ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2024

Ședința publică din data de 25 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șantău au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 10499/11.11.2022, comunicată la data de 30.12.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x, în suprafață de 66.286 mp, înscris în C.F. nr. x Santău; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul cu nr. topo. x Santău, înscris în C.F. nr. x Santău, în condițiile legii speciale.

Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 162/CA/2023 – PI din 27 iunie 2023, a respins cererea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Santău, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Santău a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, recurentele, în motivarea recursului arată că în considerentele hotărârii recurate, după ce a făcut trimitere la prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și la prevederile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 - în sensul de a stabili că nu a existat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu în perioada de referință prevăzută de lege -, instanța de fond a considerat că suntem decăzute din dreptul de a dovedi dreptul de proprietate, deoarece nu am dat curs solicitării pârâtei de a depune înscrisuri probatorii în cele 240 de zile.

Un al doilea motiv de respingere a acțiunii l-a reprezentat considerentul că imobilul cu nr. topo. x Santău nu a fost solicitat prin cererea de retrocedare, ci doar imobilul cu nr. topo. x. într-o altă ordine de idei, judecătorul fondului a apreciat că indicarea corectă a nr. topo. reprezintă o precizare tardivă.

Ultimul motiv reținut de judecătorul fondului se referă la faptul că, din extrasul C.F. nr. x Santău, nu reiese cine a fost proprietarul imobilului anterior anului 1967.

Recurentele consideră că sentința atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a prevederilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948, precum și a prevederilor art. 1,16 și 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. De asemenea, judecătorul fondului a ignorat incidența în speță a prezumției preluării abuzive - consacrată la pct. 1 de sub art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, precum și prevederile art. 10 din Constituția de la 1948.

Potrivit Extrasului de carte funciară nr. x/1990 al C.F. nr. x Santău depus de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea chiar odată cu depunerea cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, terenul cu nr. topo. x, aflat la poziția nr. crt. 5", având categoria "Fînaț" în suprafață de 11 jug, și 830 stj. (adică 66.286 mp) a aparținut "Bisericii Greco-Catolice Române" din Santău, conform încheierii nr. 2742/1898. Raportând acest înscris la copia colii C.F. nr. x Santău, unde în Foaia de avere, sub A+4, figurează același imobil identificat cu nr. topo. x. având aceeași categorie "fânaț" în intravilan, cu aceeași suprafață - 11 jug. și 830 stj. (adică 66.286 mp), recurentele consideră că suntem în prezența unei simple erori materiale, generată de grafia incertă a cifrei 9 din Extrasul CF sus-mentionat. care poate fi confundată ușor cu cifra 3. Într-o altă ordine de idei, judecătorul fondului s-a rezumat strict la mențiunea nr. topo. x din cererea de retrocedare, fără a analiza și copia colii C.F. nr. x Santău aflată încă la dosarul administrativ.

Acest ultim înscris trebuia solicitat de către pârâtă de la OCPI Satu-Mare, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000: ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor".

Conform art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 165/2013 - "se instituie un termen de decădere în procedura administrativă" -, însă recurentele consideră că nu sunt decăzute din dreptul de a dovedi îndreptățirea la retrocedarea terenului cu nr. topo. x Santău în procedura judiciară, cum în mod nelegal a reținut instanța de fond. Astfel, potrivit înscrierii primare din C.F. nr. x Santău, imobilul cu nr. topo. x Santău a constituit proprietatea tabulară a Parohiei Greco-Catolică Santău, încă din anul 1898. Prin urmare, atât înainte de perioada de referință (06.03.1945-22.12.1989) prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000, cât și la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, acest imobil identificat cu nr. topo. x Santău se afla în patrimoniul Parohiei Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Santău.

În art. 2 alin. (1) al acestui ultim act normativ emis de autoritățile comuniste, se prevedea expres că averea mobilă și imobilă a Bisericii Greco-Catolice, "cu excepția expresă a averii fostelor parohii", "revine Statului Român", iar prin art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că "o comisie interdepartamentală ...va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române". Prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată juridic de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut de Statul Român fără titlu, de vreme ce - prin chiar efectul juridic principal al art. 1 din Decretul nr. 358/1948 -, Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a fost desființată ca subiect de drept.

Astfel fiind, prin aplicarea raționamentului juridic deductiv, derivă faptul că parohiile Bisericii Ortodoxe Române (în speță, "Parohia Ortodoxă Română din Santău") nu au dobândit nicidecum un drept de proprietate asupra imobilelor care au aparținut Bisericii Greco-Catolice.

În opinia recurentelor, în cauza de față, chiar dacă ne raportăm strict la înscrierea din 1967, operată în C.F. nr. x Santău sub B 26, rezultă în mod limpede că a preexistat o primă preluare abuzivă, petrecută în anul 1948, care s-a făcut direct de către Statul Român de la Parohia Greco-Catolică Santău, fără niciun titlu. Dacă nu ar fi fost așa, ar fi însemnat că, în anul 1967, Parohia Greco-Catolică Santău a fost proprietara tabulară al imobilului. Or, această concluzie ipotetică contravine flagrant Decretului nr. 358/1948, prin care întreaga Biserică Greco-Catolică a fost desființată ca subiect de drept civil, neputând exista un drept subiectiv civil fără titular.

În consecință, deoarece asupra terenului în litigiu s-a uzat de procedurile speciale de reconstituire ale dreptului de proprietate (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000) - care implică în mod necesar existența anterioară a dreptului de proprietate în patrimoniul UAT Santău -, recurentele apreciază că, în cauză, condiția de retrocedare prin echivalent prevăzută de art. 1 alin. (1) teza ultimă din O.U.G. nr. 94/2000 este îndeplinită. Chiar și dacă se ia în considerare validitatea înscrierii din anul 1967, recurentele consideră că pot beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 10499/11.11.2022, pârâta Comisia specială de retrocedare a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, care a fost depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Santău, întrucât "solicitanta nu a precizat obiectul solicitării și nici nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989".

Instanța de fond a respins acțiunea, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește.

Înalta Curte reține că pentru a se putea dispune retrocedarea imobilelor către solicitanți, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții, respectiv, imobilele să fi aparținut cultelor religioase solicitante la momentul preluării, preluarea să fi fost făcută de către statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea să fie abuzivă și imobilele să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2 al O.U.G. nr. 94/2000, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor cultului greco-catolic, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, iar o comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente.

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, solicitanta a individualizat imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Santău, identificat cu nr. top. x, județul Satu Mare.

Din analiza C.F. nr. x a localității Santău a reieșit faptul că imobilul solicitat nu este înscris în cartea funciară menționată anterior.

Prin adresa nr. x/14.12.2021, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Oradea în termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare completarea dosarului cu precizarea obiectului solicitării, precum și în ce măsură își menține cererea de retrocedare în cauză.

De asemenea, Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare a atras atenția solicitantei asupra faptului că, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 240 de zile în care se pot depune înscrisurile solicitate, învederându-se și posibilitatea de a solicita prelungirea termenului pentru o perioadă de 120 de zile.

Prin adresa nr. x/14.10.2016 Primăria Comunei Santău a comunicat faptul că imobilul situat în comuna Santău, județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localității Santău, identificat cu nr. top. x, prin suprapunerea nr. top. vechi a rezultat suprafața de 5,1465 ha teren intravilan situat în localitatea Santău.

S-a menționat faptul că din acest teren s-a atribuit la legile fondului funciar o suprafață de 2,7039 ha, iar suprafața de 0,8306 ha teren este trecut în domeniul public, iar din totalul suprafeței de mai sus menționate a rămas la dispoziția Comisiei de fond funciar suprafața de 1,6120 ha.

Prin Decizia nr. 10499/11.11.2022, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Santău, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului fâneață în intravilan, situat în comuna Santău, județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localității Santău, identificat cu nr. top. x, județul Satu Mare, întrucât solicitanta nu a precizat obiectul solicitării și nici nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile și imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Din interpretarea O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

Înalta Curte constată că temeinic și legal s-a reținut că solicitanta nu a răspuns la adresa nr. x/14.12.2021, nu a precizat obiectul solicitării și nici nu a depus niciun înscris din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele – reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Santău împotriva sentinței nr. 162/CA/2023 – PI din 27 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.