ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5431/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată la data de 28.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea celor două pârâte la plata în solidar către reclamantă, a următoarelor sume de bani: - 2.552.894 RON, reprezentând valoarea estimativă de piață a construcțiilor edificate pe terenul ce face obiectul contractelor de concesiune nr. x/08.05.2008 și nr. y/11.09.2008 și investițiile efectuate la imobilul teren, identificate în Anexa 1; - 810.081 RON, reprezentând valoarea estimativă contabilă a mijloacelor fixe (mașini, utilaje, aparate și instalații de măsură, control și reglare) din anul 2013, identificate in Anexa nr. 2; - 338.554 RON, reprezentând pierderea societății ocazionată de procedura insolvenței, cheltuieli identificate în Anexa nr. 3; - 272.392 RON, reprezentând redevențe, impozite, etc, identificate în Anexa nr. 4 și actualizate, accesorizate cu rata inflației și dobânda penalizatoare; - 518.989 RON - profit nerealizat, pe care l-a apreciat la 50% din redevență pe care ar fi încasat-o concedentul DIAP în perioada 2008-2019, despăgubire raportată la HCL nr. 55/2011 a Consiliului Local Tulcea. Prin sentința civilă nr. 913 din 30 mai 2023, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenție, acțiune formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin Primar, în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 08.062023, sub nr. x/2022. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 297 din 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamantă, și a constatat că instanța sesizată este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cererii de chemare în judecată. - a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Municipiul Tulcea prin întâmpinare; - a respins cererea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin primar - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și Consiliul Local al Municipiului Tulcea, având ca obiect pretenții, pentru autoritate de lucru judecat. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator B., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare către Tribunalul Tulcea – secția civilă, considerând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun." A arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită rezultând din inducerea în eroare cu privire la condițiile concesionării și la bunurile care au făcut obiectul contractelor de concesiune, astfel cum rezultă și din cuprinsul deciziei civile nr. 352/11.03.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin care s-a dispus anularea contractelor de concesiune nr. x/08.05.2008 pentru lotul nr. x și nr. G6043/11.09.2008 pentru lotul 14. În privința prejudiciului, a susținut că urmare a faptei culpabile a intimatelor-pârâte, societatea a intrat în insolvență, apoi în procedură de reorganizare, i s-a ridicat dreptul de administrare, pierzând toate contractele pe care le avea în derulare, fiind în imposibilitate de a desfășura activitatea din cauza lipsei unei căi de acces către loturile concesionate. În esență, reiterând cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a susținut că obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea intimatelor-pârâte la plata unor despăgubiri ca urmare a anulării contractelor de concesiune, contracte civile prin natura lor. În mod greșit a apreciat Curtea de Apel Constanta incidența autorității lucrului judecat și caracterul acestora de contracte administrative, în condițiile existenței unor hotărâri definitive pronunțate în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2020 care au dezlegat raporturile juridice dintre părți în legătură cu situația de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Bunurilor din domeniul privat al statului și al unităților administrativ teritoriale li se aplică normele generale ale dreptului civil, prin urmare, contractul de concesiune încheiat cu privire la aceste bunuri nu poate fi considerat un contract administrativ, de adeziune, ci este un contract civil, care poate fi negociat de către investitor cu autoritatea publică, negociere care trebuie totuși să țină cont de anumite principii de drept administrativ. Raportat la aceste considerente, în mod greșit atât Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 913/30.05.2023 pronunțată în acest dosar, cât și Curte de Apel Constanța, prin sentința recurată, apreciază ca fiind contracte de drept administrativ contractele care au ca obiect bunuri proprietate publică, ignorând faptul că, în speța dedusă judecății, obiectul Contractelor de concesiune nr. x/08.05.2008 și nr. y/11.09.2008 sunt bunuri din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale Municipiul Tulcea, respectiv terenuri situate pe str. x, asimilate contractelor civile, supuse regulilor dreptului comun, nu unor proceduri speciale. Așadar, atribuirea în concesiune a unui bun proprietate privată a unității administrativ teritoriale este un act de drept comun, supus legii civile și nu un act administrativ. Cum prin Contractele de concesiune nr. x/08.05.2008 și nr. y/11.09.2008 au fost puse în valoare terenuri aparținând domeniului privat al Municipiului Tulcea rezultă că acestea nu pot fi asimilate unui act administrativ. A apreciat recurenta-reclamantă că se impune acordarea unei juste și prealabile despăgubire, anterior preluării bunurilor, motivat de faptul că desființarea, prin anulare, a contractelor de concesiune, s-a realizat de instanța de judecată din vina exclusivă a concedentului, sens în care a solicitat obligarea celor două intimate-pârâte la plata, în solidar, a daunelor provocate cu titlu de despăgubiri, la valoarea constatată de instanță la pronunțare, cât și a unei dobânzi, de la pronunțare până la achitarea integrală a despăgubirilor datorate. A mai arătat că paguba cauzată de intimate se produce și în continuare, deoarece până la acest moment nu există nicio modalitate concretă de preluare a terenurilor și a mijloacelor de producție existente, recurenta efectuând permanent cheltuieli și având costuri de pază și depozitare, taxe și impozite de achitat către Serviciul impozite și taxe locale, bunurile existente suferind degradări în timp. Mai mult decât atât, deși s-a stabilit fără echivoc culpa intimatelor în încheierea contractelor de concesiune menționate anterior, dată fiind situația de fapt care a dus la încetarea oricărei activități economice prin pierderea contractelor comerciale, datorită debitelor acumulate în Dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Tulcea a fost cerută insolvența societății. În final, recurenta-reclamantă a detaliat situația de fapt care a generat litigiul dintre părți, precum și demersurile administrative efectuate pentru soluționarea acestei probleme. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă UAT Municipiul Tulcea – Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a arătat că instanța de fond – Curtea de Apel Constanța, în mod legal, a reținut că este competentă să soluționeze cauza în raport de obiectul dedus judecății care vizează despăgubiri întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, constând în prejudiciul material în cuantum total de 4,492.910 RON, cauzat de fapta culpabilă a pârâtei care a fundamentat și soluția de anulare a contractelor de cesiune. Cu referire la celelalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că acestea reprezintă o reiterare a cererii de chemare în judecată și nu au făcut obiectul analizei instanței întrucât aceasta a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 noiembrie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele: În analiza criticilor formulate prin cererea de recurs declarată în cauză, are prioritate motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii". În prezenta cauză, după declinarea de competență dispusă de Judecătoria Tulcea – secția civilă și penală, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a pus în discuția părților calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată (dacă cererea a fost formulată pe dreptul comun sau reprezintă o acțiune în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004) și, apreciind că litigiul vizează obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri ca urmare a anulării definitive a contractelor de cesiune, care au caracter de contracte administrative, a constatat că este competentă material să soluționeze cauza reclamantei, reținând incidența dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și criteriile de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o greșită dezlegare acestei chestiuni atunci când a reținut că prezentul litigiu privește, în esență, despăgubiri întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, ca urmare a anulării, în mod definitiv, a celor două contractelor de concesiune, care au caracter de contracte administrative. În fapt, între Consiliul Local al Municipiului Tulcea, în calitate de concedent, și S.C. A. S.R.L., în calitate de concesionar, s-au încheiat două contracte de concesiune, respectiv contractul nr. x/2954/-8-05-2008 având ca obiect terenul în suprafață de 1366 mp situat în Mun. Tulcea, pentru realizarea obiectivului-servicii de depozitare, și contractul nr. G/6043/11-09-2008 având ca obiect terenul în suprafață de 2216 mp situat în Mun. Tulcea, str. x 14, pentru realizarea obiectivului-servicii de depozitare, ambele terenuri aparținând domeniului privat al localității. Înalta Curte reține că reclamanta, potrivit precizărilor orale și scrise date în fața Curții de Apel Constanța, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 1349 C. civ., considerând că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, câtă vreme desființarea, prin anulare a contractelor de concesiune, s-a realizat de către instanță (decizia nr. 352/11.03.2019 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017) din vina exclusivă a concedentului. Așadar, în condițiile în care litigiul dedus judecății vizează, în principal, acordarea unor despăgubiri în dreptul civil, în temeiul dispozițiilor art. 1349 C. civ., pentru imposibilitatea de executare a contractelor de concesiune din culpa intimatelor-pârâte, iar valoarea cererii este mai mare de 200.000 RON, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Tribunalului Tulcea – secția civilă, invocată de reclamantă în condițiile legii. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare pentru lipsă de competență, trimite cauza instanței competente potrivit legii, Înalta Curte, constatând incidența cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar C.I.I. C., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Tulcea – secția civilă.