ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta U.A.T. Municipiul Moreni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației: anularea Notei de neconformitate nr. 67110.4/15.07.2021, întocmită de pârâtă și aprobată de Șeful AM POR; anularea Deciziei nr. 217/16.09.2021, privind soluționarea contestației formulate de către UAT Municipiul Moreni, comunicată contestatoarei la data de 20.09.2021, prin care s-a respins contestația nr. 102348/25.08.2021, formulată împotriva Notei de neconformitate nr. 67110.4/15.07.2021; exonerarea U.A.T. Moreni de plata corecțiilor financiare aplicate în cuantum de 25% din valoarea contractului nr. x/30.06.2020+AA 1/2020, încheiat de U.A.T. Moreni cu A. S.R.L. (53.250,00 RON+10.117,50 RON T.V.A.), aprobarea și decontarea acestor sume, astfel cum au fost solicitate prin cererea de rambursare nr. x

Prin sentința nr. 1199 din 28.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Moreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5725/2022 din 8 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. e) și g) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 96 alin. (1) și art. 5 din C. proc. civ., având în vedere că, în speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată, în contextul reglementat de Capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune prin care reclamantul, persoană juridică de drept public, beneficiar în înțelesul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, atacă decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță.

În virtutea art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, a reținut că instanța de contencios administrativ este sesizată cu un raport juridic de drept administrativ reglementat prin norma specială reprezentată de O.U.G. nr. 66/2011 care, pentru identificarea instanței competente, face trimitere la prevederile normei generale reprezentate de Legea nr. 554/2004, astfel că instanța competentă din punct de vedere material este tribunalul, conform art. 10 alin. (1) și alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004.

Identificarea instanței competente din punct de vedere teritorial se realizează prin aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și cum acest text de lege nu reglementează în mod expres și ipoteza legii speciale, în care reclamant este beneficiarul persoană juridică de drept public, instanța a făcut aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reținând că sesizarea instanței de contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este asemănătoare celei reglementate de teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece în acest din urmă caz instanța este sesizată de autoritatea publică conform definiției de la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în vreme ce în ipoteza în care instanța de contencios administrativ este sesizată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, aceasta nu acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Astfel fiind, a reținut că în speță competența teritorială aparține instanței de la sediul beneficiarului reclamant, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu trimitere la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, aplicabil în temeiul art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

2.2. Prin sentinta nr. 65 din data de 02.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În considerentele sentinței, a reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și faptul că acest text de lege nu face distincție între pârât persoană fizică ori pârât persoană juridică de drept public, precum în cazul de față, astfel că, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate distinge, fiind evident că U.A.T. Municipiul Moreni este o autoritate a administrației publice, conform definiției date de art. 5 pct. 12 din Codul administrativ - autoritate publică care acționează pentru organizarea executării sau executarea în concret a legii sau pentru prestarea serviciilor publice.

Faptul că această autoritate pretinde finanțare din partea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, nu o situează pe o poziție de "inferioritate" față de acesta, astfel cum a reținut Tribunalul București, scopul finanțării fiind tot acela de asigurare a prestării serviciilor publice.

Pe de altă parte, a reținut că necompetența teritorială instituită de acest articol este exclusivă, motiv pentru care nu se poate deroga de la aceasta și nici adăuga la lege.

De altfel, prin sentința civilă nr. 1199/28.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin efectul dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22.12.2021: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecință, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 22.12.2021.

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecință, interpretarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului sau de poziția în care părțile acționează în proces.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că ar fi acționat sau nu în regim de putere publică, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.