ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 9 februarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin sentința civilă nr. 1768 din 23.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanții: A., B., C., D., E., F. junior, G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Desești și Comuna Desești - prin Primar și V. din Comuna Desești, și în consecință:
S-a anulat Contractul de închiriere nr. x/07.06.2013 încheiat între Comuna Desești prin Primar și V. din Comuna Desești, precum și actul adițional încheiat sub nr. x/10.06.2013.
A fost obligat pârâtul Consiliul Local al Comunei Desești la adoptarea unei hotărâri de aprobare a închirierii pentru o perioadă de 5 ani în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a unor suprafețe de pajiște comunală în condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 34/23.04.2013.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții Consiliul Local al Comunei Desești și Comuna Desești - prin Primar, solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanței de fond
Prin Decizia nr. 466 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2013, forma în vigoare din 13 mai 2013 până în 4 iulie 2014, publicată în M.Of. nr. 267/13.05.2013, ca fiind inadmisibilă. A respins recursul declarat de CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DESEȘTI și COMUNA DESEȘTI - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1768 din 23.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș pe care a menținut-o în întregime. A obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în favoarea fiecăruia dintre intimați.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 466 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Comunei Desești și Comuna Desești - prin Primar.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând cererea de recurs, formulată de către recurenții- pârâți Consiliul Local al Comunei Desești și Comuna Desești - prin Primar, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., prin cererea de recurs fiind prezentată doar starea de fapt și textele de lege pe care le consideră a fi incidente speței.
Astfel fiind, cererea de recurs nu conține critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate.
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în speță, susținerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalității hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conține motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.
Astfel fiind, întrucât recurenții-pârâți nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, Înalta Curte va constata nul recursul de față.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constată nul recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Comunei Desești și Comuna Desești - prin Primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de pârâții Consiliul Local al Comunei Desești și Comuna Desești - prin Primar împotriva deciziei civile nr. 466 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 februarie 2023.