ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Tulcea la 4 decembrie 2006, reclamantul N.T., reprezentant al
Asociației Familiale "T." Tulcea a chemat în judecată pe pârâta SC
V.W.H. SRL Cluj-Napoca, solicitând întoarcerea executării urmare anulării
formelor de executare silită conform Sentinței civile nr. 236/2006 a
Judecătoriei Tulcea.
Reclamantul a arătat
că pârâta și-a însușit prin înșelăciune și abuz de încredere autotractorul D.
cu nr. TL-AA-AAA, fără temei legal, întrucât nu exista sechestru asigurător sau
contract de gaj, invocând în schimb Sentința civilă nr. 1302/2000 a
Tribunalului Cluj, desființată prin prescriere.
Instanța care a
desființat titlul executoriu a luat și măsura restabilirii situației anterioare
executării, iar bunul său în valoare de 35.000 euro a fost distrus prin
neconservare, descompletare și furt. Reclamantul a solicitat ca întoarcerea
executării să se facă prin restituirea valorii arătate actualizate în raport de
rata inflației la care să se fi adăugat și câștigurile pe care le-ar fi obținut,
având în vedere că acest bun era destinat exercitării ocupației sale. Valoarea
pretențiilor a fost precizată la 500.000 RON.
La 1 martie 2007,
reclamantul a modificat obiectul cererii sale în sensul că a solicitat
obligarea pârâtei la restituirea autotractorului D. cu nr. TL-AA-AAA sau
contravalorii acestuia reactualizate în funcție de inflația la zi, precum și
contravaloarea lipsei de folosință ca urmare a nerestituirii și reținerii
abuzive a autotractorului. A precizat că obiectul acțiunii îl constituie o
revendicare mobiliară.
Prin Sentința civilă
nr. 1978 din 26 iunie 2007, Judecătoria Tulcea a declinat competența
soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
Prin Sentința civilă
nr. 1064 din 16 mai 2008, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea reclamantului
pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei.
Curtea de Apel
Constanța, prin Decizia civilă nr. 194/COM din 24 noiembrie 2008 a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantul N.T.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, prin Decizia nr. 394 din 4 februarie 2010, a admis
recursul declarat de N.T., a casat decizia Curții de Apel Constanța și sentința
Tribunalului Tulcea și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Prin Sentința civilă
nr. 1682 din 23 iulie 2010, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea ca nefondată.
S-a reținut că în
baza Comenzii interne de reparații din 2 martie 1998 autotractorul D.A., cu nr.
TL-BB-BBB aparținând reclamantului N.T., a fost predat pârâtei, pentru
efectuarea de reparații, stabilindu-se contravaloarea lucrărilor la suma de
107.811.337 lei vechi.
Societatea de
asigurare A. - Cluj nu a achitat integral contravaloarea reparațiilor; s-a
solicitat diferența de sumă rămasă neachitată, de la proprietarul
autotractorului, respectiv N.T.
Prin Sentința civilă
nr. 1302/2002 a Tribunalului Cluj a fost obligat N.T. la plata sumei de
64.384.289 lei vechi către pârâtă.
Prin Sentința civilă
nr. 236 din 30 ianuarie 2006 a Judecătoriei Tulcea s-a constatat prescris
dreptul de a cere executarea silită, anulându-se toate formele de executare
efectuate în Dosarul nr. 607/2005 a B.E.J. V.I.
În baza Comenzii din
1 iulie 1998, reclamantul a predat aceleiași pârâte spre reparare autotractorul
D. cu nr. TL-AA-AAA și cu toate că reclamantul nu achitase contravaloarea
reparațiilor primului mijloc de transport, pârâta a restituit autocamionul cu
nr. TL-BB-BBB.
La 27 aprilie 1998,
N.T. a încheiat un act de garanție cu pârâta la Notarul public M.P., prin care
a garantat contravaloarea diferenței de plată pentru reparația autotractorului
TL-BB-BBB, dar pentru că reparația nu a fost achitată, pârâta a reținut cel
de-al doilea autotractor până la plata efectivă.
Reparația nefiind
achitată, pârâta nu poate fi obligată să restituie autotractorul până când cele
două părți nu-și lămuresc problemele în legătură cu reparațiile efectuate și
achitarea contravalorii acestora.
Împotriva acestei
sentințe, reclamantul N.T. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Prin Decizia civilă
nr. 180 din 22 decembrie 2010 Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat
de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea
principală; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a autotractorului
marca D. cu număr de înmatriculare TL-AA-AAA sau la plata sumei de 27.000 euro
(echivalent în lei la data plății) reprezentând contravaloarea bunului, dacă
acesta nu mai există; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de
120.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plății) reprezentând
contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani anteriori formulării
cererii de chemare în judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:
Prima instanță a
reținut greșit că se justifică detenția autotractorului D. înmatriculat sub nr.
TL-AA-AAA până la achitarea integrală a contravalorii reparațiilor efectuate la
celălalt autotractor, argumentându-și raționamentul juridic pe actul notarial
încheiat de apelantul N.T. la BNP M.P., la data de 27 aprilie 1998.
Curtea a reținut că
reclamantul N.T. a înțeles să garanteze plata sumei de 63.775.076 RON cu
autotractorul marca D.A. cu număr de înmatriculare TL-BB-BBB, ceea ce ar fi
creat în favoarea intimatei-pârâte un drept de retenție asupra acestui bun, nu
asupra altuia pentru care nu există nicio convenție de lăsare în custodie sau
un alt temei legal care să justifice detenția.
Apelantul a dovedit
că este proprietarul bunului pentru care a pierdut posesia, iar intimata-pârâtă
nu justifică detenția autotractorului cu număr de înmatriculare TL-AA-AAA în
patrimoniul său.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta SC V.W.H. SRL, soluționat prin Decizia civilă
nr. 3113 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
în sensul admiterii recursului, casării deciziei recurate cu consecința
trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Înalta Curte a
reținut că instanța de apel nu a lămurit caracterul juridic al acțiunii pentru
a stabili dacă este o acțiune reală petitorie imprescriptibilă sau o acțiune
personală, având în vedere că în cauză sunt învederate raporturi contractuale
rezultate dintr-o comandă urmată de executare, temeiul acțiunii constituindu-l
nu dreptul de proprietate al reclamantului, pe care pârâta îl recunoaște, ci
obligația de restituire a autotractorului născută din raporturile juridice
intervenite între cele două părți.
În rejudecare, la 16
ianuarie 2013, apelantul-reclamant N.T. a invocat excepția inadmisibilității
rejudecării cauzei și excepția puterii de lucru judecat a Sentințelor civile nr.
236/2006 și nr. 1978/2007 ale Judecătoriei Tulcea.
Pârâta SC V.W.H. SRL
a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și
excepția inadmisibilității în revendicare.
Prin Încheierea de la
13 martie 2013, Curtea a pus în vedere reclamantului N.T. să facă precizări în
raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la obiectul
juridic al daunelor, cât și cu privire la obiectul acțiunii, dacă este o
acțiune în revendicare mobiliară sau o acțiune personală întemeiată pe
contractul pentru repararea autovehiculului.
Reclamantul a
precizat că este o acțiune reală în revendicare mobiliară, potrivit
prevederilor art. 480 C. civ., precizare pe care reclamantul a menționat-o și
prin cererea depusă la 1 martie 2007, dată la care dosarul se afla pe rolul
Judecătoriei Tulcea.
În ședința publică
din 15 mai 2013 apelantul-reclamant N.T. a arătat că nu susține excepțiile
invocate prin notele de ședință depuse la data de 16 ianuarie 2013.
Prin Decizia civilă
nr. 61 din 29 mai 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile ca nefondate; a admis
apelul declarat de reclamantul N.T. împotriva Sentinței civile nr. 1682 din 23
iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu
intimata-pârâtă SC V.W.H. SRL; a schimbat în tot sentința apelată în sensul că
a admis cererea principală a reclamantului; a obligat pârâta la restituirea
către reclamant a autotractorului marca D. cu număr de înmatriculare TL-AA-AAA,
sau la plata sumei de 27.000 euro (echivalent în lei la data plății)
reprezentând contravaloarea bunului, dacă acesta nu mai există; a obligat
pârâta la plata către reclamant a sumei de 120.000 euro (echivalent în lei la
data efectuării plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru
ultimii 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată; a obligat
pârâta la plata în favoarea statului a sumei de 4.150 RON reprezentând taxă
timbru aferentă cererii de apel pentru care a fost scutit apelantul-reclamant;
a obligat pârâta-intimată la plata în favoarea apelantului-reclamant a sumei de
1.500 RON reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:
Excepțiile nu au fost
invocate în fața primei instanțe, reclamantul obținând astfel dreptul ca
acțiunea să fie analizată pe fond. Pârâta nu a formulat apel împotriva
hotărârii tribunalului, astfel că, aceasta nu poate în propria cale de atac a
reclamantului să invoce aspecte ce îi pot determina acestuia o situație mai
grea decât cu încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Reclamantul a făcut
dovada faptului că membrii asociației familiale pe care o reprezenta au hotărât
conform Procesului-verbal din 31 ianuarie 2000, lichidarea bunurilor asociației
și trecerea autovehiculelor pe care le deține în proprietatea exclusivă a
persoanei fizice N.T.
Obiectul acțiunii îl
constituie revendicarea mobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.,
prin care reclamantul a solicitat să i se restituie de către pârâtă bunul ce se
află în posesia acesteia fără titlu.
Nu poate fi apreciată
acțiunea reclamantului ca fiind una personală, întemeiată pe raporturi
contractuale întrucât nu rezultă din comanda de reparații faptul că pârâta este
îndrituită să rețină autotractorul până la plata prețului reparației. Doar în
acest caz se putea aprecia asupra îndeplinirii clauzelor contractuale.
Atâta timp cât
restituirea bunului nu era condiționată conform contractului de plata prețului,
pârâta avea obligația de a pune la dispoziția reclamantului bunul la momentul
realizării lucrării de reparații.
Pârâta nu poate
invoca dreptul de retenție ca și apărare de fond direct în calea de atac a
apelului declarat de reclamant.
Reclamantul a făcut
dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat prin contractul de
vânzare-cumpărare încheiat cu SC E.R. SA Tătărani, județul Prahova, la 10
noiembrie 1995, a faptului că pârâta a intrat în posesia autotractorului
înmatriculat sub nr. TL-AA-AAA conform Comenzii din 1 iulie 1998, precum și a
faptului că pârâta nu justifică detenția acestuia.
Raportat la
dispozițiile art. 480 C. civ., Curtea a constatat că acțiunea reclamantului
este întemeiată și a dispus obligarea pârâtei la restituirea autotractorului
sau la plata sumei de 27.000 euro reprezentând contravaloarea bunului, dacă
acesta nu mai există.
De asemenea, Curtea a
constatat că există condițiile cerute de lege privind atragerea răspunderii
civile delictuale, respectiv dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., și a dispus
obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 euro pentru acoperirea
prejudiciului astfel cum a fost cuantificat prin raportul de expertiză
judiciară auto efectuat în cauză.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta SC V.W.H. SRL, criticând-o sub următoarele
motive de nelegalitate:
Greșita soluționare a
excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului N.T. invocate de
către intimată prin respingerea acesteia
Curtea a reținut
nefondat că odată ce excepțiile nu au fost invocate în fața instanței de fond,
reclamantul a obținut dreptul ca acțiunea să fie analizată pe fond. Prin
invocarea excepțiilor nu se aduce atingere principiului non reformatio in pejus
deoarece prin sentința Tribunalului Tulcea a fost respinsă în totalitate
cererea formulată de reclamant.
Autotractorul D. cu
nr. TL-AA-AAA a fost achiziționat de la vânzătoarea SC E.R. SA Ploiești de
către cumpărătoarea SC AF T. N.T.
N.T. nu era membru în
asociație și nu putea obține prin intermediul Procesului-verbal din 31 ianuarie
2000 dreptul de proprietate exclusivă asupra autovehiculului.
Instanța de apel nu
s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității și cu privire la
excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința unei acțiuni cu
caracter personal.
Pentru a putea
formula o acțiune de acest tip era necesară și obligatorie îndeplinirea
condiției unanimității în sensul formulării acțiunii de către toți
coproprietarii.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a lămurit prin Decizia nr. 3113/2011
caracterul juridic al acțiunii, reținând că "în cauză sunt învederate
raporturi contractuale dintr-o comandă urmată de executare" și stabilind
că "temeiul acțiunii constituindu-l nu dreptul de proprietate al
reclamantului pe care pârâta îl recunoaște, ci obligația de restituire a
autotractorului născută din raporturile juridice dintre cele două părți".
Conform dispozițiilor
Decretului nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și se calculează
de la nașterea raportului contractual, dacă pentru executarea obligațiilor nu
s-a prevăzut un termen.
Nesocotirea de către
instanța de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., potrivit cu care în
caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept
dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt
obligatorii pentru judecătorii fondului.
Instanța de apel nu a
respectat dispozițiile limitei de casare trasate de către instanța de trimitere
în contextul în care apreciază caracterul juridic al acțiunii ca fiind o acțiune
reală petitorie, imprescriptibilă.
Pentru admiterea unei
acțiuni în răspundere contractuală, așa cum a calificat-o Înalta Curte de
Casație și Justiție, prin care să se dispună restituirea autotractorului
reclamantul avea obligația să dovedească faptul că este proprietarul bunului,
că bunul este reținut în mod nelegal de către pârât, că pârâtul a refuzat să
permită reclamantului să ridice autotractoarele. În opinia recurentei,
intimatul-reclamant nu a făcut niciuna din aceste dovezi.
Neefectuarea plății contravalorii
reparațiilor îndreptățește pârâta ca, în temeiul excepției neexecutării
contractului, să refuze executarea obligației de restituire a autotractorului
până la achitarea integrală a reparațiilor făcute în favoarea AF T.N. pentru
cele două autotractoare.
În speță a fost
dovedită o situație care întrunește toate condițiile pentru invocarea excepției
neexecutării contractului, așa cum acestea au fost consacrate de doctrină și
valorificate de jurisprudență.
Totodată, dreptul de
retenție constituie o expresie, o formă a excepției de neexecutare a
contractului încheiat de părți. Fiind un drept real, dreptul de retenție nu se
stinge prin trecerea timpului - motiv pentru care poate fi invocat oricând în
apărare.
Cererea privind
obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință este nefondată, întrucât
nu se poate solicita lipsa de folosință pentru un bun care a fost reținut în
mod legal, ca un corolar al neexecutării propriilor obligații, respectiv de
plată a contravalorii reparațiilor efectuate.
Nu se justifică o
eventuală suportare de către pârâtă a deprecierii valorii bunului produsă de
scurgerea timpului, întrucât riscul aparține proprietarului. Expertul a evaluat
"deprecierea funcțională" a autotractorului, reținând că
"autotractorul prezintă și o uzură morală prin depreciere nefuncțională
aferentă perioadei de peste 9 ani de imobilizare în service.
Expertiza efectuată
nu putea să servească la stabilirea prejudiciului deoarece expertul nu a
evaluat profitul pe care apelantul-reclamant l-ar fi obținut prin utilizarea
autotractorului în condiții de exploatare previzibilă pentru o anumită
perioadă.
Se solicită admiterea
recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și
menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 1682 din 23 iulie
2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea, prin care a fost respinsă cererea de
chemare în judecată ca neîntemeiată.
La dosar s-au depus
înscrisuri.
În cauză, intimatul
N.T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul
ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele
considerente:
Având în vedere
principiul non reformatio in pejus, s-a reținut corect de către curtea de apel
faptul că, odată ce excepția lipsei calității procesuale active nu a fost
invocată în fața primei instanțe, pârâta nu poate invoca această excepție
direct în calea de atac a reclamantului întrucât aceasta ar putea determina
acestuia o situație mai grea în propria cale de atac.
Pârâta nu a formulat
apel împotriva sentinței de fond, prin care s-a respins acțiunea ca
neîntemeiată, astfel că respectiva excepție nu poate fi primită având în vedere
dispozițiile art. 296 teza a doua C. proc. civ.
Pe de altă parte, în
motivarea recursului, pârâta are o exprimare relativ contradictorie, arătând pe
de o parte că riscul deprecierii valorii bunului aparține proprietarului, iar
pe de altă parte nerecunoscând calitatea de proprietar a reclamantului asupra
autotractorului.
Procesul-verbal din
31 ianuarie 2000 prin care intimatul face dovada calității de proprietar nu a
fost contestat până la motivarea recursului de către intimată. Aprecierea
probelor nu constituie un motiv de nelegalitate întrucât nu se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., astfel că nu poate constitui
motiv de recurs în prezenta cauză.
Pe de altă parte,
între reclamant și pârâtă au existat mai multe litigii în care nu a fost
contestată calitatea reclamantului de proprietar.
Prin Decizia nr. 3113
din 13 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre
rejudecare cu indicația pentru instanța de apel să lămurească caracterul
juridic al acțiunii promovate de reclamant și anume dacă este o acțiune reală
petitorie imprescriptibilă sau acțiune personală.
Prin această decizie
de casare nu s-a stabilit că temeiul acțiuni îl constituie nu dreptul de
proprietate al reclamantului, ci obligația de restituire a autotractorului
născută din raporturile juridice intervenite între părți.
De altfel, instanța
de apel, urmare a acestor indicații, a pus în vedere reclamantului-apelant să
precizeze temeiul juridic al acțiunii și a reținut că obiectul acțiunii îl
constituie revendicarea mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.,
prin care reclamantul a solicitat să i se restituie de către pârâtă bunul ce se
află în posesia acesteia fără titlu.
Așa fiind, în mod
corect au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului
material la acțiune.
Curtea de apel a
respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și a dezlegat problemele de drept
conform celor dispuse prin decizia de casare, fără a se aduce în vreun fel
atingere limitelor casării dispuse prin respectiva decizie.
Ca atare, s-a
stabilit temeiul juridic atât pentru obligația de restituire a autotractorului,
cât și pentru aceea de a achita contravaloarea acestuia și contravaloarea
lipsei de folosință, respectiv dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.
S-a reținut în mod
corect faptul că din comanda de reparații nu rezultă că pârâta este
îndreptățită să rețină autotractorul până la plata prețului reparației pentru a
se putea face aprecieri asupra îndeplinirii clauzelor contractuale.
În aceste condiții nu
sunt îndeplinite în cauză cerințele legale pentru invocarea excepției de
neexecutare a contractului în sensul că reclamantul nu și-a îndeplinit
obligația de plată a reparației, întrucât s-a stabilit că temeiul juridic al
acțiunii nu este răspunderea contractuală.
Intimatul-reclamant a
făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, precum și a
faptului că pârâta-recurentă nu justifică detenția acestuia, astfel că aceasta
din urmă avea obligația de a pune la dispoziția reclamantului respectivul bun
după executarea reparațiilor.
Așa fiind, nu sunt
întrunite în speță condițiile legale pentru invocarea dreptului de retenție
astfel cum susține recurenta-pârâtă. De altfel, pârâta nu a formulat o cerere
de instituire a unui drept de retenție asupra bunului, în cauză nefiind
formulată o cerere reconvențională în acest sens.
În ceea ce privește
contravaloarea lipsei de folosință, aceasta a fost stabilită prin expertiza
efectuată în cauză, iar critica privind valoarea stabilită prin această probă
constituie o critică de netemeinicie și nicidecum nu se încadrează în motivele
de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.
civ.
Față de toate aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de
nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe
cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC V.W.H. SRL Gilău împotriva Deciziei civile nr.
61 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 15 mai 2014.
Procesat
de GGC - AZ