ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 4 decembrie 2006, reclamantul N.T., reprezentant al Asociației Familiale "T." Tulcea a chemat în judecată pe pârâta SC V.W.H. SRL Cluj-Napoca, solicitând întoarcerea executării urmare anulării formelor de executare silită conform Sentinței civile nr. 236/2006 a Judecătoriei Tulcea. Reclamantul a arătat că pârâta și-a însușit prin înșelăciune și abuz de încredere autotractorul D. cu nr. TL-AA-AAA, fără temei legal, întrucât nu exista sechestru asigurător sau contract de gaj, invocând în schimb Sentința civilă nr. 1302/2000 a Tribunalului Cluj, desființată prin prescriere.

Instanța care a desființat titlul executoriu a luat și măsura restabilirii situației anterioare executării, iar bunul său în valoare de 35.000 euro a fost distrus prin neconservare, descompletare și furt. Reclamantul a solicitat ca întoarcerea executării să se facă prin restituirea valorii arătate actualizate în raport de rata inflației la care să se fi adăugat și câștigurile pe care le-ar fi obținut, având în vedere că acest bun era destinat exercitării ocupației sale. Valoarea pretențiilor a fost precizată la 500.000 RON. La 1 martie 2007, reclamantul a modificat obiectul cererii sale în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la restituirea autotractorului D. cu nr. TL-AA-AAA sau contravalorii acestuia reactualizate în funcție de inflația la zi, precum și contravaloarea lipsei de folosință ca urmare a nerestituirii și reținerii abuzive a autotractorului.

A precizat că obiectul acțiunii îl constituie o revendicare mobiliară. Prin Sentința civilă nr. 1978 din 26 iunie 2007, Judecătoria Tulcea a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea. Prin Sentința civilă nr. 1064 din 16 mai 2008, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea reclamantului pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei. Curtea de Apel Constanța, prin Decizia civilă nr. 194/COM din 24 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N.T. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 394 din 4 februarie 2010, a admis recursul declarat de N.T., a casat decizia Curții de Apel Constanța și sentința Tribunalului Tulcea și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Prin Sentința civilă nr. 1682 din 23 iulie 2010, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea ca nefondată. S-a reținut că în baza Comenzii interne de reparații din 2 martie 1998 autotractorul D.A., cu nr. TL-BB-BBB aparținând reclamantului N.T., a fost predat pârâtei, pentru efectuarea de reparații, stabilindu-se contravaloarea lucrărilor la suma de 107.811.337 lei vechi. Societatea de asigurare A. - Cluj nu a achitat integral contravaloarea reparațiilor; s-a solicitat diferența de sumă rămasă neachitată, de la proprietarul autotractorului, respectiv N.T. Prin Sentința civilă nr. 1302/2002 a Tribunalului Cluj a fost obligat N.T. la plata sumei de 64.384.289 lei vechi către pârâtă. Prin Sentința civilă nr. 236 din 30 ianuarie 2006 a Judecătoriei Tulcea s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită, anulându-se toate formele de executare efectuate în Dosarul nr. 607/2005 a B.E.J.

V.I. În baza Comenzii din 1 iulie 1998, reclamantul a predat aceleiași pârâte spre reparare autotractorul D. cu nr. TL-AA-AAA și cu toate că reclamantul nu achitase contravaloarea reparațiilor primului mijloc de transport, pârâta a restituit autocamionul cu nr. TL-BB-BBB. La 27 aprilie 1998, N.T. a încheiat un act de garanție cu pârâta la Notarul public M.P., prin care a garantat contravaloarea diferenței de plată pentru reparația autotractorului TL-BB-BBB, dar pentru că reparația nu a fost achitată, pârâta a reținut cel de-al doilea autotractor până la plata efectivă. Reparația nefiind achitată, pârâta nu poate fi obligată să restituie autotractorul până când cele două părți nu-și lămuresc problemele în legătură cu reparațiile efectuate și achitarea contravalorii acestora.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul N.T. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 180 din 22 decembrie 2010 Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea principală; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a autotractorului marca D. cu număr de înmatriculare TL-AA-AAA sau la plata sumei de 27.000 euro (echivalent în lei la data plății) reprezentând contravaloarea bunului, dacă acesta nu mai există; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 120.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele: Prima instanță a reținut greșit că se justifică detenția autotractorului D. înmatriculat sub nr. TL-AA-AAA până la achitarea integrală a contravalorii reparațiilor efectuate la celălalt autotractor, argumentându-și raționamentul juridic pe actul notarial încheiat de apelantul N.T. la BNP M.P., la data de 27 aprilie 1998. Curtea a reținut că reclamantul N.T. a înțeles să garanteze plata sumei de 63.775.076 RON cu autotractorul marca D.A. cu număr de înmatriculare TL-BB-BBB, ceea ce ar fi creat în favoarea intimatei-pârâte un drept de retenție asupra acestui bun, nu asupra altuia pentru care nu există nicio convenție de lăsare în custodie sau un alt temei legal care să justifice detenția.

Apelantul a dovedit că este proprietarul bunului pentru care a pierdut posesia, iar intimata-pârâtă nu justifică detenția autotractorului cu număr de înmatriculare TL-AA-AAA în patrimoniul său. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.W.H. SRL, soluționat prin Decizia civilă nr. 3113 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul admiterii recursului, casării deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a lămurit caracterul juridic al acțiunii pentru a stabili dacă este o acțiune reală petitorie imprescriptibilă sau o acțiune personală, având în vedere că în cauză sunt învederate raporturi contractuale rezultate dintr-o comandă urmată de executare, temeiul acțiunii constituindu-l nu dreptul de proprietate al reclamantului, pe care pârâta îl recunoaște, ci obligația de restituire a autotractorului născută din raporturile juridice intervenite între cele două părți. În rejudecare, la 16 ianuarie 2013, apelantul-reclamant N.T. a invocat excepția inadmisibilității rejudecării cauzei și excepția puterii de lucru judecat a Sentințelor civile nr. 236/2006 și nr. 1978/2007 ale Judecătoriei Tulcea.

Pârâta SC V.W.H. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția inadmisibilității în revendicare. Prin Încheierea de la 13 martie 2013, Curtea a pus în vedere reclamantului N.T. să facă precizări în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la obiectul juridic al daunelor, cât și cu privire la obiectul acțiunii, dacă este o acțiune în revendicare mobiliară sau o acțiune personală întemeiată pe contractul pentru repararea autovehiculului. Reclamantul a precizat că este o acțiune reală în revendicare mobiliară, potrivit prevederilor art. 480 C. civ., precizare pe care reclamantul a menționat-o și prin cererea depusă la 1 martie 2007, dată la care dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Tulcea.

În ședința publică din 15 mai 2013 apelantul-reclamant N.T. a arătat că nu susține excepțiile invocate prin notele de ședință depuse la data de 16 ianuarie 2013. Prin Decizia civilă nr. 61 din 29 mai 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile ca nefondate; a admis apelul declarat de reclamantul N.T. împotriva Sentinței civile nr. 1682 din 23 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC V.W.H.

SRL; a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea principală a reclamantului; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a autotractorului marca D. cu număr de înmatriculare TL-AA-AAA, sau la plata sumei de 27.000 euro (echivalent în lei la data plății) reprezentând contravaloarea bunului, dacă acesta nu mai există; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 120.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata în favoarea statului a sumei de 4.150 RON reprezentând taxă timbru aferentă cererii de apel pentru care a fost scutit apelantul-reclamant; a obligat pârâta-intimată la plata în favoarea apelantului-reclamant a sumei de 1.500 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele: Excepțiile nu au fost invocate în fața primei instanțe, reclamantul obținând astfel dreptul ca acțiunea să fie analizată pe fond. Pârâta nu a formulat apel împotriva hotărârii tribunalului, astfel că, aceasta nu poate în propria cale de atac a reclamantului să invoce aspecte ce îi pot determina acestuia o situație mai grea decât cu încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ. Reclamantul a făcut dovada faptului că membrii asociației familiale pe care o reprezenta au hotărât conform Procesului-verbal din 31 ianuarie 2000, lichidarea bunurilor asociației și trecerea autovehiculelor pe care le deține în proprietatea exclusivă a persoanei fizice N.T.

Obiectul acțiunii îl constituie revendicarea mobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., prin care reclamantul a solicitat să i se restituie de către pârâtă bunul ce se află în posesia acesteia fără titlu. Nu poate fi apreciată acțiunea reclamantului ca fiind una personală, întemeiată pe raporturi contractuale întrucât nu rezultă din comanda de reparații faptul că pârâta este îndrituită să rețină autotractorul până la plata prețului reparației. Doar în acest caz se putea aprecia asupra îndeplinirii clauzelor contractuale. Atâta timp cât restituirea bunului nu era condiționată conform contractului de plata prețului, pârâta avea obligația de a pune la dispoziția reclamantului bunul la momentul realizării lucrării de reparații.

Pârâta nu poate invoca dreptul de retenție ca și apărare de fond direct în calea de atac a apelului declarat de reclamant. Reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC E.R. SA Tătărani, județul Prahova, la 10 noiembrie 1995, a faptului că pârâta a intrat în posesia autotractorului înmatriculat sub nr. TL-AA-AAA conform Comenzii din 1 iulie 1998, precum și a faptului că pârâta nu justifică detenția acestuia. Raportat la dispozițiile art. 480 C. civ., Curtea a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a dispus obligarea pârâtei la restituirea autotractorului sau la plata sumei de 27.000 euro reprezentând contravaloarea bunului, dacă acesta nu mai există.

De asemenea, Curtea a constatat că există condițiile cerute de lege privind atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 euro pentru acoperirea prejudiciului astfel cum a fost cuantificat prin raportul de expertiză judiciară auto efectuat în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.W.H. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului N.T. invocate de către intimată prin respingerea acesteia Curtea a reținut nefondat că odată ce excepțiile nu au fost invocate în fața instanței de fond, reclamantul a obținut dreptul ca acțiunea să fie analizată pe fond.

Prin invocarea excepțiilor nu se aduce atingere principiului non reformatio in pejus deoarece prin sentința Tribunalului Tulcea a fost respinsă în totalitate cererea formulată de reclamant. Autotractorul D. cu nr. TL-AA-AAA a fost achiziționat de la vânzătoarea SC E.R. SA Ploiești de către cumpărătoarea SC AF T. N.T. N.T. nu era membru în asociație și nu putea obține prin intermediul Procesului-verbal din 31 ianuarie 2000 dreptul de proprietate exclusivă asupra autovehiculului. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității și cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința unei acțiuni cu caracter personal. Pentru a putea formula o acțiune de acest tip era necesară și obligatorie îndeplinirea condiției unanimității în sensul formulării acțiunii de către toți coproprietarii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a lămurit prin Decizia nr. 3113/2011 caracterul juridic al acțiunii, reținând că "în cauză sunt învederate raporturi contractuale dintr-o comandă urmată de executare" și stabilind că "temeiul acțiunii constituindu-l nu dreptul de proprietate al reclamantului pe care pârâta îl recunoaște, ci obligația de restituire a autotractorului născută din raporturile juridice dintre cele două părți". Conform dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și se calculează de la nașterea raportului contractual, dacă pentru executarea obligațiilor nu s-a prevăzut un termen. Nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., potrivit cu care în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Instanța de apel nu a respectat dispozițiile limitei de casare trasate de către instanța de trimitere în contextul în care apreciază caracterul juridic al acțiunii ca fiind o acțiune reală petitorie, imprescriptibilă. Pentru admiterea unei acțiuni în răspundere contractuală, așa cum a calificat-o Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care să se dispună restituirea autotractorului reclamantul avea obligația să dovedească faptul că este proprietarul bunului, că bunul este reținut în mod nelegal de către pârât, că pârâtul a refuzat să permită reclamantului să ridice autotractoarele.

În opinia recurentei, intimatul-reclamant nu a făcut niciuna din aceste dovezi. Neefectuarea plății contravalorii reparațiilor îndreptățește pârâta ca, în temeiul excepției neexecutării contractului, să refuze executarea obligației de restituire a autotractorului până la achitarea integrală a reparațiilor făcute în favoarea AF T.N. pentru cele două autotractoare. În speță a fost dovedită o situație care întrunește toate condițiile pentru invocarea excepției neexecutării contractului, așa cum acestea au fost consacrate de doctrină și valorificate de jurisprudență. Totodată, dreptul de retenție constituie o expresie, o formă a excepției de neexecutare a contractului încheiat de părți. Fiind un drept real, dreptul de retenție nu se stinge prin trecerea timpului - motiv pentru care poate fi invocat oricând în apărare.

Cererea privind obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință este nefondată, întrucât nu se poate solicita lipsa de folosință pentru un bun care a fost reținut în mod legal, ca un corolar al neexecutării propriilor obligații, respectiv de plată a contravalorii reparațiilor efectuate. Nu se justifică o eventuală suportare de către pârâtă a deprecierii valorii bunului produsă de scurgerea timpului, întrucât riscul aparține proprietarului. Expertul a evaluat "deprecierea funcțională" a autotractorului, reținând că "autotractorul prezintă și o uzură morală prin depreciere nefuncțională aferentă perioadei de peste 9 ani de imobilizare în service. Expertiza efectuată nu putea să servească la stabilirea prejudiciului deoarece expertul nu a evaluat profitul pe care apelantul-reclamant l-ar fi obținut prin utilizarea autotractorului în condiții de exploatare previzibilă pentru o anumită perioadă.

Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 1682 din 23 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. La dosar s-au depus înscrisuri. În cauză, intimatul N.T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Având în vedere principiul non reformatio in pejus, s-a reținut corect de către curtea de apel faptul că, odată ce excepția lipsei calității procesuale active nu a fost invocată în fața primei instanțe, pârâta nu poate invoca această excepție direct în calea de atac a reclamantului întrucât aceasta ar putea determina acestuia o situație mai grea în propria cale de atac.

Pârâta nu a formulat apel împotriva sentinței de fond, prin care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, astfel că respectiva excepție nu poate fi primită având în vedere dispozițiile art. 296 teza a doua C. proc. civ. Pe de altă parte, în motivarea recursului, pârâta are o exprimare relativ contradictorie, arătând pe de o parte că riscul deprecierii valorii bunului aparține proprietarului, iar pe de altă parte nerecunoscând calitatea de proprietar a reclamantului asupra autotractorului. Procesul-verbal din 31 ianuarie 2000 prin care intimatul face dovada calității de proprietar nu a fost contestat până la motivarea recursului de către intimată. Aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., astfel că nu poate constitui motiv de recurs în prezenta cauză. Pe de altă parte, între reclamant și pârâtă au existat mai multe litigii în care nu a fost contestată calitatea reclamantului de proprietar. Prin Decizia nr. 3113 din 13 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare cu indicația pentru instanța de apel să lămurească caracterul juridic al acțiunii promovate de reclamant și anume dacă este o acțiune reală petitorie imprescriptibilă sau acțiune personală. Prin această decizie de casare nu s-a stabilit că temeiul acțiuni îl constituie nu dreptul de proprietate al reclamantului, ci obligația de restituire a autotractorului născută din raporturile juridice intervenite între părți.

De altfel, instanța de apel, urmare a acestor indicații, a pus în vedere reclamantului-apelant să precizeze temeiul juridic al acțiunii și a reținut că obiectul acțiunii îl constituie revendicarea mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., prin care reclamantul a solicitat să i se restituie de către pârâtă bunul ce se află în posesia acesteia fără titlu. Așa fiind, în mod corect au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune. Curtea de apel a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și a dezlegat problemele de drept conform celor dispuse prin decizia de casare, fără a se aduce în vreun fel atingere limitelor casării dispuse prin respectiva decizie.

Ca atare, s-a stabilit temeiul juridic atât pentru obligația de restituire a autotractorului, cât și pentru aceea de a achita contravaloarea acestuia și contravaloarea lipsei de folosință, respectiv dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. S-a reținut în mod corect faptul că din comanda de reparații nu rezultă că pârâta este îndreptățită să rețină autotractorul până la plata prețului reparației pentru a se putea face aprecieri asupra îndeplinirii clauzelor contractuale. În aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză cerințele legale pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului în sensul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a reparației, întrucât s-a stabilit că temeiul juridic al acțiunii nu este răspunderea contractuală.

Intimatul-reclamant a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, precum și a faptului că pârâta-recurentă nu justifică detenția acestuia, astfel că aceasta din urmă avea obligația de a pune la dispoziția reclamantului respectivul bun după executarea reparațiilor. Așa fiind, nu sunt întrunite în speță condițiile legale pentru invocarea dreptului de retenție astfel cum susține recurenta-pârâtă. De altfel, pârâta nu a formulat o cerere de instituire a unui drept de retenție asupra bunului, în cauză nefiind formulată o cerere reconvențională în acest sens. În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință, aceasta a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză, iar critica privind valoarea stabilită prin această probă constituie o critică de netemeinicie și nicidecum nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.W.H. SRL Gilău împotriva Deciziei civile nr. 61 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2014. Procesat de GGC - AZ