ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1161/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.12.2021 pe rolul acestei Curtii de Apel Bucuresti, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, în temeiul art. 22 alin. (8) din O.U.G nr. 119/1999 raportat la art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea titlului de creanță constând în procesul-verbal de inspecție nr. x/1 încheiat la data de 03.11.2021 de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară și comunicat reclamantului cu adresa nr. x/04.11.2021, înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 05.11.2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1808 din data de 14.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii și pe pârâta Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că procesul-verbal atacat cuprinde măsuri de stabilire și plată a unor sume cuvenite bugetului de stat și a fost emis de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară ca urmare a unei inspecții efectuate in temeiul O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial si controlul financiar preventiv si H.G. nr. 1257/2012 privind organizarea inspecțiilor si stabilirea atribuțiilor generale in efectuarea acestora in vederea aplicării O.G. nr. 119/1999.

Potrivit art. 22 alin. (6) din O.G. nr. 119/1999, în urma inspecției efectuate, persoanele desemnate să efectueze inspecția întocmesc actele prevăzute de legislația incidentă activității de inspecție economico-financiară, adaptate la specificul entităților publice, iar în situația în care procesul-verbal cuprinde măsuri de stabilire și plată a unor sume cuvenite bugetului general consolidat, este incident art. 22 din O.U.G. nr. 94/2011, potrivit căruia aceste sume constituie creanțe bugetare, procesul-verbal de inspecție constituind titlu de creanță.

A mai reținut că, dacă procesul-verbal de inspecție privește o creanță bugetară, instanța de contencios administrativ competentă material să judece în fond un astfel de litigiu, se determină în funcție de criteriul valoric, iar nu de criteriul rangului autorității emitente, întrucât chiar dacă actul administrativ nu cuprinde o creanță fiscală, dintre cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privește totuși o creanță bugetară, căreia i se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanțelor fiscale, conform art. 22 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, potrivit căruia: "Creanțelor bugetare și accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecție economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanțelor fiscale."

În acest sens, au fost invocate deciziile nr. 3721/22.07.2020, nr. 1661/18.03.2020, nr. 4551/8.10.2019 și nr. 2482/12.06.2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor conflicte de competență în dosarele nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2018 și nr. w/2017).

Ca atare, atunci când creanța bugetară înscrisă în procesul-verbal de inspectie este până la suma de 3.000.000 RON, competența materială aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar atunci când creanța bugetară este mai mare de 3.000.000 RON, competența materială aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Curtea de Apel a constatat că, în raport cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, dispozițiile acestui act normativ se aplică și altor creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor fiscale, așa încât pentru determinarea competenței materiale în cauză a avut în vedere criteriul valoric, similar unei creanțe fiscale, iar criteriul rangului autorității emitente ar fi fost eventual aplicabil doar în ipoteza în care niciuna din măsurile dispuse prin actul atacat nu avea un conținut evaluabil.

2.2. Prin sentința civilă nr. 6686 din data de 12.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe, a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că în cauză sumele ce fac obiectul procesului-verbal nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, sau accesorii ale acestora, motiv pentru care o solutie contrară ar însemna asimilarea creantei in cauză cu taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, fapt ce reprezintă o adăugare la lege prin lărgirea sferei creanțelor pentru care se aplică criteriul valoric in stabilirea competenței, lărgire ce nu își găsește suport legal.

De asemenea, tribunalul a apreciat că textul de la art. 10 din Legea nr. 554/2004 este de strictă interpretare, fiind enumerate in mod limitativ litigiile ce cad în competență instanței in baza criteriului valoric, aspect ce se opune asimilării creanțelor cu caracter fiscal cu cele ce privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii.

În considerarea acestor dispoziții legale, reținând că CSM este o autoritate a administrației publice centrale, criteriul valoric nefiind aplicabil, a constatat că în speță competența materială de soluționare a cauzei aparține curții de apel, ca instanță de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât se evidențiază caracterul de ordine publică al normelor de competență incidente.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite spre competentă soluționare cauza în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește stabilirea instanței competente să soluționeze cauza în raport de criteriul valoric sau criteriul rangului autorității emitente, astfel cum sunt reglementate în art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, anularea titlului de creanță constând în procesul-verbal de inspecție nr. x/1 încheiat la data de 03.11.2021 de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară și comunicat reclamantului cu adresa nr. x/04.11.2021, înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 05.11.2021.

Astfel, acțiunea are ca obiect procesul-verbal de inspecție, încheiat de către Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, în urma inspecției efectuate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, prin care s-a reținut efectuarea de către reclamant, în calitate de ordonator de credite, a unor operațiuni pe proprie răspundere, fără viză de control financiar preventiv delegat.

Înalta Curte constată că în speță, competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii – 23.12.2021, potrivit căruia: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.

Regulile privind competența sunt de strictă interpretare și, în raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin măsurile cuprinse în procesul-verbal contestat nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează ipotezele ce atrag aplicarea criteriului valoric, având în vedere că nu privesc taxe și impozite, contribuții ori datorii vamale, ci se referă la presupusa nerespectare de către reclamant a unor norme procedurale, ce presupuneau efectuarea anumitor operațiuni economico-financiare după obținerea în prealabil a vizei de control financiar preventiv delegat.

Cu alte cuvinte, sumele stabilite în sarcina autorității reclamante prin procesul-verbal de inspecție nr. x/1, încheiat la data de 03.11.2021 de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, nu vizează taxe și impozite, contribuții ori datorii vamale, ci reprezintă rezultatul nerespectării procedurilor legale pentru efectuarea plăților din fonduri publice.

Astfel, în cauză, în stabilirea instanței competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.

Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, respectiv procesul-verbal de inspecție nr. x/1 încheiat la data de 03.11.2021 de către Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, și cu emitentul acestui act, competența de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.