ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4949/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2023 la data de 06.07.2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la calcularea indemnizațiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea 341/2004, prin raportarea coeficientului de 0,6 la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2022, 2023 cât și pentru viitor și plata către reclamanți a diferențelor rezultate dintre suma cuvenită rezultată prin recalculare conform Legii 341/2004 și suma achitată de pârâtă, aferentă perioadei mai sus menționate; sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția neconstituționalității prevederilor art. IX alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2021 și a art. XVIII alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 168/2022 în raport de dispozițiile art. 115 din Constituția României.

În drept, reclamanții au invocat art. 194, art. 453 C. proc. civ., Legea nr. 341/2004, O.U.G nr. 130/2021, O.U.G. nr. 168/2022, Legea nr. 47/1992, Constituția României.

2.1. Prin sentința civilă nr. 659 pronunțată în data de 23 mai 2024, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "obligația de a face", în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, a reținut că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect neconstituționalitatea unei Ordonanțe de Urgenta a Guvernului și obligația de plata a diferențelor bănești determinate de aplicarea acesteia, acțiune căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004 și că litigiul nu poate fi calificat un litigiu de asigurări sociale, întrucât într-un astfel de litigiu nu se poate pretinde decât restituirea sumelor în conformitate cu art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 65 din Legea nr. 223/2015.

Mai mult, dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 păstrează competența instanței de contencios pentru soluționarea cauzei pe fond indiferent de materia în care ordonanța a reglementat.

Tribunalul Prahova a apreciat ca obligația de reparație a pagubei care reprezintă temeiul acțiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004 se fundamentează pe însăși adoptarea ordonanței cu privire la care se invocă excepția de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că, inclusiv, competența se stabilește prin raportare la autoritatea emitentă a ordonanței, care este Guvernul, astfel că revine Curții de Apel competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 354 din data de 12 septembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei, privind acțiunea civilă având ca obiect "obligația de a face", în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă și, constatând ivit conflictul de competentă, a înaintat cauza în vederea soluționării conflictului negativ către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ si fiscal.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că, pretențiile reclamanților vizează drepturi de asigurări sociale, în cauză, fiind vorba despre un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei revenind așadar instanțe civile (Secția I Civilă din cadrul Tribunalului Prahova) întrucât reclamanții critică modul de calcul al indemnizației prevăzute de Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept pe Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanții nici nu au intenționat să formuleze o acțiune în contencios administrativ.

Reclamanții au înțeles să formuleze o acțiune întemeiată pe dispoziții din materia asigurărilor sociale, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secția I Civilă– complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă, în cauză nefiind chemat în judecată Guvernul și nici nu au formulat o cerere în stabilirea răspunderii statului, astfel cum ar presupune o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004,

Nici simpla invocare a neconstituționalității unor dispoziții legale, în cadrul acțiunii formulate, nu schimbă natura juridică a acesteia într-una de contencios administrativ, cât timp cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu a fost construită într-un atare cadru. În absența urmăririi atragerii exprese a răspunderii guvernului/statului, în absența afirmării unei conduite administrative vătămătoare și în prezenta alegerii de către reclamant a acțiunii de drept comun pentru valorificarea dreptului, nu este atrasă competența instanței de contencios administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Prahova, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la calcularea indemnizațiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, prin raportarea coeficientului de 0,6 la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2022, 2023 cât și pentru viitor și plata către reclamanți a diferențelor rezultate dintre suma cuvenită rezultată prin recalculare conform Legii 341/2004 și suma achitată de pârâtă, aferentă perioadei mai sus menționate; precum și sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția neconstituționalității prevederilor art. IX alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2021 și a art. XVIII alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 168/2022 în raport de dispozițiile art. 115 din Constituția României.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente din punct de vedere material să soluționeze litigiul apreciind diferit obiectul cererii de chemare în judecată.

Analizând pretențiile reclamanților și motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte observă că Tribunalul Prahova, secția I civilă a calificat greșit cererea de chemare în judecată ca fiind o acțiune în contencios administrativ.

Într-adevăr, în acord cu cele reținute de Curtea de Apel Ploiești pretențiile reclamanților vizează drepturi de asigurări sociale, respectiv majorarea indemnizațiilor lunare prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, indemnizație ce se adăugată la pensia pentru limită de vârstă.

Reclamanții critică modalitatea de calcul a indemnizațiilor mai sus arătate și au înțeles să formuleze acțiunea în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Prahova.

Faptul că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanții au invocat neconstituționalitatea unor dispoziții cuprinse în ordonanțe de urgență nu atrage competența instanței de contencios administrativ câtă vreme cererea nu este întemeiată expres pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – secția I civilă.

.Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții D., H., L., P., A., E., I., M., Q., C., G., K., O., B., F., J., N., R. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.