ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 2 aprilie 2019, reclamanta A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea Primarului Municipiului Tulcea la punerea în aplicare a Hotărârii de Consiliu Local al Municipiului Tulcea nr. 19 din 26.01.2017 privind încheierea între A. și Consiliul Local al Municipiului Tulcea a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Tulcea, str. x la prețul de 50.164 RON și obligarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea la plata sumei de 30.663 RON cu titlu de prejudiciu reprezentând contravaloarea creanțelor chiriașului B. și achitate de A. după cum urmează: 8.007 RON (taxe și impozite locale) + 12.330 RON (asociația de proprietari nr. 20) + 10.326 RON (C.); obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 741 din 24 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea privind pe reclamanta A. și pe pârâții Primarul Municipiului Tulcea și Consiliul Local al Municipiului Tulcea având ca obiect obligația de a face; a obligat pârâții la punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 19/26 ianuarie 2017, așa cum a fost modificată și completată prin H.C.L. nr. 331 din 5 decembrie 2018, privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Municipiul Tulcea, județul Tulcea, cu reclamanta A.. A respins capătul de cerere privind obligarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea la plata sumei de 30.663 RON reprezentând prejudiciu, ca nefondat.

Prin decizia nr. 66/C din 31 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A., în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul Municipiului Tulcea și Consiliul Local al Municipiului Tulcea împotriva sentinței civile nr. 741 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2019; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată; a obligat pârâții la punerea în aplicare a HCLM Tulcea nr. 19/26.01.2017 privind încheierea cu reclamanta a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în mun. Tulcea, str. x, la prețul de 50.164 RON, a menținut celelalte dispoziții, a obligat intimații pârâți la plata către apelanta reclamantă a sumei de 3.462 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel (taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretențiilor admise).

La 25 iunie 2021, împotriva deciziei nr. 66/C din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a declarat recurs Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că a fost aplicată greșit HCL nr. 19 din 26 ianuarie 2018, cu privire la vânzarea imobilului situat în Municipiul Tulcea, str. x, jud. Tulcea.

Recurentul susține că raționamentul instanței de apel este greșit întrucât, la 5 decembrie 2018, s-a aprobat HCL nr. 331 de modificare și completare a HCL nr. 19 din 26 ianuarie 2017 privind aprobarea rapoartelor de evaluare pentru două locuințe construite din fondurile statului, aparținând domeniului privat al Municipiului Tulcea, aprobate spre vânzare actualilor chiriași, în baza HCL nr. 102 din 16 iunie 2014. Arată că, prin hotărârea anterior invocată, s-a stabilit că se aprobă prețul de vânzare la valoarea din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Tulcea pentru imobilele ale căror valori rezultate în urma rapoartelor de evaluare sunt sub valoarea din ghid.

Învederează că au fost avute în vedere dispozițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 și art. 16 din Legea nr. 85/1992 la aprobarea prețurilor de vânzare a căror valoare din raportul de evaluare este sub prețul din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Tulcea și susține că valoarea imobilului în litigiu, stabilită prin raportul de evaluare, este sub valoarea din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Tulcea, sens în care a fost adoptată HCL nr. 331 din 5 decembrie 2018. Precizează că valoarea reală a imobilului în litigiu este de 26.135 euro, stabilită conform raportului de evaluare și a Ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Tulcea.

Apreciază greșit argumentul instanței de apel, potrivit căruia din hotărârea Consiliului Local nu rezultă și nici nu se precizează cărui an îi este corespondentă valoarea astfel stabilită și susține că în cuprinsul raportului de evaluare se menționează că acesta a fost realizat în concordanță cu reglementările standardelor de evaluare ANEVAR 2016.

Referitor la prețul de vânzare, arată că instanța a stabilit, în mod arbitrar, aplicabilitatea HCL nr. 19/2017 deoarece dispozițiile art. 1660 alin. (2) C. civ. prevăd că prețul trebuie să fie serios și determinat sau, cel puțin, determinabil.

Mai arată că valoarea exprimată în rapoartele de evaluare este valabilă doar la data evaluării și poate fi incorectă sau necorespunzătoare pentru o altă dată, întrucât condițiile de piață se pot modifica.

Prin întâmpinare, intimata A. a invocat excepția nulității recursului susținând neîncadararea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu a solicitat admiterea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., și a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primarului Municipiului Tulcea și Consiliului Local al Municipiului Tulcea, susținând că nu pot sta în judecată pentru că nu au personalitate juridică. A mai arătat că, potrivit Codului administrativ, doar Unitatea Administrativ Teritorială Tulcea, prin Primar are calitatea procesuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 iulie 2021, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 12 octombrie 2021, a fost fixat termen de judecată la 16 decembrie 2021, în ședință publică.

La acest termen de judecată, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare și răspunsul la întâmpinare, precum și asupra recursului formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând excepțiile invocate și decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta a indicat ca motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Intimata A. a invocat, însă, că acest motiv de casare nu este incident în cauză, context în care recursul ar fi nul, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancțiunea nulității intervine și "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Se constată că recurenta a formulat critici cu privire la încălcarea dispozițiilor de drept material vizând stabilirea prețului de vânzare, prevăzute de art. 1660 alin. (2) C. civ., cu referire la HCL nr. 331 de modificare și completare a HCL nr. 19 din 26 ianuarie 2017, pentru adoptarea căreia au fost avute în vedere dispozițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 și art. 16 din Legea nr. 85/1992, critici încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută cât timp criticile formulate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de acestea urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

Cu caracter prealabil, se reține că, în cauză, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea Primarului Municipiului Tulcea la punerea în aplicare a Hotărârii de Consiliu Local al Municipiului Tulcea nr. 19 din 26.01.2017 privind încheierea între reclamantă și Consiliul Local al Municipiului Tulcea a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Tulcea, str. x la prețul de 50.164 RON și obligarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea la plata sumei de 30.663 RON cu titlu de prejudiciu reprezentând contravaloarea creanțelor chiriașului B., achitate de reclamantă.

Examinând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Primarul Municipiului Tulcea și Consiliul Local al Municipiului Tulcea, invocată de recurent în faza procesuală a recursului prin răspunsul la întâmpinare, se constată că această parte a susținut nulitatea cererii de chemare în judecată din perspectiva art. 196 C. proc. civ. cu referire la art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., în sensul că actul de procedură inițiat de reclamantă nu cuprinde denumirea părții chemate în judecată, care nu poate fi decât unitatea administrativ teritorială, în speță Municipiul Tulcea, prin structurile specializate.

Reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu Primarul Municipiului Tulcea și Consiliul Local al Municipiului Tulcea care, de altfel, sunt autorități deliberative (consiliile locale) și autorități executive (primarii) la nivelul unității administrativ teritoriale.

Întâmpinările depuse în fazele procesuale de fond și apel au avut ca titular Consiliul Local al Municipiului Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, ștampila aplicată pe aceste acte purtând mențiunea "Consiliului Local al Municipiului Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu".

Cele două hotărâri ale instanțelor de fond au fost pronunțate în contradictoriu cu Consiliului Local al Municipiului Tulcea, respectiv Primăria Municipiului Tulcea, doar recursul împotriva deciziei nr. 66/C din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, fiind declarat de Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu.

Se constată că întâmpinarea, atât în faza procesuală de fond, cât și de apel, a fost formulată de Consiliul Local al Municipiului Tulcea prin Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, care nu a invocat excepția lipsei capacității sale de folosință, ci apărări care puteau fi susținute doar de unitatea administrativă.

Or, în recurs, problema privitoare la lipsa capacității procesuale de folosință putea fi invocată prin cererea de recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar nu pe cale de excepție, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția lipsei capacității de folosință a Primarului Municipiului Tulcea și Consiliului Local al Municipiului Tulcea.

Recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile încadrabile în acest caz de casare fiind structurate în jurul susținerii că, în cauză, instanța a stabilit, în mod arbitrar, aplicabilitatea HCL nr. 19/2017 deoarece dispozițiile art. 1660 alin. (2) C. civ. prevăd că prețul trebuie să fie serios și determinat sau, cel puțin, determinabil, iar la aprobarea prețurilor de vânzare, prevăzute în HCL nr. 331 din 5 decembrie 2018, a căror valoare din raportul de evaluare este sub prețul din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Tulcea, au fost avute în vedere prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990 și art. 16 din Legea nr. 85/1992.

Pentru a verifica în ce măsură aplicarea dispozițiilor legale incidente a fost realizată în mod judicios de către instanța de apel, Înalta Curte apreciază necesar a expune situația de fapt, astfel cum aceasta a fost reținută de instanțele de fond, ce nu mai poate fi repusă în discuție în calea de atac a recursului care vizează aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie.

La 1 iulie 2014, între Consiliul Local Tulcea prin Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu și reclamantă s-a încheiat contractul de închiriere nr. x pentru suprafețele cu destinația de locuințe, obiectul închirierii fiind locuința situată în Municipiul Tulcea, str. x, b1. N6.

Ca urmare a solicitării reclamantei nr. 279 din 10 ianuarie 2017 privind cumpărarea imobilului, prin HCL Tulcea nr. 19/26.01.2017 au fost aprobate rapoartele de evaluare pentru două locuințe construite din fondurile statului, între care și cea închiriată reclamantei, a căror vânzare actualilor chiriași a fost încuviințată prin HCL Tulcea nr. 102 din 18 iunie 2014. Raportul a fost întocmit de un specialist ANEVAR, iar valoarea de piață a fost de 50.164 RON, la stabilirea acestei valorii nefiind luate în considerare îmbunătățirile aduse de către chiriași.

În HCL Tulcea nr. 19 din 26 ianuarie 2017 se face mențiunea că au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și ale Decretului-Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, iar în cuprinsul raportului de evaluare se menționează standarde ANEVAR și se utilizează comparabile de piață din ofertele de vânzare de pe piața imobiliară.

Deși reclamanta a revenit cu cererile înregistrate sub nr. x/17.08.2017, nr. y/3.11.2018 și nr. z/5.12.2018, Hotărârile Consiliului Local Tulcea nr. 102 din 18 iunie 2014 și nr. 19 din 26 ianuarie 2017 nu au fost puse în executare.

Mai mult decât atât, după aproape doi ani, Consiliul Local al Municipiului Tulcea emite Hotărârea nr. 331 din 5 decembrie 2018 prin care modifică HCL nr. 19 din 26 ianuarie 2017 sub aspectul prețului de vânzare, stabilind că acesta reprezintă valoarea din Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din județul Tulcea, pentru imobilele ale căror valori rezultate în urma rapoartelor de evaluare sunt sub valoarea din ghid.

Curtea constată că din hotărârea de consiliu local nu rezultă și nici nu s-a precizat de către pârâții din cauză cărui an îi este corespondentă valoarea astfel stabilită din ghid, pentru ca instanța să verifice dacă această valoare corespunde anului 2016, când a fost întocmit raportul de evaluare aprobat prin HCL nr. 19/12.01.2017. Mai mult, deși pârâții au pretins punerea de acord cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 85/1992, astfel cum a fost modificat (valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii), instanța de apel a observat că acest text de lege a fost modificat prin Legea nr. 244/2011 și este menționat în expunerea de motive la HCL Tulcea nr. 102/18.06.2014, acesta fiind și motivul pentru care s-a recurs la întocmirea unui raport de evaluare, care a avut în vedere prețul pieței.

În atare condiții de fapt, instanța de apel a reținut că, la stabilirea prețului din raportul de evaluare aprobat prin HCL nr. 19 din 26 ianuarie 2017, au fost respectate dispozițiile art. 16 din Legea nr. 85/1992, iar pârâții au refuzat nejustificat vânzarea către reclamantă a imobilului litigios la prețul stabilit prin hotărârea consiliul local anterior menționată, pentru o perioadă îndelungată de timp fără a justifica motivul pentru care au amânat punerea în aplicare a hotărârilor în cauză.

Nefiind administrată vreo dovadă contrară în faza devolutivă a judecății, Înalta Curte reține că prețul imobilului, stabilit prin HCL nr. 19 din 26 ianuarie 2017, reflectă prețul pieței de la data realizării acordului de voință între părți în sensul vânzării cumpărării imobilului, care s-a efectuat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 102 din 18 iunie 2014 prin care a fost aprobată vânzarea către actualii chiriași a imobilelor cu destinația de locuință construite din fondurile statului, aflate în domeniul privat al Municipiului Tulcea.

La art. 2 al acestei hotărâri se prevede că valoarea de vânzare a locuinței se stabilește pe bază de rapoarte de evaluare întocmite de o persoană fizică sau juridică autorizată și se aprobă de către Consiliul Local al Municipiului Tulcea, sens în care s-a recurs la întocmirea unui raport de evaluare, care să reflecte prețul pieței, conform dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 85/1992.

În raport de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu împotriva deciziei civile nr. 66/C din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului și excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Tulcea - Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu împotriva deciziei nr. 66/C din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2021.