ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul pentru Garantarea Asiguraților anularea Deciziei nr. 26252/12.04.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților si obligarea acestuia la emiterea unei Decizii de plată a sumei de 32.000 RON daune morale și 100 RON lunar prestație periodică, iar in subsidiar obligarea pârâtului la plata sumei de 32.000 RON daune morale și 100 RON lunar prestație periodică, la care se adaugă cheltuielile de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 192 din 4 februarie 2022, a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 26252/12.04.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă la 13.01.2021 înregistrată cu nr. x/19.01.2021, privind acordarea sumei de 32.000 RON daune morale si 100 RON lunar pensie de întreținere, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON reprezentând onorariu de avocat și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul pentru Garantarea Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Conform dispozițiilor legale aplicabile, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 aplicabilă la data depunerii cererii de plată "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi". Potrivit art. 20 din Norma 24/2019 privind FGA "(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări completează o cerere de plată motivată în acest sens, pe baza modelului prevăzut în anexa nr. 9 pentru restituirile de primă, respectiv în anexa nr. 10 pentru cererile de plată a despăgubirilor; cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei A.S.F. de închidere a procedurii de redresare financiară, în temeiul art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. (2)Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Motiv pentru care aceste texte de lege preconstituie conduita pe care trebuie să o aibă fiecare creditor de asigurare, condiții și termene, în vederea exercitării dreptului de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Astfel, instanța de fond în mod eronat a reținut că intimata-reclamantă a depus cererea de plată cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015, motivat de faptul că hotărârea penală a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 19.11.2020, iar data la care s-a transmis prin intermediul poștei cererea de plată, respectiv data de 13.01.2021, este cuprinsă în termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de lege. Recurentul consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material deoarece termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015 și art. 20 din Norma 24/2019 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție deoarece, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancțiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte. În acest sens, contrar susținerilor eronate ale instanței de fond, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale pronunțate în dosarul nr. x/2017, respectiv la data de 05.10.2020, dată la care s-a pronunțat Decizia definitivă a Curții de Apel Galați, așa cum se poate observa din documentele aflate la dosarul prezentei cauze, astfel că ultima zi de depunere a cererii de plată, în interiorul celor 90 de zile, era la data de 04.01.2021. În consecință, după pronunțarea deciziei penale, intimata-reclamantă ar fi putut, în temeiul art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, să obțină copii legalizate cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile, nefiind necesară motivarea și comunicarea deciziei din apel (pentru care se putea depune inclusiv un certificat de grefa), așa cum se poate deduce din simpla lecturare a dispozițiilor art. 552 alin. (1) și 553 alin. (3) C. proc. pen. Astfel, interpretarea dată de instanța de fond cu privire la întreruperea termenului de decădere este total eronată aceasta reținând în mod greșit dispozițiile art. 2541 alin. (6) C. civ., în cazul în care prescripția, respectiv termenul de decădere a fost întreruptă potrivit art. 2537 pct. 3, întreruperea operează până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale. (...) Prin urmare instanța reține aplicabilitatea în speță a tezei a Ii-a a alin. (6) din art. 2541 C. civ.., având în vedere căpiata despăgubirilor solicitate de către reclamanta Fondul de Garantare a Asiguraților se întemeiază pe dispozițiile art. 2 și art. 13 din Legea 21/2015, pârâtul fiind o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, care are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Astfel, instanța reține că întreruperea termenului de decădere de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, a operat până la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanței penale prin care s-a stabilit despăgubirea, acest moment fiind reprezentat de data comunicării către reclamanta a deciziei penale nr. 816/05.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2017, redactată la 28.10.2020." În acest sens, Decizia FGA ce face obiectul prezentei contestații este legală și temeinică, iar considerentele reținute de instanța de fond prin sentința recurată sunt neîntemeiate și nu se poate reține că termenul de decădere de 90 de zile se calculează de la data comunicării hotărârii penale definitive și nu de la data Ia care aceasta a devenit definitivă, acela fiind momentul la care s-a născut dreptul de creanță în sensul art. 14 din Legea 213/2015 și în sensul prevăzut de art. 634 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Mai mult decât atât, conform dispozițiilor C. proc. pen., respectiv art. 552 alin. (1) "hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel." și art. 553 alin. (3) "Când hotărârea rămâne definitivă în fața instanței de apel sau în fața instanței ierarhic superioare, aceasta trimite instanței de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronunțării hotărârii de către instanța de apel sau, după caz, de către instanța ierarhic superioară.". În consecință, consideră că FGA a emis o Decizie temeinică și legală în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, motiv pentru care solicită admiterea recursului și casarea Sentinței recurate cu consecința respingerii contestației formulate de intimata-reclamantă și menținerii Deciziei FGA ce face obiectul prezentului dosar.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de plată înregistrată de către pârât cu nr. x/23.11.2020, reclamanta A. a solicitat suma de 32.000 RON despăgubiri morale si 100 RON/luna cu titlul de pensie de întreținere calculată de la data producerii accidentului rutier din 04.10.2015 până la majorat sau până la împlinirea vârstei de 26 ani dacă se va afla în continuarea studiilor, astfel cum acestea i-au fost acordate, prin sentința penală nr. 150/2019 din 13.11.2019 de pe rolul Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 816/A/2020 din 05.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați. Prin Decizia nr. 26252/12.04.2021, comunicată reclamantei la data de 21.04.2021, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a dispus respingerea cererii de plată ca tardivă. Instanța de fond a obligat FGA la soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă la 13.01.2021 înregistrată cu nr. x/19.01.2021. Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția instanței de fond apreciind că prima instanță a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în ceea ce privește termenul în care trebuie depuse cererile de plată. Conform dispozițiilor legale aplicabile, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 aplicabilă la data depunerii cererii de plată "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi". Potrivit art. 20 din Norma 24/2019 privind FGA "(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări completează o cerere de plată motivată în acest sens, pe baza modelului prevăzut în anexa nr. 9 pentru restituirile de primă, respectiv în anexa nr. 10 pentru cererile de plată a despăgubirilor; cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei A.S.F. de închidere a procedurii de redresare financiară, în temeiul art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. (2)Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Astfel, instanța de fond în mod eronat a reținut că intimata-reclamantă a depus cererea de plată cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015, motivat de faptul că hotărârea penală a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 19.11.2020, iar data la care s-a transmis prin intermediul poștei cererea de plată, respectiv data de 13.01.2021, este cuprinsă în termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de lege. Înalta Curte, apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material deoarece termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015 și art. 20 din Norma 24/2019 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție deoarece, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancțiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte. În acest sens, contrar susținerilor eronate ale instanței de fond, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale pronunțate în dosarul nr. x/2017, respectiv la data de 05.10.2020, dată la care s-a pronunțat Decizia definitivă a Curții de Apel Galați, astfel că ultima zi de depunere a cererii de plată, în interiorul celor 90 de zile, era la data de 04.01.2021. În acest sens, Decizia FGA ce face obiectul prezentei contestații este legală și temeinică, iar considerentele reținute de instanța de fond prin sentința recurată sunt neîntemeiate și nu se poate reține că termenul de decădere de 90 de zile se calculează de la data comunicării hotărârii penale definitive și nu de la data la care aceasta a devenit definitivă, acela fiind momentul la care s-a născut dreptul de creanță în sensul art. 14 din Legea 213/2015 coroborat cu art. 634 alin. (2) teza finală C. proc. civ. În consecință, având în vedere că cererea de plată a fost depusă cu depășirea acestui termen, la data de 13.01.2021, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1), C. proc. civ., va obliga reclamanta la plata către partea pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.