ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 11.08.2022, reclamantul A a depus cerere adițională, prin care a modificat suma solicitată, de la 7.960 Euro la 8.124,43 Euro.

Prin sentința nr. 108 din 16 februarie 2023, Tribunalul Dâmbovița a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Prin decizia nr. 135 din 18.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/120/2021, a fost respins recursul ca inadmisibil, constatându-se în temeiul art. 457 alin. (3) C. proc. civ. că hotărârea este supusă căii de atac a apelului.

Prin decizia nr. 47 din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/42/2023, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.

În motivare, recurentul a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că din probele administrate nu rezultă faptul că suprafața concesionată este mai mică decât cea prevăzută în contract.

În continuare, recurentul a susținut că nu a solicitat rezilierea contractului de concesiune, despăgubirile fiind pretinse doar pentru jumătate din spațiul concesionat, respectiv pentru cel ocupat ilegal.

Prin întâmpinare, intimata U.A.T. Moreni a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Recurentul A a depus răspuns la întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 29 aprilie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2024.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, „sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

Se va avea în vedere, totodată, că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența unor argumente străine de natura cauzei.

Astfel, recurentul combate considerentele instanței de apel, întemeiate pe probele administrate în cauză, referitoare la întinderea suprafeței spațiului concesionat, arătând argumentele pentru care a optat pentru formularea unei acțiuni în pretenții.

Or, cu referire la criticile care vizează reanalizarea probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte arată că nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, acestea având natura unor critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, întrucât modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezintă chestiuni de fapt, analizate în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Prin urmare, constatând că recurentul nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, apte a fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 47 din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei nr. 47 din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.