ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2021

Ședința publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 la data de 20.10.2017, reclamanta S.C. "A." S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 359/14.06.2017 emisă de către pârât, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 98/CA din 24 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul forțat Sindicatul Liber A., ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 98/CA din 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.

Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă invocă un aspect, despre care afirmă că nu mai poate fi valorificat în calea de atac a recursului, ci doar ar putea susține o circumstanțiere în favoarea recurentei, constând în faptul că judecătorul care s-a pronunțat asupra cauzei este fina de cununie a d-nului procuror care se ocupa de instrumentarea dosarului penal constituit în baza plângerii Sindicatului Liber A. și a d-lui B..

Criticile care se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Codul de procedură civilă sunt, în esență, următoarele:

- Instanța de fond a analizat exclusiv apărările formulate de Sindicatul Liber A., fără ca măcar să amintească sau să motiveze care sunt elementele apte să combată sau să înlăture argumentele formulate în susținerea acțiunii;

- Instanța de fond a reținut un aspect străin de prezenta cauză dar și de Dosarul nr. x/2016, în condițiile în care obiectul acestui dosar era "anulare act administrativ" și nu "plângere contravențională" astfel cum s-a menționat în considerentele sentinței;

- În ceea ce privește practicaua hotărârii, susține recurenta că aceasta cuprinde exclusiv copierea în maniera copy-paste a întâmpinării formulate de către Sindicatul Liber A., nefiind amintite motivele invocate în cererea de chemare în judecată, astfel încât instanța nici nu a procedat la analiza acestora;

- Instanța de fond a depășit limitele învestirii sale, în sensul că trebuia să analizeze exclusiv situația reținută ca fiind discriminatorie prin Hotărârea CNCD a cărei anulare se solicită în cauză. Se arată că prin întâmpinarea preluată in integrum de către instanța de fond se reiterează aspecte care au făcut deja obiectul cercetării judecătorești într-un alt dosar, respectiv Dosarul nr. x/2018, în care s-a dispus anularea Hotărârii CNCD prin care se dispusese sancționarea societății pentru fapte similare.

Criticile de nelegalitate care pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. vizează în esență, aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2), (3), (7) și 9 și ale art. 3 din O.G. nr. 137/2000 care statuează care sunt acțiunile/inacțiunile ce pot fi încadrate în categoria discriminărilor.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă, după redarea integrală a dispozițiilor legale mai sus menționate, invocă apărarea formulată și în fața instanței de fond, în sensul că nu există probe administrate în cauză pentru a susține ipoteza săvârșirii faptei de victimizare asupra Sindicatului liber A. și a membrilor săi.

În continuarea susținerii căii de atac, recurenta-reclamantă reiterează argumentele de fapt și de drept pe care le-a susținut în apărarea sa și în prima fază procesuală, arătând că se încearcă prin orice mijloc a se denatura adevărul, iar hotărârea CNCD este motivată în mod generic, fără a exista o individualizare concretă a faptelor ce sunt rețiute ca fiind represive și care ar fi putut genera victimizarea.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Sindicatul Liber A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză precum și aplicând dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele în continuare prezentate.

În ceea ce privește chestiunea prealabilă invocată prin cererea de recurs de recurenta-reclamantă, Înalta Curte amintește că în exercitarea controlului judiciar, instanța este limitată a analiza doar susținerile și apărările formulate de părți în fața primei instanțe și asupra cărora s-a putut pronunța sentința recurată.

Prin urmare, aspectul cu privire la relația dintre judecătorul care a soluționat cauza și un anume procuror care a efectuat cercetarea penală într-o plângere inițiată de Sindicatul Liber A. nu poate fi suspus cenzurii instanței de recurs și nici nu poate avea vreo relevanță în soluționarea căii de atac exercitate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține nemotivarea sentinței atacate prin prisma faptului că instanța de fond a luat în considerare doar apărările formulate de pârâtul Sindicatul Liber A. și a reținut motive străine de natura pricinii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Din perspectiva acestui motiv de casare, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la criticile subsumate de recurentă acestui motiv de casare, Înalta Curte reține mai întâi că este folosită impropriu noțiunea de "practica" a sentinței instanței de fond, despre care se afirmă că nu conține argumentele de fapt și drept invocate de societatea reclamantă în susținerea cererii.

Practicaua unei hotărâri potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă reprezintă partea introductivă în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2) din același cod, care se referă la elementele de identificare ale instanței și dosarului, data ședinței de judecată, membrii completului de judecată, numele și prenumele părților, ale apărătorilor sau reprezentanților acestora, precum și ale altor participanți la proces. De asemenea, se menționează, pe scurt cererile, declarațiile, respectiv susținerile părților, în concret dezbaterile care au loc asupra cauzei.

În speța de față, viciul pe care îl reclamă recurenta se referă la considerentele hotărârii, care, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. trebuie să conțină arătarea "obiectului cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanță a redat obiectul și susținerile societății reclamante cu întâietate, începând cu prima pagină a sentinței și continuând pe a 2-a pagină aproape în integralitatea ei, ulterior redând și apărările formulate de cei doi pârâți chemați în judecată.

De asemenea, în cadrul raționamentul juridic dezvoltat și care a condus la convingerea instanței că soluția pronunțată este justă și legală, au fost arătate atât motivele de fapt, precum și cele de drept, instanța de fond răspunzând și susținerilor reclamantei și arătând că le-a înlăturat deoarece nu au fost în măsură să dovedească justificarea obiectiv de un scop legitim a acțiunilor întreprinse.

Împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

De asemenea, critica vizând reținerea de către instanța de fond a unor motive străine de natura pricinii nu are corespondent în realitatea juridică exprimată prin considerentele expuse. Afirmația recurentei în sensul că instanța de fond a reținut că obiectul Dosarului nr. x/2016, îl constituie "plângere contravențională" și nu "anulare act administrativ" exprimă un formalism exagerat, în realitate actul administrativ fiind reprezentat de un proces-verbal de control încheiat de ITM, prin care se constatase săvârșirea unei contravenții de către A. la legislația muncii și fusese stabilită o amendă contravențională, fapta respectivă având relevanță sub aspectul conținutului material în planul discriminării invocate de sindicat.

Prin urmare, nu se poate reține existența unui motiv străin de natura pricinii pe care instanța de fond să își fi întemeiat raționamentul juridic.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este la adăpost de critică și nu poate fi reformată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluția adoptată și a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente și logice, simpla nemulțumire a recurentului față de soluția pronunțată de către instanță nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă reiterează, în principal, argumentele expuse prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, susținând că acțiunile întreprinse în relația cu Sindicatul Liber A. și cu membrii acestuia, fără a nega existența acestora, nu pot întruni ipoteza faptei discriminatorii de victimizare reținută în sarcina sa de CNCD și confirmată de prima instanță.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce măsură sau prin ce argumente juridice a încălcat instanța de fond normele de drept material incidente speței, instanța de control judiciar, procedând la propria verificare a sentinței recurate, din această perspectivă, constată că soluția pronunțată respectă rigorile și limitele dispozițiilor legale aplicabile, precum și situația de fapt rezultată din ansamblul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în ceea ce privește persoane sau situații aflate în poziții comparabile;

b) existența unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (potrivit art. 2 alin. (1), criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV, apartenența la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu);

c) tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

d) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

Art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 reglementează "victimizarea", ca faptă de discriminare, definind-o ca fiind "orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării".

Or, din cronologia și succesiunea acțiunilor întreprinse de societate în relația cu Sindicatul Liber A., cu membrii acestuia și cu Președintele acestuia, reflectate în sfera raporturilor de muncă, coroborate cu soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei, rezultă cu evidență că societatea reclamantă a reacționat subiectiv și nerezonabil la demersurile administrative și judiciare inițiate de sindicatul pârât prin președintele acestuia, tocmai pentru a înlătura faptele de discriminare săvârșite de societatea angajatoare încadrate pe alte aliniate ale art. 2 din O.G. nr. 37/2000 și sancționate, anterior, de CNCD.

În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond că, ulterior acestor demersuri, reclamanta a avut următoarele reacții, care constituie conținutul material al faptei de victimizare:

- a procedat la desfacerea contractului de muncă al președintelui Sindicatului Liber A. domnul B. ca urmare a săvârșirii faptei ce constituie abatere disciplinară constând în absența nemotivată de la locul de muncă în perioada 01.07.2016 - 19.07.2016;

- a sesizat instanța cu o cerere de dizolvare a Sindicatului Liber A., în temeiul art. 40 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, cerere soluționată în sensul respingerii prin decizia civilă nr. 547/27.04.2017.

În acest context, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a adus noi dovezi în fața instanței de recurs care să demonstreze că măsurile luate au fost justificate obiectiv de un scop legitim, motiv pentru care constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 98/CA din 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021.