ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4200/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "A.", în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat obligarea ANRE la soluționarea divergențelor dintre A. S.A. (în calitatea sa de operator de transport și de sistem) și B. S.R.L., presupusul proprietar al conductei de transport al gazelor naturale de diametru 200 mm situată între Stația de Reglare și Măsurare Gaze Naturale Timișoara I și Timișoara II; iar în subsidiar, obligarea ANRE la întocmirea procedurii prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 pentru soluționarea, pe cale administrativ-jurisdicțională, a divergențelor dintre operatorul de transport și sistem și proprietarul rețelei de transport (în situația în care pârâta se prevalează de inexistența procedurii).

Prin sentința civilă nr. 883 din 25 septembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "A." în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "A." S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

3.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta – reclamantă a susținut că, în raport cu prevederile art. 204 din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond este nelegală, prin neluarea în considerare a precizărilor reclamantei formulate clar și fără echivoc atât în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea ANRE, cât și în cadrul dezbaterilor care au avut loc în ședința din data de 04.09.2020.

3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond nu și-a întemeiat în drept considerentele pentru care a respins cererea de chemare în judecată, singurul temei de drept reținut fiind cel prevăzut la art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 33/2007, temei care nu este suficient și nu justifică respingerea tuturor motivelor precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond nu a analizat niciuna dintre susținerile orale ale reclamantei, nu există niciun fel de motivare în sensul respingerii tuturor argumentelor sale (indicând în acest sens precizările/lămuririle din cadrul ședinței din data de 04.09.2020).

În al doilea rând, reținerile instanței de fond sunt eronate, fiind în dezacord cu susținerile reclamantei și cu dovezile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, instanța de fond nu a justificat de ce a considerat că nu există dovada solicitării soluționării divergenței adresată ANRE (atât timp cât a indicat în concret unde se regăsește solicitarea). Mai mult, instanța nu a reținut faptul că pârâta nu a transmis un răspuns în termen (nefiind vorba de un refuz nejustificat pe aceste capete de cerere, ci pe cel disjuns, vizând transmiterea informațiilor de interes public).

Astfel, Curtea nu a analizat și nu a motivat de ce următoarele susțineri nu pot fi primite/au fost înlăturate: contrar susținerilor pârâtei, a arătat faptul că a solicitat în mod expres soluționarea divergenței cu B. S.R.L.; litigiul aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, dosar nr. x/2015 are un obiect diferit de cererea de soluționare a divergenței; ANRE este obligată să elaboreze procedura de soluționarea divergențelor și a solicitat instanței obligarea pârâtei la elaborarea acesteia în cazul în care nu a fost elaborată până la momentul prezent.

3.3. Privitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele:

- instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenta a solicitat prin plângerea prealabilă soluționarea divergenței, iar pârâta, prin răspunsul la plângerea prealabilă, nu a formulat niciun răspuns care să vizeze și soluționarea divergenței dintre A. și B. S.R.L..

- considerentul privind existența "în paralel" a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2015 este eronat, nefiind vreo legătură între litigiul respectiv și solicitarea de soluționare a divergenței, respectiv neexistând o solicitare de soluționare a divergenței având același obiect ca și dosarul nr. x/2015. Prin urmare, instanța de fond în mod eronat a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 33/2007.

- hotărârea atacată este nelegală, întrucât este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 conform cărora autoritatea soluționează divergențele dintre operatorul de transport și sistem și proprietarul rețelei de transport, în baza unei proceduri proprii. Chiar și pârâta a arătat în cuprinsul întâmpinării la cererea de chemare în judecată, faptul că orice dispută, neînțelegere, divergență se soluționează în baza unei proceduri aprobate prin Ordin al Președintelui ANRE.

- hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) și alin. (1

2

) din Legea nr. 554/2004.

- instanța în mod eronat a apreciat că "în privința capătului de cerere subsidiar constată că reclamantul a solicitat soluționarea acestuia în situația în care A.N.R.E. se va prevala de inexistența procedurii de soluționarea divergenței. Or, în cauză, pârâtul nu a invocat în apărare că nu a soluționat divergența întrucât nu a fost adoptată o procedură de soluționare, ci ca urmare a faptului că nu a existat o astfel de solicitare a părții interesate". Atât timp cât pârâta ar recunoaște că nu există o astfel de procedură, reclamanta solicită instanței obligarea pârâtei la elaborarea acesteia, conform art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007.

Nu are relevanță motivul pentru care pârâta a precizat că nu a soluționat divergența, ci motivul pentru care a solicitat obligarea pârâtei la elaborarea procedurii de soluționare a divergențelor. Faptul că pârâta s-a apărat cu considerentul că nu a fost solicitată soluționarea divergenței este lipsit de importanță, având în vedere că s-a clarificat, în cadrul dezbaterilor orale, faptul că nu există respectiva procedură, iar scopul cererii de chemare în judecată era de a obliga pârâta să elaboreze procedura în cazul în care aceasta nu există, nu doar dacă pârâta invocă în apărarea sa un astfel de considerent.

Pârâta poate soluționa divergența doar în baza procedurii proprii, conform art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007. Inexistența procedurii, atrage imposibilitatea soluționării divergenței, întrucât nu există reguli specifice astfel cum prevede și impune legea.

Contrar susținerilor pârâtei, după cum se poate observa din conținutul plângerii prealabile, pe lângă informațiile de interes public precizate mai sus, a solicitat ANRE și soluționarea divergenței dintre A. S.A. și B. S.R.L., în calitatea sa declarată de proprietar al conductei de transport al gazelor naturale de diametru 200 mm situată între Stația de Reglare și Măsurare Gaze naturale Timișoara I și Timișoara II, privind folosința acesteia și nu contravaloarea solicitată în litigiul aflat pe rolul Curții de Apel Constanța. Pârâta ANRE nu a transmis un răspuns pe acest aspect întrucât răspunsul la plângerea prealabilă nu include nicio referire la soluționarea divergenței, apreciind astfel ca fiind incidente și prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Intimata-pârâtă ANRE a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

În conformitate cu dispozițiile art. 204 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

În speță, analizând actele și lucrările dosarului de fond, instanța de control judiciar constată că din încheierea de ședință din data de 04.09.2020 rezultă că, nemaifiind alte chestiuni prealabile, alte cereri de formulat sau excepții de invocat, judecătorul fondului a acordat părților cuvântul pe probe, iar, apoi, în temeiul art. 392 C. proc. civ. a acordat cuvântul pe fondul cauzei, astfel încât motivul de casare circumscris încălcării normelor de procedură este nefondat. Reclamanta nu și-a modificat cererea de chemare în judecată la acest termen, ci doar a adus precizări referitoare la temeiul juridic al capătului de cerere privind întocmirea de către pârâtă a procedurii prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007. În acest sens este și răspunsul la întâmpinare, pe care l-a formulat în dosarul nr. x/2019, din care au fost disjunse capetele de cerere, ce fac obiectul prezentului dosar.

Ori, indicarea acestui temei de drept se regăsește și în cererea de chemare în judecată, astfel încât o atare precizare nu se află sub incidența prevederilor art. 204 C. proc. civ.

Un alt motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și vizează situațiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv, întrucât sentința recurată respectă exigențele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a arătat motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, în urma analizei argumentelor invocate de părți prin cererea de chemare în judecată și, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunțării sentinței recurate.

Într-adevăr, se poate considera că motivarea sentinței este succintă, fără o prezentare amplă a argumentelor pe care se sprijină soluția recurată, dar acest fapt nu este de natură să afecteze legalitatea sentinței, câtă vreme din considerente se pot decela motivele avute în vedere de prima instanță.

Sub acest aspect este relevantă jurisprudența CEDO în materie, respectiv Hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina împotriva României, paragrafele 33 și 34, care a stabilit că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija paragraful 29; Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98. Noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, o asemenea examinare a avut loc în cauză, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, iar nemulțumirea reclamantei față de soluția pronunțată de prima instanță nu poate fi subsumată motivului de casare privitor la motivarea hotărârii judecătorești atacate, câtă vreme aceasta răspunde exigențelor reglementate de textul de lege sus menționat.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Recurenta – reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit acestui text de lege, "Art. 2 Semnificația unor termeni (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: h) nesoluționarea în termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen."

Societatea recurentă a formulat o serie de cereri prin care a solicitat intimatei-pârâte ANRE să îi transmită informații necesare în litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța.

Astfel, după cum chiar reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin adresa nr. x/27.02.2018 a solicitat sprijinul în vederea acordării unor lămuriri expertului contabil.

Prin adresa nr. x/28.09.2018 a reiterat necesitatea ca ANRE să transmită informațiile solicitate, arătând și consecințele negative care se pot produce în lipsa unui răspuns.

În cuprinsul adresei nr. x/28.09.2018 a învederat urmările produse de faptul că nu s-au transmis informațiile solicitate, atașând dovada în acest sens (expertiza contabilă întocmită în dosarul nr. x/2015).

Cu referire la adresa nr. x/08.10.2019, reclamanta a precizat faptul că reprezintă o reiterare a solicitării de a le transmite informațiile solicitate anterior.

În opinia reclamantei, informațiile trebuiau să fie comunicate societății indiferent de motivul pentru care au fost solicitate (chiar dacă au fost solicitate pentru a fi folosite la instanța de judecată, ori pentru a da lămuriri expertului, conform solicitării), autoritatea având obligația să transmită informațiile de interes public în termen de 10 zile de la data solicitării, conform art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Intimata-pârâtă a răspuns prin adresa nr. x/17.10.2019, arătând că "informațiile solicitate nu reprezintă informații de interes public, în înțelesul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și că acestea nu fac parte din Lista categoriilor de documente produse și/sau gestionate, oferite din oficiu sau la cerere întocmită și pusă la dispoziție de ANRE în aplicarea prevederilor art. 5 din Lege".

Prin adresa nr. x/30.10.2019, înregistrată la ANRE sub nr. x/30.10.2019, A. a formulat "plângere prealabilă privind răspunsul ANRE la adresa A. nr. x/08.10.2019", solicitând pârâtei să revină asupra răspunsului și să transmită informațiile solicitate. La această plângere ANRE a răspuns prin adresa nr. x/12.11.2019.

În raport cu conținutul acestor cereri adresate de către recurentă intimatei – pârâte ANRE, în mod corect a reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă nu le-a considerat ca fiind solicitări de soluționare a divergenței între A. S.A. și societatea B. S.R.L., ci cereri de comunicare de informații de interes public, nefiind făcută, așadar, dovada că reclamanta sau societatea B. S.R.L. s-ar fi adresat ANRE cu o solicitare de soluționare a unei divergențe.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei, formulată în subsidiar, de obligare a pârâtei ANRE la întocmirea procedurii prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 pentru soluționarea, pe cale administrativ-jurisdicțională, a divergențelor dintre operatorul de transport și sistem și proprietarul rețelei de transport (în situația în care pârâta se prevalează de inexistența procedurii), Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că pârâta nu a invocat în apărare că nu a soluționat divergența întrucât nu a fost adoptată o procedură de soluționare, ci ca urmare a faptului că nu a existat o astfel de solicitare a părții interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, ANRE are următoarele atribuții și competențe în sectorul gazelor naturale: "soluționează, în condițiile legii, pe cale administrativ-jurisdicțională, plângerile împotriva operatorului de transport și de sistem și a operatorilor de distribuție referitoare la obligațiile ce le revin în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, precum și divergențele dintre operatorul de transport și sistem și proprietarul rețelei de transport, în baza unei proceduri proprii."

Prin urmare, în măsura în care reclamanta ar fi formulat o astfel de sesizare adresată A.N.R.E., iar solicitarea de soluționare ar fi fost respinsă pe motivul inexistenței procedurii de soluționare, aceasta ar fi avut posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, solicitând constatarea existenței unui refuz nejustificat.

De altfel, procedura de soluționare a plângerilor împotriva operatorilor de rețea/sistem din domeniul energiei se consideră declanșată odată cu înregistrarea la autoritatea competentă a plângerii transmise de solicitant, conform anexei nr. 2, împreună cu documentația aferentă, astfel cum este detaliată la art. 8 din Regulamentul aprobat cu Ordinul nr. 150/2015. Așadar, Ordinul nr. 150/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind soluționarea plângerilor împotriva operatorilor de rețea/sistem din domeniul energiei, răspunde unei posibile cereri de soluționare a divergenței.

Totodată, referirile făcute de instanța de fond la dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția Civilă sunt pertinente, câtă vreme existența acestui dosar a determinat-o pe reclamantă să formuleze adresele nr. x/08.10.2019, nr. y/27.02.2018, nr. z/28.09.2018 și nr. 49454/28.09.2019 către ANRE, judecătorul fondului neputând să analizeze solicitările recurentei-reclamante decât în legătură cu cauza care a condus la această situație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "A." S.A. împotriva sentinței civile din 883 din 25 septembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.