ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 777/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia- sectia de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu pârâtul Guvernul României, anularea articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1237/26.11.2021 ca fiind nelegal, arătând că în cauză nu se pot aplica prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privitoare la plângerea prealabilă, întrucât formularea plângerii prealabile ar lipsi de obiect acțiunea înregistrată ulterior evenimentului asupra căruia statuează actul normativ atacat.

În acest sens, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004 "în cazul actului administrativ cu caracter normativ plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

1.2. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care solicită: anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, pe cale de excepție; respingerea cererii de chemare în judecată, în integralitate, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii administrative prealabile, pe cale de excepție; respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes și de obiect, pe cale de excepție; respingerea, excepției de neconstituționalitate, ca fiind lipsită de interes iar pe fond neîntemeiată; respingerea acțiunii, ca nefondată.

1.3. Intervenientul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a formulat cerere de intervenție accesorie prin care a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 7 alin. (1*1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca nefondată, respingerea ca neîntemeiată a solicitării de anulare a art. 3 din H.G. nr. 1237/26.11.2021 și admiterea cererii de intervenție accesorie formulată și a excepțiilor invocate și pe cale de consecință să se dispună respingerea cererii reclamantului A. ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 06.04.2022, pronunțată s-a dispus:

"Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004....Amână pronunțarea asupra fondului la data de 13.04.2022".

Prin sentința nr. 91 din 13.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus:

"Califică excepția lipsei de interes ca fiind o apărare de fond.

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale".

Împotriva încheierii din 06.04.2022 și a acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând să fie casate ambele hotărâri și să fie trimisă cauza la prima instanță pentru rejudecare în fond. Solicită, în rejudecare, anularea art. 3 din H.G. nr. 1237/26.11.2021, solicitând să fie anulat ca fiind nelegal.

Examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurentul A. pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, potrivit prevederilor art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, "și semnătura˝ iar potrivit art. 196 alin. (2) din același cod, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății (…).

Totodată, art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", dispune: "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia(...). (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu poartă în dreptul numelui recurentului reclamant nici o semnătură olografă sau o semnătură electronică, care să poată fi considerată ca îndeplinind atributul unei semnături olografe, respectiv acela de a fi executată de mână în original, sau prin inserarea semnăturii electronice, în conformitate cu dispozițiile legale.

De asemenea, Înalta Curte menționează că a pus în vedere recurentului -reclamant să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză sau să semneze cererea de recurs deja depusă, aspect ce rezultă din citația emisă de instanță la data de 13.12.2022, ce a fost comunicată recurentului la data de 19.12.2021 (în acest sens dovada de comunicare aflată la dosar), precum și din adresa din 05.09.2022 (fila x), comunicată recurentului reclamant, așa cum rezultă din dovada de comunicare (dosar).

Întrucât până la termenul de judecată acordat în cauză, recurentul reclamant nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant A., nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 06.04.2022 și a sentinței nr. 91 din 13.04.2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 06.04.2022 și a sentinței nr. 91 din 13.04.2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.