ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5003/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanții A., B. și C., în calitate de moștenitori ai autorului D. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Moreni, UAT Municipiul Moreni și Consiliul Local al Municipiului Moreni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, respectiv Hotărârea nr. 41/09.04.2020 a Consiliului Local a Municipiului Moreni, privind actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Moreni (județ Dâmbovița) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent, până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, au solicitat plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest dosar.

Prin sentința nr. 719 pronunțată la data de 29.09.2022 Tribunalul Dâmbovița, a respins cererea de suspendare act administrativ, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Moreni, județ Dâmbovița, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Moreni, județ Dâmbovița și Consiliul Local al Municipiului Moreni.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul B..

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe, precum și a încheierilor de ședință din data de 16 august 2022, 6 septembrie 2022, 12 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, a formulat cerere de recurs același reclamant, împreună cu reclamanții A. și C..

Prin decizia nr. 230 pronunțată la data de 01.03.2023, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei de interes a recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 12.09.2022, respingând recursul ca fiind lipsit de interes; a respins recursul împotriva încheierii de ședință din 16.08.2022 și 06.09.2022, ca fiind nefondat și a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 719/2022 din 29.09.2022, sentința fiind casată, iar cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 20.06.2023, în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești a fost admisă cererea de strămutare formulată de către reclamanți, iar prin încheierea din 22.06.2023, s-a dispus scoaterea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2022 de pe rolul Tribunalului Dâmbovița, cauza fiind trimisă la Tribunalul Buzău.

Cauza a fost înregistrată la data de 26.06.2023, pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2022*.

Prin sentința nr. 455 pronunțată la data de 12.07.2023 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a UAT Moreni, respectiv a Primarului mun. Moreni și, în consecință, a fost respinsă cererea de suspendare, ca fiind formulată în contradictoriu cu pârâți care nu au calitate procesual pasivă în cauză; totodată a fost respinsă excepția lipsei de interes, ca fiind nefondată; a fost admisă cererea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Moreni și s-a dispus suspendarea Hotărârii Consiliului Local Municipal Moreni nr. 41/09.04.2020 privind actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Moreni, jud. Dâmbovița și a Regulamentului Local de Urbanism aferent; a fost obligat pârâtul CL al mun. Moreni să achite reclamanților suma de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxe timbru aferente prezentei cereri și cererii de strămutare).

Împotriva sentinței nr. 455 din data de 12.07.2023 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs, pârâtul Consiliul Local Moreni.

În cauză, intimații-reclamanți A., C. și B. au formulat întâmpinare la cererile de recurs, formulate de către Consiliul Local al Municipiului Moreni, județul Dâmbovița, solicitând pe această cale să se respingă atât excepțiile invocate, cât și recursurile ca nefondate, față de apărările ce urmează a fi expuse în continuare.

Ca și chestiune prealabilă, au apreciat că instanța trebuie să dea eficiență dispozițiilor art. 471 alin. (4), coroborat cu cele ale art. 494 C. proc. civ.

Au menționat acest aspect întrucât în dosarul nr. x/2022 soluționat de Tribunalul Buzău au formulat, în termenul legal, cerere de îndreptare a unei erori materiale.

Astfel, în cauză, au considerat că instanța de fond trebuia să transmită dosarul, în vederea soluționării căii extraordinare de atac a recursului, doar după soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale.

În consecință, față de cele relatate, au apreciat că dosarul a fost comunicat instanței de control judiciar prematur, motiv pentru care au considerat că se impune transmiterea dosarului la instanța de fond pentru rezolvarea cererii de îndreptare, ulterior urmând a fi dezlegată calea extraordinară de atac.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a completului 3 R SCAF compus din următorii judecători: E., F. și G., formulată de intimații C. și A., ca nefondată.

Prin Decizia nr. 1 din data de 4 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de către recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului Moreni împotriva sentinței nr. 455 din data de 12.07.2023 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimații-reclamanți B., C. și A., a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată; a menținut în rest, sentința atacată.

Împotriva încheierii din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenții-reclamanți C. și A., susținând că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală deoarece a încălcat principiul disponibilității, hotărârea atacată nu este motivată corespunzător raportat la petitele formulate și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Au arătat recurenții că în motivarea încheierii atacate sunt redate mențiuni cu privire la ceva generic fără a avea legătură cu cauza. Prin hotărârea atacată nu se menționează, respectiv nu se motivează de ce nu le-au fost luate în considerare cererile, probele administrate, pentru a se decide în baza acestora, ori dacă au fost avute în vedere de ce au fost înlăturate și de ce instanța s-a raportat lucruri pe care nu le-au solicitat.

În opinia recurenților, au fost încălcate încălcate următoarele dispoziții din C. proc. civ.: art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și alin. (2), art. 9 alin. (2), art. 13, alin. (1) și alin. (3), art. 14 alin. (5) și alin. (6).

Magistrații nu au analizat problemele de drept deduse judecății prin raportare la susținerile părților, la cadrul normativ aplicabil și la probatoriul administrat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele care au fost înlăturate.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești, cu privire la ceea ce s-a solicitat, este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6, parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Criticile recurenților vizează atitudinea sfidătoare, tăioasă a magistraților manifestată față de aceștia pe tot parcursul litigiului.

De asemenea, deși este știut faptul că trebuie puse în discuție toate împrejurările de fapt și de drept, judecătorii recuzați procedau îi puneau în fața faptului împlinit, în sensul că se pronunțau dar pe alte argumente decât cele invocate de către reclamanți.

Mai mult decât atât, faptul că autoritatea publică nu invoca apărările pe care își argumentau magistrații soluțiile denotă faptul că instanța producea apărări acestora, lucru nepermis de către o instanță independentă, imparțială și obiectivă.

Acest lucru rezidă din faptul că magistrații E. și G. aveau anumite interese în soluționarea acestei cauze. Astfel, judecătorul E. le poartă resentimente ca urmare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, iar în ceea ce privește judecătorul G., acesta provine de la Tribunalul Dâmbovița, instanță de unde a fost strămutată cauza pentru motive ce bănuiau o oarecare legătură a autorității publice cu aceștia.

Totodată, raportându-ne la soluția dată în cauză, magistrații care au înclinat spre admiterea recursului nu au identificat actele și probele pe care le-au depus la dosarul cauzei, cu excepția celui care a avut opinie separată.

Mai mult decât atât, judecătorii nu s-au conformat hotărârii de casare din primul ciclu procesual care a indicat expres ce trebuie să aibă în vedere la soluționarea cauzei, lucru ignorat.

Instanța de fond, în pronunțarea hotărârii, a reținut o altă situație de fapt decât cea prezentată și dovedită de către reclamanți, întrucât a coroborat doar o parte din unele apărări fără a ține cont însă de toate cererile și de întregul materialul probator.

Față de aceste lucruri, consideră că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nefiindu-ne garantat acest drept constituțional.

Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți UAT Municipiul Moreni, Primarul Municipiului Moreni și Consiliul Local al Municipiului Moreni au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția tardivității recursului a fost respinsă ca nefondată în cadrul ședinței de judecată, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor dezvoltate de recurenți, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare prezentate.

Cu titlu prealabil, argumentul învederat în fața instanței de recurs referitor la faptul că magistrații Curții de Apel Ploiești au procedat la soluționarea recursului, deși în fața Tribunalului Buzău reclamanții formulaseră o cerere intitulată "de Îndreptare a Hotărârii nr. 455/2023 din data de 12.07.2023", nu prezintă relevanță juridică raportat la obiectul recursului ce vizează încheierea din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului 3 R SCAF compus din următorii judecători: E., F. și G..

Analizând motivul casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: "Casarea unei hotărâri se poate cere …5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Principiul disponibilității, reglementat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., instituie regula potrivit căreia instanța trebuie să se pronunțe numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a avea posibilitatea de a da mai mult decât s-a solicitat sau de a se pronunța asupra unei pretenții nesolicitate. În temeiul acestui principiu, instanța este ținută și de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că nu poate schimba, peste voința părții, fundamentul pretenției formulate.

Critica recurenților privind încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, este una formală, pentru că nu este susținută de argumente care să justifice în concret în ce modalitate judecătorii învestiți cu soluționarea cererii de recuzare nu s-ar fi pronunțat pe cerere, raportat la susținerile prezentate, la probele existente și, eventual, la temeiul juridic invocat, argumentele subsumându-se, de altfel, celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ori, din verificarea încheierii atacate, referitor la acest de-al doilea motiv de casare invocat, se observă că instanța a analizat argumentele prezentate de intimații-reclamanți, raportându-se la probele administrate și în baza acestora și a concluziilor proprii a adoptat soluția recurată, care este temeinic motivată.

Prin urmare, încheierea recurată este la adăpost de critică și nu poate fi reformată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că soluția adoptată a fost argumentată, motivarea acesteia fiind întemeiată pe argumente pertinente și logice, iar simpla nemulțumire a recurenților față de soluția pronunțată de către instanță nu poate fi suficientă pentru casarea acesteia.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.

Motivul de incompatibilitate invocat de autorii cererii de recuzare este cel prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., conform căruia "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa."

Această normă este menită să asigure părții drepturile consacrate atât de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., să înlăture suspiciunile de soluționare părtinitoare a pricinii, recunoscând părții posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunțe asupra cererii sale.

Din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 ("Justiția este… este unică, imparțială și egală pentru toți"), Înalta Curte reține că în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care invocă sus-menționatele prevederi ale legii procesuale trebuie să facă dovada contrară acestei prezumții.

Referitor la imparțialitatea magistratului, care constituie una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, în jurisprudența Curții Constituționale s-au reținut următoarele:

"Reiterând jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 17), precum și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a arătat că imparțialitatea magistratului, drept garanție a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie apreciată într-un dublu sens: subiectiv și obiectiv. Demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, care este prezumată până la proba contrară. Demersul obiectiv are drept scop să determine dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. Aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni relative la o eventuală lipsă de imparțialitate.

De asemenea, Curtea a constatat că judecătorii se bucură de prezumția constituțională de imparțialitate, aceasta fiind atașată statutului lor profesional. Această prezumție poate fi însă răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condițiile în care se demonstrează lipsa imparțialității subiective sau obiective a judecătorului." (Decizia Curții Constituționale nr. 556 din 17 noiembrie 2022, paragrafele 25-26).

În cauză, prin susținerile din cererea de recuzare, circumscrise situației de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., recurenții invocă lipsa de imparțialitate a judecătorilor recuzați din perspectivă subiectivă.

În privința doamnei judecător E. s-a susținut că aceasta ar purta anumite resentimente față de reclamanta A., întrucât în dosarul nr. x/2021 a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii reclamantei, sentința fiind casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 679/08.02.2023.

Ori, soluționarea unei alte cauze, având un alt obiect, în care s-a pronunțat o soluție nefavorabilă intimatei-reclamante A., soluție ce a fost schimbată în urma deciziei pronunțate în recurs, nu poate constitui motiv de recuzare, această împrejurare neputând reprezinta un element din care să se poată naște îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Totodată, modalitatea de soluționare de către judecătorii din completul recuzat a excepțiilor privind netimbrarea recursului, nelegalitatea calității de reprezentant al primarului pentru consiliul local, nelegalitatea hotărârii de consiliu local prin care s-a aprobat încheierea unui contract de asistență juridică, precum și a contractului de asistență juridică, nu este de natură a conduce la existența acestui caz de incompatibilitate. De altfel, cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare nu se pot face aprecieri cu privire la corectitudinea admiterii sau respingerii unor cereri sau cu privire la modul de dezlegare de către instanța de judecată a unor chestiuni invocate în cadrul litigiului. Totuși, se poate observa că din motivarea soluției de respingere a excepțiilor menționate mai sus nu se poate întrevedea vreo urmă de imparțialitate din partea completului recuzat, iar eventualele greșeli de judecată cu privire la modul de soluționare a cererilor părților pot fi reparate prin exercițiul căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Nici modalitatea în care președintele completului de judecată le-a acordat intimatilor-reclamanți cuvântul nu poate fi reținut ca aspect de imparțialitate, având în vedere că președintele completului conduce ședința de judecată potrivit art. 216 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, faptul că doamna judecător G. provine de la Tribunalul Dâmbovița, instanță de unde a fost strămutată cauza pentru motiv de bănuială legitimă, nu fundamentează existența situației de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Susținerile invocate cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor învestiți cu soluționarea recursului reprezintă alegații personale care reflectă percepția pur personală a autorilor cererii de recuzare nesusținute de dovezi care să demonstreze, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., existența unor împrejurări ori a unor elemente care să dea naștere în mod întemeiat unor îndoieli cu privire la imparțialitatea magistraților. Simpla percepție subiectivă a autorilor cererii de recuzare, nesusținută de probe concludente și pertinente, nu este suficientă pentru a demonstra incidența situației de incompatibilitate reglementată de norma procedurală menționată.

Se constată, astfel, că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză; recurenții nu au adus dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate a judecătorilor, iar motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a încheierii prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C. și A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.