ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5505/2023

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.01.2022, sub numărul x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății:

- anularea Ordinului nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologie și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la măsurile referitoare la purtarea măștii;

- constatarea încetării efectelor Ordinului nr. 30/1/2022, după data încetării aplicabilității efectelor H.G. nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă, acest capăt de cerere fiind formulat în subsidiar, în ipoteza în care instanța va respinge primul capăt de cerere;

- suspendarea executării ordinului atacat, până la data soluționării definitive a cauzei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru lipsa plângerii prealabile, și excepția lipsei de interes.

Prin sentința civilă nr. 90 din 26 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respinsexcepțiile invocate prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

3.1. Recursul principal

Împotriva sentinței civile nr. 90 din 26 ianuarie 2022 a promovat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată că motivul principal de recurs, care atrage casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, este încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - soluționarea cauzei cu lipsă de procedură, încălcându-se principiile fundamentale ale procesului civil: principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialității și principiul oralității (art. 13,14 și 15 noul C. proc. civ.).

Arată recurenta că a investit instanța de fond cu o cerere de chemare în judecată având trei capete de cerere, respectiv:

l.anularea ordinului nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologie și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la măsurile referitoare la purtarea măștii;

ll.constatarea încetării efectelor ordinului nr. 30/1/2022 după data încetării aplicabilității efectelor H.G. nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă (capătul II de cerere este formulat în subsidiar, în ipoteza în care instanața respinge primul capăt de cerere);

lll.suspendarea executării ordinului atacat până Ia data soluționării definitive a primelor două capete de cerere:

Recurenta mai arată că a fost citată pentru termenul din data de 26.01.2022, la care s-a soluționat în fond cererea de chemare în judecată, cu mențiunea că termenul este acordat pentru soluționarea cererii de suspendare a executării.

Având în vedere faptul că a fost citată pentru termenul de judecată din data de 26.01.2022 pentru soluționarea cererii de suspendare a executării, iar instanța a soluționat fondul cauzei, recurenta consideră că s-au încălcat principiile procesului civil - dreptul la apărare, contradictorialitatea, oralitatea.

Un alt motiv de recurs de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 noul C. proc. civ. este încălcarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil.

Recurenta arată că nu a formulat o cerere de suspendare a executării întemeiată pe dispozițiile de drept comun în materie de contencios administrativ - art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, însă instanța, cu nerespectarea principiului disponibilității, a analizat condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de suspendare a executării a fost formulată exclusiv în temeiul dispozițiilor de drept intern și internațional care garantează accesul concret și efectiv la instanță, iar nu în temeiul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ.

În acest sens, la alin. (2) fila x din cererea de chemare în judecată s-a arătat concret că: "în consecință, constatând că cererea în anulare este întemeiată, pentru asigurarea accesului efectiv și eficace la justiție se impune și suspendarea executării actului atacat până la data soluționării definitive a prezentei cauze".

Având în vederea faptul că instanța a soluționat cererea de suspendare a executării în baza unui temei de drept cu care recurenta nu a investit instanța, ci chiar a precizat expres că nu este incident, se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de suspendare a executării în limitele în care instanța a fost investită prin cererea de chemare în judecată și prin precizările depuse anterior primului termen de judecată acordat pentru soluționarea cererii de suspendare a executării.

Un alt motiv de recurs este încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, întrucât în mod greșit reține instanța de fond că ordinul atacat a fost emis în temeiul și în executarea Legii nr. 55/2020.

Astfel, pe de o parte, art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 face referire la măști de protecție (fără a defini această noțiune și fără a da în căderea vreunui emitent de rang inferior să o definească sau să stabilească materialul din care este alcătuită masca) și întrucât legea nu distinge nici interpretul (emitentul ordinului și instanța de judecată) nu trebuie să distingă, respectiv să stabilească faptul că este obligatorie purtarea unui anumit tip de mască.

Instanța nu a analizat acest argument invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prevede posibilitatea de instituire a obligativității purtării măștii de protecție exclusiv în spațiile închise, spații comerciale, mijloace de transport în comun sau la locul de muncă. Or actul atacat, cu încălcarea legii în temeiul căruia a fost emis, stabilește obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise sau deschise (inclusiv dacă era singur în vârful muntelui la distanță de kilometri de orice alți oameni potrivit actului atacat" obligăt să primeasca protecție ca să te protejezi pe tine de ce și ca să protejezi de tine pe cine).

Instanța de fond nu a avut în vedere și nu a analizat acest argument invocat de recurentă la pagina 5 din cererea de chemare în judecată.

În raport de acest argument, instanța avea obligația de a anula ordinul cu privire la obligația purtării măștii în spațiile care nu erau prevăzute de textul de lege - art. 13 lit. a) în redactarea inițială a actului normativ.

Invocă decizia Curții Constituționale nr. 50/2022, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 192/2020, în raport de care se impune anularea ordinului cu privire la obligativitatea purtării măștilor în toate spațiile cu excepția celor menționate în forma inițială a art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020.

De asemenea, limitele art. 53 din Constituție au fost încălcate de instanță în analiza necesității și proporționalității măsurii instituite prin ordin.

Instanța reține că finalitatea actului emis constă în asigurarea unor mijloace de limitare a efectelor virusului, însă în condițiile în care după aproape 2 ani de pandemie nu există nici măcar un studiu științific efectuat de emitenții actului atacat sau de persoane angajate de aceștia din care să rezulte că masca chiar protejează de virus și că beneficiile pe care emitenții actului le invocă există (nefiind nicio posibilitate ca o persoană să dezvolte boli mai grave decât covid ca urmare a purtării măștii), cu durere spun că finalitatea actului menționată de instanță nu este atinsă cu respectarea garanțiilor constituționale reglementate de art. 53 din legea fundamentală.

În condițiile în care măsura purtării măștii nu este justificată științific și statul nu poate controla comerțul cu măști, fiind puse în vânzare chiar produse cu privire la care s-a demonstrat că sunt toxice, emiterea ordinului apare ca abuzivă.

Recurenta mai apreciază că decizia Curții Constituționale nr. 381/2021 nu se aplică, întrucât prin respectiva decizie nu a fost analizată constituționalitatea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 în raport de art. 23, 26 și 34 din Constituție.

Apreciez că și cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere soluția a fost pronunțată cu încălcarea art. 3 și 4 din Legea nr. 55/2020 șî ale deciziei Curții Constituționale nr. 392/2021 (paragraful 44).

Chiar dacă în cuprinsul actului atacat nu se precizează expres că ar fi fost emis în temeiul H.G. nr. 34/2022, ordinul atacat nu putea produce efecte după data la care H.G. nr. 34/2022 de prelungire a stării de alertă a încetat să producă efecte juridice, întrucât actul atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 55/2020.

În drept, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

3.2. Recursul incident

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs incident, odată cu întâmpinarea, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 491 raportat la art. 472 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât critică soluția dată de către instanță excepțiilori inadmisibilității cererii de suspendare și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare și excepția inadmisibilității acțiunii în anulare pentru lipsa procedurii prealabile, recurentul-pârât apreciază că au fost respinse de instanța de fond în mod greșit.

Astfel, judecătorul fondului a apreciat că ordinul atacat a fost emis în temeiul Legii nr. 55/2020, devenind aplicabile dezlegările date prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021.

Soluția primei instanțe este nelegală, întrucât aceasta a înlăturat de la aplicare prevederile contenciosului administrativ.

Astfel, instanța de fond a apreciat că nici dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile litigiului în considerarea celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021 a fost admisă excepția de neconstitutionalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituționale.

Prin decizia pronunțată, Curtea Constituțională a înlăturat din ordinea juridică dispozițiile din Legea nr. 55/2020 care instituiau obligativitatea supunerii hotărârilor de guvern pentru instituirea stării de alertă controlului parlamentar și a stabilit că în această manieră este respectat dreptul fundamentul de acces la justiție (art. 21 din Constituția României), prin raportare la dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României.

În Decizia nr. 392/2021, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile Legii nr. 55/2020 nu conțin niciun fel de dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție (pct. 45) și a indicat și remediul în cauză, la pct. 49: în vederea înlăturării viciului de ncconstituționalitate constatat și a asigurării unei reglementări clare, ca să garanteze în mod efectiv și eficient accesul la justiție al persoanelor ale căror drepturi sau interese au fost încălcate prin emiterea unor hotărâri ale Guvernului, ordine sau instrucțiuni ale miniștrilor pentru punerea în aplicare â unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, legiuitorul este chemat să reglementeze o procedură al cărei conținut să fie ușor identificabil, clar și previzibil sub aspectul consecințelor și care să asigure posibilitatea soluționării cauzelor în regim de urgență, într-un termen foarte scurt, astfel încât hotărârile pronunțate să fie apte să înlăture în mod concret și eficient consecințele actelor administrative atacate, în perioada în care acestea produc efecte.

Așadar, până la intervenția legiuitorului, pentru reglementarea unei proceduri speciale care să fie aplicabilă în domeniul actelor administrative emise pe timpul stării de alertă, pentru soluționarea cauzelor, judecătorul este dator să aplice dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, temei juridic de drept general, aplicabil speței deduse judecății.

Concluzionând, instanța de fond, constatând că este învestită cu o cerere de suspendare și anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la soluționarea cauzei ar fi trebuit să țină seama de toate regulile de procedură prevăzute de acest act normativ, fără ca Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021 să afecteze/modifice acest lucru, inclusiv de dispozițiile art. 5 alin. (3) potrivit cu care "în litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14" dar și de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitimpr'mtr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia ".

Persoana vătămată trebuie să efectueze plângerea prealabilă anterior învestirii instanței, ci aceasta trebuie să aștepte și comunicarea răspunsului sau împlinirea termenului de 30 de zile de la data înregistrării plângerii la autoritatea emitentă - prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare - pentru a avea posibilitatea legală de a deduce judecății cererea vizând anularea actului administrativ.

Per a contrario, "este prematură acțiunea formulată de persoana care se consideră vătămată în situația în care aceasta s-a adresat instanței de contencios administrativ, fără a mai aștepta, pe de o parte, ca autoritatea publică să răspundă procedurii prealabile și, pe de altă parte împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 LCA]"

Aactele normative se supun dispozițiilor Legii nr. 24/2000, fiind astfel incident art. 58 alin. (1) potrivit căruia "După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea."

În ceea ce privește obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar și după modificările aduse dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepția reglementată prin alineatul nou introdus vizând actele administrative cu caracter individual.

In aceste împrejurări, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a parcurs procedura prealabilă, singura soluție posibilă în prezenta cauză era aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Solicită proba cu înscrisurile existente la dosarul de fond.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului principal, motivat de faptul că Ordinul nr. 30/1/2022 nu mai este în vigoare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ministerul Afacerilor Interne a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării și lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-reclamantă și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Asupra recursurilor formulate, Înalta Curte, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:

Preliminar, Înalta Curte va analiza, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză.

Excepția netimbrării recursului formulat de recurenta-reclamantă A. și excepția lipsei de interes invocate de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne vor fi respinse ca neîntemeiate.

Înalta Curte reține, în acest sens, că recursul este legal timbrat.

Totodată, privind interesul reclamantei în formularea recursului, acesta se analizează la data promovării căii de atac și este dat de existența unei sentințe prin care acțiunea a fost respinsă, acest interes subzistând cât timp sentința instanței de fond nu a fost casată/desființată/anulată.

Este justificat și controlul judiciar asupra actului contestat, deoarece anularea în justiție a acestuia din urmă deschide calea formulării unor eventuale cereri în despăgubire pentru vătămarea intereselor legitime ale recurentei-reclamante.

Tot astfel, este neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, cât timp sunt în ființă atât sentința recurată, cât și actul contestat prin acțiune.

Pe fond, Înalta Curte reține că art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

În cauză, recurenta-reclamantă invocă motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., iar recurentul-pârât invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta critică, în concret, faptul că, deși a fost citată pentru termenul de judecată din data de 26.01.2022 pentru soluționarea cererii de suspendare a executării, totuși prima instanță a soluționat și fondul cauzei, încălcând astfel principiile procesului civil.

O altă critică subsumată motivului de recurs de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este încălcarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, sens în care recurenta-reclamantă arată că nu a formulat o cerere de suspendare a executării întemeiată pe dispozițiile de drept comun în materie de contencios administrativ - art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dar cu toate acestea instanța a analizat condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită prin hotărâre a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta - reclamantă critică modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material la soluționarea fondului acțiunii (mai exact a primelor două capete de cerere, având ca obiect anularea ordinului nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologie și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la măsurile referitoare la purtarea măștii și, respectiv, constatarea încetării efectelor ordinului nr. 30/1/2022 după data încetării aplicabilității efectelor H.G. nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă).

Concret, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că ordinul atacat a fost emis în temeiul și în executarea Legii nr. 55/2020.

Tot subsumat motivului de casare menționat, recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne susține că soluția asupra excepțiilor inadmisibilității cererii de suspendare și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile a fost pronunțată de prima instanță cu greșita interpretare a normelor de drept material.

Privind recursul principal, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a investit instanța de fond cu o cerere de chemare în judecată având trei capete de cerere, respectiv anularea ordinului nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologie și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la măsurile referitoare la purtarea măștii; constatarea încetării efectelor ordinului nr. 30/1/2022 după data încetării aplicabilității efectelor H.G. nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă, precum și suspendarea executării ordinului atacat până Ia data soluționării definitive a primelor două capete de cerere.

Recurenta-reclamantă a fost citată pentru termenul din data de 26.01.2022 cu mențiunea că termenul este acordat pentru soluționarea cererii de suspendare a executării.

Cu toate acestea, la termenul de judecată din data de 26.01.2022, în lipsa recurentei, prima instanță a soluționat și fondul cauzei, încălcând astfel principiile dreptului la apărare, contradictorialității și oralității.

Așa fiind, se constată că este întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește soluționarea fondului cauzei de către prima instanță.

Ca urmare, devin incidente prevederile art. 497 C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă primei instanțe pentru rejudecarea primelor două capete de cerere, cu citarea recurentei-reclamnte și cu respectarea dreptului la apărare a acesteia.

O altă critică a recurentei-reclamante întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este încălcarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil.

Recurenta arată că nu a formulat o cerere de suspendare a executării întemeiată pe dispozițiile de drept comun în materie de contencios administrativ - art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, însă instanța, cu nerespectarea principiului disponibilității, a analizat condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acestea, Înalta Curte constată, mai întâi, că principiul disponibilității este consacrat prin dispozițiile art. 9 C. proc. civ. și constă în recunoașterea dreptului părții de a hotărî pornirea procesului civil, de a dispune de obiectul acestuia și de mijloacele de apărare, iar conținutul acestui principiu include dreptul persoanei interesate (sau al unei alte entități dintre cele vizate de art. 37 C. proc. civ., sau al procurorului, în condițiile art. 92 C. proc. civ.) de a porni sau nu procesul; dreptul de a determina cadrul procesual, atât din punct de vedere al obiectului, cauzei și părților, cât și din perspectiva apărărilor formulate în proces; dreptul de a pune capăt procesului, prin intermediul actelor procesuale de dispoziție (renunțarea la judecată; renunțarea la însuși dreptul pretins; achiesarea; tranzacția).

Principiul disponibilității în procesul civil nu absolvă însă instanța de obligațiile pozitive ce-i revin pentru asigurarea efectivității drepturilor procesuale ale părților.

Dimpotrivă, la polul opus există rolul activ al judecătorului în procesul civil,consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul căruia, pe tot parcursul procesului, judecătorul este dator "să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (...)".

Așadar, chiar dacă părților li se recunoaște o anumită autonomie în a dispune de obiectul procesului, aceasta nu le conferă prerogativa de a conduce mersul procedurii, libertatea părților fiind limitată prin dispoziții imperative.

În concluzie, în cauză judecătorul fondului a reținut corect că sunt incidente prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă recurenta a arătat expres prin acțiune că nu își întemeiază cererea pe acestea, cât timp suspendarea executării unui act administrativ nu se poate analiza decât în baza prevederilor legale menționate.

Privind soluția pronunțată asupra cererii de suspendare, Înalta Curte constată că aceasta este legală.

Bucurându-se de prezumția de legalitate, întemeiată pe prezumțiile autenticității și veridicității, actul administrativ este susceptibil de a-i fi suspendată executarea doar ca o situație de excepție, cu respectarea cumulativă a condițiilor expres prevăzute de lege: cazul bine justificat și paguba iminentă.

În ceea ce privește cazul bine justificat, corect a constatat prima instanță că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t),

Dimpotrivă, recurenta a invocat, prin acțiune, doar aspecte care presupun o analiză a fondului raportului juridic litigious, acestea fiind, de fapt, veritabile motive de nelegalitate, care nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Se observă că, așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă nu a motivat distinct cererea de suspendare a executării, ci a solicitat formal suspendarea Ordinului pentru motivele învederate în cuprinsul acțiunii în anulare.

Nefiind dovedit cazul bine justificat, acest aspect atrage respingerea automată a cererii de suspendare a executării.

Cât timp a fost găsit întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în privința modului de soluționare a primelor două capete de cerere, ceea ce conduce la trimiterea în rejudecare a cauzei în aceste limite, Înalta Curte nu va analiza criticile recurentei-reclamante care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la respectiva soluție, ci acestea vor fi avute în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării.

Privind recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte notează că acesta este îndreptat doar împotriva soluției pronunțate asupra excepțiilor inadmisibilității cererii de suspendare și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

Privind modul de soluționare a excepțiilor menționate, Înalta Curte reține că Ordinul atacat a fost emis în temeiul Legii nr. 55/2020, devenind astfel aplicabile dezlegările date prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021, prin care s-a reținut că:

"(...) dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituționale."

Contrar criticilor recurentului-pârât, având în vedere aceste dezlegări ale Curții Constituționale, referitoare la procedura de contestare a actelor emise în temeiul Legii nr. 55/2020, corect a reținut prima instanță că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind îndreptățită să se adreseze direct instanței de judecată cu cerere în anularea actelor apreciate vătămătoare.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepțiile netimbrării recursului formulat de recurenta-reclamantă A. și excepția lipsei de interes invocate de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, precum și excepția rămânerii fără obiect al recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, vor fi respinse ca neîntemeiate.

Potrivit art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Conform art. 497 și art. 496 C. proc. civ., va fi admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A., cu consecința casării în parte a sentinței recurate și a trimiterii cauzei pentru o nouă judecată a acțiunii principale la aceeași instanță.

Se va menține sentința în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare și în ceea ce privește celelalte excepții invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului formulat de recurenta-reclamantă A. și excepția lipsei de interes invocate de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiate.

Respinge excepția rămânerii fără obiect al recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 90 din 26 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 90 din 26 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza pentru o nouă judecată a acțiunii principale la aceeași instanță.

Menține sentința în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare și în ceea ce privește celelalte excepții invocate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.