ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5083/2024

HOTĂRÂRE
07.11.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5083/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 727 din 6 decembrie 2023, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării cererii de revizuire, invocată din oficiu, și a anulat cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 608/2023 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 februarie 2024.

Intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași – Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 118/1990 a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, în condițiile art. 494 raportat la art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu calea de atac de față, Înalta Curte constată că aceasta nu este prevăzută de lege.

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (5) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În cauză, recurenta A. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei cereri de revizuire, decizie care este definitivă.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor anterior citate, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 727 din 6 decembrie 2023 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4654/2024
nr. 240 din 03 aprilie 2024, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Decretul-lege
ÎCCJ 2024-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3902/2024
, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 481 din 13 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția
ÎCCJ 2025-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2091/2025
Ședința publică din data de 10 aprilie 2025 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin decizia civilă nr. 501 din 23
ÎCCJ 2024-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2024
, regularitatea învestirii sale cu calea de atac de față, Înalta Curte constată că aceasta nu este prevăzută de lege. Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiil
ÎCCJ 2024-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 864/2024
de vreme ce hotărârea revizuită, respectiv sentința nr. 552/23.11.2021 a Tribunalului Alba, nu a avut deschisă calea de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, nici hotărârea pronunțată în revizuire, respectiv decizia nr. 113/2023 d
Sursă