Decizia nr. 3860/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.03.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), obligarea pârâtei la soluționarea cererii de mediere formulate de reclamantă, respectiv îndeplinirea procedurii privind medierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul gazelor naturale, prevăzută de Anexa nr. 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013 pentru aprobarea procedurilor privind soluționarea/medierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 3869/18.09.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare, a admis acțiunea și a obligat pârâta la soluționarea cererii de mediere formulate de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ANRE, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF prin Decizia nr. 1852/3.04.2019, prin care sentința recurată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că la termenul de judecată la care a fost soluționată acțiunea, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta ANRE, fiind încălcate disp. art. 153 C. proc. civ.

Al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 2670 din 20 decembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 14 iulie 2020, Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate; a admis acțiunea privind pe reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâta ANRE, pe care a obligat-o să soluționeze cererea de mediere formulată de reclamantă.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ANRE, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea litigiului în fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, lipsită de interes sau, în subsidiar, ca neîntemeiată. În motivarea recursului a arătat că sentința este nelegală, întrucât nu respectă cerința motivării prevăzută imperativ de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Soluția instanței se sprijină pe o insuficientă analiză a aspectelor factuale și legale incidente, care denotă superficialitatea instanței în analizarea excepțiilor invocate și a criticilor formulate împotriva cererii de chemare în judecată, respectiv a însuși fondului cauzei deduse judecății. Excepția inadmisibilității acțiunii este respinsă printr-o jumătate de frază, iar excepția lipsei de interes a reclamantei este, de asemenea, respinsă, fără o analiză aprofundată. Argumentația efectivă a judecătorului fondului reprezintă practic mai puțin de o jumătate de pagină în care, în mod superficial și eronat, instanța reține 2 argumente care stau la baza soluției de admitere a acțiunii. Aceste unice argumente constau, în realitate, într-o interpretare eronată a prevederilor legale aplicabile și nu îndeplinesc cerința motivării. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sens, statuând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării. Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a criticat soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, întrucât adresele ANRE nr. x/13.02.2018 și nr. y/13.03.2018 nu au caracterul unui act administrativ, nefiind îndeplinită condiția sine qua non și anume, aceea de a da naștere, de a modifica sau stinge raporturi juridice, iar recurenta a răspuns solicitării intimatei în termen legal și în mod justificat. În realitate, ceea ce a contestat intimata a fost faptul că ANRE nu i-a mediat o neînțelegere contractuală cu Electrocentrale București S.A., în condițiile în care aceasta din urmă nu și-a dorit în fapt medierea neînțelegerii de către ANRE. Or, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 554/2004 și din practica ÎCCJ, o astfel de ipoteză nu se circumscrie noțiunii de refuz nejustificat, atât timp cât ANRE a răspuns intimatei, existând o vastă corespondență cu aceasta. Pentru a exista un refuz nejustificat în sensul contenciosului administrativ trebuia ca ANRE să nu formuleze niciun răspuns sau să formuleze un răspuns nemotivat de a soluționa cererea, dat cu exces de putere și rea-credință. A criticat și soluția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantei, fără o analiză aprofundată. O condiție esențială a exercitării acțiunii civile, inclusiv a celei în contencios administrativ, este aceea a existenței unui interes în promovarea respectivei acțiuni, în conformitate cu art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ. Intimata nu justifică niciun fel de interes în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, în raport cu disp. art. 18, art. 7, art. 6 din Anexa 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013, cu art. 1 din Legea nr. 192/2006 și Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014. Medierea la nivelul ANRE se finalizează cu o recomandare ce nu are caracter obligatoriu pentru părți. Solicitarea medierii de către ANRE este o posibilitate de soluționare a unei neînțelegeri și, prin urmare, un drept al părților, nu o obligație a lor. Faptul că una dintre părți nu a dorit continuarea acestei medieri, opțiune exprimată clar prin nesemnarea procesului-verbal de conciliere, poziție susținută și în urma insistențelor intimatei reclamante, situație care a condus la nedepunerea cererii de mediere în termenul stipulat de reglementare, nu face altceva decât să consfințească legalitatea demersului ANRE de a returna documentația depusă cu neîndeplinirea condițiilor legale. În plus, acțiunea intimatei de a i se media o neînțelegere contractuală se referă la 2 contracte care nu mai produc niciun fel de efect în acest moment, respectiv: Contractul de transport al gazelor naturale nr. 14 din anul 2017 luna septembrie ziua 21 - încheiat conform art. III pentru un an gazier, în intervalul 01 octombrie 2017 - 01 octombrie 2018 și Contractul de transport al gazelor naturale nr. 11T din anul 2017 luna septembrie ziua 21 - încheiat conform art. III pentru un trimestru, cu încadrare în anul gazier 2017 - 2018, în intervalul 01 octombrie 2017 - 01 ianuarie 2018. Or, inclusiv din acest motiv acțiunea este lipsită de interes, contractele în cauză fiind finalizate în cursul anului 2018, iar o eventuală mediere ar fi oricum inutilă și lipsită de orice fel de finalitate. Pe fondul cauzei a arătat că returnarea documentației transmise la ANRE nu constituie o sancțiune a reclamantei și acest demers a avut loc prin raportare la art. 8 din Procedura cuprinsă în Anexa 2 a Ordinului nr. 35/2013. Chiar reclamanta a precizat în acțiune că Electrocentrale București S.A. a refuzat să semneze procesul-verbal respectiv, rezultând că, deși a fost de acord cu inițierea primei etape de mediere a neînțelegerilor, și anume soluționarea la nivelul titularului de licență responsabil cu emiterea ofertei de contract, nici aceasta nu a fost practic finalizată conform procedurii prin semnarea de către ambele părți a procesului-verbal, cu atât mai puțin se poate presupune că acest operator și-a dorit etapa medierii la nivelul autorității competente. A invocat disp art. 9 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 35/2013 susținând că pentru ca ANRE să poată declanșa procedura de mediere este absolut obligatoriu ca cererea de declanșare a medierii, transmisă de titularul de licență, să fie însoțită, printre altele, de procesul-verbal întocmit de părți, conform anexei nr. x, în care se precizează punctele nesoluționate la nivelul titularului de licență, poziția părților și documentele pe care acestea își întemeiază susținerile, conform art. 9 alin. (2) lit. b), coroborat cu art. 8 alin. (8) din Procedură. Această obligație stipulată în sarcina părților care solicită medierea este stabilită sine qua non, aspect care reiese din terminologia folosită: verbul "trebuie". Posibilitatea de a completa ulterior documentația este prevăzută de legiuitor în art. 12 al Procedurii, iar această posibilitate nu poate să genereze lipsirea de efecte juridice a art. 9 alin. (2) din Procedură, care prevede obligația părților de a însoți cererea de declanșare în mod obligatoriu de documentele indicate la lit. a) - f). Cu alte cuvinte, art. 9 se referă la momentul declanșării procedurii de mediere la nivelul ANRE și enumeră documentele obligatorii care însoțesc cererea de declanșare, iar art. 12 se referă la momentul ulterior, respectiv acela al pregătirii audierii, care stipulează dreptul comisiei de a solicita documente suplimentare și, apoi, de a analiza și media neînțelegerea, în baza documentelor deținute, în cazul în care părțile nu au completat documentația, conform solicitării comisiei. Dacă s-ar valida raționamentul instanței pe acest aspect ar rezulta că părțile ar putea depune doar o simplă cerere de declanșare a medierii, fără niciun fel de document atașat, iar ANRE ar avea obligația de a realiza medierea, ca și cum art. 9 din Procedură nici nu ar exista. Referitor la termene a invocat disp. art. 19 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 35/2016, din care rezultă că activitatea de mediere la nivelul ANRE are loc în urma realizării acordului de voință al părților, exprimat prin însușirea procesului-verbal de conciliere, prin semnare și transmiterea unei cereri la ANRE, la care procesul-verbal este anexat, în termenul stipulat în cadrul art. 8 alin. (8), teza a II-a din Anexa nr. 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013, respectiv 30 zile de la data depunerii cererii inițiale (cererea Electrocentrale București S.A. fiind înregistrată la intimată sub nr. x/22.11.2017). Termenul de depunere a documentației la ANRE reprezintă în fapt o condiție ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea cererii părților, în cazul unei altfel de interpretări impunerea unui termen neavând niciun rost. Tocmai prin stipularea în cadrul art. 19 din anexa nr. 2 la ordin a faptului că termenele din cadrul capitolului III, Secțiunea a 3-a pot fi depășite cu acordul conducerii ANRE, din interpretarea per a contrario a acestui articol se înțelege că restul termenelor nu pot fi depășite. Or, termenul de depunere a documentației la ANRE nu este stipulat în cadrul Secțiunii a 3-a, ci în cadrul Secțiunii a 2-a și, prin urmare, nu poate fi depășit. Chiar dacă nu este indicată o sancțiune pentru nerespectarea acestui termen este absolut evident că acesta trebuie respectat ca atare, cu titlu obligatoriu. De altfel, art. 8 din Procedură stipulează și alte obligații în sarcina părților, inclusiv aceea de la alin. (2), de a însoți cererea de declanșare a medierii cu minimul de documente obligatorii enumerate la lit. a) - f), fără a se indica, nici legat de acest aspect, care este sancțiunea nerespectării obligației de a depune o documentație completă. Însă, chiar fără această prevedere expresă a sancțiunii, se subînțelege că este obligatorie o anumită conduită pentru a obține o recomandare, ca urmare a derulării medierii la nivelul ANRE. Așadar, în lipsa acordului părților privind medierea nu poate exista mediere, astfel încât instanța, dacă ar da curs solicitării reclamantei de a obliga ANRE să medieze neînțelegerea, nu doar că ar opera o repunere în termen lipsită de temei legal, dar ar suplini și acordul de voință al unei părți care nu dorește această mediere. Cu alte cuvinte, ar fi un non sens să obligi ANRE să medieze două părți, dintre care una nu dorește acest lucru, fiind lipsit de sens și fundament însuși conceptul de mediere, care presupune voința părților. Referitor la invocarea de către intimată a pretinsei similitudini a modului de reglementare de către ANRE a termenelor în cuprinsul Ordinului ANRE nr. 61/2013, precizează că acest ordin se referă la organizarea și funcționarea comisiei pentru soluționarea disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de gaze naturale, în timp ce Ordinul ANRE nr. 35/2013 se referă la medierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul gazelor naturale, obiectul de reglementare al celor două ordine fiind diferit.

Apărările intimatei Intimata-reclamantă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că recurenta nu a motivat de ce considerentele instanței nu reprezintă o motivare suficientă a sentinței, critica privind lipsa argumentării soluției fiind nefondată. Cererea de chemare în judecată este pe deplin admisibilă, în acord cu disp. art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii de mediere. Referitor la excepția lipsei de interes a invocat disp. art. 43 alin. (2) lit. c) din Codul rețelei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora poate să constituie motiv de refuz pentru rezervarea de capacitate înregistrarea unor datorii restante de către utilizatorii de rețea, provenite din derularea contractelor anterioare de servicii de transport și/sau a celor de echilibrare și acces la PVT. Pe fondul cauzei a precizat că nu este prevăzută sancțiunea restituirii documentației fără a proceda la medierea neînțelegerilor în cazul în care procesul-verbal nu este semnat de ambele părți și că recurenta prezintă un nou motiv de refuz, acela că nu ar exista acordul celeilalte părți pentru realizarea medierii de către ANRE. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanta SNTGN Transgaz a solicitat ANRE medierea neînțelegerilor intervenite cu ocazia încheierii contractelor de transport al gazelor naturale pentru anul 2017-2018, nr. 14/21.09.2017 și nr. 11T/21.09.2017, cu Electrocentrale București S.A, în conformitate cu art. 7-9 din Procedura aprobată prin Ordinul ANRE nr. 35/2013 pentru aprobarea procedurilor privind soluționarea/medierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei, având în vedere că s-a parcurs etapa soluționării la nivelul titularului de licență iar părțile nu s-au înțeles. Prin adresa nr. x/13.02.2018, înregistrată la Transgaz sub nr. x/13.02.2018, ANRE a remis documentația anexată cererii de mediere, transmisă prin adresa Transgaz nr. x/26.01.2018, motivat de faptul că Transgaz nu a respectat termenul prevăzut de art. 8 alin. (8) din Procedura privind medierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul gazelor naturale, prevăzută de Anexa nr. 2 la Ordinul ANRE nr. 35/2013. Ulterior, reclamanta a solicitat să se revină asupra acestei adrese, deoarece articolul invocat în adresa de remitere a documentației anexate cererii de mediere nu prevede sancțiunea restituirii documentației fără a proceda la medierea neînțelegerilor în cazul nerespectării termenului de 30 de zile pentru înaintarea documentației la ANRE. Pârâta și-a menținut, prin adresa nr. x/13.03.2018, refuzul de soluționare a cererii reclamantei precizând că netransmiterea la ANRE în termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii inițiale duce la decăderea din dreptul titularului licenței de a mai putea solicita medierea. Instanța de fond a respins cele două excepții invocate prin întâmpinare, respectiv excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes reținând că acțiunea se circumscrie refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, definit prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fapt asimilat actelor administrative unilaterale, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată cât timp ANRE este autoritatea competentă să soluționeze neînțelegerile legate de încheierea contractelor din sectorul energiei. Excepția lipsei de interes a reclamantei a fost considerată, de asemenea, neîntemeiată având în vedere faptul că, deși procedura medierii efectuată de ANRE se finalizează cu o recomandare, care nu are caracter obligatoriu pentru părți, aceasta reprezintă o atribuție a autorității pârâte, conform art. 1-4 din Ordinul nr. 35 din 5 iunie 2013. Instanța de fond a admis acțiunea reținând că termenul prevăzut de art. 8 alin. (8) al ordinului nu este un termen de decădere, nefiind prevăzută vreo sancțiune pentru nerespectarea acestuia. În ce privește lipsa procesului-verbal semnat de către părțile contractante, conform art. 12 din ordin, Comisia poate solicita părților completarea documentației depuse, în termen de cel mult 10 zile de la primirea cererii de declanșare a procedurii de soluționare a neînțelegerilor, existând astfel posibilitatea completării documentației lipsă la momentul depunerii cererii de mediere de către solicitant. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4), în cazul în care solicitantul nu depune în termenul prevăzut la alin. (3) completarea documentației, titularul de licență poate analiza și poate soluționa cererea în baza documentelor depuse inițial. În consecință, lipsa procesului-verbal nu poate fi un motiv legal de a refuza declanșarea procedurii medierii, existând posibilitatea de a se completa ulterior documentația sau de a se soluționa cererea în baza documentelor depuse inițial, astfel încât refuzul autorității de a iniția procedura medierii este nejustificat. Primul motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând situațiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv, întrucât sentința recurată respectă exigențele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a arătat motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, atât în ceea ce privește respingerea celor două excepții invocate prin întâmpinare, cât și sub aspectul soluției date pe fondul cauzei, în urma analizei argumentelor invocate de părți prin cererea de chemare în judecată și, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunțării sentinței recurate. Într-adevăr, se poate considera că motivarea sentinței este succintă, fără o prezentare amplă a argumentelor pe care se sprijină soluția recurată, dar acest fapt nu este de natură să afecteze legalitatea sentinței, câtă vreme din considerente se pot decela motivele avute în vedere de prima instanță. Sub acest aspect este relevantă jurisprudența CEDO în materie, respectiv Hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina împotriva României, paragrafele 33 și 34, care a stabilit că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija paragraful 29; Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98. Noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. Or, o asemenea examinare a avut loc în cauză, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, iar nemulțumirea pârâtei față de soluția pronunțată de prima instanță nu poate fi subsumată motivului de casare privitor la motivarea hotărârii judecătorești atacate, câtă vreme aceasta răspunde exigențelor reglementate de textul de lege sus menționat. Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă este cel reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind pronunțarea sentinței cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv invocat atât în privința soluției de respingere a celor două excepții, cât și a soluției pe fondul cauzei. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă, întrucât în cauză este contestat un refuz de soluționare a unei cereri, refuz considerat nejustificat de către reclamantă, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar un asemenea refuz reprezintă un act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din aceeași lege. Potrivit art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, obiectul unei acțiuni întemeiate pe această lege poate fi reprezentat nu doar de un act administrativ tipic, ci și de un act administrativ asimilat, reprezentat de nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de soluționare, astfel că acțiunea prin care reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al ANRE de a soluționa cererea de mediere și să o oblige la soluționare este admisibilă. Prin urmare, susținerea recurentei că adresele ANRE nr. x/13.02.2018 și nr. y/13.03.2018 nu au caracterul unui act administrativ nu poate fi reținută din perspectiva admisibilității acțiunii, din moment ce ele exprimă un refuz de soluționare a cererii de mediere, iar reclamanta solicită instanței să constate că este un refuz nejustificat, fiind deci vorba despre un act administrativ asimilat supus cenzurii instanței. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța de control judiciar constată că este legală soluția de respingere a acestei excepții cu motivarea că, deși procedura medierii efectuată de ANRE se finalizează cu o recomandare, care nu are caracter obligatoriu pentru părți, aceasta reprezintă o atribuție a autorității pârâte, conform art. 1- 4 din Ordinul nr. 35/2013. Astfel, ANRE soluționează neînțelegerile legate de încheierea contractelor din sectorul energiei, procedura a cărei aplicare o solicită reclamanta fiind elaborată în scopul creării unui mecanism de soluționare a neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei electrice și termice produse în cogenerare. Instanța de control judiciar constată că acceptarea punctului de vedere al recurentei ar goli de conținut însăși Procedura în discuție, care a fost reglementată tocmai pentru soluționarea diferendelor ce pot apărea cu ocazia încheierii acestor contracte, neputându-se considera că, din moment ce ANRE emite o recomandare ce nu are caracter obligatoriu, reclamanta nu are un interes pentru a apela la această Procedură. În plus, se reține și argumentul invocat de intimata reclamantă prin întâmpinare, ca răspuns la susținerea recurentei că neînțelegerea contractuală se referă la 2 contracte care nu mai produc niciun fel de efect în acest moment, argument ce nu a fost combătut de recurentă, acela că disp. art. 43 alin. (2) lit. c) din Codul rețelei, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc că poate să constituie motiv de refuz pentru rezervarea de capacitate în SNT - sistemul național de transport al gazelor naturale din România, înregistrarea de către UR - utilizator al rețelei a unor datorii restante provenite din derularea contractelor de servicii de transport anterioare, exceptând datoriile apărute ca urmare a îndeplinirii de către UR a obligațiilor de serviciu public. În consecință, soluția de respingere a excepției lipsei de interes este legală. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că singurul motiv pentru care pârâta a restituit reclamantei documentația depusă în vederea soluționării cererii de mediere a fost depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (8) din Ordinul ANRE nr. 35/2013. Niciunde în cuprinsul celor două adrese sus menționate nu se invocă faptul că lipsește acordul Electrocentrale București S.A. pentru a se proceda la mediere de către ANRE. În consecință, toate susținerile din cererea de recurs care vizează lipsa acordului Electrocentrale București S.A. și posibilitatea completării documentației după depunerea cererii de mediere la ANRE sunt irelevante în soluționarea cauzei, în condițiile în care refuzul de a proceda la soluționarea cererii de mediere s-a întemeiat exclusiv pe depășirea termenului de 30 de zile anterior amintit și nu pe lipsa acordului Electrocentrale București S.A. Referitor la acest termen de 30 de zile, Înalta Curte constată că, potrivit art. 8 din Procedura în discuție, "(1) Prealabil declanșării procedurii la nivelul ANRE, soluționarea neînțelegerilor se efectuează la nivelul titularului de licență, ca urmare a analizării cererii scrise, depuse în acest sens de către un solicitant, în care se prezintă neînțelegerile apărute la încheierea contractului/actului adițional. (2) Cererea va fi însoțită de documentele pe baza cărora solicitantul își întemeiază susținerile. Documentele depuse în copie vor fi certificate pe fiecare pagină "conform cu originalul" și vor conține data, numele în clar al celui care face certificarea, semnătura acestuia și ștampila unității respective, după caz. (3) Titularul de licență analizează cererea și, dacă este cazul, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrare, solicită completarea documentației depuse. Solicitantul are obligația completării documentației în termen de maximum 5 zile de la data primirii solicitării de completare. (4) În cazul în care solicitantul nu depune în termenul prevăzut la alin. (3) completarea documentației, titularul de licență poate analiza și poate soluționa cererea în baza documentelor depuse inițial. (5) În termen de 20 de zile de la data depunerii cererii inițiale, se desfășoară ședința comună, organizată prin grija titularului de licență, în vederea soluționării neînțelegerilor. (6) În situația în care părțile implicate soluționează neînțelegerile, se va întocmi o minută în acest sens, urmând ca în termen de maximum 5 zile de la data întocmirii acesteia să se încheie contractul în cauză. (7) În cazul în care solicitantul nu se prezintă la ședința comună, titularul de licență va analiza și va soluționa cererea în baza documentelor depuse inițial. (8) În situația în care documentul încheiat cu ocazia ședinței comune nu este însușit sau este însușit parțial de către una sau ambele părți implicate, se consideră că neînțelegerile nu au fost soluționate. În acest caz, părțile vor încheia un proces-verbal, conform anexei nr. x care face parte integrantă din prezenta procedură, și în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii inițiale, prin grija titularului de licență, documentația se transmite la ANRE, însoțită de o cerere formulată conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta procedură. (9) Titularul de licență va înștiința solicitantul despre acest demers, în termen de 3 zile de la data transmiterii cererii de soluționare a neînțelegerilor. În cauză este necontestat faptul că acest termen de 30 de zile a fost depășit, intimata precizând că motivul depășirii l-a reprezentat atitudinea Electrocentrale București S.A. care a tergiversat semnarea procesului-verbal la care face referire art. 8 alin. (8) din Procedură. Prima instanță a apreciat că termenul prevăzut de art. 8 alin. (8) al ordinului nu este un termen de decădere, nefiind prevăzută vreo sancțiune pentru nerespectarea acestuia. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că decăderea constituie sancțiunea de drept comun ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, această sancțiune fiind aplicabilă ori de câte ori legea nu stipulează în mod expres aplicarea unei alte sancțiuni. De asemenea, are în vedere și disp. art. 19 din Procedură potrivit cărora "Termenele pentru desfășurarea etapelor și/sau acțiunilor prevăzute în cadrul cap. III secțiunea a 3-a pot fi depășite, cu acordul conducerii Autorității competente, dacă obiectul neînțelegerii are implicații deosebite asupra siguranței funcționării sistemului electroenergetic sau activității consumatorilor/operatorilor economici respectivi ori din alte motive justificate." Art. 8 din Procedură, care reglementează termenul de 30 de zile, face parte din cap. III - Soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor, Secțiunea a 2-a - Soluționarea la nivelul titularului de licență și nu din Secțiunea a 3-a - Soluționarea la nivelul Autorității competente, astfel că nu este prevăzută posibilitatea depășirii acestuia. Prin urmare, în condițiile depășirii termenului de 30 de zile stabilit pentru depunerea la ANRE a cererii de mediere însoțite de documentația aferentă, nu se poate reține din partea recurentei un refuz nejustificat de soluționare a acestei cereri, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în parte sentința și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., ca neîntemeiată; va menține soluția de respingere a excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes, ca neîntemeiate. În temeiul disp. art. 453 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă la plata către recurenta pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.