ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4098/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 28.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ANAF-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii-DGRFP București, a solicitat anularea deciziei nr. 2836/22.12.2022 privind soluționarea contestației, a deciziilor de impunere nr. x-52/21.06.2022 și a raportului de inspecție fiscală FMJ nr. 43/21.06.2022.

2.1. Prin sentința nr. 114 din 29 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ANAF - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - DGRFP București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că instanța de judecată are de stabilit legalitatea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere x/21.06.2022, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în sumă de 55.259 RON, iar nu și a deciziei de impunere x/21.06.2022, în ceea ce privește suma de 7.323.547 RON, și a deciziei nr. F-MJ 52/21.06.2022, acte ce au fost desființate.

A apreciat că, deși reclamanta critică durata întregii inspecții și susține nelegalitatea procedurii fiscale, aceasta nu mai poate avea relevanță asupra actelor desființate, care nu mai există în ordinea juridică, astfel că suma de 7.323.547 RON nu mai reprezintă o creanță certă a statului, prin urmare nu poate fi relevantă din perspectiva competenței materiale a instanței de contencios. Toate efectele juridice pe care le implică analiza motivelor de nelegalitate și de netemeinicie formulate de reclamantă pot viza exclusiv creanța de 55.259 RON și actul administrativ-fiscal prin care aceasta a fost constituită și menținută, astfel că acest element este determinant inclusiv din perspectiva cadrului judiciar în care trebuie soluționată cauza.

Reținând că în materia contenciosului fiscal, delimitarea de competență între tribunale și curți de apel se face în raport de valoarea creanței, potrivit prevederilor legale redate, Curtea a considerat că prezentul litigiu este de competența tribunalului, față de cuantumul pretențiilor deduse judecății, 55.259 RON.

Din perspectiva rangului autorității emitente, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 8 și art. 18 din aceeași lege, curtea de apel a apreciat că tot tribunalul este competent a soluționa cauza având ca obiect verificarea legalității procedurii inspecției fiscale prin prisma duratei legale, dat fiind că ambele decizii reprezentând titlu de creanță fiscală au fost emise de către Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, deci de către o autoritate locală, iar nu centrală.

2.2. Prin sentința nr. 1958 din 10 aprilie 2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată atât din oficiu de către instanță, cât și de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Tribunalul a reținut că nu îi aparține competența materială de soluționare a cauzei, întrucât, pe calea prezentului demers judiciar, reclamanta solicită anularea în tot a deciziei nr. 2836/22.12.2022, cât și a deciziei de impunere nr. x/21.06.2022 și nr. F-MJ 52/21.06.2022, și doar în subsidiar anularea în parte, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată de 55259 RON, devenind, astfel, incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la obiectul cererii, în privința primului petit, de anulare a deciziei nr. F-MJ 51/21.06.2022, valoarea în litigiu este de 7.378.806 RON, și nicidecum de 55259 RON, neprezentând nicio minimă relevanță, din perspectiva stabilirii competenței de soluționare a cauzei, aspectul potrivit căruia a fost admisă în parte contestația administrativă a reclamantei prin decizia nr. 2836/22.12.2022 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, în sensul desființării totale a deciziei nr. F-MJ 52/21.06.2022 și în sensul desființării parțiale a deciziei nr. F-MJ 51/21.06.2022, în ceea ce privește suma de 7.323.547 RON.

Mai mult, tribunalul a apreciat că, atât timp cât reclamanta solicită anularea în tot a deciziilor de impunere pentru motive procedurale - depășirea perioadei de inspecție fiscală, în mod evident, competența se impune a fi raportată la valoarea integrală a actelor atacate, pretins emise nelegal.

S-a mai reținut că, în privința celui de-al doilea petit - anularea în tot a deciziei nr. F-MJ 51/21.06.2022, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cu care în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În concluzie, a apreciat că prezenta acțiune este de competența materială a curții de apel în primă instanță.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A. S.R.L. în temeiul art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală vizează anularea deciziei nr. 2836/22.12.2022 privind soluționarea contestației, a deciziilor de impunere nr. x-52/21.06.2022 și a raportului de inspecție fiscală FMJ nr. 43/21.06.2022.

Din actele aflate la dosar, Înalta Curte reține că prin decizia nr. F-MJ 51/21.06.2022, emisă de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în valoare de 7.378.806 RON, iar prin decizia nr. F-MJ 52/21.06.2022 emisă de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, a fost stabilită suplimentar o bază impozabilă în sumă de 881.874 RON.

Prin decizia de soluționare a contestației nr. 2836/22.12.2022, organul de soluționare a admis, în parte, contestația administrativă formulată de către reclamantă împotriva acestor acte administrative, în sensul desființării totale a deciziei nr. F-MJ 52/21.06.2022, dar și în sensul desființării parțiale a deciziei nr. F-MJ 51/21.06.2022, în ceea ce privește suma de 7.323.547 RON, urmând ca organul fiscal să procedeze la refacerea inspecției fiscale.

De asemenea, prin aceeași decizie a fost respinsă contestația, cu consecința confirmării parțiale a deciziei de impunere nr. x/21.06.2022, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în sumă de 55.259 RON.

Dată fiind soluția din contestația administrativă, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune, solicitând anularea deciziei nr. 2836/22.12.2022 privind soluționarea contestației, a deciziilor de impunere nr. x-52/21.06.2022 și a raportului de inspecție fiscală FMJ nr. 43/21.06.2022.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește cuantumul obligațiilor fiscale deduse judecății.

În contextul expus, Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea, în tot, a deciziei nr. 2836/22.12.2022, cât și a deciziei de impunere nr. x/21.06.2022 și nr. F-MJ 52/21.06.2022, și, doar în subsidiar, anularea, în parte, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată de 55259 RON.

Potrivit precizărilor reclamantei depuse la termenul de judecată din 10 aprilie 2024 în fața Tribunalului București, prin care a fost invocată și excepția necompetenței materiale a instanței, Înalta Curte reține că reclamanta contestă decizia de soluționare a contestației nr. 2836/22.12.2022, precum și actele la care se referă aceasta, în integralitate, susținând, în primul rând, aspecte procedurale - depășirea dublului perioadei prevăzute la art. 126 alin. (1) Codul de procedură fiscală, afirmând că inspecția fiscală ar fi trebuit să înceteze de drept, fără a se mai emite raport de inspecție și decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere, iar, în alt doilea rând, aspecte de fond - privind respingerea contestației, cu consecința confirmării parțiale a deciziei de impunere nr. x/21.06.2022 în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în sumă de 55.259 RON.

Cu alte cuvinte, reclamanta tinde să obțină anularea în întregime a deciziei de soluționare a contestației și a actelor administrative fiscale la care se referă, criticând inclusiv măsura de refacere a inspecției fiscale în ceea ce privește suma de 7.323.547 RON, care consideră că a fost impusă nelegal.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, de până la 3.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, mai mari de 3.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În contextul expus, raportat la obiectul cererii, astfel cum a fost descris anterior, Înalta Curte reține că valoarea obligațiilor fiscale deduse judecății este de 7.378.806 RON, și nicidecum de 55.259 RON, peste pragul valoric instituit de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, redate mai sus.

Atât timp cât reclamanta solicită anularea, în tot, a deciziilor de impunere pentru motive procedurale - depășirea perioadei de inspecție fiscală, nu prezintă relevanță, din perspectiva stabilirii competenței de soluționare a cauzei, aspectul potrivit căruia contestația administrativă a reclamantei a fost admisă în parte.

Așa fiind, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății privește creanțe fiscale al căror cuantum se situează, conform precizărilor reclamantei, peste pragul de 3.000.000 RON, mai exact 7.378.806 RON, ceea ce atrage competența de soluționare a curții de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcție de criteriul valoric.

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.