ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4951/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 04.07.2024, înregistrată sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, a solicitat suspendarea executării dispoziției nr. 6016/251622/IEF/25.06.2024, prin intermediul căreia s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 513.761 de RON, cu titlu de redevență minieră.

2.1. Prin decizia civilă nr. 5390 din data de 2 august 2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea soluției, a reținut că actul administrativ este emise de Ministerul Finanțelor Publice, care este o autoritate centrală.

Obligațiile prevăzute prin Dispoziția obligatorie nr. 6016/251622/IEF/25.06.2024 și care reprezintă redevența minieră, calculată conform Legii minelor nr. 85/2003 au fost stabilite în urma unei inspecții economice – financiare, care este o noțiune distinctă de cea de inspecție fiscală, în urma căreia se stabilesc taxe și impozite în sarcina contribuabililor. Baza legală a organizării acestei inspecții o constituie prevederile O.U.G.. nr. 94/2011, art. 2 din acest act normativ stabilind că Ministerul Finanțelor Publice efectuează inspecția economico-financiară la operatorii economici.

Obligațiile stabilite în sarcina reclamantei și contestate de aceasta nu sunt stabilite în urma unei inspecții fiscale efectuate care se efectuează în temeiul legislației fiscale.

Totodată, tribunalul a reținut faptul că reclamanta a formulat plângere prealabilă nu în temeiul prevederilor Codului de procedură fiscală, ci în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aspect care are este considerat relevant de Tribunal în stabilirea naturii obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei.

Întrucât obligațiile stabilite prin actele administrative contestate nu au natura unor taxe și impozite, în vederea stabilirii competenței, nu operează criteriul valoric, ci urmează a se aplica criteriul atributiv de competență constând în rangul autorității emitente, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.

Actul administrativ contestat fiind emis de o autoritate publică centrală, competența materială de soluționare aparține secțiilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel, iar competența teritorială, Curții de Apel București, având în vedere sediul reclamantei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1534 din data de 30.09.2024, Curtea de Apel București, secția a -IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că actul contestat este un titlu de creanță ce cuprinde o creanță bugetară compusă din redevență datorată bugetului general consolidat pentru trimestrele I, II, III, IV anul 2019, trimestrele II, III, IV anul 2020, trimestrele II, III, IV anul 2022, trimestrul IV anul 2023, dobânzi și penalități.

În înțelesul Legii minelor, prin redevență minieră se înțelege suma datorată conform legii de către titular pentru concesionarea/administrarea activităților de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului (art. 3 pct. 31 din Legea nr. 85/2003).

Curtea a calificat litigiul ca fiind unul ce are caracter fiscal, în sensul că privește o sumă de bani ce are titlu de redevență pentru exploatarea unor bunuri ce aparțin domeniului public al statului, dat fiind faptul că suma litigioasă, deși nu este enumerată expres în cuprinsul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, poate fi asociată unei sume ce se face venit la bugetul unei unități administrativ teritoriale sau statului asemenea unor taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Drept urmare, competența de soluționare a cauzei nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, astfel cum a statuat Tribunalul București, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 3.000.000 RON, competența de soluționare a cauzei aparținând primei instanțe sesizate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, a solicitat suspendarea executării 6016/251622/IEF/25.06.2024 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea măsurilor dispuse prin această dispoziție.

Înalta Curte reține că prin dispoziția obligatorie emisă de pârâtă a fost stabilită o creanță bugetară reprezentată de o redevență minieră datorată bugetului general consolidat pentru trimestrele I, II, III, IV anul 2019, trimestrele II, III, IV anul 2020, trimestrele II, III, IV anul 2022, trimestrul IV anul 2023, dobânzi și penalități, în valoare totală de 513.761 RON.

Potrivit art. 3 pct. 31 din Legea nr. 85/2003 redevența minieră este definită ca fiind suma datorată conform legii de către titular pentru concesionarea (administrarea) activităților de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Textul de lege mai sus citat prevede două criterii de determinare a competenței, în funcție de obiectul litigiului: criteriul poziționării autorității emitente a actului atacat în sistemul administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) și criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește o sumă de bani ce are titlu de redevență pentru exploatarea unor bunuri ce aparțin domeniului public al statului, această sumă deși fără a fi enumerată expres în cuprinsul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 această poate fi asociată unei sume ce se face venit la bugetul unei unități administrativ teritoriale sau statului asemeni unor taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, astfel că, competența nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 3.000.000 RON.

Cum în speță, suma ce reprezintă creanța bugetară/redevență minieră stabilită prin dispoziția obligatorie este în valoare totală de 513.761 RON iar contestatoarea urmărește suspendarea acestei Deciziei, prin faptul că această sumă nu depășește pragul valoric de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei cade în sarcina tribunalului.

Din perspectiva competenței teritoriale prin raportare la același text de lege (art. 10 din Legea nr. 554/2004), având în vedere că domiciliul reclamantei se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă material și teritorial să soluționeze această cauză.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

.Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.