ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4734/2024

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a XI-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023 în data de 19.04.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 15109981A din data de 20.10.2022, emisă de către AFCM, prin care a fost exprimat refuzul de a da curs Cererii de rambursare a taxei pe valoare adăugată formulată de către Societate, obligarea pârâtei la soluționarea în fond a Cererii de rambursare nr. x/30.09.2022, obligarea pârâtei la comunicarea și emiterea Deciziei de rambursare ca urmare a soluționării Cererii de rambursare formulate de către Societate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1517 din 6 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității cererii invocată de către pârâtă.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării fondului cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, totodată, cuprinde motive străine de natura cauzei.

Astfel, deși este adevărat că instanța nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, aceasta este obligată să arate motivat și argumentat care este raționamentul care a condus la adoptarea unei decizii și să se pronunțe prin raportare la toate argumentele și documentele relevante prezentate de părți.

A susținut recurenta că instanța de fond s-a mărginit să arate de ce decizia de soluționare a cererii de rambursare nu reprezintă un act administrativ sau un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, însă, admisibilitatea acțiunii introductive trebuia analizată și prin raportare la ipoteza nesoluționării în termenul legal a unei cereri depuse de contribuabil.

Totodată, instanța de fond a făcut o evidentă confuzie, raportându-se la dispozițiile Codului de procedură fiscală vizând deciziile de soluționare a contestațiilor administrativ-fiscale, însă, în cauza de față, nu este vorba de soluționare a contestației fiscale, ci o decizie de soluționare a unei cereri de rambursare, emisă conform dispozițiilor pct. 74 alin. (12) din Normele metodologice din 2016.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a dispus admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă în mod eronat.

Astfel, a apreciat recurenta că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția instanței de fond reprezintă materializarea aplicării eronate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 77, 268 și art. 281 din Legea nr. 207/2015, art. 30 din C. proc. civ., pct. 74 alin. (12) din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, pct. 19 din OPANAF nr. 3159/2017.

Intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 15109981A din data de 20.10.2022, emisă de către AFCM, prin care a fost exprimat refuzul de a da curs Cererii acesteia de rambursare a taxei pe valoare adăugată;

- obligarea pârâtei la soluționarea în fond a Cererii de rambursare nr. x/30.09.2022;

- obligarea pârâtei la comunicarea și emiterea Deciziei de rambursare ca urmare a soluționării Cererii de rambursare.

Soluționând cauza, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, potrivit precizărilor făcute la termenul de dezbatere a pricinii, reclamanta solicită în principal anularea adresei nr. x A/20.10.2022, iar din cuprinsul acestei adrese nu se poate reține că aceasta reprezintă o "decizie" de soluționare a cererii reclamantei, astfel cum aceasta susține, și nici că ar materializa un refuz de rambursare a TVA solicitată.

În continuare, după prezentarea conținutului adresei menționate și a unor considerații teoretice în ceea ce privește obiectul acțiunii specifice contenciosului administrativ, față de dispozițiile art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului reține că, în egală măsură, adresa contestată nu reprezintă un act administrativ fiscal, așa cum acesta este definit de art. 281 din Codul de procedură fiscală, ale cărui dispoziții sunt redate, de asemenea, în cuprinsul sentinței.

Constată instanța de fond că, observând cuprinsul adresei nr. x A/20.10.2022, în înscrisul contestat nu se face vorbire despre un refuz al rambursării sau despre luarea vreunei măsuri care să genereze efecte juridice asupra situației reclamantei și care să determine aplicarea art. 2 și a art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, instanța de fond a reținut că obiectul cererii formulate de reclamantă nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunțate. Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat anularea unei adrese prin care i-au fost aduse la cunoștință o serie de informații privind legislația incidentă în materia rambursării TVA. Or, acest înscris nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, după cum el nu materializează un refuz de rambursare a TVA astfel cum susține reclamanta. În aceste condiții, a apreciat instanța de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ sau a unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 8 din aceeași lege este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că obiectul prezentei cauze vizează un refuz pretins nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Raportat la alin. (2) al aceluiași articol, "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

În acord cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În același sens trebuie menționate și prevederile art. 126 alin. (6) din Constituția României, revizuită, în acord cu care "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar".

Față de cuprinsul răspunsului pârâtei înregistrat cu nr. x A/20.10.2022, văzând și dispozițiile legale enunțate anterior, instanța de control judiciar constată că aceasta, prin poziția exprimată, a comunicat un refuz al solicitărilor formulate de reclamantă, fiind asimilat astfel noțiunii de "act administrativ", rolul instanței de judecată fiind acela de a verifica dacă acest refuz este sau nu justificat.

Astfel, prin răspunsul menționat au fost remise reclamantei documentele anexate solicitării sale înregistrate sub nr. x/30.09.2022 ("cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara comunității" - dosar fond) și i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, prevederile pct. 74 alin. (18) din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015. Totodată, s-a comunicat faptul că țările cu care România a semnat acorduri/declarații de reciprocitate în ceea ce privește rambursarea taxei de valoare adăugată sunt: Turcia, Elveția, Norvegia și Serbia.

Înalta Curte reține că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că reclamanta nu se prevalează de un refuz nejustificat al autorității, apreciind eronat obiectul cererii de chemare în judecată.

Având în vedere aceste considerente, instanța de control judiciar constată că excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit admisă de instanța de fond, soluția pronunțată fiind nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., situație față de care nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ.

De asemenea, față de soluția dată recursului, aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1517 din 6 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1517 din 6 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.