unitatea administrativ-teritorială Brănișca (DD.), parte în cererea principală.

Instanțele de fond și apel au pronunțat hotărârile cu încălcarea formelor procedurale obligatorii asigurării dreptului la apărare și al unui proces echitabil, aspecte ce conduc la producerea unor vătămări ale drepturilor și intereselor CNAIR - DRDP Timișoara, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consideră că se impune casarea deciziei din perspectiva motivării contradictorii a cererilor formulate de reclamanți și de intervenienții în interes propriu, în raport de motivele de apel formulate în privința excepției lipsei de interes.

Motivarea curții este nelegală, având la bază o greșită analiză a considerentelor și dispozitivului sentinței, de vreme ce excepția lipsei de interes pentru primele petite ale acțiunii a fost respinsă de tribunal, care a admis acțiunea cu privire la constatarea calității reclamanților de persoane expropriate, la suprafețele de teren cuprinse în H.G. nr. 844/2012 și în cele suplimentare pentru același proiect de utilitate publică.

De vreme ce aceste capete de cerere nu au fost respinse de tribunal, este evident că nu a existat interesul reclamanților și al intervenienților să formuleze apelul, astfel cum a motivat nelegal instanța de apel. Prin urmare, este contradictorie analiza logico-juridică a instanței de apel, care a condus la respingerea motivului de apel al recurentului asupra acestui aspect.

Prin motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea a fost dată prin greșita soluționare a excepției lipsei de interes pe care a invocat-o în privința capetelor de cerere referitoare la constatarea declanșării procedurilor de expropriere, conform H.G. nr. 844/2012, a constatării calității reclamanților și intervenienților de persoane expropriate și a constatării suprafețelor supuse exproprierii, de vreme ce acestea reies din prevederile hotărârii de guvern menționate, nefiind nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se constate aceleași aspecte, necontestate de părți.

Față de faptul că prin H.G. nr. 844/2012 au fost identificate loturile de teren supuse exproprierii pentru proiectul de utilitate publică Autostrada Lugoj - Deva, fiind stabilit coridorul de expropriere și aprobate sumele necesare despăgubirii, iar prin decizia de expropriere nr. 1585/13.12.2012, emisă în condițiile art. 9 din Legea nr. 255/2010, a avut loc transferul dreptului de proprietate în favoarea statului, în schimbul consemnării despăgubirilor, sunt lipsite de interes cererile formulate de reclamanți și intervenienții în interes propriu, întrucât nu s-a solicitat anularea H.G. nr. 844/2012 în privința suprafețelor aprobate pentru expropriere sau a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator și nici nu s-a solicitat anularea hotărârilor eliberate conform art. 19 și 20 din Legea nr. 255/2010, despăgubirile fiind valabile și în prezent.

A susținut recurentul greșita aplicare, de către instanța de apel a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, în forma în vigoare la data exproprierii. Pretinde că a indicat hotărârile în temeiul cărora reclamanții și-au încasat despăgubirile, aceștia arătând, prin declarație autentificată, că nu mai au altă pretenție față de sumele stabilite în procedura administrativă. O astfel de declarație are caracter irevocabil.

Consideră că în mod greșit curtea a recomandat recurentului formularea apărărilor pe cale unei contestații la executare și a apreciat că pentru evaluarea contravalorii terenurilor expropriate este corectă opinia instanței de fond pentru numirea unei comisii mixte de experți în specialitatea evaluare imobiliară, topografie și agricolă, pe motiv că legiuitorul nu face o distincție clară sub aspectul numirii unui expert în specialitatea evaluări imobiliare. Susține că nelegalitatea deciziei constă în faptul că a omologat opinia experților care au inclus toate terenurile expropriate în categoria curți construcții, deși acestea sunt terenuri arabile, fânețe și pășuni, conform extraselor CF avizate de OCPI Hunedoara.

A apreciat că este nelegală soluția curții asupra apelului formulat împotriva încheierii din 19 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara. Recurentul a arătat că s-a opus constant nominalizării unor experți de altă specialitate față de cea de evaluare imobiliară, indicând textele legale incidente. În opinia sa, atunci când se ridică problema stabilirii despăgubirilor constând în contravaloarea terenurilor expropriate, urmează să fie nominalizată o comisie formată din 3 membri experți evaluatori imobiliari.

Legea aplicabilă speței este Legea nr. 255/2010, care are caracter special și care se aplică prioritar Legii nr. 33/1994. Conform art. 22 alin. (3) din acest ultim act normativ, numai în privința stabilirii cuantumului despăgubirilor acesta devine aplicabil.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, determinarea valorii de piață a terenurilor supuse exproprierii trebuie făcută de o comisie formată din 3 experți evaluatori. Celelalte daune reclamate de expropriați, ca parte a despăgubirilor, și care excedează contravalorii terenurilor, urmează să fie dovedite potrivit regimului probator de drept comun.

Deși instanța de apel a refăcut raportul de expertiză imobiliară, în mod greșit a respins motivul de apel formulat pe acest aspect, omologând opinia comisiei de experți din apel, care a avut în vedere valoarea tuturor terenurilor expropriate ca fiind de categoria curți construcții, și nu de categoria arabil, fânețe, pășuni sau păduri, astfel cum reiese din extrasele avizate de OCPI.

O astfel de interpretare lezează drepturile recurentului, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care este pus în situația de a nu putea administra legal probatoriul pentru determinarea contravalorii terenurilor expropriate, fiindu-i încălcat dreptul la un proces efectiv și echitabil, conform art. 6 și art. 13 din CEDO.

Susține că reclamanții și intervenienții în interes propriu nu au contestat și nu au solicitat, în termen legal, anularea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, astfel încât să poată fi recalculată și restabilită valoarea acestora în instanță.

Apreciază că în mod nelegal curtea a omologat raportul de expertiză privind valoarea de circulație a construcțiilor reclamantelor CC., de vreme ce acestea au fost evaluate ca fiind funcționale, reprezentând un activ destinat unei activități economice care nu exista în realitate la data exproprierii. Chiar dacă această activitate economică ar fi existat, aceasta nu a fost desfășurată pe numele titularelor acțiunii de față.

Referitor la dubla încasare a despăgubirilor pentru același teren, a arătat că instanța de apel nu a analizat apărările sale ce vizau suprafețele pentru care s-a cerut a se constata exproprierea. În lipsa analizării actelor de proprietate ale persoanelor expropriate și a individualizării suprafețelor expropriate s-au creat diferențe majore în minus ale valorilor de despăgubire față de cele stabilite de instanța de apel.

O altă critică de nelegalitate a deciziei recurate vizează faptul că, deși reclamanții/intervenienții în interes propriu nu au atacat hotărârile de stabilire a despăgubirilor, aceștia au încasat aceste sume. Astfel, s-a ajuns la situația nelegală a unei duble încasări, aspect ce nu a fost adus la cunoștința instanței de apel. Astfel, se impune că fie scăzute sumele încasate pentru aceleași suprafețe de teren.

Recurentul a contestat valoarea despăgubirilor stabilite de Curtea de Apel Alba Iulia.

A arătat în susținerea acestui motiv de recurs că instanța a impus experților să țină cont de prevederile deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale, datele la care trebuiau să se raporteze experții pentru stabilirea valorii de circulație a terenurilor expropriate fiind cele ale transferului dreptului de proprietate din domeniul privat al persoanelor fizice și juridice în domeniul public al statului, în baza H.G. nr. 844/2012, H.G. nr. 680/2015 sau H.G. nr. 631/2016.

Conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, data transferului dreptului de proprietate este data emiterii deciziei de expropriere nr. 1585/13.12.2012, conform Anexei 2 și Anexei 3 la H.G. nr. 844/07.08.2012.

Or, din analiza raportului de expertiză nu rezultă care este valoarea de piață a imobilelor calculată diferențiat pentru exproprierile efectuate în baza H.G. nr. 844/2012 și pentru exproprierile suplimentare din anii 2015 și 2016, în tabelele centralizatoare din anexele raportului nefiind identificate datele transferurilor dreptului de proprietate (în funcție de exproprierile inițiale din 2013 sau de cele suplimentare din anii 2015 si 2016), modul de stabilire a valorii de piață prin raportare la comparabilele menționate în raport, dacă acestea datează din anii 2013, 2015 și 2016 și categoria de terenuri avută în vedere.

În privința construcțiilor evaluate, valoarea determinată este, de asemenea, nelegală, din perspectiva faptului că nu s-a avut în vedere regula prevăzută de art. 22 din Legea nr. 255/2010, în forma aplicabilă la data exproprierii, respectiv metoda comparației directe, prin raportare la alte contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile de același gen, din aceeași unitate administrativ teritorială.

În mod greșit s-a avut în vedere TVA pentru stabilirea valorii de circulație a unor construcții destinate unor activități comerciale desfășurate de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, plecându-se de la o valoare tehnică de inventar din 1964. În speță, titularii despăgubirilor sunt persoane fizice, care nu plătesc de TVA. În mod nelegal s-a avut în vedere cota TVA de 19% în condițiile în care aceasta, la data exproprierii, era de 24%.

Pe de altă parte, valoarea investiției din 1964 a fost avută în vedere în ROL și nu în RON, astfel fiind aplicat și indicele de corecție, fapt ce a condus la diferențe majore.

Recurentul a susținut că s-au stabilit aleatoriu o serie de costuri necesare pentru remedierea și aducerea valorii imobilelor expertizate la starea construcțiilor de la data de referință a expertizei (19.09.2019), ținându-se cont de uzura/starea fizică a construcțiilor, fără a se detalia în ce constau aceste activități sau care era starea fizică a construcțiilor presupus afectate de expropriere, anterior transferului dreptului de proprietate.

Deși s-a stabilit valoarea de reparare a gardului, nu s-a indicat despre ce suprafață este vorba, din ce material este construit și nici dacă a fost distrus prin exproprierea efectuată în baza H.G. nr. 844/2012, fiind încălcate în mod direct regulile de drept civil din materia răspunderii civile generate de fapta terțului (antreprenorul general).

Nu există, de asemenea, nicio dovadă că decolmatarea canalului de evacuare a apei pluviale s-a produs ca urmare a adoptării H.G. nr. 844/2012 sau a emiterii deciziei de expropriere, că aceasta nu ar fi existat anterior exproprierii, dacă este sau nu o consecință directă a unei nerespectări a autorizației de construire din partea antreprenorului general al lucrărilor sau că ar exista o legătură de cauzalitate între colmatare și exproprierea intervenită în baza H.G. nr. 844/2012 și a Legii nr. 255/2010.

În privința terenurilor expropriate, recurentul a susținut că valoarea acestora a fost stabilită de instanța de apel în mod nelegal, întrucât toate comparabilele privind terenurile din intravilanul satului Mintia sau din Simeria nu au relevanță în cauză. Curtea a acordat valoarea de despăgubire stabilită pentru terenuri a căror categorie de folosință a fost modificată în terenuri construibile și nu a avut o abordare unitară atunci când s-a ridicat problema sporului de valoare adus restului de teren rămas în proprietatea expropriaților. Cât privește metoda de calcul folosită de instanța de apel pentru determinarea valorii de circulație a terenurilor expropriate, recurentul a susținut că nu este doar străină de orice metodă de evaluare în materie, ci este contrară și prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurentul a criticat și modalitatea de soluționare a motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond. A susținut că, deși acțiunea a fost admisă în parte, în mod nelegal Tribunalul Hunedoara l-a obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată, încălcând prevederile art. 276 C. proc. civ.. Acestea trebuiau reduse proporțional cu câtimea admiterii acțiunii. În lipsa unei analize a cuantumului și categoriei acestor cheltuieli de judecată de către instanța de apel, recurentul a solicitat cenzurarea onorariului de avocat și de expert, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada plății totale, iar apelurile nu au fost admise integral.

La 23 septembrie 2021, recurentul-reclamant O. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reprezentat prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la 29 septembrie 2021, recurenții-reclamanți A., E., F., G., H., I., P., Q., K., L., M., N. și O. au invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, iar pe fond au solicitat respingerea acestuia.

Având în vedere că cererea inițială de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013, respectiv la data de 31 ianuarie 2013, sub imperiul vechilor reglementări procedurale, precum și faptul că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 prevăd că dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, Înalta Curte constată că, din punct de vedere procedural, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ. și nu noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Cu prioritate va fi analizată excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutier S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, invocată de recurenții reclamanți A., E., F., G., H., I., Q. losif P., Q., K., L., M., N. și O., prin întâmpinare.

Aceștia au arătat că recursul declarat în cauză de către Statul Român, este formulat prin Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutier S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara - fără să existe o delegație a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, conform art. 68 C. proc. civ., prin înscris sub semnătură legalizată, împrejurare de fapt, ce atrage incidența dispozițiilor art. 161 C. proc. civ. și încălcarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 485/2015, recursul fiind formulat de o persoană juridică - DRDP Timișoara, fără un mandat legal de reprezentare, ceea ce impune nulitatea acestuia, ca fiind formulat de o persoană juridică, ce nu are calitatea de parte în dosar și nu are nici calitatea de reprezentant legal sau convențional. De asemenea au susținut că recursul este declarat prin EE., în baza contractului de asistență juridică nr. x din data de 10.10.2011, încheiat între CNAIR - DRDP Timișoara, în calitate de beneficiar și EE., ca avocat pentru Lot x, cu doi ani înainte de introducerea acțiunii reclamanților intimați, cu încălcarea art. 67 alin. (2) C. proc. civ., nefiind un mandat special.

Aceste susțineri se regăsesc și în motivele de recurs formulate de aceiași reclamanți ce vizează încheierea din 5 februarie 2019, prin care Curtea de apel a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Cu privire la aceste susțineri Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la dosarul instanței de apel se află împuternicirea nr. D61/489 din 23.05.2018 prin care Directorul General al CNAIR- DRDP Timișoara este mandatat să reprezinte interesele CNAIR în fața instanțelor judecătorești în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege precum și a intereselor CNAIR pentru activitățile desfășurate la nivelul subunității teritoriale- CNAIR DRDP Timișoara.

Acest mandat a fost dat în baza delegării de competență, drept prevăzut de art. 20 alin. (2) din Statutul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. din 18.09.2003 parte integrantă a Ordonanței de urgență nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Administrația Națională a Drumurilor din România aprobată prin Legea nr. 47/2004.

Potrivit acestui text legal, Directorul general al CNAIR poate delega o parte din atribuțiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul C.N.A.I.R.

Ca atare, în baza acestui mandat legal, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a încheiat contractul de asistență și reprezentare juridică nr. 111/939 din 10.10.2011, desemnând reprezentant convențional EE. pentru toate litigiile referitoare la Lotul nr. x UAT Lapugiu de Jos, județul Hunedoara ce a făcut obiectul exproprierii, deci inclusiv pentru litigiul de față.

Nu se poate aprecia că mandatul nu este special și este dat cu încălcarea art. 67 alin. (2) C. proc. civ. așa cum susțin recurenții-reclamanți, câtă vreme obiectul acestuia este determinat în mod expres, fiind acela de reprezentare în litigiile referitoare la exproprierea demarată pentru terenurile care fac parte din Lotul nr. x UAT Lapugiu de Jos, terenuri ce fac obiectul prezentului dosar.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (1) Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență, aspect care poate fi atestat chiar de avocat în condițiile art. 83 alin. (2) C. proc. civ.. Atestarea calității de reprezentant convențional a fost făcută de avocatul din prezenta cauză prin depunerea împuternicirii avocațiale încă din faza judecării fondului litigiului, dar și în apel.

Nu pot fi primite nici susținerile recurenților reclamanți în sensul că se impunea admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. deoarece apelul a fost înregistrat la 13 august 2018, în timp ce delegația acordată apărătorului este din 4 septembrie 2018 și nici cele referitoare la lipsa dovezii de reprezentant cu ocazia formulării prezentei cereri de recurs pentru pârâtul Statul Român.

Așa cum s-a arătat anterior, EE. a avut un mandat valabil pentru reprezentare în fața instanței de fond, motiv pentru care, în aplicarea art. 69 C. proc. civ. putea să formuleze apel chiar fără un mandat expres din partea părții pe care o reprezenta.

Astfel, potrivit art. 69 C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși.

Faptul că apărătorul a prezentat la data de 4 septembrie 2018 delegația acordată de apelant face inaplicabile dispozițiile art. 161 C. proc. civ. invocate de recurenții-reclamanți, potrivit cărora când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Tot astfel, fiind apărătorul convențional al pârâtului în fața instanței de apel, avocatul putea formula recurs chiar și fără o împuternicire expresă în acest sens în baza temeiurilor de drept indicate anterior. De altfel această împuternicire a fost depusă la dosarul de recurs, fiind atașată cererii depusă la data 29.09.2021, dosar recurs.

Deși recurenții susțin că a fost încălcată Decizia Curții Constituționale nr. 485/2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, aceștia omit a observa că decizia în discuție a vizat prevederile noului C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și nu C. proc. civ. de la 1865 aplicabil în speță.

Ca atare, pentru motivele arătate anterior, vor fi respinse atât excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutier S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara pentru lipsa dovezii calității de reprezentant invocată de recurenții reclamanți cât și recursul formulat împotriva încheierii din 5 februarie 2019, prin care Curtea de apel a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara de a formula apel în numele statului român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Aceiași recurenți reclamanți au adus critici soluției de respingere a cererii de recuzare a experților Z., AA. și BB., adoptată prin încheierea din 17 decembrie 2020, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 (art. 304 pct. 9) C. proc. civ., apreciind că cei trei experți au refuzat constant să răspundă obiecțiunilor încuviințate de instanță și să procedeze la evaluarea imobilelor, conform legii și HCL Hunedoara nr. 142/2010, prin care s-a adoptat documentația "plan de amenajare a teritoriului județean (PATJ Hunedoara)".

Deși se arată că se impune admiterea cererii de recuzare a celor trei experți conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul, recurenții invocă aspecte de drept material în materia exproprierii și nicidecum elemente care să nască aparența de imparțialitate a experților recuzați.

Respingerea cererii de recuzare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ., instanța constatând că este neîntemeiată deoarece motivele de recuzare invocate de reclamanții intimați privind concluziile prezentate de către experți în raportul de expertiză și obiecțiunile formulate la acest raport și completare nu se încadrau în cele prevăzute de art. 204 C. proc. civ., potrivit căruia expertul poate fi recuzat dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, dacă a primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri și dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.

Analizând cererea de recuzare în raport de dispozițiile legale anterior expuse, instanța de apel a constatat că motivele de recuzare vizează exclusiv concluziile și detalierile prezentate în lucrări de către experți, acest motiv nefiind regăsit în textele de lege expuse în alineatul precedent care stabilesc expres și limitativ cazurile de recuzare, deci nu pot fi aplicate prin analogie ori extinse și la alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor.

Recurenții nu au înțeles să critice în concret aceste interpretări ale normelor de procedură incidente în cauză, invocând în recurs în mod formal dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. privind atacarea unei hotărâri cu recurs când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și reluând aspectele invocate în cererea de recuzare cu privire la modalitatea de întocmire a raportului de expertiză.

Pentru considerentele arătate anterior va fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia.

Recursul declarat de aceiași recurenți reclamanți împotriva deciziei nr. 215 din 11 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x