ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5537/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 august 2023, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei de a soluționa contestația prealabilă formulată de reclamanți împotriva Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023 și Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 1002/28.04.2023, solicitând instanței să dispună anularea parțială a ordinelor contestate și obligarea pârâtei să emită ordine de salarizare individuală prin care să se dispună:

- recalcularea indemnizațiilor de încadrare astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 și ulterior prin Ordinul nr. 1002/28.04.2023, cuvenite pentru reclamanții care au ocupat/ocupă funcții de conducere (președinte instanță/vicepreședinte/președinți secții), conform art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secțiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, sau după caz, a numirii ulterioare în funcție a fiecărui reclamant care a ocupat/ocupă o funcție de conducere, și în continuare, urmând a fi avută în vedere indemnizația de încadrare brută lunară maximă stabilită prin același Ordin, corespunzătoare nivelului instanței unde s-a exercitat/se exercită funcția de conducere, majorată cu 5% pentru președinții de secție, 8% pentru vicepreședintele instanței și 10% pentru președintele instanței, cu excepția situației în care drepturile salariale aferente funcției de execuție deținute sunt mai favorabile, conform art. 10 alin. (2);

- modificarea datei de la care au fost stabilite drepturile salariale prin Ordinul nr. 1002/28.04.2023 (respectiv, 01.04.2023) în sensul în care anterior a fost emis Ordinul 959/I/12.04.2023, solicitând astfel emiterea unui nou ordin pentru stabilirea drepturilor începând cu data de 01.01.2018, sau după caz, începând cu data numirii în funcția de judecător pentru judecătorii numiți în funcție ulterior datei de 01.01.2018, urmând a fi avute în vedere indemnizațiile de încadrare și sporurile corespunzătoare situației fiecărui reclamant, în raport și de solicitarea de la pct. I al prezentei acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 1962 din 18 decembrie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de inadmisibilitate a cererii în anulare, a respins cererea de anulare formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă și a respins capătul de cerere având ca obiect obligare la emitere nou ordin, ca rămas fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 1962 din 18 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții nominalizați la pct. I.1 din prezenta decizie, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanții formulează critici vizând soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, arătând că au formulat contestație împotriva ordinelor atacate, care trebuia soluționată în termen de 30 de zile, potrivit art. 7 din Anexa V la Cap. VIII din Legea nr. 153/2017. Întrucât termenul a expirat fără ca autoritatea să soluționeze contestația, recurenții-reclamanți s-au adresat instanței de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, lege generală cu care se completează norma specială atributivă de competență, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa V la Cap. VIII din Legea nr. 153/2017. Apreciază recurenții-reclamanți că, atâta vreme cât ordonatorul de credite nu a soluționat contestația în termenul legal, se pot adresa instanței la expirarea acestui termen, o interpretare contrară, precum cea a instanței de fond, fiind restrictivă și încălcând dreptul la un proces echitabil.

Recurenții-reclamanți prezintă critici și cu privire la greșita respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere având ca obiect emitere ordin de salarizare, susținând că respingerea ca inadmisibilă a cererii în anulare nu înseamnă că cererea de emitere a unor noi ordine a rămas fără obiect, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă plângerea formulată împotriva refuzului de soluționare a contestației administrative.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-reclamanți solicită, în măsura în care instanța apreciază necesar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 519 C. proc. civ., pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, se poate face plângere și în cazul nesoluționării contestației administrative formulată conform alin. (1) în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.".

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră că soluția de respingere a cererii în anulare, ca inadmisibilă, este dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, prevederi legale derogatorii de la norma generală prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Recurenții-reclamanți nu au învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat contestația împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, astfel că în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

Intimata-pârâtă contestă susținerile recurenților-reclamanți, care au susținut că ordonatorul principal de credite nu a soluționat contestația, arătând că prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 116/C/I din 29 iunie 2023 a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamanți, iar hotărârea se află în curs de redactare.

De asemenea, intimata-pârâtă apreciază că este legală și soluția de respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere având ca obiect emitere ordin de salarizare, care are caracter accesoriu față de modalitatea de soluționare a capătului de cerere principal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat, pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, instanța de recurs reține că, potrivit art. 519 C. proc. civ. "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Rezultă, așadar, că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile (astfel cum au fost acestea decelate și în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție), condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;

- cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din verificarea acestor condiții cumulative, Înalta Curte constată că, în speța de față, se relevă cel puțin neîndeplinirea condiției ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în litigiul pendinte să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, având în vedere criticile de nelegalitate formulate de reclamanți și considerentele instanței de recurs cu privire la acestea, astfel cum vor fi înfățișate în cele ce urmează.

Recurenții-reclamanți au susținut că, pentru soluționarea cauzei, ar putea fi necesară dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă se poate formula plângere adresată instanței de contencios administrativ și în cazul nesoluționării contestației administrative formulată conform alin. (1) al aceleiași norme, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Înalta Curte reține că, prin recursul declarat în cauză, reclamanții au susținut nelegalitatea soluției de constatare a inadmisibilității acțiunii prin prisma a două critici principale, respectiv greșita stabilire a obiectului cererii de chemare în judecată și greșita aplicare în speță a prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere soluția și considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată că se impune tranșarea cu prioritate a motivului de nelegalitate vizând cadrul procesual obiectiv al litigiului, care, odată constatat a fi fondat (conform considerentelor ce vor fi dezvoltate în continuare), face inutilă examinarea celorlalte motive invocate în recurs.

Drept urmare, în soluționarea prezentului recurs nu este determinant aspectul vizat de cererea de sesizare a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, referitor la interpretarea art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, astfel încât, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casare și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept formulată de recurenții-reclamanți, fără a mai analiza celelalte condiții prevăzute de textul de lege incident, câtă vreme, având caracter cumulativ, neîndeplinirea unei singure condiții conduce la respingerea cererii.

II.2. Procedând la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții - judecători în cadrul Judecătoriei Brăila - au formulat plângere împotriva refuzului pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție de a soluționa contestația prealabilă formulată de reclamanți împotriva Ordinelor Președintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023 și nr. 1002/28.04.2023, solicitând instanței să dispună anularea parțială a ordinelor contestate și obligarea pârâtei să emită ordine de salarizare individuală cu luarea în considerare a criteriilor arătate în acțiune.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că au formulat prezenta plângere prin care au solicitat soluționarea pe fond a contestației, întrucât, deși au formulat contestație prin fax și e-mail, dar și prin poștă, înregistrată de pârâtă la data de 17 mai 2023 și, ulterior, la data de 19 mai 2023, au trecut mai mult de 30 de zile calendaristice de la momentul înregistrării fără a se comunica un răspuns la această contestație. În continuare, recurenții-reclamanți au prezentat motivele pentru care apreciază că ordinele de salarizare atacate sunt nelegale și solicită recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin emiterea de noi ordine.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, contesațiile împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale se soluționează în cel mult 30 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h), i) și j) din Legea nr. 554/2004, prin "nesoluționare în termen legal a unei cereri" se înțelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, "refuzul nejustificat de a soluționa o cerere" reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar "plângerea prealabilă" reprezintă cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia. Totodată, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Având în vedere cuprinsul cererii reclamanților și textele de lege anterior indicate, Înalta Curte constată că pretenția principală din cererea de chemare în judecată vizează contestarea unui act administrativ asimilat, respectiv lipsa răspunsului dat de pârâtă la contestația formulată de recurenții-reclamanți, apreciată de aceștia a reprezenta un refuz de soluționare a contestației, în timp ce petitele de anulare a ordinelor de salarizare și de emitere a unor noi ordine au caracter accesoriu, fiind solicitate ca o consecință a constatării nesoluționării în termen legal a contestației administrative.

În sens contrar acestei concluzii, instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, pornind de la premisa învestirii sale cu o acțiune directă în anularea ordinelor de salarizare, care cuprinde și un capăt de cerere accesoriu vizând emiterea unor noi ordine de salarizare, ca urmare a anulării ordinelor atacate. Instanța de fond a omis să observe că prin acțiune se reclamă, în principal, un act administrativ asimilat constând în lipsa unei soluții la contestația administrativă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, iar pretențiile de anulare, respectiv emitere a ordinelor de salarizare sunt accesorii pretinsului refuz de soluționare a contestației.

Altfel spus, Curtea de Apel București a reținut că cererea în anulare este inadmisibilă întrucât reclamanții nu au contestat răspunsul dat contestației administrative, astfel cum impun dispozițiile art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017, ci au înțeles să conteste direct ordinele de stabilire a drepturilor salariale. Însă, în condițiile în care cererea reclamanților are o configurație diferită de cea reținută de instanța de fond, capetele de cerere vizând contestarea actelor administrative fiind accesorii pretenției principale referitoare la pretinsul refuz al soluționării contestației (act administrativ asimilat), atunci este afectat însuși fundamentul raționamentului juridic pe care s-a sprijinit invocarea și soluționarea excepției inadmisibilității.

Prin urmare, soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, în urma admiterii excepției omonime, se bazează pe o greșită stabilire a obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele care susțin această soluție necorespunzând cu pretențiile din cererea dedusă judecății.

Înalta Curte reține că judecătorului cauzei îi revine obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din același act normativ, instanța trebuie să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul. Totodată, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. dispune că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Or, în cauza de față, sentința de fond nu respectă exigențele procedurale stabilite sub sancțiunea nulității, fiind încălcate norme de procedură care reglementează drepturi și principii procesuale fundamentale, inclusiv dreptul de dispoziție al părților, consacrat de art. 9 C. proc. civ., câtă vreme cauza a fost examinată, din perspectiva admisibilității acțiunii, prin raportare la un alt obiect decât cel conturat de reclamanți prin cererea introductivă de instanță.

Înalta Curte apreciază că neregula de ordin procedural expusă anterior se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, urmând ca excepția inadmisibilității acțiunii să fie reanalizată în raport de conținutul cert și concret al cererii de chemare în judecată.

În rejudecarea excepției inadmisibilității acțiunii, în condițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond va putea solicita lămuriri în privința obiectului pretențiilor deduse judecății, în raport de stadiul soluționării contestației administrative formulate de reclamanți, urmând a verifica și susținerile intimatei-pârâte din întâmpinarea depusă în fața instanței de recurs, conform cărora contestația recurenților-reclamanți a fost soluționată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 116/C/I din 29 iunie 2023 (act care nu a fost prezentat instanței de recurs).

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și cu motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticii de nelegalitate vizând posibilitatea învestirii sau nu a instanței de contencios administrativ cu o plângere vizând anularea ordinelor salariale, în cazul nesoluționării contestației administrative formulate conform art. 7 alin. (1) din Anexa V cap. VIII din Legea nr. 153/2017 în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, acest aspect urmând a fi avut în vedere de instanța de fond la rejudecarea cauzei, cu ocazia reanalizării excepției inadmisibilității acțiunii.

Totodată, Înalta Curte constată că soluția de casare produce efecte și cu privire la soluția de respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare, câtă vreme, având caracter accesoriu, acest capăt de cerere urmează soarta petitului principal.

Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 499 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În temeiul art. 519-520 C. proc. civ., va fi respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casare și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de recurenții-reclamanți, pentru considerentele anterior arătate la pct. II.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casare și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de recurenții-reclamanți.

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. împotriva sentinței civile nr. 1962 din 18 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.