ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5792/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.04.2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x/DIMB/S4/GMD, precum și suspendarea judecății prezentei cauze până la data soluționării plângerii formulate în cadrul procedurii de acordare a unei forme de protecție internațională.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1186 din 25 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, ca nefondată și s-a respins cererea de anulare a Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x/DIMB/S4/GMD, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1186 din 25 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, prin hotărârea judecătorească recurată, prima instanță a pus în discuția contradictorie a părților si s-a pronunțat numai cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea defintivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei sectorul 4 București. A susținut că, în cauza dedusă judecății, instanța nu pus în discuția contradictorie a părților proba cu înscrisurile menționate de reclamant (cele privitoare la suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024) si nu a analizat toate probele. De asemenea, nu a pus în discuția contradictorie a părților cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 pe rolul Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă si asigurări sociale si nu s-a pronunțat pe această cerere. Niciuna dintre părți si nici reprezentantul Ministerului Public nu au pus concluzii pe aspectul cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale. Fată de cele menționate, recurentul a solicitat casarea sentinței civile nr. 1186 din data de 25 iunie 2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs, în raport de faptul că hotărârea Curții de apel este definitivă, invocând cu privire la acest aspect dispozițiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 5 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. La data de 28.10.2024, recurentul a depus la dosar o cerere de clarificare, precizând că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este, în principal, o cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar, în subsidiar, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. A solicitat disjungerea și soluționarea cererii de revizuire de către Curtea de Apel București după soluționarea recursului. La termenul de judecată din 5 decembrie 2024, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant, prin cererea ulterioară, tinde la modificarea cererii inițiale și, a reținut, totodată, că natura juridică a recursului nu poate fi modificată pe parcursul judecării căii de atac, neexistând prevederi în acest sens, respingând cererea de modificare a căii de atac inițial formulate. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată de intimat, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru motivele în continuare expuse. Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. În acest context, instanța de control judiciar reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. Totodată, art. 483 din același Cod prevede că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. statuând că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantul cetățean străin A. privind anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x/DIMB/S4/GMD, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, ca nefondată. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară." Raportat la prevederile legale antereferite, Înalta Curte apreciază că decizia de returnare poate fi contestată numai în condițiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, existând așadar o singură cale de atac împotriva deciziei de returnare, și o singură competență de soluționare, astfel cum este prevăzută de lege. În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă." Așadar, prin dispozițiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată se stabilește o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea contestației formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială. Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunțată de curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabilește o competență specifică și căi de atac derogatorii de la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia contenciosului administrativ. Așa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei sentințe care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condițiile legale antereferite. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac astfel cum a fost exercitată împotriva hotărârii atacate, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității recursului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 457 din C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul ca inadmisibil.