ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 940/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 940/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Tecuci și înregistrată sub nr. x/2015 din data de 24.11.2015, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Italia, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la restituirea bunului mobil excavator, cu număr de serie x, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizările depuse la dosar judecătorie, reclamanta a arătat că valoarea utilajului este de 66.130,78 Euro, echivalent al sumei de 293.700 RON.
Prin Sentința civilă nr. 453 din 01 martie 2016, Judecătoria Tecuci a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Galați.
Prin Sentința civilă nr. 227 din 08 martie 2017, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare mobiliară formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect pretenții - restituire bunuri.
A respins cererea pârâtului, de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC. A. S.R.L., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței tribunalului, în sensul admiterii cererii în revendicare și obligarea pârâtului la restituirea bunului mobil excavator, nr. de serie x, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 275/A din 10 noiembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Italia împotriva Sentinței civile nr. 227 din 08 martie 2017, Tribunalul Galați, secția I civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că:
A admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtului să restituie bunul mobil excavator, cu număr șasiu x.
A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 3.489,5 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.
La 08 ianuarie 2018, recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 275/A din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 ianuarie 2018.
Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a sa și, în consecință, respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, recurentul a solicitat în cadrul cererii de recurs să i se admită cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 9 martie 2018 Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar reținând că petentul nu a făcut dovada situației sale materiale reale.
Împotriva acestei încheieri petentul nu a formulat cerere de reexaminare în condițiile reglementate de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008.
Cererea de recurs este netimbrată cu suma de 3.489,5 RON.
Excepția de netimbrare invocată, din oficiu, va fi admisă și recursul va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii (...)" dispoziție care se aplică și recursului.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Conform art. 197 C. proc. civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.
Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 9 martie 2018 Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar, reținând că petentul nu a făcut dovada situației sale materiale reale.
Împotriva acestei încheieri petentul nu a formulat cerere de reexaminare în condițiile reglementate de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008.
În cauză se constată că cererea nu a fost timbrată recurentul neconformându-se dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3.489,5 RON, deși i s-a pus în vedere să depună dovada achitării acesteia.
Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului, împrejurare față de care nu se mai impune examinarea excepției nulității recursului, invocată de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.
Repune cauza pe rol.
Admite excepția de netimbrare a recursului, invocată din oficiu.
Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva Deciziei civile nr. 275/A din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca netimbrat.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2019.
Procesat de GGC - NN