ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
1.1 Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea a chemat în judecată pârâta societatea A. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. x/4.06.1998, intervenită potrivit pactului comisoriu de grad IV, stabilit de comun acord de către părți în art. 24 din contractul de concesiune; obligarea pârâtului concesionar la predarea către concedent a bunurilor care au constituit obiectul concesionării.
1.2 Prin sentința civilă nr. 1946 din 21.11.2016, instanța de fond a respins ca nefondată excepția netimbrării acțiunii și a admis excepția lipsei procedurii administrative prealabile, respingând acțiunea formulată de reclamanta UAT- Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca inadmisibilă.
1.3 Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea și pârâta A. S.R.L..
1.4 Prin decizia civilă nr. 1277/CA/11.12.2017 Curtea de Apel Constanța a admis recursurile declarate de recurentul - reclamant Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea și de recurenta - pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1946/21.11.2016, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.
1.5 Pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrată cauza nr. 1658/88/2016*.
1.6. Prin sentința civilă nr. 1338 din 4.10.2018, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 14.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
1.7. Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs reclamanta UAT Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea.
Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia civilă nr. 763 din 12.10.2020 Curtea de Apel Constanța a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea, a admis recursul declarat de această parte împotriva sentinței civile nr. 1338 din 04.10.2018, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016, a casat în tot sentința recurată și rejudecând a dispus admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a constatat rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. x/04.06.1998 încheiat între Consiliul Județean Tulcea și A. S.R.L, a obligat pârâta concesionară la predarea către concedent a bunurilor care au constituit obiectul concesionării și a respins, ca nefondat, recursul incident, declarat de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1338 din 04.10.2018 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016.
Cererea de revizuire exercitată împotriva deciziei civile nr. 763 din 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2016
Împotriva deciziei civile nr. 763 din 12 octombrie 2020, a formulat la data de 24 februarie 2021 declarație de revizuire societatea A. S.R.L., prin care, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea revizuirii, retractarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea recursului formulat de UAT Județul Tulcea, cu consecința menținerii sentinței nr. 1338/2018 pronunțate de Tribunalul Tulcea.
Prin motivele cererii de revizuire, depuse la data de 9 aprilie 2021 a susținut revizuenta că prin decizia nr. 763 din 12.10.2020, Curtea de Apel Constanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 348/11.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și a omis să observe că instanțele au stabilit definitiv că încălcarea obligațiilor de mediu, ce reprezintă faptele constatate prin actul de constatare nr. x/15.01.2015, ar fi fost săvârșită de societatea B. S.R.L., pe suprafața de teren aferentă Contractului nr. x/29.01.1999 și că aceleași probe și argumente nu pot justifica, în același timp și rezilierea Contractului nr. x/04.06.1998, deținut de societatea A.. Or, în lipsa unei probe care să ateste folosirea efectivă de substanțe interzise în executarea Contractului nr. x/04.06.1998, apreciază revizuenta că un astfel de contract nu putea fi, în mod legal, desființat, sens în care încălcarea autorității de lucru judecat de către instanța de recurs a dus la vicierea deciziei atacate.
Totodată, prin aceeași cerere, în subsidiar față de afirmația că atât exercitarea căii extraordinare de atac, cât și motivarea acesteia au fost realizate cu respectarea termenului legal, a formulat revizuenta, în temeiul art. 186, coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și o cerere de repunere în termenul de motivare a cererii de revizuire, învederând că împiedicarea sa de a acționa în termenul legal imperativ a fost generată de motive temeinic justificate ce constau în faptul că, deși decizia a cărei revizuire se solicită a devenit definitivă la data pronunțării, față de conținutul exclusiv al minutei, revizuenta nu putea să cunoască, cu certitudine, dacă această decizie încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 348/11.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, un astfel de aspect fiind posibil doar ulterior motivării și comunicării deciziei a cărei revizuire o solicită, când considerentele avute în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii devin cunoscute părților.
Apărările formulate în cauză
Intimatele UAT Jud. Tulcea și Consiliul Județean Tulcea au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, iar, pe fond, respingerea acesteia ca nefondată.
Procedura de soluționare a revizuirii
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 509-513 C. proc. civ., coroborate cu art. 194-200 și art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin decizia civilă nr. 575 din 10 mai 2021 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza, privind cererea de revizuire în materia contencios administrativ și fiscal a deciziei civile nr. 763 din 12.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosar nr. x/2016, formulată de revizuenta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații U.A.T. Județul Tulcea și Consiliul Județean Tulcea, spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Ulterior înregistrării cauzei pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin rezoluția din data de 08.06.2021 s-a fixat termen de judecată la data de 24.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire
Analizând, cu prioritate cererea de repunere în termenul de revizuire și excepția tardivității revizuirii, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost tardiv formulată și motivată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de revizuenta A. S.R.L., Înalta Curte observă, dintr-o primă perspectivă, că aceasta vizează exclusiv repunerea în termenul de motivare a cererii de revizuire, iar nu și repunerea revizuentei în termenul de declarare/exercitare a căii extraordinare de atac.
Totodată, reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar aspectele evocate de societatea A. S.R.L., cu titlu de impedimente obiective, vizează imposibilitatea formulării unei motivări a căii extraordinare de atac, în contextul necunoașterii considerentelor deciziei nr. 763 din 12.10.2020, a Curții de Apel Constanța, astfel de considerente devenind accesibile părților litigante doar ulterior motivării și comunicării hotărârii judecătorești către părțile litigante.
Astfel de aspecte nu pot fi apreciate, însă, drept motive temeinic justificate, care nu au permis părții să acționeze în termenul legal în vederea formulării și motivării cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În planul unui astfel de motiv de revizuire, spectrul verificărilor realizate de instanță nu implică o determinare a caracterului judicios al hotărârilor comparate, ci se rezumă la a aprecia dacă ultima hotărâre nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare prin verificarea triplei identitate de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate. O astfel de verificare este posibilă și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită, vizând exclusiv soluția pronunțată prin dispozitivul hotărârilor.
Din această perspectivă, Înalta Curte face trimitere și la aspectele statuate de Curtea Constituțională prin punctele 15 - 20 ale deciziei sale nr. 346 din 6 iunie 2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., prin care s-a reținut astfel:
(...) Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor.
Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.
În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
De altfel, Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.
Prin urmare, cererea de repunere în termen formulată de revizuenta A. S.R.L. nu poate fi admisă, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru a înlătura sancțiunea decăderii din exercitarea dreptului, cu toate consecințele ce decurg din această constatare.
În ceea ce privește excepția tardivității revizuirii, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele care nu sunt supuse apelului și nici recursului, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.
Hotărârile considerate a fi potrivnice de către revizuenta A. S.R.L. sunt reprezentate de decizia nr. 348 din 11 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și decizia nr. 763 din data de 12 octombrie 2020, pronunțată în dosarul x/2016
În speță, ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 763 din data de 12 octombrie 2020, iar data rămânerii sale definitive este chiar data pronunțării, întrucât nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului.
Prin urmare, termenul de exercitare a cererii de revizuire este de o lună, calculat de la data de 12 octombrie 2020, iar conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., acest termen s-a împlinit la data de 12 noiembrie 2020.
Având în vedere că revizuenta a depus cererea de revizuire, prin poștă electronică, la data de 24 februarie 2021, Înalta Curte constată că însăși cererea/declarația de revizuire a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Aceleași considerente se impun și din perspectiva motivării cererii de revizuire, ce a fost realizată la data de 9 aprilie 2021, cu depășirea termenului reglementat de art. 511 alin. (4), coroborat cu 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 513 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității cererii de revizuire promovate împotriva deciziei civile nr. 763 din data de 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2016, cu consecința respingerii acestei cereri, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii.
Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 763 din data de 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2016
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.