ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5400/2024

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată la data de 13.12.2022 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 21/14.05.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de disciplină a UNPIR.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1972 din 20 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâta B.. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Sentința contestată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, întrucât nu a ținut seama de faptul că abaterile disciplinare reclamate la UNPIR ca fiind săvârșite de către intimata B. au fost fondate în drept pe prevederile art. 121 pct. 5 din Statutul UNPIR și pe cele ale art. 73 lit. e) din Legea insolvenței nr. 85/2006. Acestea au vizat integritatea morală și respectarea prevederilor legale referitoare la etica profesională de către practicianul în insolvență anterior arătat (art. 3 lit. a) și g) din Codul de Etică Profesională a UNPIR. Instanța de fond și-a întemeiat în mod eronat soluția pe dispozițiile Legii nr. 85/2014 care nu era aplicabilă în prezenta cauză. Recurentul opinează în sensul că este greșită concluzia curții de apel potrivit căreia judecătorul sindic ar avea atribuția să analizeze abaterile disciplinare comise de practicianul în insolvență. În realitate, competența acestuia se limitează la verificarea legalității procedurii de insolvență, iar aspectele reclamate prin plângerea depusă la UNPIR la data de 20.03.2021 trebuiau să fie verificate de către Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR. Însă, aceasta din urmă a respins plângerea pe considerentul că nu sunt invocate de către autorul său chestiuni ce pot fi încadrate în situațiile prevăzute de art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006, soluție ce contravine dispozițiilor art. 16 și art. 46 din Codul de Etică Profesională a UNPIR. În finalul memoriului de recurs, autorul acestuia a prezentat faptele săvârșite de intimata B. pe le consideră ca fiind abateri disciplinare .

Apărările formulate 4.1 Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond. 4.2. Intimata-pârâtă Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor de nelegalitate în cazul de casare indicat în memoriul de recurs. În subsidiar, partea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

Soluția instanței de recurs 5.1. Referitor la excepția nulității recursului În urma verificării conținutului memoriului de recurs, în raport de prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, întrucât apreciază că autorul acestuia a formulat critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată ce pot fi încadrate în prevederile 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. 5.2. Referitor la recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte consideră că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de față, obiectul acțiunii deduse judecății, în temeiul prevederilor art. 66 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, aprobată prin Legea nr. 149/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constă în anularea Deciziei nr. 21/14.05.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR. După cum s-a arătat la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanță a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Înalta Curte nu împărtășește soluția pronunțată de instanța de primă jurisdicție și apreciază că sunt fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Așa cum s-a arătat de către recurent, sentința contestată cuprinde motive străine pricinii și a fost pronunțată fără a se judeca fondul, după cum se va releva în considerentele ce vor fi redate în continuare. Intimata B. are calitatea de reprezentant legal a C., societate care a fost desemnată administrator judiciar și, ulterior, lichidator judiciar, pentru debitoarea S.C. D. S.R.L., prin încheierea de ședință din data de 09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2009. Recurentul, în calitate de administrator special al debitoarei anterior indicate, a formulat plângere împotriva intimatei, înregistrată sub nr. x/31.03.2020 pe rolul Instanței Locale de Disciplină București a UNPIR, în care a sesizat neregulile din activitatea practicianului în insolvență în gestionarea procedurii de insolvență în dosarul nr. x/2009 (a se vedea dosar fond). Prin Hotărârea nr. 12 din data de 18.02.2021, Instanța Locală de Disciplină București a UNPIR a respins plângerea recurentului, ca neîntemeiată. În motivarea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual, emitentul a reținut faptul că aspectele semnalate de petent cu privire la conduita practicianului în insolvență nu pot fi considerate abateri disciplinare, în sensul celor prezentate de Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență. În temeiul prevederilor art. 46 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 63 din Statutul mai sus arătat, Instanța Locală de Disciplină are în atribuții soluționarea abaterilor disciplinare săvârșite de membrii filialei respective prevăzute de Statut, fiind obligată să se asigure că membrii Uniunii ce fac obiectul unor plângeri și-au îndeplinit atribuțiile cu respectarea principiilor fundamentale de etică profesională, conform Codului de etică profesională și disciplină al Uniunii și a regulilor deontologice privind concurența neloială (a se vedea dosar fond). Recurentul a depus contestație administrativă împotriva hotărârii anterior indicate ce a fost înregistrată la UNPIR sub nr. x/24.03.2021 (a se vedea dosar fond). Prin Hotărârea nr. 21/14.05.2021, Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR a respins contestația administrativă, ca neîntemeiată. (a se vedea dosar fond). În motivarea acesteia, emitentul a menționat următoarele considerente: - faptele descrise în contestația administrativă nu se încadrează în dispozițiile art. 121 pct. 5 din Statutul UNPIR și ale art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, întrucât este criticată activitatea practicianului în insolvență desfășurată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei S.C. D. S.R.L. din dosarul de faliment; - verificarea legalității măsurilor luate de lichidatorul judiciar reprezintă chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea Legii insolvenței de către judecătorul-sindic, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din acest act normativ; - Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR nu are competența de a se pronunța asupra unor acte de procedură săvârșite de practicienii în insolvență în exercitarea atribuțiilor lor funcționale. Prima instanță a confirmat legalitatea actelor administrative deduse judecății, întrucât, la rândul său, a apreciat că faptele invocate de recurent nu pot fi circumscrise în conținutul vreunuia dintre principiile enumerate la art. 3 din Codul de etică profesională, principii care ar fi fost încălcate de către lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor sale în cadrul procedurii de insolvență. Faptele pretins a fi săvârșite de către acesta din urmă trebuie să fie supuse cenzurii judecătorul-sindic. Instanța de control judiciar nu poate primi concluzia instanței de fond în contextul în care constată faptul că aceasta nu este motivată. Mai precis, judecătorul fondului trebuia să analizeze punctual faptele invocate de recurent în plângerea administrativă și să stabilească dacă ele reprezintă sau nu abateri disciplinare, cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în speță. În realitate, prin modul de argumentare a sentinței, prima instanță înlătură de la aplicare prevederile art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, care reglementează abaterile disciplinare ce pot fi săvârșite de această categorie profesională. Cu alte cuvinte, dacă s-ar primi raționamentul primei instanțe, ar rezulta că niciodată faptele descrise în corpul normei nu ar putea constitui abateri disciplinare și nu ar putea antrena aplicarea sancțiunilor disciplinare menționate la art. 74 din actul normativ mai sus menționat. În consecință, instanța nu a analizat fondul cauzei, respectiv legalitatea actelor administrative cu care a fost învestită de către recurent, situație în raport cu care, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează să se pronunțe asupra acestora din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de parte în acțiunea introductivă de instanță. În raport de soluția anterior arătată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune să analizeze celelalte critici de nelegalitate prezentate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.