ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2023

HOTĂRÂRE
09.02.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 12.05.2022, sub nr. x/2022, petenta A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, a formulat plângere împotriva procesului-verbal nr. x, întocmit la data de 26.04.2022 de intimat, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție.

Prin sentința nr. 8741 din 30 septembrie 2022, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București invocată de intimată, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Roman.

Instanța a apreciat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile generale prevăzute de art. 32 din O.G. nr. 2/2001 care constituie o competență alternativă în sensul că, plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

A concluzionat instanța că, în cauză se vor aplica dispozițiile legale speciale care derogă de la dispozițiile legii generale, astfel că, este competentă judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, conform art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Hotărârea celei de-a doua instanțe

Prin sentința nr. 2765 din 28 decembrie 2022, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Roman și Judecătoria Sectorului 1 București și, în conformitate cu dispozițiile art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Roman a reținut în esență că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 107/2022, respectiv cele ce reglementează competența alternativă în cazul plângerilor contravenționale, conform cărora se stabilește o competență alternativă pentru soluționarea plângerii contravenționale.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Roman având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte reține că obiectul plângerii contravenționale formulate de reclamanta A. privește anularea procesului-verbal de contravenție nr. x, încheiat la data de 26.04.2022, de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, prin care s-a reținut că reclamanta, în calitate de conducător al autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în afara localității Sabaoani, a condus cu viteza de 151 km/h, depășind cu 51 km/h viteza maximă admisă de lege.

Așadar, contravenția vizează o faptă care privește încălcarea unor norme de conduită rutieră, stabilite prin O.U.G. nr. 195/2002, astfel că în ceea ce privește stabilirea competenței de soluționare a cauzei prevederile ordonanței de urgență anterior amintite au întâietate, acestea fiind normele speciale aplicabile, în timp ce prevederile O.G. nr. 2/2001 reprezintă normele de drept comun în materia contravențiilor.

Deși, în expunerea de motive a Legii nr. 107/2022 pentru modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul stabilirii unei competențe teritoriale alternative pentru soluționarea plângerilor contravenționale, la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, se face trimitere și la contravențiile rutiere, Înalta Curte constată că, față de caracterul special al O.U.G. nr. 195/2002, în raport de norma generală reprezentată de O.G. nr. 2/2001, devin incidente prevederile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002: "Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel."

Cum, potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002: "Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.", în cauză, instanța pe raza căreia s-a săvârșit, constatat și sancționat contravenția este instanța competentă teritorial să soluționeze plângerea contravențională.

Având în vedere că fapta săvârșită de contravenientă a fost constatată de agentul constatator, în Localitatea Sabaoani, Județul Neamț, Judecătoria Roman este competentă teritorial și material să soluționeze plângerea contravențională declarată de reclamanta A..

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Roman.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5968/2023
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2023-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2023
Ședința publică din data de 17 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecă
ÎCCJ 2023-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 35/2023
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolu
ÎCCJ 2023-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecător
ÎCCJ 2023-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 600/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregi
Sursă