ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3168/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, Compartimentul Gorj, ca în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 119/1999, C. proc. civ. și ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să dispună: - anularea în totalitate a Deciziei nr. 3/C/23.04.2021 și a măsurilor dispuse la pct. 18 al Procesului-verbal de inspecție fiscală nr. CRR-AIF ca fiind netemeinice și nelegale; - suspendarea măsurilor nr. 1-8 dispuse prin Procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/14. XII.2020 și menținute prin Decizia nr. 3/C/23.04.2021, până la soluționarea definitivă a contestației.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 192 din 22 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, Compartimentul Gorj, și Ministerul Finanțelor-Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, și a dispus suspendarea măsurilor 1-8 din Procesul-verbal nr. x14.12.2020, menținute prin Decizia nr. 3/C/23.04.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, a acordat termen la 10.09.2021 pentru soluționarea excepțiilor și fondului cauzei.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 192 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu, precum și în numele Ministerului Finanțelor, întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ., precum și pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate din această perspectivă. În dezvoltarea recursului a susținut că soluția Curții de Apel Craiova este criticabilă întrucât prima instanță nu a apreciat în mod corect, în fapt și în drept, argumentele inserate de către autoritatea economico-financiară, considerând astfel că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, prin cererea de recurs au fost formulate critici, în primul rând sub aspectul condiției privind existența cazului bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce impune suspendarea executării actului administrativ fiscal, considerând partea recurentă că îndeplinirea acestei condiții nu poate fi desăvârșită prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată. Totodată, a arătat că se impune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ fiscal aplicabil actului atacat, care să fie de natură a proba existența unui caz bine justificat. Or, admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii în anularea lui este condiționată în mod cumulativ de existența justificării temeiniciei, precum și de iminența producerii unei pagube, așa cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ-fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ-fiscal devenind titlu executoriu și, în consecință, suspendarea executării actelor administrativ-fiscale constituie o situație de excepție, care intervine când legea o prevede, însă cu îndeplinirea condițiilor anume reglementate de aceasta. A mai apreciat recurenta că, în considerarea celor două principii incidente în materie, cel al legalității actului și cel al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Totodată, potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat constă în acele împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ. Or, a considerat recurenta-pârâtă, Curtea de Apel Craiova nu a reținut că o astfel de situație ar putea exista în cazul în care un act de control nu ar fi semnat de către organul emitent sau ar fi emis de către un organ necompetent, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. În consecință, a apreciat că pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, în afară de condiția legală privind plata cauțiunii, practica judiciară în materie este unanimă în a aprecia că trebuie îndeplinite cumulativ și condițiile stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv să fie un caz bine justificat și să se producă o pagubă iminentă, condiții ce se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului. Așadar, cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, intimata-reclamantă ar trebui să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite ca atare. Or, prin sentința de fond atacată, prima instanță a considerat în mod eronat că este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat, deoarece reclamanta invocă prescripția cu privire la prejudiciul constatat de organul de inspecție economico-financiară pentru perioada 2002-2012, dar și faptul că o parte din prejudiciul constatat de organele autorității fiscale există în dosarele penale nr. x/2016, nr. y/2018 și nr. 774/P/2019, soluționate în sensul clasării cauzelor. În acest punct a citat dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. și a susținut că scopul inspecției economico-financiare a fost verificarea legalității și regularității, pentru perioada 01.01.2002-31.12.2012, a operațiunilor cu efect financiar pe seama fondurilor publice și a patrimoniului public, conform solicitării Inspectoratului de Poliție a județului Gorj - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, ca urmare a înregistrării dosarului penal nr. x/2018 A arătat că, deși este adevărat că prin Ordonanța de clasare nr. 1120/P/2018 din data de 27.08.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a dispus clasarea cauzei penale sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, fraudă informatică, fals informatic și delapidare, la data efectuării inspecției economico-financiare (perioada 04.09.2019 -29.11.2019), măsurile dispuse prin procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 2222 din 04.12.2020 derivă din fapte penale cercetate în dosarul penal menționat, astfel încât a apreciat că termenul de prescripție privind dreptul organelor de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici este de 10 ani, astfel cum prevede art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare. Pe de altă parte a susținut că, pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ fiscal, este necesară dovedirea existenței unui caz bine justificat, în sensul creării unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, constituie caz bine justificat existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, această definiție conducând la o concluzie firească, în sensul că îndeplinirea cazului bine justificat constă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei, dar și din motivații legale întemeiate pe dispoziții legale. Or, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bucură de prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Concluzionând pe aspectele evidențiate, a opinat în sensul că este o greșeală de judecată faptul că judecătorul fondului a considerat îndeplinită în prezenta cauză condiția cazului bine justificat. Cât privește nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond în referire la îndeplinirea condiției existenței unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, partea recurentă a susținut că producerea unei pagube iminente trebuie să fie o consecință a executării (adică executarea prin modul în care este efectuată se realizează cu încălcarea dispozițiilor legale, având ca efect prejudicierea debitorului) și nu însăși executarea actului administrativ atacat, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ fiscal, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum este reglementată în Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, a arătat că soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, prin aceasta înțelegându-se, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu numai prejudiciul efectiv, ci și o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, această condiție apărând a fi neîndeplinită în cauză, în sensul că după executarea silită nu s-ar putea restabili situația anterioară. Or, executarea unei obligații bugetare ce a fost stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, deși este real că, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă. Însă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, în cauza de față executarea obligațiilor bugetare suplimentare fiind dispusă în baza unui act administrativ care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită. Drept urmare, a considerat că a doua greșeală de judecată săvârșită de prima instanță este aceea că a apreciat că este îndeplinită condiția prevenirii pagubei iminente, motivând succint că și această condiție este îndeplinită deoarece este previzibil prejudiciul material, situație ce conduce la paralizarea activității, argument străin însă de înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, care se referă la un prejudiciu viitor și previzibil. În acest context a afirmat recurenta că prin procesul-verbal nr. x04.12.2020 nu au fost stabilite în sarcina intimatei-reclamante obligații de plată a unor sume de bani către bugetul statului, ci s-au stabilit măsuri pentru recuperarea unor sume importante de bani reprezentând plăți nelegale din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de la beneficiari sau de la persoanele răspunzătoare de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata acesteia, astfel încât este evident că măsurile organelor de inspecție economico-financiare au fost stabilite pentru reintrarea în patrimoniul reclamantei a sumelor plătite nelegal, realizându-se, în realitate, o mărire a activului patrimonial al societății. Concluzionând, recurenta a solicitat instanței de recurs să observe că prin sentința de fond dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost aplicate în mod greșit, cererea de suspendare neîndeplinind cele două condiții referitoare la existența cazului bine justificat și la iminența producerii unei pagube, motivarea instanței fiind lacunară în ceea ce privește argumentarea îndeplinirii cerințelor legale pentru suspendarea unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și este executoriu din oficiu, suspendarea acestuia putând surveni doar în mod excepțional. Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare formulate de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a formulat întâmpinare la recursul pârâților, prin intermediul căreia a solicitat respingerea căii de atac promovate și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. În esență, a susținut că în mod corect a dispus instanța de fond, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, suspendarea măsurilor nr. 1-8 din procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/14.12.2020, menținute prin Decizia nr. 3/C/23.04.2021, până la soluționarea definitivă a contestației, considerând în mod justificat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât prin prisma existenței cazului bine justificat, cât și prin aceea a prevenirii unei pagube iminente. Astfel, în susținerea existenței cazului bine justificat a reiterat apărările referitoare la intervenirea prescripției extinctive care s-a împlinit încă din luna ianuarie a anului 2015, astfel încât se află în imposibilitatea vădită de a exercita dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită. De asemenea, a susținut că măsurile dispuse prin Procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/14.12.2020, care a devenit titlu executoriu după soluționarea contestației formulate, prin emiterea Deciziei nr. 3/C/23.04.2021, trebuie duse la îndeplinire într-un termen de 60 de zile de la comunicare, ceea ce este imposibil de realizat. Pe de altă parte, ținând cont că eventualele procese demarate de reclamantă ar fi pierdute pe temeiul prevederilor art. 2517 și urm. din C. civ. referitoare la prescripția extinctivă, acest fapt presupune obligarea instituției la plata inutilă a unor sume foarte mari cu cheltuielile de judecată ce se vor acorda cu ocazia soluționării acestor cauze. În final a reiterat susținerile referitoare la împrejurarea că prejudiciul parțial constatat de către organul fiscal există în dosarele penale nr. x/2016, nr. y/2018 și nr. 774/P/2019, dosare soluționate în sensul clasării cauzelor, iar în urma sesizării pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, constatările organului fiscal fac obiectul dosarului penal nr. x/2020, instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat și va fi admis, cu consecința reformării sentinței de fond atacate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În fapt, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu o cerere prin care reclamantul Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a solicitat anularea în totalitate a Deciziei nr. 3/C/23.04.2021 și a măsurilor dispuse la pct. 18 al Procesului-verbal de inspecție fiscală nr. CRR-AIF ca fiind netemeinice și nelegale, precum și suspendarea măsurilor nr. 1-8 dispuse prin Procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/14. XII.2020 și menținute prin Decizia nr. 3/C/23.04.2021, până la soluționarea definitivă a contestației. Prin Procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/14.12.2020, a cărui suspendare se solicită, s-a dispus obligarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj la întreprinderea măsurilor legale privind recuperarea sumei totale de 4.407.381 RON reprezentând plăți nelegale din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și calcularea dobânzilor, penalităților și/sau majorărilor de întârziere aferente sumei sus-menționate, ca urmare a constatărilor făcute de organele fiscale în cadrul verificării unor plăți efectuate în perioada 2002- ianuarie 2012. Soluționând cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, prin sentința nr. 192 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, Compartimentul Gorj, și Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, și a dispus suspendarea măsurilor 1-8 din Procesul-verbal nr. x14.12.2020, menținute prin Decizia nr. 3/C/23.04.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei. Totodată, a acordat termen la 10.09.2021 pentru soluționarea excepțiilor și fondului cauzei. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, apreciind în acest sens ca fiind întemeiate argumentele aduse de reclamantă referitoare la intervenirea prescripției extinctive prin prisma faptului că prejudiciul constatat de organul de inspecție fiscală vizează perioada 2002-2012, precum și împrejurarea că, ulterior datei săvârșirii ultimei fapte din ianuarie 2012, nu au intervenit motive de întrerupere a cursului prescripției, ceea ce presupune că este în imposibilitate de a-și exercita dreptul la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită în vederea recuperării prejudiciului. De asemenea, a găsit că este întemeiat și argumentul referitor la faptul că o parte din prejudiciul constatat de organul fiscal există în dosarele penale nr. x/2016, nr. y/2018 și nr. 774/P/2019, soluționate prin clasarea cauzelor. Totodată, a reținut instanța de fond, suspendarea pronunțată nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci îl confirmă ținând cont de faptul că partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Înalta Curte nu poate valida raționamentul instanței de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aspect de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă și, în consecință, reformarea sentinței primei instanțe. Astfel, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor invocate de partea recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de casare este incident în cauză, așa cum s-a arătat în precedent, criticile formulate de parte sub acest aspect fiind, în atare situație, fondate. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, în considerarea argumentelor ce succed. Instanța de control judiciar reține, cu titlu introductiv, că legiuitorul a instituit, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din același act normativ, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a actului administrativ contestat. Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, iar potrivit art. 15 din același act normativ, aceeași cerere se poate adresa instanței competente și prin cererea de anulare a actului administrativ. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie, așa cum a reținut pe acest aspect și instanța de fond, noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Totodată, din prevederile generale ale Legii contenciosului administrativ rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. În acest context, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Constată Înalta Curte că în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-pârâtă a invocat interpretarea eronată, de către instanța de fond, a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, formulând critici, în primul rând, sub aspectul nelegalității soluției pronunțate în ceea ce privește îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat. Cu privire la această condiție instanța de control judiciar reține că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, verificarea limitându-se numai la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cu alte cuvinte, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, deoarece în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului. Sub acest aspect legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei. Criticile recurentei circumscrise reținerii îndeplinirii condiției cazului bine justificat vizează greșita interpretare a prevederilor legale aplicabile instituției suspendării executării actului administrativ contestat, prin prisma circumstanțelor indicate a fi indicii clare ale nelegalității actului atacat, astfel cum au fost evidențiate de reclamantă, și anume argumente referitoare la intervenirea prescripției extinctive ținând cont de faptul că prejudiciul constatat de organul de inspecție fiscală vizează perioada 2002-2012, precum și faptul că, ulterior datei săvârșirii ultimei fapte din ianuarie 2012, nu au intervenit motive de întrerupere a cursului prescripției, ceea ce presupune că este în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită în vederea recuperării prejudiciului. De asemenea, a invocat și argumentul referitor la faptul că o parte din prejudiciul constatat de organul fiscal există în dosarele penale nr. x/2016, nr. y/2018 și nr. 774/P/2019, soluționate prin clasarea cauzelor. Relativ la considerentele expuse recurenta a apreciat că, pentru a se constata îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, se impune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ fiscal aplicabil actului atacat, care să fie de natură a proba existența acestei condiții. Totodată, cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, intimata-reclamantă ar fi trebuit să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite, obligație ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză. Ca urmare, a considerat că prima instanță a reținut în mod eronat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat prin prisma prescripției extinctive invocate de reclamantă și pretins a fi intervenit în ceea ce privește dreptul de a-și exercita dreptul la acțiunea în recuperarea prejudiciului constatat. În acord cu susținerile recurentei-pârâte și în dezacord cu instanța de fond, al cărei raționament logico-juridic nu îl împărtășește, Înalta Curte reține că, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei, nu s-au conturat elemente de natură să creeze o îndoială serioasă în privința prezumției legalității actului administrativ în condițiile în care, la o analiză sumară, acesta apare a fi fost emis cu respectarea cerințelor legale. Într-adevăr, prin aspectele evidențiate în susținerea cererii de suspendare nu s-au dovedit împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă, la nivel de aparență, în privința legalității actului administrativ din perspectiva îndeplinirii condiției cazului bine justificat, acestea reprezentând veritabile critici de nelegalitate a actului administrativ aduse pe fondul acestuia, deci pe aspecte intrinseci actului contestat, care nu pot fi examinate în cadrul procedurii sumare instituite prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, fără a antama fondul litigiului. Or, în speță, motivele invocate de intimata-reclamantă în susținerea cazului bine justificat depășesc limitele procedurii sumare a suspendării de executare, aceste aspecte neputând fi decelate printr-o simplă verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare de fond, precum și administrarea unui probatoriu adecvat, care să lămurească aspectele litigioase ale cauzei, presupunând o analiză aprofundată a întregului ansamblu de fapte și prevederi legale invocate de părți. În egală măsură, Înalta Curte are în vedere și faptul că prin sentința nr. 284 din 18 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acțiunea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, Compartimentul Gorj și Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor. Așadar, nici pronunțarea acestei hotărâri judecătorești nu are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind astfel îndeplinită condiția "cazului bine justificat" nici din această perspectivă. Aceasta întrucât hotărârea menționată, chiar dacă nu este definitivă și are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate ținând cont de faptul că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probatorii și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. În concluzie, Procesul-verbal de inspecție fiscală nr. x/14. XII.2020, a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, mai exact în ceea ce privește măsurile dispuse la nr. 1-8 din cuprinsul acestuia și care au fost menținute prin Decizia nr. 3/C/23.04.2021, a trecut prin filtrul de judecată al primei instanțe, care, administrând probatoriul pe fondul cauzei, a apreciat că sunt legale actele administrative contestate și că, prin urmare, nu se impune anularea acestora. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, având în vedere că ambele condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, Înalta Curte reține totuși că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu. Or, în prezenta cauză, deși a invocat prejudiciul material previzibil ce se poate produce Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj prin executarea de îndată a actului administrativ, dat fiind cuantumul mare al sumei de 4.407.381 RON, intimata-reclamantă nu a administrat dovezi care să ateste această pagubă iminentă în sensul prevederilor legale incidente, prin prisma pretinsei puneri în executare. Deși este de necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită obligația recuperării unei sume mari, poate conduce la consecințe de natură să creeze o perturbare a funcționării instituției și să afecteze patrimoniul persoanei vizate de această măsură, demonstrându-se astfel iminența prejudiciului greu sau imposibil de reparat, simplele afirmații ale părții cu privire la riscul executării silite, ca urmare a executării actului administrativ a cărui suspendare o solicită, nu sunt suficiente pentru a demonstra existența celei de-a doua condiții, întrucât, astfel cum în mod corect a susținut și recurenta-pârâtă, eventuala producere a pagubei trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși punerea în executare a actului administrativ atacat, pe care, de altfel, intimata-reclamantă nu a probat-o. De altfel, este de observat că prin actul administrativ a cărui suspendare face obiectul prezentei cauze, organul fiscal nu a stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligații de plată a sumei sus-menționate, ci a stabilit obligația de a lua măsurile legale necesare pentru recuperarea acestei sume reprezentând plăți nelegale din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și calcularea dobânzilor, penalităților și/sau majorărilor de întârziere aferente sumei amintite, ca urmare a constatărilor făcute în cadrul verificării unor plăți efectuate în perioada 2002- ianuarie 2012. Așadar, măsurile dispuse prin actul contestat ar putea avea drept efect eventual o mărire a patrimoniului intimatei-reclamante și nu o diminuare a acestuia, pentru a se putea afirma că prin suspendarea executării acestor măsuri s-ar preveni producerea unei pagube iminente din perspectiva reliefată. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că, atât timp cât măsurile stabilite în sarcina intimatei-reclamante au la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, această pretinsă diminuare a patrimoniului părții are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor textului de lege incident în materie. Pe cale de consecință, raportat la criticile formulate de recurenta-pârâtă pe care le găsește întemeiate, Înalta Curte constată, contrar opiniei instanței de fond, că probele administrate nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuție și nu fac verosimilă iminența producerii unei pagube în accepțiunea dispozițiilor legale aplicabile, dificil de reparat în cazul particular supus evaluării, aspecte ce confirmă întrunirea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de natură a atrage reformarea sentinței de fond, deoarece a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs. Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reținând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condițiile în care relevă o greșită interpretare si aplicare a normelor de drept incidente în speță, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și pentru pârâtul Ministerul Finanțelor, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.