ÎCCJ, Decizia nr. 18/2025

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 5525 din 22 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, s-a respins ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen și s-a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, astfel că s-a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire introdusă de revizuenta Compania de Apă Arad S.A. împotriva deciziei civile nr. 5898 din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă susține, în esență, că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal și solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, a cererii de revizuire.

Cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Susține că dreptul de a formula revizuire trebuie să fie concret și efectiv, astfel că era necesar să cunoască motivarea hotărârii de revizuit. Așadar, consideră că actul procedural al pronunțării ultimei hotărâri nu a avut aptitudinea de a declanșa în mod valabil curgerea termenului de declarare a căii de atac a revizuirii, câtă vreme nu a cunoscut considerentele care se impun cu autoritate de lucru judecat, pentru a-și motiva calea de atac.

Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situația în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură îndeplinite cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Înalta Curte reține că recurenta-revizuentă a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a deciziei nr. 5898 din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2014, întrucât aceasta ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3220 din 7 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 5898 din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 24 noiembrie 2021, și s-a împlinit la 24 decembrie 2021, astfel cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 20 februarie 2023, conform ștampilei poștale de pe plicul aflat la dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă la 20 februarie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegațiile recurentei referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunțată în recurs.

Recurenta-revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o obligație procesuală, și anume formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege anterior redat, care reglementează termenul de exercitare a revizuirii, este clar și nu face distincțiile de care se prevalează acesta.

Instanța de control judiciar arată, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 416/2022, că faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022) a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Compania de Apă Arad S.A. împotriva deciziei nr. 5525 din 22 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2025, în ședință publică.