ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., Asociația Experților în Tehnologia Informației din România, D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat: i) suspendarea prin ordonanță președințială a Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial nr. 25 din 07.01.2022; ii) obligarea tuturor pârâților la acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON; iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23.02.2022, toți reclamanții au depus, potrivit art. 204 alin. (1) și (2) Cod procedură civilă, o cerere de modificare a acțiunii în sensul transformării obiectului cauzei din ordonanță președințială în cerere de anulare și suspendare act administrativ, solicitând: (i) anularea Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial nr. 25 din 07.01.2022; ii) obligarea tuturor pârâților la acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON; iii) suspendarea executării Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a capetelor de cerere nr. x (privind anularea actelor administrative anterior menționate) și nr. 2 (privind acordarea de despăgubiri pentru discriminare) și publicarea în Monitorul Oficial a soluției conform dispoziției art. 23 din Legea nr. 554/2004; iv) plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 24.03.2022, reclamanții A., B. și C. au depus la dosar note de ședință prin care au învederat că cererea de suspendare a Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022 a rămas fără obiect.

Prin încheierea din data de 7 aprilie 2022, instanța a respins cererea de suspendare a executării Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022, ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 1648 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel București: -a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, ca neîntemeiată; -a calificat excepția lipsei de interes ca fiind o apărare pe fondul cauzei; -a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., Asociația Experților în Tehnologia Informației din România, D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții A., B., C., Asociația Experților în Tehnologia Informației din România, D. și E., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 Cod procedură civilă, solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, transformată și ulterior modificată/completată pe toate capetele de cerere.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esență, următoarele:

- hotărârea a fost redactată și comunicată părților cu nerespectarea dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ. prin nemotivarea hotărârii instanței de fond în termen de 30 de zile (maxim 60 de zile) le-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil, aspect ce reclamă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

- instanța de fond a încălcat Decizia CCR nr. 50/2022 și implicit art. 147 alin. (4) din Constituția României, pronunțând o hotărâre netemeinică, prin exces de putere, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, cu încălcarea supremației Constituției și a legii, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. cum prin Decizia CCR nr. 50/2022 s-a constatat că purtarea obligatorie a măștii în spațiile publice este neconstituțională, orice ordin emis în acest sens este nelegal, deci și ordinul criticat în cauză;

- în opinia recurenților, nu au beneficiat de soluționarea cauzei într-un termen optim, previzibil și rezonabil, ceea ce implică motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. și reflectând o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fapt ce reclamă incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. astfel, se încalcă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât nu rezultă niciun argument logico-juridic și nici studii științifice care să arate eficiența măștilor împotriva virusului Sars cov 2; pe lângă desconsiderea unei decizii a CCR, a textelor constituționale indicate, instanța desconsideră și știința, chiar dreptul în esența sa, aspecte ce se subsumează și art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă;

- prima instanță era ținută să motiveze temeinic respingerea cererii de chemare în judecată, ceea ce nu a făcut, context în care sunt redate aspecte identificate de recurenți în doctrina de drept procesual civil;

- instanța de judecată nu a ținut cont de probele pe care le-au depus la dosar, la termenul din data de 29.09.2022, prin intermediul cererii de suplimentare de probe, printre care se aflau și Decizia CCR nr. 50/2022, dar și adresa nr. x/14.04.2022 emisă de INSP în executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de către Tribunalul București, secția a II-a CAF, identificându-se astfel motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

- o altă neregularitate săvârșită de instanța de judecată ce reclamă, de asemenea, incidența art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., constă în faptul că, deși la termenul din 24.02.2022, instanța a pus în vedere pârâților să depună întreaga documentație ce a stat la baza emiterii ordinului comun, nu s-a depus niciun înscris, în lipsa acestei documentații, ordinul comun fiind nul de drept, căci nu rezultă de nicăieri oportunitatea, argumentele logico-juridice pentru care să fi fost emis; astfel, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța putea obliga autoritățile pârâte, sub sancțiunea amenzii judiciare să depună întreaga documentație, iar în lipsa acesteia să admită cererea privind anularea ordinului comun, dar și să acorde daune conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 52 din Constituție;

- în opinia recurenților, instanța nu a analizat în mod real cererea cu care a fost învestită, ba din contră a refuzat judecarea acesteia, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 5, 9, 22 și 397 C. proc. civ., sens în care indică motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

- instanța a reținut în mod eronat în pagina 22 a hotărârii că OMS a declarat, la data de 11.03.2020, pandemie de Sars cov 2 în România, desconsiderând art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 5 lit. i) din Legea nr. 95/2006, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., mai ales că Ministerul Sănătății a recunoscut că nu a fost emis niciun act administrativ care să emane de la Ministerul Sănătății în acest sens; or, orice pandemie sau epidemie pe teritoriul României se declară de către Ministerul Sănătății;

- există astfel și o denegare de dreptate, dar și o încălcare a rolului activ al judecătorului, prevăzut la art. 22 C. proc. civ., indicându-se în acest sens motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

- instanța ar fi ignorat faptul că a fost parcursă procedura prealabilă și ar fi refuzat să judece fondul, practic nu a judecat nimic ignorând probatoriul din dosar, astfel fiind prejudiciați reclamanții în drepturile lor procesuale; în opinia titularilor căii de atac, se pot constata în mod cert motive de nelegalitate și implicit de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căci instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, fiind asimilate actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal; or, autoritatea tocmai asta a făcut, a refuzat soluționarea, ceea ce constituie act administrativ, fiind îndeplinite condițiile art. 1 și art. 2, fiind îndeplinită procedura art. 7, astfel că reclamanții ar fi în drept a promova acțiunea conform art. 8;

- instanța și-ar fi uitat rolul activ (art. 22 noul C. proc. civ.) substituindu-se apărătorului intimatei-pârâte, uitând de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție care reglementează principiul separației și echilibrului puterilor, legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale; pe lângă toate acestea, instanța a aplicat greșit normele de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- instanța motivează sub aspectul existenței unei declarații a pandemiei de Sars cov 2, or, aceasta nu a fost învestită cu o astfel de cerere, depășindu-și limitele de învestire, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă;

- din consemnările instanței (pag. 23-24) rezultă că aceasta a judecat în baza art. 13 din Legea nr. 55/2020, ce ar fi trebuit să fie practic abrogat, astfel că se poate constata încălcarea textelor constituționale dar și a legii, precum și adăugarea la lege de către judecător, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și pct. 8 C. proc. civ.

- actul normativ criticat conține norme prin care se instituie portul anumitor tipuri de măști fără a exista o clarificare a acestora, fără a exista standarde specificate, fără a exista argumente științifice; cu privire la obligativitatea anumitor tipuri de măști, însăși Consiliul Legislativ condiționa avizul, deoarece H.G. nr. 34/2022 nu conține date cu caracter științific care să justifice impunerea obligativității purtării măștilor chirurgicale și/sau ffp2;

- ANPC a constatat nenumărate neconformități ale acestora, 8 din 10 măști comercializate în România nu sunt conforme, menționând în acest sens un articol de presă postat la adresa https:/evz.ro/alerta-din-ue-pentru-romani-mare-atentie-eceste-masti-nu-va-protejeaya.html; deși, datele obținute despre aceste măști de pe www.x.com nu pot fi date științifice exacte, recurenții consideră că acestea pot constitui un început de dovadă scrisă, potrivit C. proc. civ.

- în fine, actele normative criticate creează discriminare, care presupune să existe o diferențiere, un tratament diferențiat aplicat în situații identice ori similare - condiții îndeplinite în totalitate, bazată pe un criteriu - chiar dacă există sau nu acesta (criteriul fiind vaccinat/nevaccinat Covid-19, condiționarea de ceva față de aceeași categorie de cetățeni aflați în situații identice, certificat verde, condiționarea pe criterii sanitare), care atinge un drept - condiție îndeplinită prin lumina celor prezentate.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x verso dosar.

Excepția lipsei de interes în formularea recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, a fost respinsă prin încheierea din 8 martie 2023, pentru argumentele arătate în respectiva încheiere.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, se constată că procedura de citare a părților în fața instanței de fond a fost legal îndeplinită, iar Curtea de Apel București a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; pe cale de consecință, este exclusă ipoteza nerespectării dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, nerespectarea dreptului la apărare, ori a principiului contradictorialității.

Criticile vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încadrate de recurenții-reclamanți în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.

Nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, câtă vreme din considerentele sentinței de fond reiese clar că judecătorul fondului nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități în stat, alta decât cea judecătorească.

Înalta Curte amintește că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", ca motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe. Practic, nu i se poate reproșa instanței de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional.

De altfel, criticile recurenților-reclamanți vizează în concret încălcarea și aplicarea greșită a legii de instanța de fond, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Criticile recurenților-reclamanți circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din Codul de procedură civilă.

În privința termenului de redactare, Înalta Curte reține că depășirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate, neconstituind motiv de nulitate din perspectiva dispozițiilor art. 174 C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanța de fond nu a motivat hotărârea în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. nu înseamnă că recurenților le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește nedepunerea la dosar a întregii documentații ce a stat la baza emiterii ordinului comun, de către pârâți, astfel cum instanța le-a pus în vedere la termenul din 24.02.2022, Înalta Curte reține, contrar susținerii recurenților-reclamanți, că, această documentație a fost depusă la dosar, la următorul termen de judecată din 24.03.2022, de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, odată cu întâmpinarea, constând în referatul de aprobare a ordinului în cauză, care poartă viza de aprobare atât a Ministerului Sănătății, cât și a Ministrului Afacerilor Interne, așa cum rezultă din cuprinsul acestui înscris, aflat la dosar fond. Din moment ce referatul de aprobare poartă viza de aprobare a celor două autorități ministeriale, nu se mai impunea obligarea și a celuilalt pârât (Ministerul Sănătății), să depună aceeași documentație, sub sancțiunea amenzii judiciare, cum greșit consideră recurenții.

Cât privește susținerea recurenților-reclamanți că instanța de judecată nu ar fi ținut cont de probele pe care le-au depus la dosar, la termenul din data de 29.09.2022, printre care, Decizia CCR nr. 50/2022 și adresa nr. x/14.04.2022 emisă de Institutul Național de Sănătate Publică, Înalta Curte reține că, la respectivul termen, într-adevăr, reclamanții au depus un set de înscrisuri, printre care și menționatele înscrisuri, iar Curtea de Apel, în baza art. 255-258 C. proc. civ., a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv a celor la care se referă recurenții-reclamanți, aspect ce reiese din partea introductivă a sentinței nr. 1648/2022 din 29.09.2022.

Prin urmare, instanța de fond nu a încălcat nici dreptul la apărare sau principiul disponibilității, invocate de recurenții - reclamanți.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 Cod de procedură civilă. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat soluția pronunțată pe fondul cauzei, în raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile legale incidente în speță, aceasta procedând în concordanță cu obligația pe care instanța de contencios administrativ o are, respectiv de a efectua numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autoritățile publice.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligație nerespectată de instanța de fond în opinia recurenților, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

Analizând sentința atacată prin raportare și la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În mod corect instanța de fond a reținut că, astfel cum rezultă din conținutul ordinului nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, acesta a fost emis în temeiul și executarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv a fost adoptat în baza art. 13 din această lege.

Totodată, procedând la verificarea legalității ordinului, prima instanță a stabilit că acesta respectă dispozițiile actului normativ cu forță juridică superioară, din moment ce, prin Legea nr. 55/2020 s-a prevăzut posibilitatea instituirii de măsuri temporare, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale, iar Ordinul comun nr. 30/1/2022 a fost adoptat în vederea punerii în aplicare a acestor măsuri, având la bază asigurarea sănătății publice.

Prin raportare la prevederile art. 1 pct. 1 din ordin, instanța de fond a subliniat în mod corect că, în stabilirea măsurilor de prevenire și limitare a infecției, autoritatea competentă se bucură de o marjă de apreciere, iar în cazul alegerii obligativității purtării unui anumit tip de mască, nu se poate reține că dreptul de apreciere ar fi fost exercitat în mod abuziv, în condițiile în care la baza alegerii a stat necesitatea evitării răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Așadar, măsurile stabilite de autorități în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligației statutului de ocrotire a sănătății publice, fiind adoptate și avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just și proporțional echilibru între drepturile și libertățile fundamentale, în ansamblul lor.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că în cauza dedusă judecății, aspectele de proporționalitate avute în vedere de către emitentul actului sunt justificate și necesare într-o societate democratică, iar acest aspect cu atât mai mult cu cât multe dintre libertățile invocate de către reclamanți se află în vârful piramidei nevoilor umane, iar nu la baza acesteia.

În ceea ce privește presupusa discriminare invocată de recurenții - reclamanți, în mod corect a reținut instanța de fond că măsurile dispuse prin actul administrativ contestat nu au caracter discriminator, ci reprezintă măsuri de prevenire a răspândirii virusului în contextul evoluției apidemiei Covid 19 la nivel național.

Nu în cele din urmă, instanța de fond a reținut că referirile din cererea de chemare în judecată (reluate în recurs), la absența unor studii sau rapoarte documentare cu privire la efectele virusului SARS-Cov-2 sunt infirmate de analiza autorităților publice din România asupra factorilor de risc prin care se subliniază rata de contagiozitate, transmiterea sa aerogenă, rezultatul negativ asupra sănătății și vieții ființelor umane, informații despre care instanța a reținut, de asemenea, că nu are cunoștință să fi fost infirmate de evoluția epidemiologică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., Asociația Experților în Tehnologia Informației din România, D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1648/2022 din 29 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C., Asociația Experților în Tehnologia Informației din România, D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1648/2022 din 29 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 mai 2023.