ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1909/2024

Ședința publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția și Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la acordarea dobânzilor în cuantum de 4.032.482 RON, solicitate prin cererea înregistrată cu nr. x/02.05.2022.

Prin sentința civilă nr. 572 din 27 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București și, în consecință, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția inadmisibilității invocată de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea continuării judecății.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a ignorat atât temeiul acțiunii cât și situația de fapt premisă, aplicând eronat prevederile art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prevederile art. 174 și art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Contrar constatărilor instanței de fond, acțiunea este grefată pe un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 (fapta de a nu răspunde solicitantului în termen legal) și vizează soluția pe care o poate pronunța instanța în această ipoteză - obligarea autorității la efectuarea operațiunii administrative solicitate.

Cererea societății reclamante, nesoluționată de autoritatea fiscală în termenul legal, are la bază un act administrativ-fiscal anulat definitiv (Decizia de impunere) printr-o decizie în recursul administrativ prealabil (Decizia de soluționare), care a dat naștere unei obligații de restituire a sumelor executate în baza acesteia și obligației de a plăti dobânzi fiscale, conform art. 182 Codul de procedură fiscală.

Acțiunea reclamantei are, așadar, la bază prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală, normă specială față de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

După cum rezultă din textul articolului, procedura reglementată de 182 Codul de procedură fiscală este alternativă față de cea vizată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a observat (fără a explica relevanța acestei constatări față de admisibilitatea acțiunii) că pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a răspuns cererii de acordare a dobânzilor ulterior declanșării procesului, la mai mult de 4 luni de la data formulării cererii, printr-o adresă care formalizează refuzul acordării dobânzilor, indicând și procedura de atac a acestui refuz.

Însă, împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a răspuns cererii reclamantei, în afara termenului legal, refuzând soluționarea acesteia, nu legitimează în niciun fel respingerea acțiunii introductive ca inadmisibilă. Instanța supremă a lămurit că, în asemenea situații, poziția autorității administrative și temeinicia refuzului vor fi cenzurate în cadrul procesului declanșat de nesoluționarea cererii în termen, admisibilitatea acțiunii nefiind condiționată de contestarea separată a refuzului (tardiv) de acordare a dobânzilor printr-o procedură separată. În consecință, soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă este greșită.

De asemenea, în opinia recurentei este greșită și soluția instanței de fond cu privire la calitatea procesual pasivă a pârâtei Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București, având în vedere că aceasta este emitentul titlurilor de creanță ulterior anulate, participând alături de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la executarea silită a creanțelor stabilite prin aceste titluri (DI, PVI, DR, PVR). Decizia privind instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor Societății din 21.02.2017 a fost emisă de Direcția Regională Vamală București.

Deși competența funcțională și obligația de a soluționa cererea de plată a dobânzilor clamate prin cererea de față revine Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, organul care administrează dosarul fiscal al societății, Direcția Regională Vamală București are calitate procesuală pasivă în cauză în considerarea actelor administrative emise fără temei în plata dobânzilor vizate în speță.

Societatea reclamantă a depus cererea prin care a solicitat plata dobânzilor pe rolul Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, întrucât aceasta este structura funcțională care administrează dosarul fiscal al societății (și a efectuat executarea silită a obligațiilor fiscale ulterior anulate), având competența funcțională de a efectua plata, însă debitorul obligației de plată nu este AFCM sau DRVB, ci Statul Român (CJUE a clarificat suficient acest lucru în privința obligațiilor fiscale analoge de rambursare a TVA și a dobânzilor aferente), iar plata dobânzilor urmează să fie făcută din bugetul de stat.

Intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București au depus întâmpinări, prin care au răspuns punctual criticilor formulate de recurenta-reclamantă și au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta a invocat în susținerea recursului său dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată atunci când instanța a pronunțat soluția cu greșita aplicare sau interpretare a dispozițiilor de drept material, fiind indicate prevederile art. 2 alin. (1) lit. h), art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția și Autoritatea Vamală Română, prin Direcția Regională Vamală București, obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la acordarea dobânzilor în cuantum de 4.032.482 RON, solicitate prin cererea înregistrată cu nr. x/02.05.2022.

Conform cadrului normativ general în materie, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

În fapt, la data de 02.05.2022, societatea reclamantă a înregistrat pe rolul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 182, respectiv art. 174 din Codul de procedură fiscală, acordarea unor dobânzi fiscale, acestea fiind datorate ca urmare a anulării în parte a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. MBR DRV 7633/08.05.2017 prin Decizia Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF nr. 230/26.10.2020.

Potrivit dispozițiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului."

În conformitate cu dispozițiile art. 77 din Codul de procedură fiscală "(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare."

Astfel, reclamanta a invocat nesoluționarea de către pârâtă, în termenul prevăzut de art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, a cererii sale de acordare a dobânzilor fiscale, conduita imputată pârâtei implicând o nesoluționare în termenul legal a unei cereri.

Obiectul cererii reclamantei, conform situației juridice existente la momentul sesizării instanței, se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reprezintă nesoluționare în termenul legal a unei cereri faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Conform dispozițiilor art. 268 alin. (2) din Codul de procedură fiscală "Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. În lipsa unui act administrativ fiscal, devin incidente prevederile art. 8 alin. (1) teza a doua și art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Reclamanta și-a precizat în mod expres obiectul acțiunii în cererea introductivă, ca fiind obligarea autorității la soluționarea cererii și plata dobânzilor fiscale și nu a modificat obiectul cererii în condițiile art. 204 C. proc. civ.

Aceleași precizări sunt reiterate și în cuprinsul concluziilor scrise depuse de reclamantă la dosar fond, vol. II, acesta arătând că acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, normă specială față de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a susținut că procedura reglementată de art. 182 Codul de procedură fiscală este alternativă față de cea vizată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la temeiul de drept indicat de reclamantă, acțiunea este admisibilă în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilind neechivoc că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În acest context, deși erau îndeplinite condițiile legale necesare exercitării acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă, cu referire la ipoteza nerezolvării unei cereri adresate autorității publice, prima instanță a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce a dus, în mod nelegal, la o necercetare a fondului litigiului, confundând mecanismul procesual conferit de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu cererea de despăgubire reglementată de art. 19 din lege. Prin urmare, referirea la considerentele Deciziei în interesul legii nr. 22/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are relevanță în cauză, neavând legătură cu obiectul acțiunii.

Potrivit art. 22 alin. (4) și (6) C. proc. civ., judecătorul stabilește calificarea juridică exactă și se pronunță asupra a ceea ce s-a cerut.

Astfel, instanța de fond era obligată să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității, nefiindu-i permis să procedeze la schimbarea calificării date de acesta.

În condițiile în care prima instanță nu a analizat cererea recurentei-reclamante întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că instanța nu s-a pronunțat cu privire la obiectul cererii cu care a fost învestită, ceea ce atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei în rejudecare, în conformitate cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va proceda la un examen efectiv al criticilor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâți și la alte eventuale mijloace de probă necesare a fi administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond esențiale, necesare lămuririi situației de fapt, urmând a proceda inclusiv la reanalizarea aspectului referitor la calitatea procesual pasivă a pârâtei Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală București, raportat la obiectul cererii cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 572 din 27 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.