ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 24.08.2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a formulat contestație împotriva Codului rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, reglementat prin Ordinul 16/2013 al ANRE și a solicitat să se constate nulitatea art. 6 (1) din Anexa 1 la Ordinul ANRE nr. 16/2013 - Contract de transport al gazelor naturale aferent punctelor de intrare în SNT, așa cum era acesta în vigoare la momentul încheierii contractului de transport al gazelor naturale, art. 12 lit. b) din Anexa 1 la Ordinul ANRE nr. 16/2013 precum și din Anexa 1^2 la același ordin - Contract de transport al gazelor naturale aferent punctelor de ieșire din SNT, să se procedeze la anularea acestora și la obligarea ANRE la adaptarea lor, conform solicitărilor.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 6 iunie 2022, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 pct. 89 din Legea 123/2012, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă arată că a solicitat anularea clauzei contractuale prevăzute la Art. 6 (1) din Anexa 1 la Ordinul ANRE nr. 16/2013 – Contract de transport al gazelor naturale aferent punctelor de intrare în SNT, așa, cum era acesta în vigoare la momentul încheierii contractului de transport al gazelor naturale aferent punctelor de intrare în SNT nr. 6/26.09.2018, precum și din Anexa 1^2 la același ordin - Contract de transport al gazelor naturale aferent punctelor de ieșire din SNT, așa cum era acesta în vigoare la momentul încheierii contractului de transport al gazelor naturale aferent punctelor de ieșire din SNT nr. 69/26.09.2018 - UR va plăti OTS contravaloarea capacității de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul la care poate fi utilizată capacitatea rezervată. Recurenta mai arată că a încheiat contracte de transport care implicau, din punctul său de vedere, atât transportul efectiv prin conducte, cât și furnizarea gazelor naturale, drept pentru care soluția care s-ar da în dezlegarea excepției de neconstituționalitate are pe deplin legătură cu soluția ce se va da în prezenta cauză, întrucât s-ar pune în discuție valabilitatea unor facturi emise pentru servicii neprestate.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata a arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu se menționează care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către judecătorul fondului. De asemenea, mai arată că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv condiția potrivit căreia norma vizată de excepție trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată inițială, reclamanta a solicitat anularea clauzei contractuale prevăzute la Art. 6 (1) din Anexa 1 la Ordinul ANRE nr. 16/2013 – Contract de transport al gazelor naturale aferent punctelor de intrare în SNT, așa cum era acesta în vigoare la momentul încheierii contractului de transport al gazelor naturale aferent punctelor de intrare în SNT nr. 6/26.09.2018, precum și din Anexa 1^2 la același ordin - Contract de transport al gazelor naturale aferent punctelor de ieșire din SNT, așa cum era acesta în vigoare la momentul încheierii contractului de transport al gazelor naturale aferent punctelor de ieșire din SNT nr. 69/26.09.2018 - UR va plăti OTS contravaloarea capacității de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul la care poate fi utilizată capacitatea rezervată. Obiectul sesizării Curții Constituționale îl reprezintă art. 100 pct. 89 din Legea nr. 123/2012, potrivit căruia: "transportul gazelor naturale - vehicularea gazelor naturale printr-o rețea care constă în principal din conducte de înaltă presiune, alta decât o rețea de conducte de alimentare din amonte și decât acea parte din conductele de înaltă presiune care este folosită în principal pentru distribuția de gaze naturale la nivel local, în scopul de a le livra clienților, dar fără a include furnizarea". Textul de lege criticat reprezintă o sursa de incertitudine care permite arbitrariul în aplicarea legii, ceea ce nu este permis, textul de lege fiind lipsit de coerență în condițiile în care exclude furnizarea, dar permite livrarea, fiind în măsura să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea subiectului de drept în sistemul legislativ, care reprezintă una dintre componentele statului de drept. De asemenea, textul de lege trebuie să prevadă fără echivoc situația juridică pe care o reglementează și să nu lase loc la interpretări, norma legislativă trebuind să fie clară și precisă. În accepțiunea Curții Constituționale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a textului de lege criticat duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, în condițiile în care nu se poate afirma cu certitudine că operațiunea de transport reglementată de art. 100, pct. 89 din Legea 123/2012, include sau nu ajungerea produsului contractat la client. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Înalta Curte constată că pentru a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege. În cauza de față, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, apreciind că nu are legătură cu cauza. Înalta Curte constată că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea încheierii susținerile prezentate în cererea de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, s-a susținut că dispoziția legală a cărei constituționalitate se invocă, nu întrunește exigentele de claritate, precizie și previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție și cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție. S-a susținut că este neconstituțională partea finala a textului de lege, respectiv sintagma "în scopul de a le livra clienților, dar fără a include furnizarea" Practic, legiuitorul, în aceeași reglementare, deși stabilește că scopul transportului de gaze naturale îl reprezintă livrarea acestuia clienților, exclude în mod expres furnizarea, ceea ce face ca textul de lege să fie lipsit de claritate, precizie și previzibilitate. Sintagma criticată nu este enunțată cu suficientă precizie, livrarea excluzând furnizarea, deși cele două noțiuni au, practic, aceeași finalitate, și anume asigurarea ajungerii produsului (în speță gaze naturale) la cocontractant. S-a mai arătat că textul de lege criticat reprezintă o sursă de incertitudine care permite arbitrariul în aplicarea legii, ceea ce nu este permis, textul de lege fiind lipsit de coerență în condițiile în care exclude furnizarea, dar permite livrarea, fiind în măsură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea subiectului de drept în sistemul legislativ, care reprezintă una dintre componentele statului de drept. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză. În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, autorul excepției indicând generic neconstituționalitatea textului de lege, fără însă a preciza concret în ce constă contradicția dintre textul de lege criticat și dispozițiile constituționale menționate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și, rejudecând, va admite cererea și, pe cale de consecință, va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor regăsite în art. 100 pet. 89 din Legea nr. 123/2012.