ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă la 17 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Tulcea, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Tulcea, obligarea acestora la plata despăgubirilor materiale în valoare de 114.154,06 RON, precum și a celor morale în cuantum de 30.000 euro, pentru nerespectarea sentinței civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunțate de Judecătoria Tulcea, prin care s-a dispus efectuarea reparațiilor la spațiile cu destinație sanitară, folosite în exclusivitate de chiriașii acestora, prejudiciu cauzat prin fapta lor ilicită, precum și la înlăturarea cauzelor ce l-a determinat, prin restabilirea situației anterioare.

În drept, acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ.

Prin cererea depusă la 5 noiembrie 2021, reclamantul a precizat acțiunea, arătând că problemele în condominiu au apărut în anul 2015, din cauza unei defectuoase gestionări a contractelor de închiriere a imobilelor deținute în proprietate de pârâtul Municipiul Tulcea, faptele reclamate generând un prejudiciu major, produs la 29 ianuarie 2021, prin distrugerea imobilului, precum și a tuturor bunurilor mobile care i-au aparținut.

La termenul de judecată din 5 noiembrie 2021, reclamantul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Municipiul Tulcea, prin primar, și cu Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, dar și că fapta ilicită s-a produs la 29 ianuarie 2021.

Pârâții au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Tulcea, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat.

La rândul său, pârâta Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, prescripția dreptului material la acțiune și inadmisibilitatea acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Primăria Tulcea și Consiliul Local Tulcea. A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin precizările depuse la 6 ianuarie 2022, reclamantul a învederat că chiria solicitată începând cu 1 aprilie 2021 este de aproximativ 438 RON lunar, conform contractului încheiat cu Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, rezultând, conform calculelor efectuate, suma de 3942 RON; cheltuielile de deplasare aferente perioadei 30 ianuarie 2021 - 1 aprilie 2021 însumează 1734 RON; impozitul achitat pentru imobilul în cauză, aferent anului 2021, este în valoare de 132 RON. Totodată, a arătat că totalul cheltuielilor suportate este de 5.808 RON, iar chiria lunară, de 437,33 RON, urmează a fi achitată în continuare pe toată perioada derulării contractului de închiriere încheiat cu pârâta Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea nr. 466/17.03.2021.

Prin precizările depuse la 18 ianuarie 2022, reclamantul a detaliat bunurile mobile deteriorate din apartament pe care le-a precizat în acțiune, respectiv mobilierul, electrocasnicele, articolele de vestimentație, alte dotări utile și necesare uzului domestic, cum ar fi centrală termică și calorifere (7.000 RON), mașină de spălat, frigider, aragaz, hotă, două televizoare, calculator (6.000 RON), mobilier bucătărie, baie, dormitor și sufragerie (17.000 RON), aparat aer condiționat (1.500 RON), vestimentația familiei care a fost aruncată la tomberon (6.000 RON). A învederat că suma totală a bunurilor mobile distruse, în cuantum de 37.500 RON reprezintă o estimare provizorie, aceasta urmând să fie determinată de expertul judiciar prin expertiza evaluatorie care se va impune.

Prin sentința nr. 723 din 9 iunie 2023, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Tulcea, prin primar, și Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea.

Împotriva sentinței nr. 723 din 9 iunie 2023 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel reclamantul A.. Împotriva aceleiași sentințe, dar și a încheierii de ședință din 12 noiembrie 2021, pronunțate de aceeași instanță a formulat apel incident pârâta Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea.

Prin decizia nr. 124/C din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâta Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea împotriva încheierii de ședință din 12 noiembrie 2021 și a sentinței nr. 723 din 9 iunie 2023 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. A admis apelul principal declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Tulcea, prin primar, și Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 119.705,06 RON, reprezentând despăgubiri materiale, compuse din sumele de 114.154,06 RON, despăgubire corespunzătoare valorii apartamentului, 4.619 RON, costul net de înlocuire a bunurilor mobile (electrocasnice și obiecte de mobilier) din apartament, 866 de RON, despăgubire corespunzătoare lipsei de folosință a apartamentului în lunile aprilie și mai 2021, și 66 de RON, despăgubire corespunzătoare impozitului plătit pentru apartament și pentru terenul aferent acestuia pe anul 2021. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 7.000 de euro, echivalentă în RON la cursul leu/euro al BNR din data plății, constând în despăgubiri morale. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.216,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță, proporțional pretențiilor admise. A obligat reclamantul, la data rămânerii definitive a hotărârii, în baza art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, la plata către municipiul Tulcea a sumei de 5.374,40 RON, în privința căreia a beneficiat de ajutor public judiciar la judecata în primă instanță, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 6.297,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, proporțional admiterii pretențiilor.

Împotriva deciziei nr. 124/C din 19 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă au declarat recurs pârâții Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea și Municipiul Tulcea, prin primar.

5.1 Recursul pârâtei Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea

Prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar și de dispozițiile art. 36 din același act normativ, recurenta a susținut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar ca raportul juridic litigios dedus judecății să vizeze persoana păgubită și autorul faptei juridice ilicite, care, în urma activității sale comisive sau omisive, culpabile, să fi determinat producerea prejudiciului suferit de reclamant.

În acest context, a arătat că instanța de apel a analizat calitatea sa procesuală pasivă prin raportare la cererea de chemare în judecată inițială, fără a ține seama de precizările reclamantului, care a plasat fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu la data de 29 ianuarie 2021, când apartamentul a fost inundat în totalitate, nu a mai putut fi locuit, iar bunurile din locuință au fost deteriorate.

Recurenta a afirmat că motivele sale de critică asupra problemelor supuse analizei, anume că nu este autoarea faptei ilicite, nu au fost analizate de către instanța de apel.

A afirmat că, potrivit rapoartelor de expertiză întocmite la fond și în apel, cauza producerii evenimentului din 29 ianuarie 2021 constă în colmatarea rețelei publice de canalizare.

Pentru ca recurenta să aibă calitate procesuală pasivă, a considerat că este necesar ca în sarcina sa să fi existat, la acel moment, obligația de întreținere a acestei instalații publice.

Față de precizările reclamantului, a considerat că nu se pune problema unui prejudiciu generat de modalitatea de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2322/10.09.2019 a Judecătoriei Tulcea, ci de colmatarea instalației de la căminul de racord din instalația publică, ce se afla în patrimoniul delegat și în întreținerea directa a B. S.A. Tulcea (conform contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 5888/03.06.2019), iar nu a recurentei, pentru a se justifica legitimarea sa procesuală pasivă.

A susținut că instanța de apel nu a analizat argumentele invocate cu privire la autorul faptei ilicite, raportându-se în analiza sa la aspecte care nu au fost arătate de către recurentă în susținerea apelului incident (lipsa de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul reclamat).

În ceea ce privește criticile referitoare la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, recurenta a arătat că prin decizia atacată s-a reținut, printr-o motivare contradictorie, că admiterea acesteia nu este de natură să-i creeze un folos direct și personal, astfel cum consacră art. 458 și art. 32 alin. (2) cu referire la alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. Însă, folosul urmărit de recurentă în ipoteza în care s-ar fi constatat lipsa calității sale procesuale pasive, era respingerea acțiunii în privința sa.

Recurenta a afirmat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., care prevăd un caracter subsidiar al răspunderii civile delictuale în raport cu răspunderea civilă contractuală.

A susținut că reclamantul, în calitate de beneficiar al contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 5888/03.06.2019, avea o singură opțiune, respectiv aceea de a solicita repararea prejudiciului în temeiul răspunderii civile contractuale, întrucât izvorul din care s-a născut obligația de reparare este de natură contractuală, iar nu delictuală.

În opinia sa, instanța de apel a dezvoltat motive contradictorii, străine de natura cauzei și nu a analizat motivele de critică asupra problemelor deduse judecății, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material conținute de art. 1350 alin. (3) C. civ., fiind incidente, așadar, motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la soluția de admitere a apelului principal, a considerat că sunt aplicabile motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Detaliind motivele de critică circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 478 alin. (3), art. 479 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 22 și art. 430 C. proc. civ.

A arătat că instanța de apel a reținut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu este cea indicată de reclamant, din data de 29 ianuarie 2021, ci acțiuni/omisiuni anterioare acestei date, începând cu anul 2012, descrise pe larg în cuprinsul hotărârii.

Din punctul său de vedere, curtea a procedat într-o manieră nepermisă de lege, încălcând principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., întrucât însuși reclamantul a plasat în timp fapta cauzatoare de prejudicii la data de 29 ianuarie 2021, conform precizărilor depuse la dosar și a aspectelor consemnate în încheierea de ședință pronunțată de tribunal la 12 noiembrie 2021.

Recurenta a susținut că, în analiza faptei ilicite, respectiv a acțiunilor și omisiunilor anterioare datei de 29 ianuarie 2021, instanța de apel nu a avut în vedere efectul autorității de lucru judecat al încheierii de ședință din 12 noiembrie 2021, prin care s-a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune. Soluția pronunțată cu privire la excepția prescripției nu a fost apelată de niciuna dintre părți, motiv pentru care chestiunea litigioasă a plasării în timp a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, la data de 29 ianuarie 2021, se bucură, în opinia sa, de autoritate de lucru judecat.

Unul dintre motivele pentru care reclamantul a plasat în timp fapta ilicită la 29 ianuarie 2021 a fost apreciat că este reprezentat de faptul că orice alte acțiuni sau omisiuni, posibile cauzatoare de prejudicii, produse anterior acestei date ar fi determinat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii de chemare în judecată, ca prescrisă. Prin urmare, orice prejudicii cauzate de fapte produse anterior datei menționate nu mai puteau fi analizate în contextul precizărilor formulate de către reclamant, la solicitarea primei instanțe, în vederea soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel, considerentele instanței de apel, cuprinse la pag. 12-20, încalcă, în opina sa, limitele devolutive ale apelului, prevăzute de art. 478, art. 479 alin. (1) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În acord cu dispozițiile art. 22 ale acestui act normativ, a susținut că, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și pentru lămurirea situației de fapt, se impunea ca instanța de apel să țină cont de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar C., prin care s-a stabilit că prejudiciul creat reclamantului prin inundarea apartamentului la 29 ianuarie 2021 s-a produs ca urmare a colmatării rețelei exterioare publice a blocului, cauza probabilă fiind determinată de colmatarea cu pământ, pietre, deșeuri a colectorului de canalizare/racordului de canalizare.

Raportat la această concluzie, a considerat că instanța de apel trebuia să tranșeze cărei persoane juridice îi revenea obligația decolmatării rețelei exterioare publice a blocului. A învederat că instalația de la căminul de racord, identificată de expert ca fiind colmatată, se afla în patrimoniul delegat și în întreținerea directă a B. S.A. Tulcea, aceasta având obligația de a plăti despăgubiri, în condițiile legii.

Recurenta a arătat că instanța de apel trebuia să țină seama și de faptul că acțiunea de salubrizare a zonei din proximitatea blocului C3C a fost desfășurată în perioada 21/23 ianuarie 2021 de către o altă persoană juridică, respectiv Servicii Publice S.A., în speță identificându-se acțiuni/inacțiuni ale unor persoane care nu au calitatea de părți în dosar.

Prin criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 și următ. C. civ.

Astfel, a arătat că fapta ilicită reținută de instanța de apel, respectiv omisiunea de a întreprinde demersuri necesare și rezonabile pentru împiedicarea producerii unui rezultat, socialmente vătămător, adică realizarea unei căi de preluare a apelor menajere uzate, nu poate fi luată în considerare, întrucât, pe de o parte, astfel de lucrări de specialitate pot fi realizate doar de către B. S.A., iar, pe de altă parte, a arătat că a purtat o întreagă corespondență cu această societate pentru rezolvarea problemelor din zona străzii Labirintului.

În acest context, a apreciat că este de reținut că, prin hotărârea recurată, instanța a stabilit că din probele administrate în cauză (proba testimonială) a rezultat că reclamantul a realizat singur un alt sistem de colectare a apelor menajere pe care l-a conectat ulterior la scurgerea principală, care a funcționat până la momentul la care Servicii Publice S.A. a efectuat acțiunea de salubrizare a zonei din spatele blocului C3C, ocazie cu care, din modul de folosire a utilajului cu care se adunau gunoaiele, a acoperit și canalizarea realizată de reclamant, care s-a înfundat și a devenit nefuncțională, apele menajere refulând în locuințele de la parterul blocului.

Recurenta a afirmat că dintr-o coroborare a tuturor probelor administrate în cauză rezultă că în vara anului 2020 a fost efectuată ultima lucrare de preluare a apelor menajere de către B. S.A., iar ulterior reclamantul a realizat o lucrare proprie, improvizată, în regie proprie, fără a avea la bază un proiect autorizat și fără a aduce la cunoștința operatorului de servicii de furnizare apă și canal efectuarea acesteia. În aceste condiții, a apreciat că reclamantul și-a asumat riscul funcționării temporare a acesteia.

A apreciat că, sub aspectul întinderii, prejudiciul nu a fost corect stabilit, întrucât valoarea de impunere a apartamentului reprezintă un prag maxim de despăgubire, iar reclamantul rămâne proprietarul acestei locuințe. Având în vedere că lipsirea de atributele posesiei și folosinței are caracter temporar, a susținut că stabilirea despăgubirii la valoarea de impunere ar fi fost echitabilă doar în situația în care ar fi operat un transfer al dreptului de proprietate.

Referitor la bunurile mobile, a precizat că în fata primei instanțe a fost efectuată o evaluare ipotetică la suma de 4.592 RON, întrucât reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru ca expertul să se poată raporta la standardele ANEVAR.

A menționat că din totalul de 94 locuințe din respectivul bloc, doar 28 garsoniere se află în administrarea recurentei, făcând parte din domeniul privat al localității, respectiv un procent de 29,7 %, restul de 66 locuințe aparținând altor proprietari, legea nepermițând a se realiza o investiție constând în repararea întregului bloc, fără acordul și participarea tuturor proprietarilor.

A apreciat că situația reclamantului, care și-a achiziționat un apartament în acest bloc în anul 2005, este asumată, pârâții neputând fi obligați la plata valorii de impunere a apartamentului și a contravalorii bunurilor mobile, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii cu privire la identificarea greșită a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, curtea reținând că pârâții nu au procedat la montarea ușilor de acces și a ferestrelor în cele 28 de unități individuale pe care le dețin în proprietate și nici nu au ridicat, cu regularitate, gunoiul menajer depozitat atât în cele 28 de locuințe sociale, cât și de pe terenul din jurul blocului C3C. De asemenea, a susținut că instanța de apel a consemnat că pârâții nu au dat dovadă de o preocupare reală și constantă, sub aspectul luării tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea curățeniei rezonabile în jurul blocului C3C.

Pe de altă parte, curtea ar fi reținut că în perioada 21/23 ianuarie 2021 s-au efectuat lucrări de salubrizare, de strângere a gunoiului în zona blocului C3C de către societatea cu atribuții în acest sens, Servicii Publice S.A., iar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a produs ca urmare a colmatării rețelei exterioare publice de canalizare a blocului, care la rândul său, s-a produs în contextul acțiunii de salubrizare efectuate la 21/23 ianuarie 2021.

Prin urmare, contradictorialitatea rezultă, în opina sa, din faptul că instanța de apel a extins fapta ilicită invocată de către reclamant și stabilită prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea instalații și la alte împrejurări care nu au cauzat inundarea apartamentului, ce nu puteau forma obiect al analizei instanței de apel raportat la limitele caracterului devolutiv, întrucât nu era învestită cu analiza acestora în condițiile C. proc. civ.

5.2 Recursul pârâtului Municipiul Tulcea, prin primar

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1357 C. civ.

Precizând că nu solicită o reexaminare a situației de fapt sau o reapreciere a probatoriului administrat, a solicitat să se constate, față de aspectele solicitate prin cererea de chemare în judecată și prin precizările la aceasta, că fapta ilicită a fost plasată, temporal, de către reclamant la 29 ianuarie 2021.

Totodată, a învederat că prin raportul de expertiză tehnică și prin răspunsul la obiecțiuni s-a stabilit că evenimentul de la data menționată a fost cauzat de colmatarea instalației de preluare a apelor menajere, mai precis a instalației de la căminul de racord din instalația publică. De altfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu există o rețea interioară de canalizare a blocului care să fie conectată la rețeaua publică de canalizare și care să funcționeze până la căminele de colectare a apelor menajere.

Deși reclamantul a încercat să extindă aria faptei ilicite invocate și la alte împrejurări față de cele strict prezentate în conținutul acțiunii, a apreciat că acestea nu ar fi trebuit să formeze obiectul analizei referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Recurentul a susținut că, rejudecând fondul, instanța de apel a avut în vedere și acțiuni/omisiuni anterioare datei de 29 ianuarie 2021, invocate de reclamant în fundamentarea pretențiilor sale, fără a ține cont de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.

Raportat la cauza concretă a evenimentului indicat de reclamant ca fiind fapta ilicită, a menționat că singurul autor al prejudiciului este entitatea căreia îi revenea obligația de întreținere a instalației de la căminul de racord, conform contractului de delegare a gestiunii serviciilor de apă și canalizare din județul Tulcea aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 263/27.09.2007, precum și a Regulamentului Serviciilor de Apă și de Canalizare din Județul Tulcea, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 227/31.10.2019, respectiv a B. S.A..

A arătat că Municipiul Tulcea, ca autoritate contractantă, a delegat gestiunea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare către societatea B. S.A., care era singura societate abilitată să efectueze intervenții la sistemele de canalizare din municipiul Tulcea și, în situația producerii unor pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, să plătească despăgubiri în condițiile legii.

Față de situația dată, a considerat că nu se poate pune problema unui prejudiciu născut din modul de îndeplinire de către pârâți a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Tulcea, pentru a se putea angaja răspunderea sa civilă delictuală.

Recurentul a afirmat că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1357 C. civ., întrucât nu a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale prin raportare la fapta ilicită indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată, precizată, ci prin raportare la evenimente anterioare datei de 29 ianuarie 2021, cu care instanța de judecată nu a fost învestită în mod corespunzător.

A precizat că singura faptă ilicită care s-ar fi putut identifica în cauză era cea privitoare la neîndeplinirea obligației de întreținere și reparație a instalației de apă și canalizare, însă această obligație nu revenea Municipiului Tulcea, ci operatorului căruia i-a fost delegată gestiunea acestor servicii.

A considerat că un aspect importat este și cel privitor la faptul că, de la căminul de racord (parte a rețelei publice de canalizare) și până la locuințe, conducta de preluare a apelor uzate menajere face parte din rețeaua interioară de canalizare a blocului, fiind în proprietatea privată a proprietarilor de unități individuale din condominiu, obligația de reparare a acestora fiind în sarcina acestora.

Recurentul a susținut că nu îi revenea responsabilitatea înființării unei asociații de proprietari, întrucât deține în blocul respectiv doar 28 unități locative din totalul de 94, respectiv un procent de 29,7%, care nu reprezintă o majoritate prin care să poată fi decisă refacerea întregii rețele interioare de canalizare sau orice altă măsură necesară pentru buna administrare a condominiului.

Pe de altă parte, nici cu privire la îndeplinirea condiției existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu instanța de apel nu a expus motivul pentru care a considerat că doar chiriașii pârâților au aruncat gunoiul care au condus la colmatarea instalației, fiind încălcată obligația impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a răspuns adecvat argumentelor esențiale ale părților litigante, nu a procedat la o examinare reală și substanțială a problemelor supuse dezbaterii în apel, reținând doar obligații pretins încălcate de-a lungul timpului, cu privire la alte aspecte față de cele care ar fi putut declanșa evenimentul din 29 ianuarie 2021.

Totodată, a apreciat că nu au fost puse în discuția contradictorie a părților toate aspectele reținute de instanța de apel cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, nefiind analizate chestiunile litigioase vizând precizările B. S.A., potrivit cărora în perioada ianuarie- aprilie 2019 a fost realizată o rețea interioară nouă de alimentare cu apă în scara blocului, cu montare contoare pe hol pentru fiecare apartament, fiind încheiate 32 contracte individuale ori cele din care rezultă că rețeaua interioară de canalizare a blocului a fost în integralitate distrusă de locatari, apele menajere fiind deversate direct de la nivelul parterului în spatele blocului. De asemenea, a afirmat că instanța de apel nu a analizat nici situația menționată de martorii audiați, din care rezultă că unii proprietari din bloc au amenajat o groapă în spatele blocului în care se scurgeau apele menajere din țevile de canalizare sau aspectul că la anumite intervale de timp cantitățile mari de gunoaie erau preluate de municipalitate.

A considerat că toate aceste chestiuni litigioase relevante din perspectiva decelării caracterului ilicit al faptelor imputate pârâților și al vinovăției acestora constituiau argumente esențiale în analiza cererii deduse judecății. Pe de altă parte, a susținut că instanța de apel nu a analizat argumentele care vizau greșita apreciere a caracterului ilicit și a vinovăției pârâților, întreaga motivare cuprinzând o expunere a obligațiilor încălcate de-a lungul timpului de autoritățile publice locale care ar fi condus la producerea evenimentului din 29 ianuarie 2021.

Recurentul a susținut că instanța de apel nu a procedat la evaluarea concretă a tuturor aspectelor și faptelor deduse judecății și nu a răspuns tuturor argumentelor esențiale ale pârâților, în decizia recurată nefiind argumentată vinovăția sa în raport cu fapta ilicită, nefiind avute în vedere toate demersurile efectuate de recurent pentru remedierea situației generale a imobilului.

Toate aceste chestiuni litigioase relevante din perspectiva caracterului ilicit al faptelor imputate pârâților și al vinovăției au fost apreciate ca reprezentând argumente esențiale în analiza cererii deduse judecății.

Or, în măsura în care o parte litigantă invocă un argument suficient de clar și de precis, de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, cum este cazul în speță, este necesar ca instanța să îl analizeze și să formuleze un răspuns explicit și specific, cerința motivării hotărârii judecătorești prezentând o importanță particulară dacă argumentul invocat poate avea o influență decisivă asupra obiectului litigiului.

La 24 octombrie 2024, recurenta-pârâtă Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea a depus întâmpinare la recursul pârâtului Municipiul Tulcea, solicitând admiterea acestuia.

Prin întâmpinarea formulată la 14 noiembrie 2024, cu privire la recursurile pârâților, intimatul-reclamant a invocat nulitatea acestora pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

La 4 februarie 2024, intimatul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în valoare de 3.500 RON, potrivit dovezii de plată depuse, respectiv extrasul de cont emis de D. la 4 februarie 2025.

7.1.1 Examinând cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursurilor pârâților, invocată prin întâmpinare de către reclamant, Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs expuse în memoriul de recurs, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu a criticat decizia instanței de apel din perspectiva modalității de soluționare a apelului incident declarat în cauză, prin care contestase respingerea, de către instanța de fond, a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precum și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Prevalându-se de dispozițiile art. 36 C. proc. civ., recurenta a susținut că nu este autoarea faptei ilicite reclamate, întrucât, la data producerii acesteia, 29 ianuarie 2021, instalația de la căminul de racord colmatată, din instalația publică, era în patrimoniul delegat și în întreținerea directă a B. S.A., care se impune a fi obligată la repararea prejudiciului.

Referitor la modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, invocată la fond și respinsă de tribunal prin încheierea din 12 noiembrie 2021, criticată prin apelul incident declarat în cauză, a susținut că motivarea instanței de apel prezintă carențe, fiind contradictorie și pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., prin care s-a stabilit un raport de subsidiaritate al acțiunii în răspundere civilă delictuală față de răspunderea civilă contractuală.

Totodată, prin motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut o aplicare greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1357 și următ. C. civ., apreciind că fapta ilicită reclamată nu poate fi reținută raportat la situația de fapt dedusă judecății și la probatoriul administrat, arătând că, sub aspectul întinderii sale, prejudiciul nu a fost corect determinat.

7.1.2 În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, Înalta Curte constată că motivele acestuia, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., vizează o pretinsă omisiune a instanței de apel de a analiza aspecte de fapt, referitoare la realizarea, de către reclamant, în regie proprie, a unei rețele interioare de alimentare cu apă în scara blocului, precum și de a examina situația relevată de martorii audiați, respectiv a amenajării unei gropi în spatele blocului, în scopul colectării apelor menajere din țevile de canalizare sau aspectul potrivit căruia, la anumite intervale de timp, cantitățile mari de gunoaie erau preluate de municipalitate, aspecte considerate că ar fi condus la o altă concluzie asupra caracterului ilicit al faptei și a vinovăției părților pârâte.

Prin motivul de critică circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat aplicarea greșită a art. 1357 alin. (2) C. proc. civ., susținând că soluția pronunțată de instanța de apel este rezultatul unei greșite interpretări a condițiilor care se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Având în vedere aceste critici, Înalta Curte constată, contrar susținerilor intimatului-reclamant, că sunt vizate aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, criticile putând fi încadrate în dispozițiile legale indicate de recurenții-pârâți în susținerea lor, excepția nulității fiind nefondată și urmând a fi respinsă ca atare.

7.2 Examinând recursurile prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, reținute în considerentele de mai sus, Înalta Curte constată următoarele:

7.2.1 Recursul pârâtei Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea este nefondat, pentru argumentele ce urmează să fie expuse.

7.2.1.1 Recurenta a criticat, sub un prim aspect, decizia instanței de apel din perspectiva modalității de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, afirmând că această chestiune procedurală a fost analizată prin raportare la cererea de chemare în judecată, prin ignorarea precizărilor ulterioare ale reclamantului, care a plasat, temporal, fapta ilicită la 29 ianuarie 2021, când instalația de la căminul de racord din instalația publică, ce a cauzat producerea prejudiciului, era în patrimoniul delegat și în întreținerea directă a B. S.A., potrivit contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 5888/03.06.2019.

Analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Calitatea procesuală se determină prin raportare la litigiul dedus judecății și presupune existența identității între persoana reclamantului, ca titulară a dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și cea a pârâtului, de persoană obligată în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În doctrină s-a reținut că, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, are calitate procesuală activă persoana care se poate prevala de acest interes, respectiv că are calitate procesuală pasivă persoana față de care se poate realiza interesul afirmat.

Înalta Curte constată că pretențiile formulate de reclamant în prezenta cauză provin dintr-o pretinsă nerespectare a dispozițiilor sentinței civile nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunțate de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, rămase definitivă prin decizia nr. 326 din 2 iulie 2020 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care se stabilise în sarcina pârâților Primăria Municipiului Tulcea, prin primar, și Consiliului Local al Municipiului Tulcea - Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu obligația de a repara spațiile cu destinație sanitară, de a înlocui instalația sanitară, precum și de a ridica gunoiul menajer depozitat în locuințele sociale și pe terenul ce înconjoară imobilul situat în Tulcea, str. x, bl. C3C.

Privită din perspectivă procesuală, calitatea pârâtei Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu de parte în litigiul pendinte se află în conexiune cu obligațiile stabilite în titlul executoriu invocat ca temei al pretențiilor exhibate de reclamant (sentința civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016), în baza căruia acesta a supus unei judecăți repararea prejudiciului generat de neîndeplinirea benevolă a obligațiilor stabilite pe cale judecătorească.

Înalta Curte notează că legitimarea procesuală reprezintă titlul în virtutea căruia o persoană exercită acțiunea în justiție, puterea de a acționa în plan procesual fiind justificată printr-un interes personal și direct, rezultând din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății.

Din această perspectivă, se constată existența unei suprapuneri a calității acestora de părți cu cea de titulari ai raportului juridic în conținutul căruia se regăsesc obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, care au stat la baza afirmării dreptului reclamantului în litigiul pendinte.

Deși pârâta a arătat că, la data săvârșirii faptei ilicite, 29 ianuarie 2021, instalația de la căminul racord din rețeaua publică, a cărei colmatare a cauzat prejudiciul, nu se afla în gestiunea sa, ci în patrimoniul delegat și în întreținerea directă a B. S.A., această societate nu poate fi obligată la repararea prejudiciului, de vreme ce era doar un executant al lucrărilor de canalizare în baza unui contract de achiziție a unor lucrări publice încheiat cu Municipiul Tulcea.

Legitimarea procesuală pasivă a pârâtei derivă, de altfel, din atribuțiile stabilite în sarcina sa prin HCL nr. 111/31.05.2012, modificată și completată prin HCL nr. 122/2013, prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, prevăzut în anexa nr. 1 la această hotărâre, la art. 2 stipulându-se că această entitate este un serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, fiind operator de drept public al serviciului de întreținere și administrare a domeniului public și privat al municipiului Tulcea, înființat de unitatea deliberativă a municipiului, în baza HCL nr. 71/2001, reorganizată prin HCL nr. 186/2003, primind în întreținere și administrare domeniul public și privat al localității, aflat în subordinea Primăriei Tulcea.

Printre obligațiile stabilite în sarcina sa la art. 40 lit. a) și b) din anexa nr. 1 la HCL nr. 111/31.05.2012, pârâta, în calitate de furnizor/prestator al serviciului public de întreținere și administrare a domeniului public și privat, avea obligația de a presta servicii utilizatorilor cu care a încheiat contracte în acest sens și să deservească toți utilizatorii din aria de acoperire.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției de Întreținere și Administrare Patrimoniu, această entitate are ca obiect de activitate întreținerea domeniului public și privat al municipiului, prin realizarea obiectivelor cuprinse în programul de gospodărire comunală și administrarea domeniului public și privat, prin gestionarea și utilizarea integrală și eficientă a acestuia.

Fiind o structură aflată în subordinea Consiliului Local Tulcea și având patrimoniu propriu, personalitate juridică și capacitate civilă de folosință, în mod corect s-a stabilit, așadar, că Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea poate figura în proces în calitate de pârâtă, date fiind și obligațiile stabilite în sarcina sa prin sentința civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2016, critica ce vizează lipsa calității sale procesuale pasive fiind, astfel, nefondată.

7.2.1.2 Examinând motivul de recurs referitor la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată, urmând a valida soluția curții de apel asupra acestei chestiuni pentru următoarele considerente:

În esență, în argumentarea acestui motiv de recurs recurenta a susținut că acțiunea în răspundere civilă delictuală are caracter subsidiar celei în răspundere contractuală, considerată a fi aplicabilă în cauză, instanța de apel încălcând, din această perspectivă, dispozițiile art. 1350 alin. (3) C. civ. care au următorul conținut:

"Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

Contrar acestor susțineri, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților a fost solicitată în prezenta cauză ca urmare a nerespectării obligațiilor stabilite de Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 2322 din 10 septembrie 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus obligarea lor la repararea spațiilor cu destinație sanitară, la înlocuirea instalației sanitare, precum și la ridicarea gunoiului menajer depozitat în locuințele sociale și pe terenul ce înconjoară imobilului situat în Tulcea, str. x, bl. C3C.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a expus motivul pentru care a inițiat prezentul demers judiciar, invocând atitudinea pasivă și dezinteresată a pârâților, în calitatea lor de proprietari/administratori ai unor locuințe din imobilului menționat, în sensul că nu au luat măsurile necesare în scopul împiedicării distrugerii, degradării și aducerii în stare de neîntrebuințare a acestora.

Inadmisibilitatea este acea sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a cererii introductive de instanță, acționând ca un fine de neprimire a pretențiilor deduse judecății, acestea rămânând, ca urmare a pronunțării inadmisibilității, neanalizate pe baza unui probatoriu adecvat administrat, cu referire la veridicitatea și temeinicia lor.

În cauză, o astfel de ipoteză nu poate fi reținută, raportat la izvorul obligațiilor pârâtei, reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar nu de un contract, reclamantul având posibilitatea de a solicita, așadar, pe temeiul răspunderii civile delictuale, repararea prejudiciului pentru fapta ilicită reclamată, de vreme ce s-a invocat culpa recurentei pentru nedepunerea diligențelor în scopul împiedicării producerii prejudiciului reclamat, deși o astfel de obligație îi revenea în temeiul unei hotărâri judecătorești.

Din această perspectivă, prevederile art. 1350 alin. (3) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât obligațiile recurentei nu sunt de natură contractuală, astfel cum eronat aceasta a susținut, remediul procesual fiind corect ales de reclamant prin raportare la scopul urmărit, acela al reparării prejudiciului pentru pretinsa faptă ilicită, constând în pasivitatea/neglijența în îndeplinirea unor obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească, dar care rezultă și din prevederi statutare și regulamentare ce îi guvernează activitatea.

Contrar susținerilor recurentei, motivarea soluției de respingere a excepției inadmisibilității nu conține considerente contradictorii, curtea expunând, argumentat, raționamentul care a condus la adoptarea acesteia, precizând că excepția l-a vizat pe pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, iar nu pe recurentă, iar o soluție de admitere a acestei chestiuni procedurale nu era de natură să-i procure acesteia un folos direct și personal, față de dispozițiile art. 458 coroborate cu cele ale art. 32 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., care leagă de existența interesului exercitarea apărărilor, precum și căile de atac împotriva hotărârilor prin care excepțiile au fost soluționate.

7.2.1.3 Continuând raționamentul, Înalta Curte constată că nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Invocat din perspectiva unei pretinse neanalizări a susținerilor referitoare la autorul faptei ilicite, dar și a altor aspecte deduse judecății, precum și a ignorării efectelor autorității de lucru judecat a încheierii de ședință din 12 noiembrie 2021 pronunțate de instanța de fond, care, în opina recurentei, a dobândit caracter definitiv în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune (nefiind apelată), motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează, totodată, prin prisma argumentelor recurentei și o încălcare a limitelor devolutive a apelului, dar și a principiului disponibilității părților și a rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, aspecte deduse controlului de legalitate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de recurentă în susținerea acestora.

Este important a se preciza că, față de configurarea de către părți a judecății în apel și față de efectele diferite pe care motivele de apel formulate le puteau produce asupra modului de soluționare a cauzei în ansamblul său, curtea a procedat la analiza prioritară a apelului incident declarat de pârâta Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, ce a vizat dezlegarea problemelor litigioase cu privire la existența legitimării sale procesuale pasive, respectiv a inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, considerate că au fost invocate în detrimentul chestiunilor referitoare la fondul raportului juridic litigios, evocate prin apelul principal, aspecte asupra cărora s-a apreciat că se impun a fi soluționate ulterior.

Referitor la legitimarea procesuală pasivă a apelantei-pârâte Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, curtea a raportat la dispozițiile art. 36 C. proc. civ. pretențiile exhibate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și a reținut că acesta le-a imputat pârâților săvârșirea unor pretinse fapte ilicite care ar fi condus la producerea prejudiciilor materiale și morale solicitate a fi reparate.

Față de raportul de drept substanțial dedus judecății, care i-a privit, pe de o parte, pe reclamant, iar, pe de altă parte, pe pârâții Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu și Municipiul Tulcea, prin primar, în consens cu prevederile art. 36 C. proc. civ., instanța de apel a constatat că apelanta-pârâtă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel că soluția de respingere, ca nefondată, a acestei excepții, adoptată de tribunal prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2021, a fost considerată ca fiind temeinică și legală.

Referitor la aspectele de fond invocate în fundamentarea acestei excepții, privitoare la lipsa legăturii de cauzalitate dintre faptele imputate acestei pârâte și prejudiciile reclamate, curtea a arătat că nu sunt de natură a influența concluzia anterioară, întrucât nu vizează identitatea dintre părțile litigante și cele ale raportului juridic litigios, în sensul art. 36 C. proc. civ., pentru a putea fi valorificate pe această cale, ci condițiile de fond pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în privința cărora a constatat că apelanta-pârâtă nu a formulat critici prin apelul incident, care a vizat, exclusiv, soluțiile pronunțate de instanța de fond asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii civile.

Curtea a validat soluția pronunțată de tribunal asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, prin primar, întrucât a constatat că aceasta nu s-a referit la apelanta-pârâtă și că nu îi poate crea, sub acest aspect, un folos direct și personal, dat fiind că prevederile art. 458 și ale art. 32 alin. (2) cu referire la alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. impun o anumită exigență în vederea valorificării oricărui mijloc de manifestare a acțiunii civile.

Evaluând argumentele expuse de apelantă în sprijinul criticii analizate, curtea a constatat caracterul nefondat al excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că inadmisibilitatea cererii de angajare a răspunderii civile delictuale, derivată din caracterul subsidiar al acesteia față de răspunderea contractuală, nu s-a verificat în speță, pârâta neafirmând că reclamantul avea deschis accesul la o acțiune în răspundere contractuală în contradictoriu cu aceasta și cu pârâtul Municipiul Tulcea, pentru a se putea reține un astfel de fine de neprimire, ci o pretinsă existență a unei astfel de cereri în contradictoriu cu un alt subiect de drept, respectiv cu B. S.A..

Totodată, a reținut că argumentele invocate în fundamentarea acestei apărări procedurale, similar celor formulate în sprijinul ipotezei inexistenței legitimării procesuale pasive în cauză a apelantei-pârâte, constituie, în realitate, apărări cu privire la condițiile de fond prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia, care nu pot fi valorificate pe calea excepției de inadmisibilitate, ci doar la momentul evaluării îndeplinirii acestor condiții.

Raportat la aspectele redate în cele ce preced, Înalta Curte remarcă faptul că instanța de apel a realizat, conform prescripțiilor legale, analiza motivelor de apel invocate de către recurentă, argumentele expuse în susținerea soluției de respingere a apelului ca nefondat fiind redate cu claritate și neconținând aspecte contradictorii sau omisiuni de analiză, astfel cum eronat a susținut recurenta.

Dimpotrivă, motivarea soluției adoptate asupra apelului incident corespunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că o pretinsă lipsă de analiză a condițiilor de fond pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale nu poate fi reținută, de vreme ce curtea a constatat că nu a fost învestită cu soluționarea unor astfel de critici prin apelul pârâtei, astfel că judecata sa a fost limitată la coordonatele expres stabilite de către apelantă, precum și la soluțiile dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, potrivit art. 477 C. proc. civ.

Raportat la analiza anterioară, Înalta Curte va respinge și criticile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a respectat principiul disponibilității, dar și pe cel al rolului activ în aflarea adevărului, procedâ