ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 637/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, la data de 02.04.2021, reclamanții A., personal și în calitate de succesor al minorului B., C., personal și în calitate de succesor al minorului B., au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea rezoluției inspectorului-șef nr. C21-293 din data de 08.03.2021 și a rezoluției de clasare nr. 3309/A din data de 26.10.2020, emisă la data de 27.01.2021 și comunicată la data de 01.02.2021, desființarea celor două rezoluții și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de doamna magistrat D., președinte al completului de judecată C3 civil, care a fost inițial învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2019, declinat în prezent Ia Tribunalul Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 1768 din 26 noiembrie 2021 Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., personal și în calitate de succesor al minorului B., C., personal și în calitate de succesor al minorului B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, și Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile au formulat recurs recurenții-reclamanți C. și A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța de fond nu a avut în vedere întregul probator depus de către recurenții-reclamanți, instanța considerând nedovedite aspecte esențiale care au fost, probate de către recurenți.

Procedând astfel, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, și anume, cu încălcarea dispozițiilor imperative ce reglementează administrarea probelor.

În realitate, o simplă lecturare a celor două rezoluții convinge că inspectorul șef nu a făcut decât să redea cea mai mare partea a rezoluției inspectorului judiciar, putându-se observa cu ușurință că rezoluția de soluționare a plângerii nu se referă, așa cum ar fi trebuit, la criticile și argumentele expuse în plângere.

Curtea de Apel București nu a avut în vedere, în motivarea soluției pronunțate, dacă dispozițiile legale care reglementează procedura de citare au fost efectiv încălcate,

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale incidente și probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Așa fiind, prin nemotivarea înlăturării argumentelor recurenților-reclamanți prin care aceștia au susținut care a fost modalitatea concretă de încălcare a normelor de procedură din materia citării, precum și care anume norme au fost încălcate, se încalcă în mod grav dreptul la un proces echitabil, obligația de motivare fiind necesară, pe de o parte, pentru că este aptă să releve raționamentul care a condus Ia pronunțarea hotărârii, iar pe de altă parte, pentru că îngăduie un eventual control asupra măsurilor dispuse de instanță.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurenților sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Or, din cuprinsul rezoluției de clasare contestate reiese că, în limitele de competență stabilite de art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată, au fost verificate elementele de fapt vizate de sesizare, constatându-se în mod argumentat că nu se conturează indicii privind săvârșirea niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004, republicată.

Pe cale de consecință, se impune respingerea criticilor recurenților formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x/26.10.2020, petenții au reclamat conduita și soluția pronunțată de judecătorul D. din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2019 Plângerea recurenților vizează modalitatea de instrumentare, la termenul de judecată din data de 30.07.2020, a dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, respectiv modalitatea de examinare de către magistratul reclamat a problematicii îndeplinirii sau nu a procedurii de citare pentru termenul de judecată respectiv.

Prin rezoluția inspectorului judiciar nr. 3309/A/26 octombrie 2020, s-a dispus clasarea sesizării, întrucât din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, recurenții-reclamanți au formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-293/08.03.2021.

Potrivit art. 45

1

din Legea 317/2004, împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară. Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt: a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate; b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere. Din cuprinsul dispozițiilor art. 45

1

din Legea 317/2004 se observă că în procedura contestației formulate împotriva rezoluției de clasare și a rezoluției inspectorului șef instanța de contencios administrativ verifică doar fondul actelor contestate, putând pronunța două tipuri de soluții: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, cu indicarea faptelor și a împrejurărilor care trebuie lămurite, precum și a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. În această procedură specială, instanța de contencios administrativ nu are competența de a verifica activitatea administrativă a Inspecției Judiciare, respectiv modalitatea de repartizare a lucrărilor în cadrul Inspecției Judiciare, înregistrarea documentelor în diverse registre ținute de Inspecția Judiciară ori circuitul acestor documente.

În ceea ce privește motivele ce au stat la baza emiterii rezoluției de clasare, verificarea existenței indiciilor cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depășirea limitelor stabilite prin Constituția României republicată și prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților. Se reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Art. 99 din Legea nr. 303/2004 detaliază ce constituie abateri disciplinare pentru magistrați, abaterile indicate relativ la judecătorii reclamați vizând dispozițiile de la lit. t), respectiv exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește de lege, elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Instanța de fond în mod corect a constatat că reclamanții nu au făcut dovada încălcării de către magistratul nominalizat în sesizare a normelor de drept material ori procesual, criticile invocate prin sesizare și preluate atât în contestație cât și prin cererea de recurs de față, vizează în realitate măsurile dispuse și dezlegările date de către instanța de judecată investită cu soluționarea pricinii.

Prin rezoluția de clasare inspectorul judiciar a analizat dacă în speță se poate verifica incidența abaterii reclamate, reținându-se că în urma verificărilor prealabile efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, de către magistratul reclamat.

De asemenea, rezoluția Inspectorului Șef, act administrativ contestat de asemenea de către recurenții-reclamanți, respectă cerințele art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, pe fondul acestui act recurenții-reclamanți limitându-se la critici legate de o pretinsă preluare de către inspectorul șef doar a punctului de vedere expus în rezoluția de clasare.

Instanța fondului în mod corect a indicat ce anume a avut în vedere inspectorul judiciar cu prilejul efectuării verificărilor prealabile, neputându-se reține critica verificărilor incomplete.

Cu privire la abaterea disciplinară vizată de lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurenții reiau critica acționării cu rea-credință sau gravă neglijență, cu trimitere la soluția dată relativ la constatarea neîndeplinirii legale a procedurii de citare pentru termenul din data de 30.07.2020, susținând că magistratul a nesocotit legea cu bună știință, acest aspect nefiind însă probat.

În realitate, recurenții reiau criticile cu privire la modul în care completul învestit cu soluționarea pricinii a interpretat și aplicat legea prin prisma examinării dovezilor legate de comunicarea citațiilor coroborat cu domiciliile indicate pentru citarea părților pârâte.

Trebuie reținut că exercitarea funcției jurisdicționale se realizează numai în cadrul activității de judecată, prin aplicarea normelor de procedură în condiții de contradictorialitate și publicitate, cu respectarea normelor de competență prevăzute de lege, prin recunoașterea efectelor specifice hotărârilor judecătorești, atribute care nu aparțin contenciosului disciplinar.

A admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În consecință, instanța de fond în mod argumentat a constatat că actele emise de Inspecția Judiciară sunt legale și temeinice, neexistând motive de anulare a acestora.

Prin urmare, recurenții-reclamanți nu au probat presupusa superficialitate a inspectorilor în cercetarea sesizării.

Concluzionând, argumentele invocate de recurenții-reclamanți în susținerea recursului nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței pronunțate de Curtea de Apel București.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C. și A. în nume propriu și în calitate de succesori ai minorului B. împotriva sentinței nr. 1768 din 26 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.