ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat anularea următoarelor acte administrative fiscale ca fiind nelegale și netemeinice, acte administrative emise de D.G.R.F.P. București A.F.P.C. Mijlocii, în urma efectuării inspecției fiscale:

- Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din 14/03/2019;

- Decizia privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale nr. x din 14/03/2019 stabilite de inspecția fiscala nr. x din data de 14/03/2019;

- Raportul de inspecție fiscala nr. x din data de 14/03/2019 și dispoziția privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscale nr. x din 14/03/2019.

Prin sentința civilă nr. 668 din data de 21 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.03.2019 și a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019.

A respins cererea având ca obiect anularea deciziei nr. 1059/14.05.2019 și a deciziei nr. 6/14.03.2019 emise de AFCM București, formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 668 din data de 21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casare sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a dezvoltat următoarele critici:

Cu privire la primul motiv de casare a apreciat că sentința de fond nu este motivată încălcând astfel exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun prezentarea coerentă și efectivă a examenului critic al magistratului, de natură să suțină rezultatul deliberării dar și concordanța argumentelor cu aspectele deduse în judecată de către parte.

Recurenta-reclamantă apreciază că argumentele sale au fost în sensul că, în urma emiterii unor acte administrative nelegale, s-au emis decizii de soluționare a contestaiței administrative nelegale, în sensul că inițial recurenta a primit o decizie și anume cea cu nr. 1059/14.05.2019 prin care să dădea răspuns contestației administrative fără a se face mențiune că ar fi fost disjunsă analiza în procedura necontencioasă pe vreo critică formulată astfel că, prezumția a fost în sensul că decizia nr. 1059 a soluționat întreaga contestație administrativă.

Deși instanța de fond a pus în discuția părților excepția tardivității formulării celei de-a doua cereri completatoare ce viza decizia nr. 483/2019, instanța de fond reține în mod cu totul eronat în cuprinsul filei 8 din sentința recurată faptul că recurenta nu ar fi uzitat de contestația administrativă împotriva deciziei nr. 29/14.03.2019 privind modificarea bazei de impozitare deși, contestarea acestui act administrativ rezulta din cel puțin două înscrisuri existente la dosarul cauzei și anume contestația administrativă și răspunsul la contestația administrativă materilizat în decizia nr. 483 de unde rezultă fără nici un dubiu că acest act administrativ a fost contestat. In decizia nr. 483 plângerea administrativă împotriva decizie nr. 28, 29/14.05.2019 a fost respinsă ca neîntemeiată și nemotivată, nicidecum ca și tardivă cum reține instanța de fond.

In lipsa analizei corelate a acestor argumente de fond cu faptul că ne aflăm în prezența unor acte administrative nelegale emise haotic a dus la o lipsă de motivare și de încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului care include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților cel puțin pentru a le aprecia pertineța în acest sens a se vedea cauza Albina contra României.

Un alt aspect de nemotivare a sentinței de fond este dat și de faptul că instanța de fond nu analizează nici un moment criticile privitoare la decizia 1059/14.05.2019 care evident că erau un tot unitar și erau identice cu cele ale actelor administrative contestate astfel cum a și arătat instanței de fond reclamanta, întrucât ele au fost emise în baza aceluiași RIF și au avut la bază argumente comune care au dus la critici comune, dar se limitează să arate că soluția dată de către pârâtă pentru nemotivare este una prevăzută în codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs apreciază recurentul că instanța de fond în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 204 C. proc. civ.. care au condus la înlăturarea analizei criticilor formulate de societate în condițiile în care actele administrative erau contestate prin cererea de chemare în judecată dispoziția 1059 afirma că ne soluționează contestația administrativă, iar noi am făcut dovada că am formulat o singură contestație administrativă.

Cu privire la fondul pricinii și la nelegalitatea sentinței de fond sub acest aspect arată că instanța de fond a greșit când a apreciat că actele administrative a căror anulare o solicită nu sunt acte administrative. La determinarea caracterului de act administrativ a deciziilor de impunere și la posibilitatea de solicitare a anulării raportului de inspecție fiscală în prezentul litigiu, recurentul susține că prin sentința civilă nr. 767/11.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul x/2019 prin care s-a soluționat cererea sa de suspendare a acestor decizii, instanța a apreciat că acestea sunt acte administrative susceptibile de suspendare în temeiul dispoziției legii nr. 554/2004, aceeași opinie având-o și Înalta Curte de Casație și Jusitiție în recursul promovat în acel dosar în sensul ca trebuie cercetat atât cazul bine jusitificat cât și paguba iminentă cu privire la actele administrative a căror suspendare se solicită.

Pe de altă parte la data inițierii prezentului litigiu reclamanta avea emise actele administrativ fiscale arătate în petit și o soluție la contestația administrativă ce a primit numărul 1059, care nu făcea trimitere la faptul ca ar fi fost disjunse criticile referitoare la desființarea raportului de inspecție fiscala nr. x din data de 14.03.2019, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, nr. x din 14/03/2019, astfel că în mod cu totul justificat a solicitat în prezenta acțiune anularea tuturor actelor administrative contestate pe cale administrativă împreună cu soluția data la contestația admnistrativă, existând presupunerea rezonabilă ca decizia nr. 1059 a soluționat această procedură prealabilă.

Precizează recurenta-reclamantă că a contestat toate actele administrative indicate în petit însă pârâta a răspuns parțial doar în ceea ce privește dispoziția nr. x/14.03.2019 astfel că, a considerat să sesizeze instanța cu toate actele administrative pe care le-a considerat nelegale și care i-au produs o gravă vătămare, acte administrative pe care le-a contestat și în procedura prealabilă și care în mod evident formează un tot unitar ele fiind efectele raportului de inspecție fiscală care a fost contestat și el pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Nu avea de unde să cunoască la momentul formulării cererii de chemare în judecată și la data completării acesteia că urma să se emită o nouă decizie astfel că, față de această prezumție de rezolvare a contestației noastre încă de la data de 20.05.2020, acțiunea noastră era admisibilă în totalitate.

Cu privire la legalitatea decizie nr. 1059 și a deciziei de măsuri numărul 6 apreciază că acestea sunt nelegale prin raportare la reținerile nelegale și netemeinice din raportul de inspecție fiscală, rețineri pe care le-a criticat pe larg în acțiunea inițială, astfel că, plecând de la prezumții nelegale și de la aplicarea de texte de lege trunchiat sau de la evitarea de aplicare a legii și demonstrate de noi ca atare s-a ajuns la a fi obligați la măsuri nelegale, sau care nu intră în atribuțiile sale ca și contribuabili.

Solicită instanței de recurs să constate că prin decizia 1059 nu s-a analizat sub nici o formă contestația administrativă care a vizat raportul de inspecție fiscală raport de inspecție fiscală ce a avut drept efect emiterea deciziilor fiscale contestate, și ulterior nici instanța de fond nu a făcut o astfel de analiză.

Tot din actele administrative contestate reiese și faptul că organul constator cu rea credință înlătură anumite cheltuieli și mărește baza de impozitare indicând numere de mașini greșite pentru a justifica această măsură, procedând în aceeași manieră și cu celelate cheltuieli sau acte justificative înlăturându-le prin aplicarea unor texte de lege în mod greșit. Aceste aspecte de nelegalitate nu au fost analizate nici un moment de către instanța de fond, aceasta fiind preocupată să respingă cererea ca inabmisibilă.

Aspectele legate de cheltuielile deductibile au făcut obiect de analiză și în dosarul nr. x/2017 unde s-a întocmit raport de expertiză care a constatat faptul că acele cheltuieli erau deductibile și în mod greșit au fost înlăturate, pentru parte din societățile arătate în raport s-a desfășurat și un dosar de urmărire penală pentru evanziune fiscală soldat cu neînceprea urmăririi penale iar pentru B. există hotărâri judecătorești care au clarificat situația facturilor, toate aceste elemente pe lângă cele de legalitate ale documentelor contabile au fost ignorate de către organul de inspecție fiscală iar ulterior de către instanța de fond deși i-au fost aduse la cunoștință, instanța apreciind că nu sunt argumente suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ.

Initmata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, având în vedere următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte analizând criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, constată că acest motiv de casare are un caracter inform, considerente pentru care nu se impune o analiză efectivă a acestuia din partea instanței de recurs.

Criticile care aparent au fost subsumate acestui motiv de casare, în concret se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă prin care aceasta a susținut că instanța de fond nu a analizat criticile sale cu privire la decizia nr. 1059/14.05.2019, astfel că sentința recurată este insuficient motivată.

Înalta Curte, în analiza criticilor susbsumate motivului de casare sus-precizat, apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect elementele de fapt și de drept care au condus la respingerea capetelor de cerere privitoare la anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.03.2019 și a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019, ca inadmisibile și a capătului de cerere privitor la anularea deciziei nr. 1059/14.05.2019 și a deciziei nr. 6/14.03.2019 emise de AFCM București ca neîntemeiat.

Înalta Curte constată că în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta nu a uzat de calea de atac a contestatiei administrative. Iar în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.03.2019, instanța de fond, prin raportare la prevederile art. 204 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată sunt nefondate criticile emise de recurenta-reclamantă, nefiind relevate argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără a se putea reține elemente contradictorii în privința considerentelor sentinței.

În consecință, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest prim motiv de casare este nefondat.

Înalta Curte trecând la analiza criticilor ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că și aceste critici nun sunt întemeiate.

În mod corect instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019, reclamanta nu a formulat contestație pe cale administrativă, având în vedere procedura prevăzută de art. 268 din Legea nr. 207/2015.

Or, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015: "Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit prezentului titlu. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."

Așadar, recurenta-reclamantă avea obligația să parcurgă procedura administrativă, această procedură, cum corect a reținut și instanța de fond reprezenta o condiționare pentru promovarea unei acțiuni în contencios adminsitrativ și fiscal.

În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.03.2019, instanța de recurs apreciază ca fiind just raționamentul instaNței de fond conform căruia acest petit de cerere este inadmisibil, prin raportare la prevederile Legii nr. 207/2015, care prevăd în mod expres că în principal obiectul cauzei contencios-fiscale privește soluționarea deciziei de soluționare a contestației administrative alături de actele fiscale primare, iar nu acestea din urmă, independent de decizia de soluționare a contestației.

Cum în cauză, cererea de anulare a decizie de soluționare a contestației a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ., în mod corect a reținut instanța de fond că, petitul prin care s-a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecție fiscală nr. x/14.03.2019 este inadmisibil.

Cât privește, criticile față de modul în care instanța de fond a soluționat cererea de anulare a deciziei nr. 1059/14.05.2019 și a dispoziției nr. 6/14.03.2019 emise de AFCM București, Înalta Curte apreciază că și acestea sunt nefondate.

Prin decizia nr. 1059/14.05.2019 s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestației formulate de reclamantă împotriva Dispoziției AFCM București privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/14.03.2019. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă prezintă o serie de argumente privind nelegalitatea celor două acte administrative contestate, însă instanța de recurs nu poate efectua o astfel de analiză prin raportare la cele reținute de către instanța de fond.

Față de acest capăt de cerere instanța de fond de asemenea, în mod corect a reținut că nu se poate pronuța asupra temeiniciei și legalității lor, deoarece în măsura în care prin contestația administrativă nu a indicat motive de fapt și de drept, iar organul fiscal competent a respins contestația ca nemotivată, instanța de judecată se află în imposibilitate legală de a proceda la o analiză pe fond a contestației administrative.

Temeiul legal care confirmă legalitatea deciziei nr. 1059/14.05.2019 este prevăzut de art. 280 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 conform căruia:,,(1) Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei."

Or, recurenta-reclamantă a încălcat condiția prevăzută de art. 269 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 care obligă contestatoarea să motiveze în fapt și în drept contestația.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 668 din data de 21 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 668 din data de 21 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.