ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3989/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3989/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 15 septembrie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 03.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta UAT Comuna Vladimir a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 21/C/03.12.2021, comunicată la data de 09.12.2021 și împotriva procesului-verbal de inspecție nr. x/22.07.2021, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea acestora.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1 Prin sentința civilă nr. 277/2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență că reclamanta a atacat o decizie adoptată de Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, cu ocazia soluționării contestației formulată împotriva procesului-verbal de inspecție nr. x/22.07.2021 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.
Constatând incidența dispozițiilor art. 22 din O.G nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și interpretându-le coroborat cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ rezultă că în situația în care se formulează contestație împotriva unui proces-verbal de inspecție întocmit în temeiul O.G. nr. 119/1999, competența de soluționare a căii de atac formulată împotriva deciziei prin care se soluționează respectiva contestație, aparține curții de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, în speță, Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
2.2 Prin sentința civilă nr. 148 din 7 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curtea de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere că în cauza dedusă judecății, se constată că actul producător de efecte juridice este procesul-verbal de inspecție nr. x/19.07.2021 emis de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în temeiul prevederilor H.G nr. 1257/2012 privind organizarea inspecțiilor și stabilirea atribuțiilor generale în efectuarea acestora în vederea aplicării O.G nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv. Prin acesta au fost stabilite în sarcina reclamantei un număr de șapte măsuri, care, chiar dacă se referă la recuperarea unor sume de bani, nu imprimă actului caracter evaluabil, astfel încât, pentru stabilirea competenței vor fi avute în vedere prevederile art. 10 alin. (1) indice 1, respectiv rangul autorității emitente-autoritate publică locală.
Așadar, Curtea constată că, în stabilirea competenței soluționării cauzei, nu are relevanță autoritatea competentă în soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva acestui act, aspect care trebuie avut în vedere doar cu ocazia soluționării fondului, când se exercită controlul legalității actului emis.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale aplicabile în materie.
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă contestatia formulată de reclamanta UAT Comuna Vladimir împotriva Deciziei nr. 21/C/03.12.2021, comunicată la data de 09.12.2021 și împotriva procesului-verbal de inspecție nr. x/22.07.2021, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin care a solicitat anularea acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, completată și modificată prin Legea nr. 212/2018:
"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:
- criteriul rangului autorității emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competența materială este stabilită în favoarea curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;
- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.
Înalta Curte constată că, în cauză, actul producător de efecte juridice este procesul-verbal de inspecție nr. x/19.07.2021 emis de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în temeiul prevederilor H.G nr. 1257/2012 privind organizarea inspecțiilor și stabilirea atribuțiilor generale în efectuarea acestora în vederea aplicării O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv. Prin acesta au fost stabilite în sarcina reclamantei un număr de șapte măsuri, care, chiar dacă se referă la recuperarea unor sume de bani, nu este vorba despre un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, astfel încât, pentru stabilirea competenței vor fi avute în vedere prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 referitoare la rangul autorității emitente.
Astfel, prin prezentul demers judiciar a fost contestat procesul-verbal de inspecție nr. x/19.07.2021 emis de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, și, odată cu acesta Decizia nr. 21/C/03.12.2021 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, prin care s-a respins contestația împotriva actului anterior menționat, solicitându-se anularea acestor acte.
Competența de soluționare a cererii de anulare a actului administrativ și a actului prin care s-a respins plângerea prealabilă se analizează în funcție de obiectul și/sau rangul autorității emitente a actului administrativ contestat, conform dispozițiilor legale antereferite, iar nu în funcție de rangul autorității care a soluționat contestația administrativă formulată împotriva acestuia.
Așa fiind, Înalta Curte constată că, prin raportare la obiectul cauzei și la rangul autorității emitente, respectiv Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova-autoritate publică locală, soluționarea cauzei este de competența Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea UAT Comuna Vladimir în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. Craiova în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.