ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta VES S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice Mureș, a solicitat anularea în totalitate a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii având nr. 201514 din 19.05.2023.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș –Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 90 din 23 iunie 2023, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta VES S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/19.05.2023, emisă de către pârâtă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că motivarea unei hotărâri judecătorești, reprezintă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător și pertinent - în partea numită considerentele hotărârii - constituie, în același timp, o garanție pentru împricinați în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și unicul mijloc prin care se conferă posibilitatea de a putea exercita real controlul judiciar. Motivarea hotărârii este obligatoriu a cuprinde considerentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției materializată ulterior în dispozitiv. În cauza dedusă judecății, instanța de fond a reținut în esență faptul că, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost emisă în condiții de legalitate, având în vedere că aceasta nu este motivată. Astfel, deși în cuprinsul deciziei se face referire la faptul că există indicii care indică pericolul ca debitorul să își sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, în opinia instanței de fond, aceste indicii nu sunt expuse în niciun fel. Totodată, instanța de fond reține faptul că din cuprinsul deciziei atacată, nu rezultă în niciun fel conduita debitorului care ar fi determinat organul fiscal să considere că aceste indicii există și se impune luarea măsurilor asigurătorii, astfel decizia a fost emisa cu nerespectarea dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Recurenta-pârâtă arată că intimatul-reclamant figurează cu obligații fiscale în cuantum total de 13.327.550 RON și beneficiază de restructurare în baza Deciziei de menținere a valabilității înlesnirii la plată obligațiilor bugetare principale nr. 628/12.05.2023 pentru suma de 6.078.525 RON, Deciziei de menținere a valabilității amânării la plată a obligațiilor bugetare principale nr. 629/12.05.2023 pentru suma de 3.889.804 RON și Deciziei de menținere a valabilității amânării la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor nr. 631/12.05.2023 pentru suma de 2.281.469 RON. Întrucât, debitoarea nu a achitat obligațiile curente aferente perioadei decembrie 2022, ianuarie- martie 2023 și mai- iunie 2023 în cuantum total de 1.183.791 RON, la data de 25.07.2023 a solicitat o nouă modificare a deciziei de înlesnire la plată prin includerea tuturor obligațiilor bugetare ce reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirii la plată, cu suplimentarea perioadei de implementare a Planului de restructurare ajustat cu încă 3 ani față de cei 7 ani aprobați, solicitare care a fost înregistrată la organul fiscal sub nr. x/25.07.2023 și care se află în curs de soluționare. Nu lipsit de importanță este și faptul că de la data comunicării deciziei de înlesnire la plată, societatea a depus patru solicitări de menținere a restructurării ca urmare a nerespectării condițiilor de menținere și trei cereri de modificare prin includerea în cuprinsul acesteia a obligațiilor bugetare de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii la plată, de unde rezultă o instabilitate a debitoarei în achitarea obligațiilor fiscale care îi incumbă conform Planului de restructurare asumat. Necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii a rezultat pe de o parte din însăși comportamentul fiscal al debitoarei și instabilitatea în efectuarea plății obligațiilor fiscale, și pe de altă parte având în vedere modificările legislative intervenite prin O.U.G. nr. 20/2023, care prevăd situația generata de eventuale eșuări a planului, dacă măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare, cu excepția înlesnirilor la plată, nu sunt implementate la termenele stabilite în plan. Se mai arată că nu au fost înaintate organului fiscal Rapoartele trimestriale aferente anului 2023 privind stadiul implementării planului de restructurare (pentru perioada ianuarie- martie 2023 cu termen de depunere aprilie 2023 și perioada aprilie- iunie 2023 termen depunere iulie 2023) motiv pentru care la momentul instituirii măsurilor asigurătorii nu au putut fi cunoscute în concret abaterile de la Planul de restructurare pentru a putea fi menționate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, cu excepția cuantumului obligațiilor fiscale neachitate, aflate în administrarea organului fiscal. Astfel, în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a fost indicată situația de fapt cunoscută de organul fiscal la acel moment "abateri de la implementarea Planului de restructurare". Referitor la culpa VES S.A. privind întârzierea în transmiterea de către expertul independent A. a Rapoartelor trimestriale aferente anului 2023, recurenta arată că aceasta avea cunoștință despre faptul că monitorizarea și supravegherea restructurării este îngreunată, cu atât mai mult cu cât prin adresele nr. x/11.01.2023 și nr. x/25.04.2023, a fost propusă înlocuirea expertului independent care a întocmit planul de restructurare și testul creditorului privat prudent fiind solicitate totodată justificări privind neîndeplinirea obligației de depunere a rapoartelor în cauză. Față de adresele comunicate, doar expertul independent, A. S.R.L. a înțeles să formuleze un răspuns comunicând organului fiscal că depășirea termenului legal pentru transmiterea rapoartelor trimestriale se datorează societății VES S.A. ca urmare a transmiterii cu întârziere a informațiilor privind activitatea operațională și financiar-contabilă, acesta exprimându-și totodată acordul de înlocuire din poziția de expert independent responsabil cu monitorizarea derulării planului de restructurare și a stadiului implementării măsurilor asumate prin planul de restructurare. În ceea ce privește procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență din dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, aprobată conform încheierii pronunțată în Camera de Consiliu nr. 26/C din 01.03.2023 recurenta susține că organul fiscal nu a fost informat asupra acestui demers deși conform prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 debitorul avea obligația să informeze și să comunice, în timp util, persoanei/persoanelor care efectuează supravegherea data, ora și locul la care vor avea loc ședințele adunării generale a acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul debitorului, precum și documentele ce urmează a fi supuse dezbaterii, cu mențiunea că informarea nu s-a realizat nici de către expertul independent". Astfel fiind, în mod temeinic și legal a apreciat organul fiscal existența pericolului sustragerii de la urmărire sau pericolul ascunderii ori risipirii patrimoniului periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în temeiul prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 procedând astfel la emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.05.2023. În consecință, contrar susținerilor reclamantei, materializate în cuprinsul acțiunii promovata si reținute de instanța de judecată, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.05.2023 emisă de Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii este motivată, scopul instituirii măsurii asigurătorii fiind tocmai protejarea dreptului de creanță în raport cu alți creditori. Totodată, se mai arată că măsurile asigurătorii - luate de către organul fiscal contra debitoarei VES S.A. sunt potrivit naturii lor, măsuri preventive, de conservare a patrimoniului debitoarei. Astfel, rezultă fără echivoc că măsurile asigurătorii au fost aplicate cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimata-reclamantă a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii având nr. 201514 din 19.05.2023, prin care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor reclamantei până la valoarea de 16.874.196,96 RON. Intimata-reclamantă a susținut că decizia este nemotivată, fiind luată cu încălcarea prevederilor art. 213 alin. (2) și (4) Codul de procedură fiscală și cu nerespectarea procedurii stabilite de art. 7 alin. (4) și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 6/2019. Înalta Curte reține că intimata-reclamantă are în derulare o înlesnire la plată a obligațiilor față de bugetul de stat, reglementată de O.G. nr. 6/2019. Astfel, la solicitarea societății, prin Decizia nr. 1471 din 13.07.2021, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a aprobat restructurarea obligațiilor bugetare, în temeiul prevederilor cap. I din O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Pe parcursul derulării înlesnirii, intimata-reclamantă a uzat de prevederile art. 11, respectiv art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 solicitând modificarea și menținerea înlesnirii la plată, astfel că beneficiază de restructurare în baza Deciziei de menținere a valabilității înlesnirii la plată obligațiilor bugetare principale nr. 628/12.05.2023 pentru suma de 6.078.525 RON, Deciziei de menținere a valabilității amânării la plată a obligațiilor bugetare principale nr. 629/12.05.2023 pentru suma de 3.889.804 RON și Deciziei de menținere a valabilității amânării la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor nr. 631/12.05.2023 pentru suma de 2.281.469 RON. Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a constatat că nu s-a făcut dovada de către organul fiscal a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală pentru luarea măsurii asiguratorii în discuție. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că organul fiscal nu a motivat în nici un fel necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii din perspectiva condițiilor obligatorii prevăzute de lege. Instanța de control judiciar reține că un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului. Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat. Înalta Curte precizează că obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivelul dreptului unional. Motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective. Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanța de contencios unional a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat. O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui. Astfel fiind, Înalta Curte reține că în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu apare nici o justificare concretă pentru luarea acestei măsuri. Organul fiscal a indicat succint situația de fapt ("abateri de la implementarea planului de restructurare"), dar nu a explicat în nici un fel de ce această situație ar duce la există pericolul ca reclamanta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul. Nu există indicii că intimata-reclamantă ar fi avut un comportament ascuns, clandestin, prin care a dorit să se sustragă de la achitarea obligațiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât situația patrimoniului a fost deja analizată și făcută cunoscută în raportul întocmit de administratorul concordatar CITR Filiala Cluj SPRL și depus în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului specializat Mureș. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 213 alin. (21) Codul de procedură fiscală, în sensul că, urmare a faptului că societatea reclamantă se află sub incidența legislației privind insolvență, nu se pot dispune măsuri asigurătorii. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat