ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5793/2024

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, la data de 08.01.2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea Hotărârii de Guvern nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 877 din data de 28.09.2023, și obligarea pârâtului de rând 1 ca, la emiterea unei noi Hotărâri de Guvern, la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, să țină cont de valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, prin raportare la datele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS); obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susținerea poziției procesuale, pârâtul a invocat excepția litispendenței și excepția autorității de lucru judecat, arătând că, acțiunea formulată în prezentul dosar este identică cu cererea de chemare în judecată din Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curți de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pârâtul a mai invocat și excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată chiar de la introducerea pe rolul instanței de judecată, deoarece reclamanta A. nu a observat că prin Ordonanța de Urgență nr. 93/31.10.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, conform art. 3 lit. (c) din ordonanța de urgență menționată mai sus, se prevede că art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 900/2003 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 septembrie 2023, a fost abrogat. Ori, prin Ordonanța de urgență nr. 93/31.10.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară la art. 1 se stabilește un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată "în cuantum de 4.582 RON lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 RON/oră". Aceste drepturi au fost stabilite prin ordonanța menționată mai sus, și, din lecturarea conținutului ei, rezultă un salariu mai mare decât era stabilit prin Hotărârea nr. 900/28.09.2023 care face obiectul prezentului dosar. În concluzie, Hotărârea nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nu mai produce efecte juridice, deoarece a intrat în vigoare O.U.G. nr. 93/31.10.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară.

A mai arătat că cererea nu a fost timbrată conform legii în vigoare, și, ținând cont de aceste aspecte, a invocat excepția netimbrării. De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Excepția de netimbrare, excepția de litispendență, excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, excepția autorității de lucru judecat în sens negativ au fost soluționate prin încheierea de ședință din data de 22.03.2024, prin respingerea acestora, pentru considerentele indicate în respectiva încheiere.

Au fost unite cu fondul excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantei. Instanța a pus în discuția părților efectul pozitiv al autorității de lucru judecat pe care hotărârea definitivă pronunțată în litigiul înregistrat sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Cluj îl are în prezenta cauză, inclusiv din perspectiva celor două excepții unite cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 196 din 17 mai 2024 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei A.; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, având ca obiect anularea Hotărârii de Guvern nr. 900/28.09.2023.

Împotriva sentinței civile nr. 196 din 17 mai 2024 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea accesului la o instanță din perspectiva motivului de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În opinia sa, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. echivalează cu lipsa cercetării fondului și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Deși nu se afla în situația din dosarul nr. x/2023 - valoarea coșului minim calculat de un organism privat -, ci ipoteza era cu totul alta - valoare parțială a coșului minim a fost calculată de Institutul Național de Statistică (INS) și coroborată cu cea realizată de un organism privat -, instanța de fond s-a limitat la a aplica efectul puterii lucrului judecat.

A mai susținut că instanța nu a motivat respingerea motivului de nelegalitate vizând încălcarea dreptului la un trai decent.

De asemenea, a interpretat greșit dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile O.U.G. nr. 217/2000, în opinia sa, fiind incidente motivele de casare reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește încălcarea exigențelor reglementate la art. 425 C. proc. civ., recurenta a invocat înlăturarea nemotivată a probelor.

A arătat că în dosarul nr. x/2023 s-a statuat că societatea nu ar fi dovedit încălcarea dreptului fundamental la un trai decent și implicit a excesului de putere.

În prezentul dosar, aceasta a adus dovezi ale excesului de putere, însă acestea nici nu au fost reținute, nici nu au fost înlăturate motivat, instanța încălcând exigențele reglementate la art. 425 C. proc. civ.

Astfel, la dosarul cauzei au fost încuviințate următoarele probe: raportul Avocatului Poporului întocmit în anul 2022 în care s-a reținut încălcarea dreptului la un trai decent, salariul minim brut neputând acoperi cheltuielile fiziologice și sociale minime; note scrise depuse la dosar de INS în care se menționează că nu poate fi stabilită valoarea reală totală a coșului minim, putând fi calculate parțial de această instituție doar 2 capitole din 11; rapoartele Fundației ale cărei calcule corespund celor realizate de INS pe capitolul Alimentație.

În aceste condiții, în opinia sa, nu încape îndoială că respingerea motivului de nelegalitate mai sus indicat, invocând puterea lucrului judecat a sentinței date în dosarul nr. x/2023, reprezintă o lipsă completă de cercetare a motivului de nelegalitate, fiind aplicabil motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a invocat excesul de putere și doctrina marjei de apreciere, precum și interpretarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 217/2000.

A susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 la starea de fapt. Cu toate acestea, instanța nu a făcut distincția necesară între marja de apreciere îngustă și marja de apreciere largă a autorităților.

Faptul că autoritățile au stat în pasivitate, iar H.G. nr. 900/2023 a fost emisă fără solicitarea datelor necesare din partea INS este un argument în favoarea reclamantei, iar nu în favoarea pârâtelor, încadrându-se în marja de apreciere îngustă, cu privire la care instanțele pot interveni pentru analizarea legitimității acțiunii sau omisiunii autorităților statale.

Pe cale de consecință, instanța putea și trebuia să sancționeze excesul de putere al pârâților, recurenta invocând principiul proporționalițății, această orientare fiind susținută și de literatura de specialitate.

Lipsa unei legislații adecvate care să stabilească valoarea reală a salariului minim brut reprezintă o încălcare a dreptului fundamental la un trai decent, având în vedere și interpretarea largă a CtEDO a drepturilor garantate de Convenție. Aceasta poate afecta direct dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția proprietății și, în circumstanțe extreme, poate constitui chiar un tratament degradant.

Intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că cererea de chemare în judecată este identică cu cea din dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 5 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: anularea Hotărârii de Guvern nr. 900/28.09.2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 877 din data de 28.09.2023, și obligarea pârâtului de rând 1 ca, la emiterea unei noi Hotărâri de Guvern, la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, să țină cont de valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, prin raportare la datele furnizate de Institutul Național de Statistică.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pcr. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care privește susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Art. 175 C. proc. civ.. fixează regulile și condițiile pe care trebuie să le respecte părțile sau instanța pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiții, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulității unui act de procedură, se află producerea unei vătămări și posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În cauză, recurenta-reclamantă a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.., care, în opinia sa, echivalează cu lipsa cercetării fondului și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut, în mod corect, aplicarea prevederilor referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Instanța s-a raportat, în mod corect, la acele considerente din hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj prin care se dădea o dezlegare unor aspecte care au fost reluate în prezentul litigiu. Argumentul recurentei, în sensul că în primul litigiu ar fi fost vorba despre o situație diferită în sensul că valoarea coșului minim a fost calculată de un organism privat în timp ce, în prezentul litigiu valoarea respectivă a fost calculată, parțial, de INS este neîntemeiat, Înalta Curte reținând că, în realitate, în ambele litigii instanțele, raportându-se la aceleași prevederi legale, au avut de dezlegat aceleași aspecte litigioase care au avut în vedere atât atribuțiile INS cât și posibilitatea calculării coșului minim de către alte entități.

Așadar, nu se poate vorbi de o nesoluționare a litigiului în condițiile în care, dimpotrivă, se constată că instanța de fond a valorificat lucrul judecat anterior tocmai în vederea soluționării pe fond a prezentei pricini.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentă care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce privește încălcarea exigențelor reglementate de art. 425 C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond a arătat motivele pentru care nu a avut în vedere probe administrate de reclamantă, în finalul sentinței reiterându-se faptul că, așa cum s-a statuat și în litigiul anterior valoare coșului minim în raport cu care se stabilește salariul minim nu poate fi calculată, potrivit legislației existente, de către o entitate privată.

În aceste condiții, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei referitoare la modalitatea în care instanța de fond a analizat problema excesului de putere, Înalta Curte constată următoarele:

Noțiunea de "trai decent" implică, în mod indiscutabil, o largă marjă de apreciere din partea autorităților, analiza fiind una complexă și care presupune raportarea nu doar la valoarea coșului minim, ci și la nivelul general al salariilor din țară și la alte aspecte de ordin economic pe care le implică un anumit salariu minim garantat în plată.

Lipsa unei valori a coșului minim, calculată de INS, nu putea fi sancționată de instanța de judecată cu anularea actului atacat și obligarea emitentului la stabilirea unei alte valori a salariului minim garantat în plată, așa cum susține recurenta. Guvernul avea obligația, chiar în aceste condiții, să stabilească un salariu minim garantat în plată, marja sa de apreciere fiind chiar mai largă într-o astfel de situație. În lipsa unui act emis de INS, din care să rezulte că aprecierea emitentului actului atacat cu privire la corelarea salariului minim cu valoarea coșului de cumpărături este eronată, instanța de judecată nu putea să oblige Guvernul la stabilirea unui alt salariu minim întrucât ar fi însemnat să se substituie puterii executive.

Valorificarea, într-o astfel de situație, a unor opinii exprimate de alte entități, echivalează cu negarea puterii discreționare a Guvernului și substituirea marjei de apreciere a acestei autorități cu o evaluare realizată de entități cărora legea nu le-a conferit nicio competență în procesul de stabilire a salariului minim pe economie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Asociația "A." împotriva sentinței civile nr. 196/2024 din 17 mai 2024 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.