ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 869/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, la 31 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. la restituirea sumei de 274.830 RON, reprezentând contravaloarea apei potabile și a canalului menajer, încasată de pârâtă fără ca aceasta să fie consumată/folosită de reclamantă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1165, art. 1341 și următoarele din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 475 din 6 iunie 2019, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis cererea reclamantei, obligând pârâta la restituirea sumei de 274.830 RON, reprezentând contravaloare apă potabilă și canalizare menajeră, încasată de pârâtă în perioada martie 2014 - februarie 2017, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 49.853,30 RON.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâta COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., solicitând admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.

Prin decizia nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul pârâtei. Totodată, a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 14 ianuarie 2020, a declarat recurs pârâta COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurenta arată că, atât la fond, cât și în apel, aceasta a solicitat instanțelor obligarea reclamantei la depunerea documentației tehnice de execuție a căminului de apometre CA2, avizele și autorizațiile de care dispune referitor la acesta, procesul-verbal de recepție, verificarea metrologică a contorului instalat în CA2, dovada predării branșamentului în evidența Primăriei Arad sau a Companiei de Apă Arad S.A., arătând că această probă este esențială în stabilirea corectă a stării de fapt, instanțele respingând în mod nelegal această solicitare și pronunțând o hotărâre cu încălcarea principiului garantat prin art. 6 C. proc. civ., a principiului rolului activ al instanței, consfințit prin art. 22 C. proc. civ.

Mai susține recurenta că administrarea probei era deosebit de facilă și implica minime costuri, instanța de apel respingând proba motivat de faptul că, în cauză, a fost administrat un probatoriu amplu, respectiv două expertize, proba testimonială și o serie de înscrisuri depuse de părți, iar în apel, Primăria Arad a depus documentele încheiate cu prilejul controlului din 3.07.2015, aducând totodată lămuriri cu privire la branșamentul CA2 al societății intimate-reclamante.

Recurenta apreciază că, în mod eronat s-a respins proba solicitată, întrucât cele două expertize administrate cuprind concluzii contradictorii, proba testimonială a fost lipsită de echilibru, iar înscrisurile solicitate ar fi ajutat la lămurirea situației de fapt. Din acest punct de vedere, recurenta apreciază că procedurii administrării probatoriului îi lipsește caracterul echitabil.

Recurenta susține că proba solicitată este deosebit de importantă în economia cauzei pentru clarificarea unor aspecte care nu au fost lămurite nici de expertizele administrate, și nici în celelalte înscrisuri comunicate de către experți, cum ar fi determinarea cantității de apă care a ieșit din instalația interioară a societății și a reintrat în rețeaua publică de apă de incendiu prin citirea contorului din căminul CA2, studierea documentației de execuție a branșamentului din CA2, în situația în care aceasta există, pentru a se stabili cu certitudine data de la care a început să funcționeze acel branșament, deci data de la care există posibilitatea ca apa să fi ieșit prin el, indexul contorului de la data montării lui, precum și respectarea de către executantul lucrării a condițiilor tehnice prevăzute în proiect. Concluzionează recurenta că, dacă în speță s-ar fi constatat lipsa acestei documentații, acest aspect ar fi fost de o importanță majoră cu privire la implicațiile și responsabilitatea derivate dintr-o eventuală execuție necorespunzătoare (care să fi permis ieșirea apei din rețeaua interioară a societății) având în vedere, în principal, faptul că branșamentul din căminul CA2 a fost proiectat pentru ca apa să intre din rețeaua publică în rețeaua interioară a A. S.R.L., nicidecum să circule în sens invers.

Un alt motiv pentru care se apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea principiului rolului activ al instanței este faptul că s-au acordat cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 11.900 RON, fără a fi cenzurat din oficiu cuantumul acestora, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, în apel, întreaga activitate a avocatului s-a circumscris redactării întâmpinării, în mare parte realizată prin transcrierea susținerilor din înscrisurile depuse în primă instanță și prezența la două termene de judecată, activitate pentru care recurenta apreciază că nu se justifică un atare cuantum al onorariului avocațial.

La 4 martie 2020, în termen legal, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția nulității cererii de recurs, intimata a apreciat că recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că, în urma calculelor efectuate de experți, au fost determinate costurile apei consumate în perioada martie 2014- februarie 2017 și pe cele ale cantității de apă deversate în canalul menajer, experții arătând și raționamentul pe care l-au avut în vedere. Prin urmare, consideră că instanța de apel s-a pronunțat în mod temeinic și legal cu privire la respingerea cererii de probațiune.

Referitor la încălcarea principiului aflării adevărului, intimata apreciază că instanța de apel a soluționat litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Cu privire la onorariul avocațial, intimata a arătat că acesta a fost raportat la valoarea pretențiilor, la valoarea și complexitatea cauzei, precum și la activitatea desfășurată de avocat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 13 martie 2020, iar, la 19 martie 2020, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, la 1 iulie 2020, recurenta-pârâtă a depus note scrise, prin care a solicitat instanței să constate admisibilitatea în principiu a recursului pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că i-a fost respinsă una din probele solicitate în ambele stadii procesuale anterioare. Astfel, în opinia sa, prin neîncuviințarea unei probe esențiale în stabilirea corectă a stării de fapt, instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al instanței, consfințit prin art. 22 C. proc. civ., procedura administrării probelor fiind lipsită de caracterul echitabil.

În ceea ce privește critica vizând necenzurarea onorariului avocațial, raportat la Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, recurenta a achiesat la concluzia raportorului, precizând că motivul pe care l-a invocat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 7 iulie 2020, intimata-reclamantă a depus note de ședință cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, reiterând solicitarea de admitere a nulității recursului, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nelegal și nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea completului de filtru din 15 decembrie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. împotriva deciziei nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, stabilind termen de judecată la 6 aprilie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Printr-o primă critică, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a făcut o apreciere eronată asupra utilității probei solicitate, constând în obligarea reclamantei la depunerea documentației tehnice de execuție a căminului de apometre CA2, avizele și autorizațiile de care dispune referitor la acesta, procesul-verbal de recepție, verificarea metrologică a contorului instalat la CA2, dovada predării branșamentului în evidența Primăriei Arad sau a Companiei de Apă Arad S.A., arătând că această probă era esențială în stabilirea corectă a stării de fapt. Prin urmare, recurenta consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept garantat prin art. 6 C. proc. civ. și a principiului rolului activ al instanței, consfințit prin art. 22 C. proc. civ.

Este adevărat că, la termenul 21 noiembrie 2019, așa cum reiese din practicaua deciziei recurate, instanța de apel a respins cererile în probațiune formulate de autoarea recursului din litigiul pendinte, pe care le-a apreciat ca fiind inutile, raportat la faptul că, în fața instanței de fond, a fost administrat un probatoriu amplu, respectiv, două expertize tehnice de specialitate, probe testimoniale și o serie întreagă de înscrisuri depuse de părți, iar, în apel, Primăria Arad a depus documentele încheiate cu prilejul controlului din data de 03.07.2015, aducând, totodată, lămuriri cu privire la branșamentul din CA2 al societății intimate.

Răspunzând criticii formulate de recurentă, se impune precizarea faptului că instanța de apel avea libertatea de apreciere asupra utilității unei probe, fiind inadmisibilă în recurs criticarea modului în care s-a apreciat asupra necesității administrării probelor solicitate în apel.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitatea rediscutării probelor în etapa procesuală a recursului, după ce s-a judecat fondul și apelul, criticile bazate pe aceste chestiuni ce țin de temeinicia hotărârii atacate vor fi înlăturate, întrucât nu vizează legalitatea soluției care a fost pronunțată de instanța de apel.

Cât timp instanța de apel a respins încuviințarea unor probe, considerându-le motivat ca neconcludente/neutile, în condițiile art. 479 alin. (2), art. 258 alin. (1) și 255 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil și a principiului rolului activ al judecătorului (art. 6 și 22 C. proc. civ.).

De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte referitoare la aprecierea greșită de către instanța de apel a acordării cheltuielilor de judecată, având în vedere că acestea reprezintă tot aspecte de temeinicie, ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanța de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, cuantumul acestora.

În acest sens, prin decizia nr. 3 din 20.12.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

De altfel, prin notele scrise depuse după comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în care s-a reținut imposibilitatea legală de a fi analizată critica vizând proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, raportat la Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, recurenta-pârâtă a achiesat la concluzia raportorului, menționând în mod explicit că motivul pe care l-a invocat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. împotriva deciziei nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 15.470 RON.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 15.470 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. împotriva deciziei nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 15.470 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.