ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4872/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la 15 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în calitate de administrator special al societății în faliment Exploatarea Minieră Harghita S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita și Ministerul Finanțelor, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, a solicitat: anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/11.12.2014, emisă de Administrația Județeană de Finanțelor Publice Harghita, privind suma de 2.210.529 RON taxă pe valoarea adăugată și 677.087 RON impozit pe profit, întocmit în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/11.12.2014, cu absolvirea de la plata acestor sume; anularea dobânzii/majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 522.582 RON, a penalităților de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 101.563 RON; anularea dobânzii/majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.896.167 RON, penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 359.287 RON; anularea constatărilor privind Baza impozabilă stabilită suplimentar în cuantum de 12.335.340 RON din care s-a stabilit impozitul pe profit de 756.117 RON, respectiv Baza impozabilă stabilită suplimentar în cuantum de 12.131.523 RON din care s-a stabilit taxa pe valoarea adăugată suplimentară și impozitul pe profit suplimentar; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 14 din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței civile indicate, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

3.1. În ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, arată recurentul-reclamant că, pe de o parte, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active, reținând că intrarea debitoarei EXPLOATARE MINIERĂ HARGHITA S.A. in procedura de faliment a determinat ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, astfel ca aceasta din urmă este reprezentată de administratorul judiciar/lichidator, iar conform prevederilor art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006, mandatul administratorului special este limitat la efectuarea actelor acelor prevăzute expres de legea specială.

Pe de altă parte, judecătorul fondului menționează că reclamantul a formulat contestația administrativă în numele debitoarei Exploatare Minieră Harghita S.A. și nu în nume propriu în calitate de administrator special.

Însă, precizează reclamantul, contestația administrativă a fost formulată în calitate de administrator special al debitoarei, așa cum apare în preambulul cererii și cum este menționat în acțiunea din prezenta cauză.

În aceste condiții, este neclar raționamentul instanței, motivarea fiind contradictorie, impunându-se admiterea recursului sub acest aspect.

3.2. În ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmă recurentul reclamant că hotărarea a fost dată cu aplicarea greșită a pct. 2.3 din Ordinul nr. 1021/2022 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform căruia contestația împotriva actelor administrative fiscale se semnează de către administratorul special/administratorul judiciar sau lichidator, după caz, în situația în care contestatarul se află în procedură de insolvență/reorganizare/faliment/lichidare și i-a fost ridicat dreptul la propria administrare.

Lichidatorul judiciar care are calitatea de reprezentant nu și-a însușit acțiunea și nici nu a formulat o nouă cerere în acest sens, motiv pentru care recurentul reclamant a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.

Interesul reclamantului, în calitate de acționar majoritar și administrator special, reprezentând acționarii societăți, decurge din aplicarea prevederilor art. 133 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, dacă se acoperă creanțele împotriva debitoarei, bunurile și/sau eventualele sume reziduale vor reveni asociaților societății debitoare.

Admiterea contestației ar avea ca efect exonerarea debitorului de plata sumei de 5.767.215 RON cu care s-ar diminua masa credală, demersul fiind astfel justificat, din punct de vedere ale interesului și al calității procesuale.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că prin sentința civilă nr. 1803 din 11.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Harghita, judecătorul sindic a dispus intrarea societății debitoare Exploatarea Minieră Harghita S.A., în procedura simplificată de faliment și, totodată, s-a dispus, conform art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, ridicarea dreptului de administrare al debitorului Exploatarea Minieră Harghita S.A.

În acest context, mandatul reclamantului A., în calitate de administrator special al debitoarei este limitat la a reprezenta interesele acționarilor în procedura de faliment, exercitând atribuțiile prevăzute de lege, iar acțiunea formulată de recurentul reclamant împotriva actelor administrativ fiscale emise pentru obligațiile fiscale ale societății debitoare excede competențelor enunțate de textul de lege aplicabil.

În acest context, sub aspectul lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de fond a reținut corect că prin actele administrativ fiscale atacate au fost stabilite obligații de plată în sarcina societății debitoare Exploatarea Minieră Harghita S.A., iar potrivit dispozițiilor art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal, sau prin lipsa acestuia. " Contestația administrativă a fost formulată în numele debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A., iar nu de către reclamant în nume propriu, în calitate de administrator special.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept dedusă prin recursul exercitat va fi încadrată și examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât antamează aplicarea Legii nr. 85/2006 în raport cu dispozițiile art. 36, 80 și 82 C. proc. civ.

Prima instanță a reținut că, potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, administratorul special reprezintă interesele acționarilor debitoarei în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare, iar conform art. 18 din aceeași lege, mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acționarilor în procedura de faliment, exercitând atribuțiile prevăzute de lege, printre acestea neregăsindu-se acțiuni cu obiect similar celei deduse judecății.

În speță, instanța de fond a constatat că acțiunea administrativă a fost formulată în numele debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A., iar nu de către reclamant în nume propriu în calitate de administrator special, astfel că, în considerarea dispozițiilor art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportate la cele ale art. 36 teza I din C. proc. civ., a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Înalta Curte reține că acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul instanței la 15 noiembrie 2022 când societatea debitoare se afla în procedura insolvenței, deschisă prin sentința civilă nr. 1803 din 11 noiembrie 2015, prin care judecătorul sindic a dispus intrarea societății Exploatarea Minieră Harghita S.A. în procedura simplificată de faliment, ridicând și dreptul de administrare al debitorului, potrivit art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Recursul pune în discuție legitimarea procesuală a administratorului special în formularea de acțiuni ulterior ridicării dreptului de administrare al debitoarei.

Instanța de control judiciar reține că deschiderea procedurii insolvenței determină desesizarea debitorului, iar în funcție de exprimarea sau nu a intenției de reorganizare, administrarea averii acestuia revine fie administratorului special, fie administratorului sau lichidatorului judiciar.

Conținutul și limitele mandatului administratorului special sunt dinamice, dependente de periodizarea procedurii insolvenței și de situația dreptului de administrare; dacă persoanei juridice în dificultate i se permite să își administreze activitatea, el este reprezentantul acesteia în perioada de observație, împuternicit să efectueze, în numele și pe contul ei, actele de administrare necesare și înlocuiește, practic, administratorul statutar.

Atunci când, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare este ridicat - judiciar sau de drept -, mandatul este restrâns la reprezentarea intereselor acționarilor sau asociaților debitorului, chiar dacă subzistă anumite atribuții de reprezentare, în cadrul unor acte de procedură (exempli gratia, participarea la judecarea acțiunilor în anularea actelor încheiate în perioada suspectă sau realizarea inventarului).

Relevante în sensul considerentelor anterioare sunt normele substanțiale cuprinse în art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că "administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea (…)" și că "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților".

De aceea, contrar statuărilor primei instanțe, în cauză nu interesează drepturile recunoscute administratorului special intrinsec procedurii de insolvență - cuprinse în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 -, ci decelarea conținutului împuternicirii pe care dispozițiile art. 3 pct. 26 și 30 o prevăd în favoarea administratorului special.

Aceste din urmă prevederi impun recunoașterea în plan procesual a calității administratorului special de reprezentant al debitorului, în acțiunile care se circumscriu unor acte de administrare, întrucât astfel de acte, înglobate în mandatul său legal, nu impun încuviințarea sau ratificarea lor de către administratorul judiciar sau lichidator. Fără această proiecție procesuală, al cărei efect este recunoașterea dreptului administratorului special de a sta în justiție, obligația lui de a realiza acte de administrare nu ar putea fi îndeplinită, când dreptul subiectiv al debitorului trebuie apărat printr-un demers judiciar.

Or, obiectul acțiunii constă în anularea unor acte administrative fiscale prin care se tinde la concretizarea unor acte de administrare cu privire la patrimoniul debitoarei, conduită care se încadrează în dispozițiile legale enunțate anterior referitoare la conținutul și exercitarea mandatului acordat de Legea nr. 85/2006.

Conform dispozițiilor art. 205 Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată, "(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."

Totodată, art. 1 din Legea nr. 554/2004 dispune: " (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."

Înalta Curte constată că în mod greșit a considerat judecătorul fondului că administratorul special nu are calitatea de a contesta, în condițiile în care, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 205 alin. (2) Codul de procedură fiscală cu cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, este îndreptățit la contestare numai cel care se consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

În cauză, persoana lezată prin actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/11.12.2014 și îndreptățită la contestație este Exploatarea Minieră Harghita S.A., aflată în procedură de faliment, devenind astfel incidente Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală aprobate prin Ordinul nr. 2906/2014, care prevăd la pct. 2.2.: "În situația în care contestația este formulată printr-un împuternicit al contestatorului organul de soluționare competent va verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvență/reorganizare/faliment, contestația va purta semnătura și ștampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz".

Reiese din textul citat că, în egală măsură, atât administratorul special, cât și administratorul judiciar sau lichidatorul, în funcție de stadiul procedurii de insolvență, au calitate de a reprezenta debitorul aflat într-o astfel de ipoteză.

În speță, împuternicirea recurentului reclamant de reprezentare a debitorului în procedura contestării actului administrativ fiscal a fost stabilită prin dispozițiile legale aplicabile, cererea fiind formulată de parte în calitate de administrator special al debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A, în faliment.

Prin urmare, au fost respectate reglementările care conturează contextul legal al contestării deciziei de impunere.

A interpreta în sensul în care contestatorul din prezenta cauză nu ar avea calitate procesuală în a formula contestație împotriva deciziei de impunere emisă împotriva societății debitoare, ar echivala cu o încălcare a accesului liber la justiție. Aceasta deoarece nu ar mai avea nicio posibilitate de a ataca respectivul act administrativ fiscal, care devine titlu executoriu în privința obligațiilor ce le constată, fiind lezate și interesele acționarilor/asociaților debitorului, lipsind astfel de eficiență prevederile legale care conferă administratorului special mandat în sensul îndeplinirii actelor de administrare.

În plan procesual, accesul liber la justiție, astfel cum este reglementat de art. 21 din Constituția României, se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice în realizarea cerințelor impuse de art. 6 din CEDO.

Față de constatările din cele ce preced, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată de administratorul special al debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A., Înalta Curte reține că, din perspectiva calității procesuale, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de o persoană având calitatea de reprezentant, context în care soluția primei instanțe nu a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei, astfel că nu poate fi menținută.

De aceea, pentru considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant și va casa sentința instanței de fond, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 15 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 15 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.