ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2023

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data 17.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, admiterea cererilor conexate cu Dosarul nr. x/2019 astfel cum au fost formulate și, pe cale de consecință, constatarea stării de discriminare și obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 180 din 18 februarie 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Sindicatul Liber Independent din IDSA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, casarea, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat situația de fapt, a apreciat recurentul, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în privința soluției de respingere a cererii privind constatarea stării de discriminare și obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Judecătorul fondului s-a limitat să motiveze sentința doar din perspectiva petitului privind anularea hotărârii CNCD, fără a expune motivarea faptică și juridică în respingerea celui de-al doilea petit, ceea ce constituie încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A mai apreciat recurentul-reclamant, motiv prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 rap. la art. 7 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile unei discriminări, întrucât discriminarea reclamată vizează aplicarea unui tratament diferit pentru prestarea muncii în condiții identice, în raport cu criteriul funcției sau poziției ocupate în cadrul angajatorului, în corelație cu cel al veniturilor salariale obținute, cu consecința restrângerii unui drept din domeniul economic, anume dreptul salariaților cu venituri mici la acordarea compensației pentru condiții de muncă.

Dincolo de normele O.G. nr. 137/2000, prima instanță trebuia să analizeze situația de discriminare și din perspectiva art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, rap. la art. 1 din Primul Protocol Adițional al aceleiași Convenții.

A mai susținut recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 18 și art. 19 din O.G. nr. 137/2000, pentru că raționamentul aplicat de prima instanță este vădit eronat, întrucât prin petițiile care au format obiectul dosarelor conexate nr. 318/2019, nr. 319/2019, nr. 320/2019 și nr. 321/2019 nu a solicitat interpretarea unor norme juridice de către CNCD, ci constatarea și sancționarea stării de discirminare rezultată din aplicarea discreționară de către angajator a normelor legale de acordare a compensațiilor pentru condiții de muncă.

A mai apreciat recurentul că sentința a fost dată cu încălcarea dreptului la examinarea cauzei și a dreptului de acces la justiție, componente esențiale ale dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Deși prima instanță s-a limitat la a reține că modul de interpretare a prevederilor legale incidente în cauză constituie atributul exclusiv al instanțelor de judecată, practic, a refuzat să examineze cererea dedusă judecății, neosluționând cauza pe fond. Dacă a concluzionat că CNCD nu ar fi avut competența legală în soluționarea cererilor, ar fi trebuit să soluționeze cererile respective.

În continuarea recursului, recurentul a prezentat demersurile efectuate în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și motivele pentru care apreciază că petenții au fost discriminați prin neacordarea dreptului care decurge din munca în aceleași condiții cu a colegilor care beneficiază de acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase.

Intimatul-pârât Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului și motivele invocate de recurentă, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța nu ar fi analizat și nu s-ar fi pronunțat asupra petitului al doilea al acțiunii, prin care ar fi solicitat admiterea cererilor conexate din dosarele nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2019 și nr. 321/2019, constatarea stării de discriminare și obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

De asemenea, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanșează procesul civil, iar, în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului" (lit. c) și "arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea (lit. d).

Unul dintre principalele efecte juridice ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant îl constituie, deci, stabilirea cadrului procesual în care se va desfășura judecata din punct de vedere al părților, precum și din punct de vedere al pretenției concrete dedusă judecății și al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenție, înțeleasă astfel ca situație fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Introducerea cererii de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfășura judecata, din punctul de vedere al părților, al pretențiilor deduse judecății, și respectiv, al cauzei pe care se fundamentează aceste pretenții.

De asemenea, potrivit principiului disponibilității procesului civil, instanța va statua în limitele obiectului stabilit prin cererea de chemare în judecată, pronunțându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, dar în același timp doar asupra a ceea ce s-a cerut. Acest principiu are în vedere dreptul părților de a dispune de soarta procesului prin stabilirea cadrului procesual, atât în privința părților, cât și în privința obiectului, și lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la obiectul/petitul acțiunii.

Prin urmare, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

Or, analizând cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum și pretențiile efective ale recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acesta, prin acțiune, a solicitat 1.- anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, admiterea cererilor și 2.- admiterea cererilor sale conexate cu Dosarul nr. x/2019 așa cum au fost formulate și, pe cale de consecință, constatarea stării de discriminare și obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Aceeași pretenție reiese și din argumentele expuse în susținerea acțiunii și a fost menționată de către reclamant și în finalul acțiunii, respectiv "anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu consecința admiterii petițiilor noastre conexate la Dosarul nr. x/2019".

Deci, contrar alegațiilor recurentului-reclamant, nu a solicitat și nu a învestit instanța de judecată să analizeze și să constate starea de discriminare și obligarea IDSA la înlăturarea acestea, ci acest capăt de cerere era o consecință a anulării Hotărârii nr. 665/2019 emise de pârâtul CNCD.

Or, de vreme ce instanța de judecată s-a pronunțat asupra legalității hotărârii emise de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a menținut-o, implicit, nu mai avea de ce să analizeze consecința anulării acestei hotărâri.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond, față de obiectul cauzei și de limitele în care a fost învestită, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și expus argumentele logico-juridice care au stat la baza hotărârii, fiind clare rațiunile avute în vedere și dispozițiile legale incidente pentru care a considerat că se impune respingerea acțiunii și menținerea hotărârii emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin urmare, sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, instanța de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, în ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant apreciază că instanța ar fi încălcat art. 2 rap. la art. 7 din O.G. nr. 137/2000, art. 18 și art. 19 din aceeași ordonanță de urgență și, de asemenea, prin sentința recurată, i-ar fi fost încălcat dreptul la examinarea cauzei și dreptul de acces la justiție, în susținerea criticilor sale reiterând, în esență, faptul că instanța putea și trebuia să analizeze situația de discriminare.

Or, după cum s-a reținut mai sus, obiectul acțiunii privea anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția necompetenței sale în soluționarea petițiilor formulate de Sindicatul Liber Independent din IDSA privind discriminarea directă care ar decurge din încălcarea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanța de fond analizând legalitatea acestei hotărâri și considerentele avute în vedere de autoritatea pârâtă.

Constată Înalta Curte că, prin petițiile adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, recurentul-reclamant Sindicatul Liber Independent din IDSA a sesizat discriminarea directă care decurge din încălcarea art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) și art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, prin excluderea petenților pe care reclamantul îi reprezintă, de la acordarea compensației financiare pentru condițiile de muncă deosebit de periculoase pe criteriul că aceștia au salariul mai mic la data acordării compensației decât ceilalți salariați deși lucrează în aceleași condiții sau chiar mai periculoase decât aceștia; acordarea compensației pentru condiții de muncă celorlalți salariați pe criteriul că salariile acestora sunt mai mari deși condițiile de muncă sunt identice; favorizarea categoriei de salariați cu venituri mari în detrimentul salariaților cu venituri mici, contrar principiilor stabilite de art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 și art. 5 din Codul muncii, ajungându-se la majorarea salariilor mari în mod semnificativ cu excluderea salariaților cu salariile mici de la acordarea compensației financiare care depinde în mod exclusiv de condițiile de muncă și nu de modul de stabilire a salariului.

Curtea de Apel București a apreciat, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, că aspectul sesizat nu poate face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, CNCD neavând atribuția de a aplica și a interpreta dispozițiile legale, atribut exclusiv al instanțelor de judecată.

De altfel, aspect relevant și din perspectiva așa-zisei încălcării a dreptului la examinarea cauzei și de acces la justiție, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant Sindicatul Liber Independent din IDSA a învestit, la data de 14.05.2018, și instanța de judecată competentă asupra acelorași aspecte, formulând, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat în contradictoriu cu același pârât, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, emiterea deciziilor suplimentare de salarizare pentru membrii de sindicat reprezentați în cauză, prin care, în completarea deciziilor de salarizare existente, să stabilească dreptul la acordarea începând cu 01.01.2018 a sporurilor individuale pentru condiții de muncă prevăzute în cap. II lit. A), pct. II subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 și în H.G. nr. 917/2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul nr. 632/05.02.2018 al Președintelui ANSVSA pentru aprobarea cuantumului sporului pentru condiții de muncă, aplicabil la nivelul IDSA; plata către membrii de sindicat reprezentați în cauză, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor individuale pentru condiții de muncă.

Această cerere a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 aflându-se, în prezent, în stadiul recursului pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant, acesta uzitând de dreptul de acces la instanță și de examinare a cauzei sale, prin prezenta acțiune acesta urmărind, de fapt, obținerea din partea Consiliului Naționale pentru Combaterea Discriminării a unui punct de vedere care să-i susțină demersul juridic, ceea ce, însă, excedează competențelor CNCD.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că nu se pot reține elemente de nelegalitate a sentinței recurate, aceasta fiind motivată și pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 180/2021 din 18 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.