ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5556/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5556/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 august 2023, pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat anularea parțială a următoarelor acte administrative: Decizia nr. 128/2016 (punctul nr. 2) și Procesul Verbal nr. x/03.10.2016 (punctul nr. 2).
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 266 din 23 aprilie 2024, Tribunalul Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea soluției astfel dispuse, Tribunalul Suceava a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și împrejurarea că obiect al acțiunii în anulare îl reprezintă acte administrative emise de o autoritatea publică centrală, astfel că revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, mai exact a Curții de Apel Suceava, competența materială de soluționare a cauzei.
2.2. Prin sentința civilă nr. 109 din 17 octombrie 2024, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Suceava a reținut incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, observând că aceste text de lege prevede competența specială a secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în soluționarea litigiilor vizând aplicarea Legii nr. 341/2004, derogatorie de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu un conflict de competență materială, ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, în contradictoriu cu pârâta A., privind anularea parțială a Deciziei nr. 128/2016 și a Procesului Verbal nr. x/03.10.2016, prin care fosta Comisie art. 9
2
a dispus introducerea orașului Suceava în categoria localităților din care au rezultat persoane ucise, reținute sau rănite. Cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 ("Legea nr. 341/2004").
Cele două instanțe aflate în conflict au exprimat opinii diferite asupra normei atributive de competență, incidentă în cauză, Tribunalul Suceava reținând că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar Curtea de Apel Suceava dând prioritate la aplicare dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, apreciate a avea caracter special în raport de normele generale ale Legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)"
Așadar, ca regulă generală, potrivit criteriului rangului autorității emitente, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, introdus prin art. V din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești: "Prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel."
În acord cu soluția Curții de Apel Suceava, Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit prin aceste dispoziții o normă specială de competență în soluționarea litigiilor privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, stabilind că tribunalul este instanța competentă după materie să judece aceste pricini, aspect care rezultă și din scopul adoptării Legii nr. 2/2013, prin care a fost introdus art. 26, mai sus redat - degrevarea instanțelor judecătorești.
Înalta Curte reține că atunci când se instituie, prin norme speciale, unele derogări de la normele comune (generale) în materie de competență, stabilind că judecata anumitor categorii de procese sau cereri aparține altor instanțe decât cele la care se referă normele de drept comun cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectivele norme speciale, în considerarea caracterului de excepție, se vor aplica în mod prioritar, ca formă de manifestare a regulii specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la cea generală).
Întrucât prevederile Legii nr. 341/2004 au caracter de normă specială în materie de competență, acestea beneficiază de preeminență în aplicare, în raport de norma de drept comun - art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stabilește competența după rangul autorității pârâte.
Totodată, din interpretarea teleologică și sistematică a prevederilor Legii nr. 341/2004, rezultă că norma atributivă de competență vizează toate acțiunile formulate în temeiul acestei legi, nefiind înlăturată de la aplicare de împrejurarea că ne aflăm în prezența unei acțiuni în anulare formulată de autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat, circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 și pe pârâta A., în favoarea Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.