ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 640/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, Administrația Naționala a Penitenciarelor să fie obligată să pună în executare sentința penala nr. 57/2021 rămasă definitivă, de liberare condiționată, constatând ca reclamantul se află aflu în prezența unui refuz de executare a unei hotărâri judecătorești definitive.

Prin sentința civilă nr. 1587 din 8 noiembrie 2021 Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, și Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit norma de drept material, hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei.

Prin acțiunea promovată a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, Administrația Națională a Penitenciarelor să fie obligată să pună în executare sentința penală nr. 57/2021 rămasă definitivă, de liberare condiționată, considerând că se află în prezența unui refuz de executare a unei hotărâri judecătorești definitive.

Recurentul apreciază că în mod nelegal instanța de fond a calificat acțiunea recurentului reclamant ca fiind inadmisibilă, motivând prin faptul că sentința penală nr. 57/2021 pronunțată de Judecătoria Slobozia nu a avut ca obiect o acțiune în contencios administrativ și nu s-a derulat conform prevederilor Legii nr. 554/2004.

După ce sentința nr. 57/2021 de liberare condiționată a rămas, practic, de două ori definitivă, sentința având putere executorie, nu produce efecte juridice, datorat refuzului Penitenciarului Slobozia de a o pune în executare.

În realitate, efectele hotărârii judecătorești nr. 57/2021 s-au produs de drept, de la momentul rămânerii definitive în data de 10 februarie 2021, condamnatul A. fiind reținut de la acea dată și până în prezent nelegal în penitenciar.

Rezultă din prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 că executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în mod imperativ în termenul prevăzut în hotărâre sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

Conform disp. art. 53 alin. (1) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, punerea în libertate se dispune, de îndată, la expirarea duratei pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiționată, precum și la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente, în situațiile anume prevăzute de lege, cu precizarea în registrul de evidență a executării punerii în libertate, prin indicarea datei și orei de ieșire din penitenciar.

Intimații-pârâți Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurenților sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Pe cale de consecință, se impune respingerea criticilor recurenților formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 24 din Legea 554/2004, reclamantul a solicitat instanței de contencios administrativ să oblige pârâta - Administrația Națională a Penitenciarelor la punerea în executare a sentinței penale nr. 57/2021 pronunțată de Judecătoria Slobozia.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, care prevăd că:

(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) In cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile ari. 906 din C. proc. civ.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului.

Și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost Integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților."

Lecturând dispozițiile menționate mai sus, se reține că art. 24 din Legea 554/2004 este un instrument procesual pus la dispoziția părților din procesul desfășurat potrivit procedurii contenciosului administrativ. Acest mijloc procesual are scopul de a se ajunge, prin mijloace indirecte (aplicarea de amenzi și penalități) la executarea unei hotărâri definitive având ca obiect o obligație de "a face" intuituu personae pronunțată de o instanță de contencios administrativ.

De asemenea, art. 24 alin. (1) prevede că, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Se înțelege din cuprinsul Legii 554/2004 că atunci când se referă la acțiune admisă, art. 24 alin. (1) are în vedere acțiunea în contencios administrativ, și nu orice acțiune exercitată contra autorităților statului.

În concluzie, în speță nu sunt incidente prevederile articolului 24, deoarece acest text de lege are în vedere ipoteza existenței unei hotărâri judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ prin care s-a dispus obligarea instituției publice la încheierea, înlocuirea sau modificarea unui act administrativ, ori eliberarea unui alt înscris sau efectuarea anumitor operațiuni administrative, iar nu la o hotărâre pronunțată in materie penală, astfel cum este în discuție în speța dedusă judecății."

Astfel autoritățile statului participă la raporturi juridice cu o natură juridică diversă (civile, penale, administrative, constituționale, etc), conflictele născute din aceste raporturi juridice se rezolvă pe calea acțiunilor specifice, iar hotărârile pronunțate în aceste materii juridice se execută prin mijloace procesuale adaptate fiecărei ramuri de drept.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a constatat că, sentința penală nr. 57/2021 pronunțată de Judecătoria Slobozia nu a avut ca obiect o acțiune în contencios administrativ și nu s-a derulat conform prevederilor Legii 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1587 din 8 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.