ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5888/2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2021, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comitetul Național pentru Situații de Urgență, anularea integrală sau parțială a Hotărârii CNSU nr. 16 din 10.03.2021 și a anexelor acesteia, precum și emiterea unui alt HCNSU care să cuprindă măsuri graduale de combatere a Covid 19, fără limitarea dreptului reclamantului de circulație în intervalul orar 22:00 - 5.00 condiționat de o declarație pe proprie răspundere. Fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul A. a formulat, la data de 19.03.2021, cerere de completare a cererii de chemare în judecată, în contradictoriu doar cu pârâtul Guvernul României, prin care a solicitat anularea și a Hotărârii de Guvern nr. 293/10.03.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și anularea Anexelor nr. 1, II și III ale hotărârii de guvern.

Prin precizarea de acțiune transmisă la data de 22.03.2021, reclamantul a arătat că solicită anularea pct. 26 din Anexa la HCNSU nr. 16/10.03.2021 referitor la intervalul orar 22 - 06, iar în cazul H.G. nr. 293/2021, solicită anularea pct. 2 al alin. (2) din Anexa 3, prevederi pe care le consideră nelegale și netemeinice.

Reclamantul A. a formulat, la data de 31.03.2021, cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care arată că înțelege să ceară anularea art. 2

l

și art. 2

2

din H.G. nr. 348/2021 prin care se modifică H.G. nr. 293/2021, atacată inițial, arătând, totodată, că își menține toate celelalte considerente. A atașat cererii de completare jurisprudență despre care menționează că face dovada interesului și că nu este necesară plângerea prealabilă.

La data de 16.03.2021, B. a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantului A., solicitând, în temeiul art. 67 C. proc. civ., admiterea acțiunii și anularea Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021 și anexele acesteia, ca fiind neconstituțională, exagerată și adoptată fără o analiză pertinentă.

La data de 22.03.2021, numitul C. a formulat, în temeiul art. 62, 63 și urm. C. proc. civ., art. 126 alin. (6), art. 52 și art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 6 pct. 1 CEDO, cerere de intervenție principală, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inexistența Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021, cu obligarea pârâților CNSU și Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a formulat, la data de 16.04.2021, în temeiul art. 61 alin. (1) și (3), art. 63 și urm. C. proc. civ., cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Comitetul Național pentru Situații de Urgență, solicitând instanței admiterea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie și respingerea acțiunii reclamantului.

La data de 20.04.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând admiterea, în principiu, a cererii de intervenție și respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2021, instanța, pentru motivele expuse prin acea încheiere, a dispus următoarele: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României cu privire la cererea de anulare a Hotărârii Comitetului pentru Situații de Urgență nr. 16/2021; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată de intervenientul principal, ca rămasă fără obiect; a unit cu fondul cauzei următoarele excepții: excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 293/2021; excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și pentru lipsa caracterului de act administrativ; excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității prin raportare la cererea de intervenție principală formulată de intervenientul C.; excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, invocate de pârâtul Guvernul României raportat la cererea de intervenție accesorie formulată de B.; excepția lipsei de interes a reclamantului și excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de pârâtul M.A.I. raportat la acțiunea principală și excepția lipsei de interes raportat la cererea de intervenție principală; excepțiile invocate de intervenientul accesoriu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul M.A.I, privind lipsa de interes a reclamantului în formularea acțiunii și excepția inadmisibilității cererii de constatare a inexistenței unui act administrativ; a respins cererea formulată de intervenientul principal C. privind amendarea numitului D..

Prin sentința nr. 97/2021 pronunțată la 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, excepții invocate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul accesoriu în interesul pârâtului - Ministerul Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de chemare în judecată și la cererea de intervenție accesorie formulată de B., a respins excepția lipsei calității procesual active a intervenientului în interes propriu C., excepție invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Guvernul României prin raportare la cererea de intervenție principală formulată de intervenientul în interes propriu C., a respins excepția lipsei de interes, excepție invocată de intervenienții în interesul pârâților - Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de intervenție principală, a respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție, excepție invocată de intervenientul în interesul pârâtului - Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cererea de intervenție principală, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Național pentru Situații de Urgență și cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a respins cererea formulată de reclamant având ca obiect anularea parțială a HCNSU nr. 16 formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă, a respins cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenientul accesoriu B., a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C., a constatat inexistența Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 16/10.03.2021, a respins de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Afacerilor Interne, a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Comitetul Național pentru Situații de Urgență, formulată de intervenientul accesoriu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a respins cererea formulată de intervenientul în interes propriu C. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 97/2021 pronunțată la 28 septembrie 2021 de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs A., Comitetul Național pentru Situații de Urgență reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului.

3.1. Recurentul-reclamant A. a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii și că instanța de fond încălcat și aplicat greșit normele de drept material.

În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru recurentul-reclamant nu a îndeplinit această obligație și la termenul de judecată din data de 6 octombrie 2022, Înalta Curte a admis excepția netimbrării recursului promovat de A..

3.2. Ministerul Afacerilor Interne prin recursul incident a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a menționat că, raportat la momentul la care acțiunea a fost judecată, nu erau îndeplinite condițiile de exercitare, respectiv de susținere a unei acțiuni civile, cerințe obligatorii prevăzute de art. 32 și art. 1 194 și următoarele din C. proc. civ., dispoziții legale pe care instanța le-a nesocotit.

În ceea ce privește obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar și după modificările aduse dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepția reglementată prin alineatul nou introdus vizând, în opinia instituției noastre, actele administrative cu caracter individual.

Soluția dată de prima instanță cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anulare H.G. nr. 293/2021 este nelegală, întrucât, prin normele cuprinse la art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancțiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

3.3. Prin recursul incident, Guvernul României a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a precizat că hotărârea cuprinde motive contradictorii și că instanța de fond încălcat și aplicat greșit normele de drept material.

A apreciat că soluția instanței de fond nesocotește prevederile art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 și art. 193 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 7 și art. 8 alin. (1

l

) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește respingerea ca nefondată a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a menționat faptul, în speță, sesizarea instanței de contencios administrativ a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor legale anterior menționate.

Cu privire la respingerea ca nefondată a excepției lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 293/2021 și a Hotărârii Guvernului nr. 348/2021, menționează faptul că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de chemare în judecată constă în aceea că reclamantul trebuie să justifice existența unui folos practic, material sau moral, în a efectua respectivul demers. Totodată, interesul trebuie să fie legitim, personal, născut și actual.

Însă, apreciază că recurentul-reclamant nu a probat existența interesului personal în prezenta speță, motivele prezentate de acesta putând fi incluse cel mult în categoria interesului general.

Totodată, Hotărârea Guvernului nr. 348/2021, care modifică și completează H.G. nr. 293/2021, s-a aplicat în intervalul 26.02.2021 - 12.04.2021.

Opinează că este greșită aprecierea instanței de fond, potrivit căreia recurentul-reclamant a justificat un interes direct și personal în exercitarea dreptului la acțiune.

3.4. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicitând reținerea cauzei spre rejudecare și, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de intervenție principală.

În susținerea recursului a prezentat următoarele motive:

- instanța de fond nu a prezentat nici un argument pentru care a admis cererea de intervenție principală a domnului C., rezumându-se doar să menționeze și să preia argumentele instanței supreme date în alte spețe respectiv din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3479/2021 (pagina 24, penultimul paragraf), precum și argumente din decizia nr. 157/2020 a Curții Constituționale.

Astfel, pe de o parte, instanța de fond nu a argumentat în niciun fel soluția adoptată și, pe de altă parte, nu a luat în considerare și soluțiile Înaltei Curți date în spețe similare care conduc la adoptarea unei soluții de respingere a cererii intervenientului. În acest sens, menționează Decizia 3979/16.09.2021 pronunțată în dosarul x/2021

de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care schimbă trendul jurisprudențial în materie.

- în materia publicării hotărârilor CNSU emise înainte de adoptarea O.U.G. nr. 63/2021, atât instanța de fond, cât și Înalta Curte (în dosarul nr. x/2021) a statuat că "prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 (versiunea în vigoare la data emiterii actelor atacate) stabilesc că "pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea și combaterea unei pandemii COVID-19" nu sunt aplicabile, printre altele, dispozițiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, rezultând că aceste prevederi, în mod neîndoielnic, au semnificația că, la data emiterii actelor atacate, nu era obligatorie publicarea lor în Monitorul Oficial al României", potrivit principiului tempus regist actum.

De asemenea, instanța supremă a precizat că "în ceea ce privește adoptarea O.U.G. nr. 63/2021 ulterior emiterii hotărârilor în cauză, sancțiunea inexistenței actelor administrative cu caracter normativ nu poate fi constatată în condițiile în care la momentul emiterii exista o prevedere legală specială care excepta hotărârile de la obligația publicării".

- potrivit cadrului normativ în vigoare până la adoptarea O.U.G nr. 63/2021 și până la intrarea în vigoarea a Legii nr. 55/2020, dispozițiile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004 prevedeau că "(1) Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare Ia data publicării."

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2020 a fost schimbat cadrul normativ privind declararea, prelungirea și încetarea stării de alertă pe timpul pandemiei de COVID-19 - care se realizează prin hotărâre de Guvern - dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 au devenit inaplicabile, iar, în vederea punerii în aplicare măsurilor legea menționată, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSU.

De la data intrării în vigoare a completărilor aduse prin O.U.G. nr. 63/2021, (data publicării în M. Of. 30.06.2021), prin nou-introdusul articol nr. 42

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, hotărârile Comitetului Național cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Excepția cu privire la obligativitatea publicării acestor tipuri de hotărâri, care au ca obiect propuneri cu privire la prelungirea stării de alertă, a fost prevăzută de alin. (2) al art. 72 din Legea nr. 55/2020 care a stabilit faptul că dispoziția de la art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, nu se aplică.

Această lipsă de obligativitate a publicării în Monitorul Oficial, statuată de legiuitor prin norma precizată anterior, avea în vedere faptul că, prin aceste tipuri de hotărâri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență formulează propuneri cu privire la prelungirea stării de alertă precum și unele măsuri privind gestionarea acestei situații, propuneri care urmează să stea la baza analizei și, după caz, materializării în hotărârea Guvernului privind prelungirea acestei stări.

Pe de altă parte, se poate observa faptul că hotărârile emise de C.N.S.U. pe acest subiect au caracter administrativ, acestea fiind documente de analiză pe baza cărora urmează să fie fundamentată și adoptată o decizie a Guvernului României.

Prin controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională prin decizia nr. 392/08.06.2021, judecătorul constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004 sunt neconstituționale (privind accesul la justiție în procedura de drept comun a contenciosului administrativ), ci nu cu referire la dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 21/2004 (prin care instituie excepția de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor C.N.S.U), astfel încât a rămas în vigoare excepția de la publicare a hotărârilor C.N.S.U. instituită de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, dispozitie legală care producea efecte și exista în ordinea de drept la data publicării HCNSU nr. 16/2021 exceptată de la de la publicare la acea dată, potrivit legii în vigoare).

- Referitor la aprecierile instanței de fond asupra art. 11 alin. (1) din Legea 24/2000 pentru "ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate", există obligativitatea publicării în Monitorul Oficial, menționează următoarele:

Comitetul Național pentru Situații de Urgență este, potrivit dispozițiilor art. 8

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004: "un organism interinstituțional format din miniștri sau secretari de stat desemnați de aceștia și conducători ai instituțiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceștia, în funcție de tipurile de risc gestionate sau funcțiile de sprijin repartizate în competență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență", iar hotărârile adoptate de acesta nu pot fi considerate acte ale conducătorului unui organ al administrației publice centrale de specialitate, în sensul art. 11 din Legea nr. 24/2000, menționat anterior, ci o hotărâre a unui organ colegial al administrației publice centrale de specialitate (nu este actul normativ al conducătorului acestui organ colegial).

Scopul înființării Comitetului Național pentru Situații de Urgență este, potrivit dispozițiilor art. 8

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004, adoptarea deciziilor strategice necesare pentru gestionarea situațiilor de urgentă determinate de tipurile de risc stabilite prin hotărâre a Guvernului, respectiv este necesar un timp scurt (24 de ore de la producerea unei calamități) pentru a emite o hotărâre.

Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care se propun măsuri pe durata stării de alertă nu se încadrează în categoria actelor normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, potrivit art. 11 din Legea nr. 24 din 2000, astfel încât nu sunt creatoare de drepturi și obligații pentru subiectele de drept.

Ca natură juridică, hotărârile emise de C.N.S.U. se încadrează în categoria actelor administrative cu caracter individual care se adresează altui subiect de drept, Guvernul României, având caracter premergător hotărârilor de Guvern prin care se instituie măsuri pe durata stării de alertă.

Astfel se poate observa din conținutul reglementării că fiecare articol începe cu sintagma "se propune(...)" sau "se consideră necesar în ceea ce privește fiecare set de măsuri avute în vedere pentru reducerea riscului epidemiologic.

Hotărârile adoptate de C.N.S.U., având ca obiect propuneri de măsuri potrivit art. 71 din Legea nr. 55/2020, nu pot fi considerate acte administrative normative, în sensul art. 11 din Legea nr. 24/2000, ele reprezentând în fapt propuneri ce nu pot avea, în sine, niciun efect în privința intervenientului. Mai mult de atât, art. 3 și art. 4 din H.C.N.S.U. nr. 16/2021 nu conțin măsuri de natură a produce nici un efect asupra intervenientului. Astfel, menținerea sentinței atacate ar afecta buna organizare și funcționare a unor instituții de stat, articolele 3 și 4 având ca obiect organizarea unor instituții de stat pe perioada stării de alertă.

Astfel, fiind o hotărâre a unui organ colegial al administrației publice centrale de specialitate, cu rol consultativ, H.C.N.S.U. nr. 16/2021 vine în sprijinul adoptării hotărârii de Guvern prin care s-au instituit măsuri, pe durata stării de alertă.

Din acest motiv, numai pentru hotărârile de Guvern se instituie obligativitatea publicării în Monitorul Oficial în temeiul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În concluzie, față de aspectele de fapt și de drept anterior indicate, solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinței nr. 97/2021, reținerea cauzei spre rejudecare și, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurentul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenții-pârâți Comitetul Național pentru Situații de Urgență reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României au depus întâmpinări la recursul reclamantului, prin care au invocat excepția nulității căii de atac, au solicitat să se constate că recursul este lipsit de interes, iar în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondat;

Intimatul-intervenient Departamenul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI a depus întâmpinare, prin care solicită să se constate că recursul reclamantului este nul în temeiul art. 489 alin. (1) și (2) rap.la art. 490 alin. (1) C. proc. civ., precum și respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-intervenient C. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate formulată în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată a precizat că art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 este neconstituțional.

La data de 7 decembrie 2022, Înalta Curte a dispus crearea dosarului nr. x/2021 și prin încheierea de la acea dată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

La data de 6 octombrie 2022, intimatul-intervenient C. a invocat și depus în scris la dosar excepția rămânerii fără efect a recursurilor declarate de Guvernul României și MAI, lipsei de interes și excepția inadmisibilității recursului formulat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

5.1. Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

La data de 6 octombrie 2022, intimatul-intervenient C. depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulând următoarele întrebări:

1) "Interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15.05.2020, cu trimitere la art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, în sensul de a se stabili dacă acestea vizează conținutul art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 la data de 13.05.2020 (în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 68/2020), care reprezintă momentul încheierii procedurii legislative a Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL- X nr. 251/2020), or dacă acestea vizează conținutul art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 68/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 391 din 14.05.2020"

2) "Dacă în interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 72 coroborat cu art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu trimitere la art. 42 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgentă, în virtutea principiului "lex speciali derogat generali" se poate concluziona că Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin, care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe nu se publică în Monitorul Oficial al României, partea I, or dacă în virtutea principiului "specialis inferior non derogat legi generali superiori" rămân aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative".

Analizând cererea de sesizare întemeiată pe dispozițiile art. 519 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Art. 519 C. proc. civ., invocat ca și temei de drept în susținerea cererii, prevede că:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanța, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă si asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Intimatul - intervenient a sesizat instanța de judecată cu o cerere de intervenție principală, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021, cu obligarea pârâților CNSU și Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de obiect, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 519 C. proc. civ., dat fiindcă soluționarea prezentului recurs nu depinde de lămurirea chestiunii de drept invocată de intervenientul principal. Aceasta în condițiile în care, pentru a pronunța soluția de admitere în parte a cererii de intervenție în interes propriu, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere următoarele:

"Prin cererea de intervenție formulată de intervenientul în interes propriu C., s-a solicitat, constatarea inexistenței Hotărârii nr. 16/2021 emisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, motivat de faptul că acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Sub acest aspect, Curtea reține că la data de 9 iunie 2021, a fost pronunțată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3.479, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021, prin care a fost anulată Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9/2021, constatându-se faptul că nu a fost îndeplinită obligația prevăzută la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la asigurarea publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În considerarea acestei decizii, a fost adoptată O.U.G. nr. 63/2021, publicată în M.Of. nr. 43 din 30 iunie 2021, prin care s-a stabilit, la art. II, pct. 2:

"(1) Hotărârile Comitetului Național cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I." Din modificarea legislativă intervenită, reiese că legiuitorul a recunoscut necesitatea publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor emise de Comitetul Național, pentru ca acestea să producă efecte juridice.

Motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are în prezenta cauză putere de lucru judecat, însă considerentele expuse în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3.479, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021 vor fi preluate de instanță, având în vedere rolul pe care îl are instanța supremă, de orientare a practicii, în vederea unificării practicii la nivel național.

Astfel, instanța reține că potrivit art. 6 O.U.G. nr. 21/2004, comitetele pentru situații de urgență sunt parte din sistemul național de apărare, iar potrivit art. 8

1

alin. (3) O.U.G. nr. 21/2004, "(3) Comitetul național este un organism interinstituțional format din miniștri sau secretari de stat desemnați de aceștia și conducători ai instituțiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceștia, în funcție de tipurile de risc gestionate sau funcțiile de sprijin repartizate în competență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență."

Curtea Constituțională a României, în considerentele Deciziei nr. 157/2020 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 397/15.05.2020, a reținut că "În emiterea deciziilor, ordinelor și a dispozițiilor, organismele, organele și structurile abilitate în managementul situațiilor de urgență acționează ca organe de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Având în vedere natura și compunerea acestei instituții, fiind format din miniștri sau secretari de stat desemnați de aceștia și conducători ai instituțiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceștia, Comitetul Național pentru Situații de Urgență emite acte normative care se supun obligației impuse de art. 11 alin. (1) Lg. 24/2000, potrivit căruia "(1) În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În cauză, Hotărârea CNSU nr. 16/2021 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, astfel cum a reieșit chiar din recunoașterea pârâtului, astfel că se impune aplicarea sancțiunii corespunzătoare.

Având în vedere că nu este îndeplinită condiția pentru intrarea în vigoare a actului normativ, sancțiunea care intervine este inexistența actului normativ. Inexistența actului administrativ a fost recunoscută de doctrină pentru a sancționa acele neconformități care sunt evidente, fără a mai fi necesară analizarea legalității actului prin prisma criteriilor generale în baza cărora se realizează această analiză.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C., va constata inexistența Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 16/10.03.2021. Totodată, față de soluția dată cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Guvernul României, Curtea va respinge cererea de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă."

Totodată, trebuie precizat că, în cauză, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită are ca obiect "Interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15.05.2020, cu trimitere la art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență".

În consecință pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 519 C. proc. civ. va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de C..

5.2. Analizând cererea de suspendare a judecății formulată de C., Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Referitor la cererea de suspendare a prezentei cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale a României asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 invocate în dosarele nr. x/2021 și nr. y/2021, Înalta Curte reține că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Chiar dacă, prin încheierea de ședință din 28 martie 2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021 s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 21/2004 și a fost sesizată instanța constituțională și prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2022 în dosarul asociat nr. x/2021 s-a respins cererea, ambele formulate de intimatul-intervenient, prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanței de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în situația admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Însă, în prezenta cauză, raportat la argumentele aduse prin cererea depusă la data de 6 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, motiv pentru care va respinge cererea formulată.

5.3. Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității recursului promovat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, excepții invocate de către intervenientul C., pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește, excepția inadmisibilității, invocată prin prisma faptului că se încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii de ședință din data de 17 mai 2021(din eroare în partea introductivă a încheierii este menționat 19 aprilie 2021) pronunțată de Curtea de Apel Brașov în raport de dispozițiile art. 430 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 17 mai 2021, Curtea de Apel Brașov printre altele, în temeiul a art. 62 C. proc. civ. a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de C..

Judecătorul fondului și-a motivat soluția raportat la faptul că "prin această cerere se contestă și se formulează critici privitoare la HCNSU nr. 16/10.03.2021 ce face și obiectul acțiunii, față și de împrejurarea că acest act este un act administrativ cu caracter normativ".

Excepția inadmisibilității cuprinde toate acele demersuri procesuale ce au ca finalitate comună respingerea unei anumite cereri formulate în procesul civil drept inadmisibilă.

Înalta Curte are obligația de a verifica admisibilitatea cererii de recurs prin raportare la prevederile art. 486 C. proc. civ., admisibilitate ce nu implică și nici nu exclude temeinicia sau legalitatea cererii, acestea fiind aspecte ce țin de fondul cauzei, ci reprezintă doar un filtru procedural prealabil, ponderat de echilibrul între dreptul la un proces echitabil și de liberul acces la justiție și condițiile impuse de legiuitor.

Intimatul-intervenient solicită a se constata inadmisibilitatea cererii de recurs prin prisma considerentelor reținute de către judecătorul fondului la momentului admiterii cererii de intervenție, adică solicită ca instanța să efectueze o verificare a raportului juridic de drept material în privința existenței și a întinderii dreptului dedus judecății. Or, o asemenea analiză presupune deja evocarea fondului, context în care momentul procesual al examinării admisibilității recursului a fost depășit.

Înalta Curte respinge excepția nulității recursului invocată, pe cale de întâmpinare.

Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea căii de atac, Înalta Curte reține că intimatul-intervenient a învederat că recursul este lipsit de interes, întrucât in prezent măsurile nu au mai fost prelungite printr-un nou act administrativ, starea de alertă fiind încetată în luna aprilie 2022, iar CNSU nu a arătat motivele pentru care subzistă interesul său în continuarea demersului de verificare a legalității unui act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat în totalitate, prin ajungerea la termenul pentru care a fost emis, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul procesual al susținerii recursului nu mai subzistă.

Dreptul de a promova acțiune se naște o dată cu HCNSU nr. 16/2020 atacată și, pe cale de consecință, soluția de constatare a inexistenței ei, dispusă de instanța de fond își produce în continuare efectele, iar recurenta-pârâtă justifică interesul soluționării recursului, scopul fiind menținerea în tot a actului contestat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimatul-intervenient.

5.4. În ceea ce privește excepția netimbrării recursului declarat de A., Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 6 octombrie 2022, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., excepția netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant A., invocată din oficiu, a constatat că este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluția din data de 17 ianuarie 2022, dar și prin citația emisă la data de 16.08.2022, s-a dispus comunicarea acestuia că are obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar, conform art. 197 din C. proc. civ., netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii.

De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.

Pentru aceste motive, urmează a anula, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 97/2021 din 28 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

5.5. În examinarea recursurilor incidente formulate de Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte urmează a avea în vedere dispozițiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că în privința acestora sunt incidente dispozițiile art. 472 și art. 473 din același Cod, aplicabile în mod corespunzător.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 491 din C. proc. civ., "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile". Totodată, art. 472 prevede la alin. (1) că " Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe", iar alin. (2) statuează în sensul că: "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Din contextul normativ evidențiat este de reținut, pe de o parte, conținutul art. 472 alin. (1) C. proc. civ. sus-menționat, care se referă la apelul incident ca fiind mijlocul procedural pus la dispoziția intimatului (legiuitorul neavând în vedere sintagma "oricare dintre părți’’), la un moment la care acestuia i-a expirat termenul pentru formularea propriei căi de atac (în caz contrar apelul său fiind unul principal), iar, pe de altă parte, condiționalitatea dedusă din art. 472 alin. (2) din C. proc. civ. în privința soluționării celor două căi de atac, una principală și cealaltă adițională.

Așadar, cum legiuitorul a înțeles să transpună aplicarea prevederilor art. 472 alin. (2) din C. proc. civ. și în privința procedurii de soluționare a recursului incident, Înalta Curte reține că recursurile incidente declarate de Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne au rămas fără efect, având în vedere că în cauza de față a fost constatată nulitatea recursului principal.

5.6 . Înalta Curte analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Controlul judiciar declanșat de A. are ca obiect anularea integrală sau parțială a Hotărârii CNSU nr. 16 din 10.03.2021, a Hotărârii de Guvern nr. 293/10.03.2021 și a art. 2

l

și art. 2

2

din H.G. nr. 348/2021 prin care se modifică H.G. nr. 293/2021.

La data de 22.03.2021, numitul C. a formulat, în temeiul art. 62, 63 și urm. C. proc. civ., art. 126 alin. (6), art. 52 și art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 6 pct. 1 CEDO, cerere de intervenție principală, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inexistența Hotărârii CNSU nr. 16/10.03.2021, cu obligarea pârâților CNSU și Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată

Instanța de fond a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C., a constatat inexistența Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 16/10.03.2021, respingând în rest acțiunea principală și celelalte cereri formulate în cauză.

Prin recursul promovat Comitetul Național pentru Situații de Urgență a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. susținând că instanța de fond nu a arătat motivele pe care se sprijină soluția de constatare a inexistenței HCNSU nr. 16/2021 și încălcat și aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, instanța de fond nu a făcut o analiză proprie la momentul în care a constatat inexistența Hotărârii CNSU nr. 16/2021.

Astfel, judecătorul fondului a procedat la admiterea cererii de intervenție principală și a constatat inexistența Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 16/10.03.2021, fără a expune ce anume a format convingerea sa asupra acestei soluții, copiind constatările Înaltei Curți de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 3.479, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 15 iunie 2021, prin care a fost anulată Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9/2021 și precizările Curții Constituționale a României, în considerentele Deciziei nr. 157/2020 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 397/15.05.2020. Acestea în condițiile în care, de principiu, în sistemul de drept românesc, hotărârile de speță ale instanțelor judecătorești nu constituie izvor de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a motivat soluția adoptată.

Având în vedere că instanța de fond nu a expus motivele pentru care a apreciat că este incidentă inexistența HCNSU nr. 16/2021 într-un mod care să corespundă prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul Comitetul Național pentru Situații de Urgență reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentința atacată și va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe, cererea de intervenție principală formulată de C., precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de C..

Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de C..

Respinge excepția lipsei de interes și inadmisibili