ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 767/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în contradictoriu cu pârâții Federația Sindicală a Veterinarilor din România și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 797/06.11.2019 emisă de către C.N.C.D. în dosarul nr. x/2019.

Prin sentința nr. 1437 din 21.12.2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis cererea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în contradictoriu cu pârâții Federația Sindicală a Veterinarilor din România și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

(ii) a anulat Hotărârea nr. 797/6.11.2019 emisă de pârâtul CNCD.

Împotriva sentinței nr. 1437 din 21.12.2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Federația Sindicală a Veterinarilor din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinde două aspecte de nelegalitate.

3.1. Primul vizează interpretarea și aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, raportat la sfera de competență a CNCD, astfel cum a fost limitată prin Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că prima instanță a reținut nelegalitatea actului administrativ din perspectiva necompetenței pârâtului CNCD în investigarea, constatarea și sancționarea faptei de discriminare cu care fusese învestită, în condițiile în care Hotărârea CNCD nr. 797/06.11.2019 nu s-a analizat și nici nu s-a sancționat caracterul discriminatoriu al legii și al efectelor acesteia, ci doar modul în care ANSVSA a interpretat puncte de vedere emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale în legătură cu aplicarea unui drept salarial.

Mai mult, discriminarea nu a fost invocată față de de prevederile Cap II, Lit. A, pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 și nici față de cele ale H.G. nr. 917/20.12.2017, ci față de modul discriminatoriu în care ANSVSA a recunoscut dreptul la sporul de muncă pentru condiții vătămătoare și a acordat acest spor, pe baza unei interpretări și aplicări eronate a legii.

În fapt, unora dintre funcționarii publici ale căror drepturi salariale nu depășeau grila de salarizare stabilită pentru anul 2022 le-a fost recunoscut și plătit sporul în perioada de referință, iar altora nu.

Conform dovezilor depuse la CNCD, trei instituții publice din subordinea ANSVSA, respectiv DSVSA Galati, DSVSA Buzău și Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală IDSA, au acordat sporul în discuție pentru toți angajații, inclusiv pentru cei ale căror drepturi salariale depășeau grila de salarizare stabilită pentru anul 2022. Celelalte instituții din subordinea ANSVSA au acordat sporul doar angajaților ale căror drepturi salariale au atins sau depășit grila.

Or, tratamentul diferit de la nivelul structurilor subordonate ANSVSA confirmă discriminarea creată nu doar între cei cu salarii diferite valoric situate de o parte și de cealalată a grilei de salarizare stabilită pentru anul 2022, ci și în interiorul aceleiași categorii de funcționari ale căror salarii se situau în perioada de referință sub grila de salarizare.

Așa fiind, contrar celor reținute de instanța de fond, demersul CNCD, concretizat în emiterea Hotărârii nr. 797/06.11.2019, se încadrează în sfera de competență reglementată de art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 și nu vine în contradicție cu efectele Deciziei CCR nr. 997/07.10.2008.

Discriminarea a fost corect invocată și constatată în raport de interpretarea și aplicarea diferită, în situații analoge, a acelorași prevederi legale, în condițiile în care nici în Cap II, lit. a), pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 și nici în H.G. nr. 917/20.12.2017 nu se face distincția în raport de care parte dintre salariații ANSVSA și ai structurilor subordonate beneficiază de spor, iar parte a acestora nu beneficiază, deși toți își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă.

A mai arătat recurenta că CNCD nu s-a substituit instanței de judecată, nepronunțîndu-se în legătură cu efectul legii, respectiv cu dreptul de a beneficia de sporul salarial în discuție, ci doar în legătură cu interpretarea și aplicarea diferită a unor norme de drept, în speță, cu modalitatea diferită de acordare a dreptului în situații diferite.

2.2. Al doilea aspect de nelegalitate vizează raportarea greșită a instanței de fond la efectele Deciziei nr. 27/26.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu nesocotirea prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. în legătură cu momentul de la care hotărârile pronuțate în interesul legii devin obligatorii.

În speță, Decizia RIL nr. 27/26.10.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 22.01.2021, după data la care instanța de fond a pronunțat sentința nr. 1437/21.12.2020.

Așa fiind, la data pronunțării hotărârii recurate, Decizia RIL 26.10.2020 nu producea efecte obligatorii și nu putea reprezenta temei al admiterii contestației.

Pe de altă parte, arată recurenta, indiferent și independent de data publicării Deciziei nr. 27/26.10.2020 în Monitorul Oficial, aceasta nu putea fi valorificată în cauză întrucât nu exista la data la care s-a săvârșit fapta discriminatorie și s-a pronunțat hotărârea CNCD contestată.

Întrucât în procedura pendinte discriminarea trebuie analizată prin raportare la momentul săvârșirii acesteia și, cel mult, prin raportare la momenul pronunțării hotărârii CNCD, Decizia RIL nr. 27/26.10.2020 și efectele viitoare ale acesteia sunt în realitate irelevante.

În acest context, apreciază recurenta că Hotărârea CNCD nr. 797/06.11.2019 este temeinică și legală inclusiv pe fondul acesteia, sancționând faptul că prevederi legale unitare au fost aplicate diferit în situații analoage, fără nicio justificare rezonabilă sau obiectivă.

Intimata-reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea recuruslui ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, Hotărârea nr. 797 din 06.11.2019 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că fapta intimatei-reclamante privind acordarea diferențiată a sporului de muncă în condiții vătămătoare doar salariaților ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorării salariale reglementate intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1), art. 7 lit. a), c) și g) din O.G. nr. 137/2000, republicată și a dispus sancționarea intimatei-reclamante cu avertisment.

Soluționând cauza, prima instanță a apreciat că hotărârea contestată este nelegală, reținând, în principal, faptul că autoritatea de discriminare a stabilit în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale existența unei fapte de discriminare constând în modalitatea de interpretare și aplicare a unor norme legale în vigoare, cu încălcarea art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, raportat la sfera sa de competență, așa cum a fost limitată prin Decizia Curții Constituționale nr. 998/2008.

În subsidiar, instanța de fond a constatat că, deși nu se mai impunea analiza pe fond a faptei de discriminare, hotărârea emisă de pârât este nelegală și din acest punct de vedere întrucât modalitatea de interpretare și aplicare a normelor legale (în vigoare în perioada relevantă) de către autoritatea reclamantă este corectă, raportat la Decizia nr. 27/26.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În concluzie, instanța de fond a reținut că pârâtul CNCD, ca urmare a constatării existenței unor situații discriminatorii determinate chiar de norma legală în vigoare, ar fi putut acționa în limita sa de competență, în sensul că avea doar posibilitatea legală de a constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și de a formula recomandări sau sesiza autoritățile competente (autoritatea legislativă) pentru a modifica respectivele texte de lege, nu și de a constata discriminarea în cadrul activității sale jurisdicționale.

Soluția instanței de fond este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt relevată de probele administrate în cauză.

În accepțiunea recurentei-reclamante, instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 republicată, raportat la sfera de competență a CNCD, astfel cum a fost limitată prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 997/2008.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 20 alin. (3)din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată"(...) persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008 s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sunt pronunțate doar în vederea investigării și sancționării contravenționale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unor persoane.

Așa fiind, reiese că, acele comportamente considerate ca discriminatorii și care sunt sancționabile contravențional nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ, în speță cu situațiile ce implică adoptarea, modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi legale de către legiuitor.

Înalta Curte constată că petiția analizată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut ca obiect o pretinsă faptă de discriminare privind acordarea drepturilor salariale (sporul pentru condiții vătămătoare de muncă) personalului din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordine, derivată din modalitatea de aplicare a Legii cadru nr. 153/2017 și H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului -cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din administrația publică.

Astfel, pretinsul tratament discriminatoriu s-a raportat la prevederile unor acte normative, astfel încât nu se poate determina eventuală incidență a unui comportament de natura celor reglementate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Din această perspectivă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, în speța de față, este incidentă Decizia Curții Constituționale a României nr. 997/2008, în considerentele căreia, s-a statuat că activitatea jurisdicțională a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este limitată la a constata fapte de discriminare, altele decât cele ce derivă din conținutul unor acte normative (armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării – art. 18 alin. (1) teza a doua din O.G. nr. 137/2000), pentru acestea din urmă având doar competența de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente pentru a modifica respectivele texte de lege.

Or, prin Hotărârea CNCD nr. 797/2019, atacată, s-a constatat o situație de discriminare ce derivă din modalitatea de interpretare și aplicare a unor prevederi legale în vigoare care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, astfel că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată, raportat la sfera de competență a CNCD în investigarea, constatarea și sancționarea faptei de discriminare cu care a fost învestită, așa cum a fost limitată prin Decizia nr. 997/7.10.2008 a Curții Constituționale.

Nu pot primite criticile recurentei-pârâte în sensul că discriminarea nu a avut la bază modul de aplicare a legii, ci modul în care angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice unele puncte de vedere ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale care vizau cadrul general și care nu au interzis în mod expres acordarea sporurilor specifice angajaților A.N.S.V.S.A. și structurilor subordonate acesteia întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, modalitatea în care autoritatea reclamantă a înțeles să aplice legea, indiferent de faptul că a respectat ori nu punctul de vedere al autorității superioare ierarhic, nu poate reprezenta faptă de discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, care să poată face obiectul investigării, constatării și sancționării în cadrul procedurii administrative jurisdicționale pe care o desfășoară pârâtul CNCD.

În exercitarea competențelor prevăzute de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, intimatul-pârât CNCD nu se poate substitui instanțelor de judecată în ce privește aplicarea dispozițiilor care reglementează drepturile salariale, prevăzute de H.G. nr. 917/2017 și Legea cadru 153/2017, deoarece s-ar ajunge la o încălcare flagrantă a prevederile art. 126 alin 1 din Constituția României, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Nefondată este și critica vizând încălcarea prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., cu referire la efectele Deciziei nr. 27/26.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, raportat la momentul la care această hotărâre a devenit obligatorie.

Înalta Curte constată că decizia de recurs în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 71 din 22 ianuarie 2021, în intervalul cuprins între data pronunțării și data motivării prezentei decizii, fiind obligatorie erga omnes de la data publicării, dar existența ei în realitatea juridică încă de la data pronunțării sentinței recurate nu putea fi ignorată de instanța de fond.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că, în speță, judecătorul fondului a reținut nelegalitatea hotărârii administrativ - jurisdicționale, în principal, din perspectiva necompetenței pârâtului CNCD în investigarea, constatarea și sancționarea faptei de discriminare cu care fusese învestită, incidența Deciziei RIL nr. 27/26.10.2020 constituind doar un argument subsidiar, în ipoteza în care s-ar fi impus analiza pe fond a faptei de discriminare, așa cum de altfel a menționat instanța de fond.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Federația Sindicală a Veterinarilor din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Federația Sindicală a Veterinarilor din România împotriva sentinței nr. 1437 din 21.12.2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.